Ioana Moldoveanu 
„Este un abuz de putere când ți se spune «n-o să mai joci, n-o să te angajeze niciun teatru»”, spune Marian Popescu, președintele Centrulul de Acțiune, Resurse, Formare pentru Integritate Academică al Universității din București (CARFIA).
Acesta este singurul centru de integritate academică din țară și este afiliat Institutului de Cercetare a Fraudei și Plagiatului Academic de la Geneva (IRAFPA), unde Marian Popescu este membru.
Expertul a oferit anul acesta consultanță Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București pentru redactarea unui nou Cod de Etică. Acum lucrează la realizarea unui „Manual de proceduri”, în care va detalia, printre altele, abuzul de putere și consimțământul în cadrul universitar.
Este pentru prima dată când se face un astfel de ghid în România, iar asta arată că „lipsa de preocupări în ce privește zona de etică și integritate în toată universitatea românească a devenit cronică”, atenționează el.
În UNATC s-a pus problema modificării Codului de Etică anul trecut, după valul de reacții negative în presă și mai ales în comunitatea teatrală și cinematografică, stârnit de declarațiile misogine ale profesorului Puiu Șerban într-o emisiune mondenă. UNATC a inclus măsura modificării codului în programul „Politici de conduită”.
Noul Cod de Etică aduce câteva îmbunătățiri importante felului în care funcționează universitatea. Hărțuirea primește în sfârșit o definiție . Termenul în care studenții pot sesiza Comisia de etică crește de la 30 de zile la 6 luni. Comisia se poate autosesiza în caz de plângeri repetate, chiar dacă ele sunt anonime. Universitatea se obligă să ofere studenților și consiliere juridică, pe lângă cea psihologică.
Codul are, însă, și neajunsuri. Cercetarea Comisiei de Etică se bazează în continuare pe audieri minimale și pe probele aduse doar de studenții implicați în incident. „Declarațiile victimelor din trecut pot fi folosite de către Comisie pentru a contura un anumit tipar de comportament doar în scopul sprijinirii dovezilor asupra unei fapte sesizate și petrecute în ultimile 6 luni”, spune Vladimir Ignat, avocat în cadrul asociației ANAIS, consultat pe marginea acestui subiect. Marian Popescu avertizează că membrii comisiilor de etică, în general, nu au nicio specializare în domeniul eticii și integrității.
Deși există coduri și regulamente, „angajament față de valorile etice în zona academică întâlnești destul de rar”, spune Popescu. Și la UNATC a întâmpinat „reticențe, rezistențe mari, (…) serioase”, din partea profesorilor. „Nu te atingi de prof. El este stăpânul la clasă”, explică expertul. Pentru că mulți profesori au lipsit la ședințele Senatului, Codul a fost adoptat „cu mare greutate”.
Popescu vorbește despre necesitatea de a educa, înainte de a interzice, despre curaj, atât să faci o sesizare ca student, dar mai ales s-o cercetezi ca membru al Comisiei de etică. Nu este foarte optimist. „Nu mă îmbăt cu apă rece”, spune el și scoate în evidență că, pentru schimbarea felului în care ne raportăm la abuz e nevoie de timp. Nici Justiția sau Codul Penal nu sunt echipate pentru toate situațiile de abuz. „Ce să mai spun de o comisie de etică?”, subliniază Popescu.
Expertul ține anul acesta la UNATC și o serie de ateliere cu studenții, în cadrul programului ProEticArt. Acolo discută cu ei despre frontierele intimității și pedagogia atingerii, dar și despre etica regulilor și teritoriul libertății.
„Reticențe, rezistențe mari, serioase”
Reporter: Ce fel de exerciții faceți în cadrul atelierelor ProEticArt?
