Rise Project (Partea I AICI.)
Certificatele verzi. Proiectele cu microhidrocentrale s-au înmulțit pe râurile montane, după ce statul român a aprobat, în 2008, schema suport pentru alocarea certificatelor verzi. Au început să fie distribuite efectiv din 2011, dar mai multe proiecte începuseră înainte.
„Certificatele verzi sunt acordate lunar producătorilor de energie electrică din surse regenerabile. Numărul de certificate verzi primite pentru fiecare 1 MWh, produs și livrat în rețeaua electrică și/sau la consumatorii finali depinde de tipul sursei regenerabile de energie, hidro este dependent și de utilizarea anterioară a echipamentelor (centrale retehnologizate sau reutilizate)”, ne-a comunicat Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
„Pentru hidro s-au dat 3 certificate verzi din 2011 pentru fiecare megawatt de putere instalată, deci putere livrată. Dacă ai livrat cinci megawați, conform schemei suport, primești 15 certificate. Din 2014 se dau doar 2,3 certificate, la fel ca și la cele retehnologizate, care primeau doar două inițial”, ne explică Adrian Simionescu, expert în piața certificatelor verzi.
„Putem să o asimilăm cu o subvenție”, spune Dumitru Chisăliță, expert în energie, despre schema suport a certificatelor verzi, promovată pentru susținerea producției din surse regenerabile. În prezent, explică el, au o pondere de până la 10 la sută din factura pe care o plătim lunar la energia electrică.
Companiile. Alto Energy, una dintre cele două firme deținute de italieni și aflate acum sub sechestru, a beneficiat de certificate verzi pentru microhidrocentrala Feneș, județul Alba, potrivit raportărilor oficiale. Valoarea lor cumulată a fost de peste 600 de mii de euro, de la înființare și până să fie pusă sub sechestru, în 2022.
Cronologia afacerii începe la Timișoara în martie 2010, când Lucian Perescu (portret), un om de afaceri din oraș, pune bazele companiei. O cedează rapid către trei italieni, printre care aceiași Guido Paternoster și Giorgio Gaiardelli din dosarul Pizzichemi. (Detalii, AICI).
Perescu spune că a negociat vânzarea Alto Energy doar cu un reprezentant al Camerei de Comerț Româno-Italiene.
L-a cunoscut și pe Paternoster, mai spune el, când firma lui ar fi participat, tot în 2010, la o licitație pentru livrarea unor turbine, într-un contract finanțat cu fonduri europene.
”Au venit la o licitație, au oferit un preț bun și au câștigat. Până atunci nu știam cine sunt (Paternoster și fiul său)”.
În 2010, Balkan Hydroenergy, compania lui Perescu, semnează două contracte cu Paternoster pentru achiziția turbinelor. Erau pentru echiparea microhidrocentralelor Cunțu, Sebeşel 1 şi Sebeşel 2 (în Caraș-Severin). Valoarea lor cumulată era de aproape 2 milioane de euro, bani europeni.
Dar Ministerul Economiei, autoritatea responsabilă de finanțare, refuză rambursarea unei tranșe de 5 milioane de lei (aproape 1,2 milioane de euro), reprezentând 60% din valoarea contractelor.
Motivul? Balkan Hydroenergy nu respectase procedurile de achiziție când selectase firma lui Paternoster.
În schimb, Lucian Perescu spune că, de fapt, corecția ar fi fost aplicată pentru că se schimbase legislația: „Dacă primeai certificate verzi, nu puteai să primești și fonduri europene. Au considerat că e dublu ajutor”.
Iar Paternoster intră apoi ca asociat minoritar chiar în Balkan Hydroenergy.
Perescu spune că l-a cooptat în afacere, tocmai ca o garanție că îi va achita restul de bani din contract, după ce îi fuseseră blocate fondurile europene.
