Afaceriștii care au câștigat licitația pentru zăcămintele de cupru de la Moldova Nouă au anunțat că renunță la preluarea fostei mine de stat după ce i-au ipotecat proprietățile și au obținut gratis licența de exploatare.
Firma elvețiană Mineco, controlată de afaceriști sârbi acuzați de corupție și fraudă, a notificat lichidatorul companiei Moldomin că denunță înțelegerea de acum trei ani, potrivit ultimului raport al lichidatorului. În schimb, cei care administrează falimentul Moldomin au solicitat Tribunalului Caraș Severin să oblige compania elvețiană să semneze contractul final pentru preluarea bunurilor companiei de stat. Al doilea termen în acest proces este programat la finalul acestei luni. Miza imediată sunt 4 milioane de euro, sumă care a aparținut afaceriștilor dar care a fost blocată în bancă până la finalizarea procesului de vânzare. Mineco s-a angajat să plătească acești bani pentru terenurile din perimetrul minier în condițiile în care valoarea zăcământului era estimată de specialiști la aproape un miliard de dolari.
Conform raportului, reprezentanții Mineco reclamă că nu au fost îndeplinite toate obligațiile din contractul de acum trei ani, în timp ce lichidatorul susține că firma elvețiană tergiversează fără motiv parafarea tranzacției. Procesul de privatizare s-a complicat în luna mai, după ce Mineco a obținut înregistrarea la Biroul de Cadastru a unui drept de ipotecă asupra terenurilor Moldomin – operațiune contestată de către lichidator. Reprezentanții companiei elvețiene au refuzat apoi să mai semneze contractul final. Specialiştii contactaţi de RISE Project susţin că înregistrarea precontractului și a ipotecii în cartea funciară împiedică orice tentativă a lichidatorului de a valorifica bunurile Moldomin fără înştiinţarea Mineco. Intenția de renunțare la contract este cu atât mai ciudată cu cât compania elvețiană a scăpat în acest an de opoziția Fiscului – care a contestat în mai multe rânduri licitația pentru bunurile Moldomin. (DETALII AICI)
Afaceri controversate
Afacerea resurselor de cupru de la Moldova Nouă a fost presărată de acuzații de corupție în ultimii doi ani. RISE Project a arătat că în spatele companiei elvețiene se aflau doi afaceriști sârbi implicați în fraude și acte de corupție atât la Belgrad, cât și la București. Mai mult, experții ruși angajați de sârbi să construiască noua mină au fost acuzați de spionaj economic pentru că au încercat să plece din România cu documente clasificate care conțineau detalii despre resursele de la Moldova Nouă. (DETALII AICI)
Cristi Ciupercă