Marian Popescu: Am creat situații care țin de zona de etică. Un exercițiu simplu: m-am dus la singura studentă cu umerii goi – am ales-o premeditat – și am început să explic ținând-o de umeri. Vorbeam, dar nu îmi luam mâna. La un moment dat, o profesoară a zâmbit, [pentru că] și-a dat seama. Eu m-am întors spre studentă și am zis: A fost ok cum m-am purtat cu tine? Zice: „Da”. Zic: Dar nu simți nimic? În momentul ăla și-a dat seama, am simțit-o din corp. I-am întrebat pe toți: Era nevoie să stau 15 secunde [cu mâna pe umărul ei]?
Ce insight ați primit în urma atelierelor făcute până acum?
Mi-am dat seama că apare o mare problemă. Am avut discuții zeci și zeci [în UNATC], de la rectori la șefi de departament: reticențe, rezistențe mari, serioase. În sensul că, UNATC-ul prin tradiția ante-‘89, are o rezistență legată de autarhie: nu te atingi de prof. El este stăpânul la clasă. El e regele, regina, e tot ce vrei, nu intri peste. Lucrul ăsta s-a perpetuat.
| „Și a venit la mine Liviu Lucaci, care acum este rectorul facultății, și mi-a spus: «Mă, ai una la tine bună rău, în clasă»”. Puiu Șerban podcast „Acasă la Măruță”, august 2022 |
Lucrurile care s-au întâmplat acolo, adică prof/profă care se culcă cu studenți, astea erau, cum să spun… numai că nimeni nu vorbea. În emisiunea [lui Măruță], profesorul de actorie și regizorul Șerban Puiu și cu partenera lui care-i fusese studentă vorbeau [cu referire la studentele din UNATC] de bunăciuni. În felul ăsta îți dai seama cât de înrădăcinată era în mentalul didactic chestiunea asta.
Ce e mai rău – și de abia de câțiva ani studentele încep să realizeze – e că sunt subiectul unui șantaj sexual, emoțional. Victimele nu realizează că sunt victime, mai ales în anul întâi.
Când ziceți că v-ați lovit de reticență din partea profesorilor, este vorba ca și în cazul studenților, de neconștientizarea abuzului?
Pentru mine a fost clar că reticența e din cauza dorinței de a nu avea o relație cu zona de etică și integritate. În momentul în care te implici, ies la iveală lucruri. Și atunci preferă să nu mai ia parte la ședința Senatului [UNATC] – cu mare greutate s-a adoptat Codul [de etică]. Nu în sensul că [membrii Senatului] au avut obiecții. Nu au participat. Sau participă, dar nu contribuie cu nimic. Nu este colegial, îți sabotezi propriul statut.
A participat și Puiu Șerban la ateliere?
| În cadrul discuțiilor pentru noul Cod de Etică, Puiu Șerban a avut un monolog despre exercițiile pe care le face la clasă, printre care și „Eu la mine acasă”. Exercițiul a fost menționat de majoritatea fostelor sale studente cu care RISE a discutat. Ele au spus că nuditatea, deși nu era cerută explicit de profesor, era încurajată. Exercițiul a „pornit de la domnul (Mircea) Albulescu, care alinia toți studenții și îi punea să se dezbrace complet, ca să scape de rușine”, își aduce aminte una dintre fostele studente ale lui Puiu Șerban. Profesorul îl numea „exercițiul Albulescu”, spune ea pentru RISE. În fața profesorilor și studenților care discutau noul Cod, Puiu Șerban a explicat: „Exercițiile de nuditate la Arta Actorului nu se fac aproape niciodată. Totul a pornit de la o legendă care a fost vehiculată acum mulți ani, despre un caz în care domnul profesor Albulescu, actor și profesor intrat deja în legendă și istoria teatrului, a practicat acest exercițiu cu o clasă (…) Nu s-a mai făcut niciodată [de atunci]”. Deși a numit exercițiul Albulescu o „legendă”, Puiu Șerban a confirmat totuși că el a avut loc. |
A participat la o discuție [despre noul Cod de Etică]. A fost invitația deschisă pe site. Eu am predat la UNATC 11 ani. Știți tehnica asta foarte nenorocită, „Haideți, domnul profesor, că de-o viață vă ocupați [cu asta], știți cum sunt [studenții]”. Și zic: Îmi pare rău, dar nu știu despre ce vorbiți. „Eu n-am spus niciodată că trebuie să se dezbrace studenții” – el a încercat să deturneze [discuția] spre tipul ăla de incident care este foarte greu de demonstrat. Cum demonstrezi faptul că tu la clasă n-ai cerut niciodată studentelor să se dezbrace?