Ulterior, a plătit datoria, mai susține el, iar italianul a ieșit din afacere:
„N-am mai vorbit de atunci cu ei. Acum un an, una dintre turbine a avut o fisură și i-am tot căutat, dar firma nu mai există. ”.
Balkan Hydroenergy a beneficiat de certificate verzi în valoare de peste 3 milioane de euro, după 2011, când a început să fie aplicată schema suport.
„Acum îmi pare rău, trebuia să rămân cu fondurile europene, dar atunci am făcut calculele și ele arătau că aș fi încasat vreo 10 milioane de euro (pe certificatele verzi)”, mai spune șeful Balkan Hydroenergy.
Încălcarea normelor europene. Microhidrocentralele companiei, finanțate parțial cu fonduri nerambursabile, au ajuns apoi să fie monitorizate de Comisia Europeană pentru încălcarea directivelor privind conservarea habitatelor naturale și protejarea apelor.
Alte microhidrocentrale, dezvoltate de firme private în mai multe județe, de la Argeș și până la Caraș-Severin, au fost incluse în procedura de infringement.
Procedura de infringement poate fi declanșată de Comisia Europeană și în urma plângerii unui cetățean, dacă statul membru nu își respectă obligațiile asumate prin adoptarea legislației europene. Procedura constă într-o corespondență între Comisie și Guvernul statului respectiv, în care se cer și se dau explicații asupra faptelor imputate. Comisia solicită apoi măsuri de redresare a situației, iar dacă statul membru nu se conformează, cazul este înaintat Curții Europene de Justiție iar statul membru riscă sancțiuni financiare. România se află, după aproape 9 ani, în prima fază a procedurii în care Comisia a transmis scrisori de punere în întârziere.
Monitorizarea europeană a început de la un profesor din Curtea de Argeș: Ovidiu Mihuț, 53 de ani. A descoperit buldozere în albia râului Capra în 2011, în timp ce se afla la un concurs de pescuit. Râul pornește de la cascada Capra, a doua ca mărime din țară, și coboară prin munți o dată cu drumul Transfăgărășan, până la lacul Vidraru, la 36 de kilometri de Curtea de Argeș.
Spune că a făcut tot ce a depins de el ca să oprească distrugerile din zonă: de la solicitări de informații de la instituțiile responsabile la plângeri penale.
„Am intervenit la autorități prin tot felul de solicitări. Nimic nu s-a schimbat, ba chiar mi-au blocat accesul la informații esențiale”, descrie el experiența pe care a avut-o cu instituțiile publice care au făcut doar „un joc de hârtii, pur și simplu”.
A făcut apoi plângere direct la Comisia Europeană.
La plângerea lui se alăturase și organizația WWF România, care monitoriza alte proiecte, inclusiv microhidrocentralele Cunțu, Craiu, Sebeșel, construite de Balkan Hydroenergy. Sunt în aria naturală protejată Munții Țarcu.
Pe 28 mai 2015, Comisia Europeană deschide oficial procedura de infringement împotriva României pentru încălcarea directivelor europene privind conservarea habitatelor naturale și protejarea apelor.
Pagubele reclamate: „porțiuni întinse secate”, „întreruperea continuității râului” sau „distrugerea faunei apei”.
Au trecut 9 ani de atunci și tot atâtea guverne.
„Schema e simplă, nu? S-au aprobat subvențiile sau cum se numesc, certificatele verzi. De unde sunt plătite? Din banii noștri, da? Practic fiecare dintre noi am subvenționat distrugerea acestor râuri. Asta e esența. Faptul că cineva m-a obligat să dau bani pentru un proiect care a fost realizat prin încălcarea legislației. După ce că nu mă ia în seamă ca cetățean, îmi mai ia și banii din buzunar”, mai spune Ovidiu Mihuț, de la plângerea căruia a început procedura de infringement.
Cea mai mare parte a râului Capra, dar și alte două (Buda și Otic), reclamate de Mihuț, curg prin conducte care se întind pe mai mulți kilometri.