Ce vreau să rețineți este că [modificarea Codului de Etică] este o operațiune foarte complicată pe zona vocațională. Facultățile de Teatru și de Film diferă față de universitățile generaliste. E un stagiu care se bazează în exclusivitate pe proximitate fizică, mai ales la Actorie. Le-am zis [celor din UNATC]: încercați să preveniți, să înștiințați [despre acest lucru].
„Justiția, Codul Penal nu sunt echipate (…).
Ce să mai spun de o Comisie de etică.”
Care sunt argumentele pentru care a trebuit modificat Codul de Etică al UNATC?
Un cod de etică universitară este supus revizuirii de câte ori conducerea universității crede că e necesar. Este, prin lege, o atribuție a Comisiei de etică din universitate. În cazul UNATC, urmare a unor situații apărute în spațiul public anul trecut, care au ridicat semne de întrebare privind conduita a doi profesori ai universității, conducerea UNATC, rectorul au considerat că e momentul să înceapă această complicată revizuire a codului, revederea unor practici care ar putea afecta natura relației de lucru profesor-student/ă. În același timp, în instituție a fost creat un Grup de lucru pentru această revizuire, dar s-a constituit și un altul care a elaborat „Politicile de conduită”.
Cum ați lucrat la Codul de Etică?
Am adus [împreună] grupul creat de rector și cel care a creat documentul „Politici de conduită”. Mi-a fost foarte greu, pentru că existau intenții diferite, agende diferite. Am avut foarte multe [discuții] și am zis: încercați să nu faceți din ceea ce urmăriți ca agendă, o Biblie pe care trebuie să juri.
Care sunt marile modificări pe care le aduce Codul de Etică?
Un nivel mai mare de conștientizare a problemei. Atrage atenția asupra faptului că raporturile între profesori și studenți, care sunt clar de autoritate în mediul universitar, nu trebuie să determine deraieri etice, de integritate, de tipul discriminare, șantaj. Până acum lucrurile astea nu erau scoase în față. Codul atrage atenția asupra faptului că trebuie să ai oameni profesionalizați, specializați pe probleme de integritate.
Care au fost criteriile prin care ați stabilit termenul de depunere al sesizărilor la șase luni?
Termenul ține cont de niște prevederi legale. Ce te faci însă, când încep să apară sesizări după 10-20 de ani? Justiția, Codul penal nu sunt echipate pentru a face față tipului ăsta de sistem. Ce să mai spun de o comisie de etică a unei universități. Și aici mai ai două chestiuni: are sau nu are [studentul/a] probe. Dacă nu are și regulamentul spune că trebuie să aibă, comisia nu ia în calcul [sesizarea].
Și ce faci dacă această hărțuire se întâmplă pe șoptite, pe la colțuri? Mărturiile altor studenți nu sunt și ele probe?
| „Zero toleranță pentru hărțuirea în școli și universități” se numește o lege adoptată în decembrie anul acesta. Profesorii condamnați pentru hărțuire sexuală vor primi o pedeapsă majorată cu o treime. |
Când se ajunge în instanță trebuie să ai material video, audio, foto, mailuri, mesaje. Ce am sfătuit eu – am vorbit și în cadrul atelierelor – în momentul când se întâmplă astfel de lucruri, sesizează. Sistemul de educație este unul ierarhic. Mergi și vorbește, ai curajul să faci lucrul ăsta, nu vorbi pe la colțuri. Fiecare universitate ar trebui să încurajeze studenții să abordeze problemele astea sesizând.
Studenții de la UNATC au făcut sesizări de-a lungul timpului, în urma cărora nu s-a întâmplat nimic. Ba mai mult, profesorii în cauză află și relația cu studentul se agravează, nu se rezolvă.
Speranța e să nu se mai întâmple. De asta încercăm și prin programul ProEticArt, și prin alte măsuri, să determinăm restrângerea, pentru că eradicarea completă, sper că nu vă iluzionați, asta nu există nicăieri. Dar poți să restrângi fenomenele de tipul ăsta astfel încât ele să nu devină cancerigene.
| Avocatul Vladimir Ignat spune că „nu pot fi sancționate fapte care s-au petrecut în urma cu mai mult de 6 luni”, dar Codul de Etică ar putea institui excepții pentru faptele grave, (agresiunea sexuală, hărțuirea sexuală, agresiuni fizice etc.), ca acestea să poată fi sesizate și sancționate oricând. „Foștii studenți pot fi audiați dacă au fost martori la o faptă care reprezintă abatere disciplinară. Dacă cercetezi o faptă care este în termen, poți veni și cu mărturii din trecut, ca sa arăți un anumit tipar (de comportament) și să întărești dovezile împotriva faptei cercetate. Articole de presă pot fi folosite în completare. Dar nu e suficient”, explică avocatul. La Universitatea Yale, din SUA, faptele pot fi sesizate oricând, chiar dacă atât studenta, cât și profesorul nu mai fac parte din comunitatea academică în prezent. |
Dacă ultima faptă s-a petrecut în termenul de șase luni, pot fi luate în considerare și faptele din urmă care arată un tipar de comportament?
Da, fără îndoială. Termenul de șase luni nu exclude istoria.
Deci Comisia de etică ar putea să cheme la audieri și foști studenți?
Normal. Dar aici aduc în discuție: membrii unei Comisii de Etică trebuie să fie antrenați pentru a analiza așa ceva.
Președinta Comisiei de etică a UNATC este jurist.
Ca jurist în oricare universitate, ea va fi atentă la încadrarea legală. Dar cea etică și de integritate îi este străină, pentru că nu are pregătirea. Asta este o mare carență a universităților noastre: nu își profesionalizează membrii Comisiei de etică, care au un mandat de cinci ani după noua Lege a Educației. Eu încerc să profesionalizez prin CARFIA (Centrul de Acțiune, Resurse, Formare pentru Integritate Academică al Universității din București). Și la IRAFPA (Institutului de Cercetare a Fraudei și Pagiatului Academic de la Geneva) avem o școală de integritate, unde antrenăm cursanții și pe tehnici de a pune întrebări de mediere. Ideea de mediere trebuie implementată cât mai puternic.
„Comisia de etică are instrumente,
problema e să ai curajul să le folosești.”
Spuneți că pot fi luate în considerare mărturiile de acum X ani pentru a dovedi continuitatea faptei. Dar în noul Cod nu există nimic despre o faptă repetată sau despre foști studenți care pot fi chemați la audieri.
Un cod reglează lucrurile prospectiv, nu retroactiv. Pe de altă parte – și asta am afirmat-o și în ultimele două ședințe de Senat (UNATC) -, codul acesta este așa, acum. Asta nu înseamnă că nu puteți să-l modificați. Este atribuția exclusivă a Comisiei de etică. În practică lucrurile nu se întâmplă așa. Odată ce ai un cod de etică, el așa rămâne până la schimbarea regulilor și numai dacă nu apare vreo inițiativă. Codul se va și trebuie [modificat] – asta am vorbit cu rectorul – în funcție de realitatea relațiilor interumane, a defecțiunilor care apar. Numai că trebuie să ții cont de cadrul juridic existent.
Cadrul juridic a luat mereu în considerare continuitatea faptei.