„Nu realizezi cum a fost râul înainte și faptul că prin conductele alea e un volum așa de mare de apă raportat la debitul râului. N-ai cum. Unele sunt ascunse, sunt betonate, n-aveau voie să facă așa ceva. Să-ți dau un exemplu elocvent. Te duci astăzi undeva și vezi la munte un peisaj superb. Și te duci mâine în același loc și observi că pădurile, că zonele alpine nu mai există. De ce? E ca și cum ai intra cu un buldozer undeva și ai nivela totul”, spune Mihuț.
„Refacerea unui ecosistem distrus poate fi doar parțială, în zeci de ani, și doar după ce factorul de degradare a fost îndepărtat”, susține biologul Călin Dejeu, membru în Comisia Mondială pentru Arii Naturale Protejate din cadrul IUCN – Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii.
„Procedura de infringement se află în fază pre-contencioasă, respectiv în etapa de punere în întârziere”, susține Ministerul Mediului.
Același minister organizează acum o licitație pentru realizarea unui nou studiu care să le evalueze impactul.
„Direcția Generală Biodiversitate, din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor propune achiziționarea serviciilor de expertiză pentru elaborarea Studiului suplimentar privind evaluarea ex-post a impactului asupra biodiversității al construcției și exploatării microhidrocentralelor amplasate pe cursurile de apă: Capra, Buda, Otic, Izvorul Mircea, Cuca, Cârţișoara, Porumbacu, Sâmbăta, Sebeș-Hotarele, Sebeș-Fântânele, Sebeș- Căciulata, Viștișoara, Dejani, Lupșa, Ucea, Sebeș, Craiului, Sebeșel, Valea Satului, Rânica (Râmna), Viștea și Taia”, se arată în documentele licitației.
Un alt studiu, contractat de minister pentru aceleași cursuri de apă, a fost realizat în perioada 2019 – 2020.
Biologul Călin Dejeu susține că sunt, de fapt, doar studii de „mușamalizare și de tergiversare”: „Nu se mai poate face o evaluare după ce lucrările la un proiect au început. Ce să mai vorbim de cele finalizate de mult timp”, explică Dejeu.
Nici prejudiciile suferite nu pot fi calculate, susține Guvernul:
„Nu avem cunoștință despre o legislație specifică privind metodologia de calcul a prejudiciului în cazul proiectelor cu impact asupra biodiversității”.
Comisia Europeană nu a dorit să comenteze pe marginea acestui subiect.
„Informațiile privind procedura de infringement sunt confidențiale”, ne-a spus ofițerul de presă responsabil de mediu al instituției europene.
Spre finalul anului trecut, Comisia Europeană a revenit cu o scrisoare suplimentară de punere în întârziere:
„Astăzi, 16 noiembrie (2023), Comisia a decis să trimită României o scrisoare suplimentară de punere în întârziere (…) pentru că nu a pus în aplicare în mod corect Directiva-cadru privind apa (…) și Directiva privind habitatele (…) la autorizarea și construirea de centrale hidroelectrice mici. Ambele directive se axează pe asigurarea calității și a cantității corpurilor de apă, pe prevenirea și combaterea poluării și pe protecția faunei și a florei.”
În 2022, când cele două companii de energie preluate de italieni au fost puse sub sechestru, mai erau acreditate aproape 200 de microhidrocentrale (MHC) în diverse zone ale țării. Toate la un loc au livrat sub 1,5 la sută din producția națională de energie electrică, conform datelor pe care ni le-a furnizat ANRE. Anul trecut au mai rămas acreditate 183 de MHC, operate de 93 de companii.
Autori: Ioana Moldoveanu, Daniel Bojin
Ilustrație: Roma Gavrilă
Fact-checking: Roxana Jipa
ARTICOL REALIZAT CU SPRIJINUL JOURNALISMFUND.EU ȘI OCCRP
Andrei Ciurcanu 
Ionuț Stănescu 
Bianca Albu