Corect. Dar noi vorbim de două sisteme, cadrul juridic și cadrul academic. Există neconcordanțe între cele două. Trebuie realmente o insistență mare să pui în acord lucruri care nu sunt puse acum, pentru că știți foarte bine groaza unei universități să nu se ajungă în instanță. Eu am pățit asta. A trebuit să mă lupt cu propriul departament juridic, care voia să impună ceva, ca să nu se ajungă în instanță.
Comisia se poate autosesiza dacă primește mai multe sesizări anonime repetate, dar nu e clar, poate să ia măsuri sau să propună vreo sancțiune în funcție de ele?
E în atribuțiile Comisiei de etică, acolo unde nu are suportul legal, juridic, instituțional, să facă recomandări de acțiune. De pildă, propune modificarea paragrafului din Codul de etică sau din Regulamentul de funcționare al Comisiei, astfel încât să poată fi luată în considerare situația respectivă.
O comisie de etică sănătoasă poate recomanda rectorului: am văzut că se repetă situația asta, vedeți despre ce este vorba. Rectorul are abilitatea să numească o comisie de disciplină și fără recomandarea comisiei de etică. Putem organiza o audiere, există instrumente, problema e să ai curajul să le folosești.
Conform noului Cod, nu sunt permise comportamentele care se manifestă prin abuz de putere. De ce nu există și o definiție a abuzului de putere?
E foarte greu. Nu e un mediu funcționăresc – abuzul de putere într-o structură administrativă îl poți documenta. Dar aici este un abuz de putere când ți se spune „n-o să mai joci, n-o să te angajeze niciun teatru”. Sigur că trebuie definit, dar o definiție rezistă până la un moment dat, după care realitatea poate să fie neconformă cu acea definiție.
Cum afectează lipsa definiției judecata obiectivă a spețelor?
Am o sarcină complicată, n-a mai făcut-o nimeni până acum. Voi face în septembrie acum, primul manual de proceduri, pentru UNATC. Este adresat cadrelor didactice. Dar într-o măsură – nu neglijabilă – studenților. Acolo am un capitol legat exact de chestiunea abuzului de putere, cum trebuie să procedezi ca student. Manualul va fi discutat deschis de către corpul profesoral și cel studențesc, astfel încât studenții să înceapă să înțeleagă că ar fi bine să-și cunoască drepturile.
Veți avansa manualul și către alte universități?
A realiza un Manual de proceduri în zona vocațională la Teatru/Film e o operațiune sensibilă. Normativul nu trebuie să altereze natura creativă a relației de lucru profesor-student/ă. UNATC are, se știe, o tradiție, cu părțile ei bune, dar și cu unele negative, care trebuie avută în vedere. Victimele trebuie să aibă o voce, și ce au de spus trebuie examinat cu atenție, căci se mai întâmplă uneori ca ceea ce spun să nu se susțină, dar alteori da. Vom încerca să realizăm manualul la UNATC, punând la contribuție expertiza colegilor și colegelor care s-ar putea implica. Dacă vom reuși, va fi decizia conducerii UNATC privind susținerea lui la nivel național.
Va include manualul și consimțământul? El apare în noul Cod, dar este telegrafic.
Sigur că da. De pildă, ai scenă de sărut. O mimezi, o faci pe bune? E nevoie s-o faci pe bune? Dacă cei doi vor s-o facă ca atare e de văzut dacă proful vede asta ca pe un lucru bun, pentru că trebuie să o justifice – publicul stă la distanță, se poate mima. Consimțământul ține și de expunerea corporală: cum apari gol, dar de fapt nu ești gol? Există costume.
Manualul ăsta de proceduri va institui obligativitatea unui protocol pe care îl comunică proful, indiferent de specializarea lui, la fiecare început de semestru sau de an universitar. Și în care studenții/studentele sunt avertizați cum vor fi antrenați, care sunt exercițiile fizice care presupun [de plidă], lovire. Un profesor bun te învață cum să nu te rănești.
„Cunoașteți-vă drepturile,
altfel veți păți lucruri pe care n-ați vrea să le pățiți.”
Își cunosc studenții drepturile?
Eu știu din proprie experiență de profesor că studenții din România, spre deosebire de alții din alte părți, nu-și cunosc drepturile, nu îi interesează, nu citesc Carta Universității, Codul de etică, care sunt documente fundamentale. La fel și profii. Și atunci, cum justifici statutul ăsta de autoritate, dacă tu nu cunoști ce guvernează propriul tău domeniu din actele astea?
Le spun studenților: alocați o oră, când sunteți în anul întâi, citiți regulamentul Asociației Naționale a Organizațiilor Studențești, care e unul bun. Ca să vă dați seama ce înseamnă să fii student. Asta vă dă posibilitatea să vă cunoașteți drepturile. Altfel veți păți lucruri pe care n-ați vrea să le pățiți; că vi s-a întâmplat, dar n-ați știut că este șantaj, abuz.
UNATC-ul definește pe site, pe pagina „Politici de conduită”, abuzul, hărțuirea, violența psihologică și altele. Este acest lucru suficient?
E un lucru foarte bun, dar este absolut insuficient. Dacă nu treci de la literă la acțiune, la comportament, partida e pierdută. Vom fi foarte buni să facem documente scrise, dar nu știm cum să facem ca ele să fie incorporate în comportamente. Studenții trebuie să fie înștiințați, să fie introduși în problematica etică și de integritate și a drepturilor lor încă de la începutul anului universitar. Periodic, în fiecare an. Pentru că altfel lucrurile nu se [schimbă]. Profesorii care răspund de anul respectiv ar trebui să aibă [trasate anumite reguli] în fișa postului. [Ele] există, dar e ceva informal.
„Efortul trebuie să fie întins în ani”
E cineva care ține piept reticențelor la schimbare din UNATC?
| Relațiile dintre profesori și studenți au fost declarate incompatibile cu etica academică, printr-o hotărâre votată de Senatul UNATC pe 19 decembrie 2022, după publicarea achetei despre regizorul Felix Alexa. |
Sunt câțiva oameni acolo care își doresc ca lucrurile să arate mai bine. Rectorul și-a dat seama în ce a intrat, știe că asta afectează prestigiul [universității]. Și atunci s-a și grăbit, a dat ordinul care interzice relațiile sexuale (între profesori și studenți). Asta nu se face așa, pentru că dai un semnal destul de prost în momentul în care nu apari ca promotor al unei culturi de etică și integritate. Cel mai ușor e să interzici.
Cum ar fi trebuit să facă?
Când se ia o decizie de sus în jos, lucrurile au valoare și așa, dar ele nu pot fi implementate, dacă oamenii nu sunt educați. Problema e să nu existe o relație cosubstanțială cu locul de muncă. Sunt profi care parcă aveau bază de recrutare de fete tinere, arătoase. Deci era la îndemână – asta trebuie tăiat.
Fetele, băieții, când vin la facultatea de Teatru o fac pentru că-i atrage scena. Dar când proful sau un regizor îți spune „Dacă nu te culci cu mine, nu o să te angajeze niciun teatru din România, o să am eu grijă de asta”, fata aia e îngrozită și atunci cedează sau rezistă.
Efortul trebuie să fie întins în ani. Eu nu mă îmbăt cu apă rece. Ce fac eu cu colegii de la UNATC trebuie continuat, dezvoltat. Consilierea este eficientă în momentul în care se transpune într-o calitate mai bună a managementului universitar.
Ar trebui ca mai multe universități să-și revizuiască Codul de Etică?
Zona de etică și integritate este, în general, o vulnerabilitate reală a universităților românești. Ea trebuie construită bine conceptual. Trebuie formați specialiști în cadrul fiecărei facultăți, prin crearea unor programe speciale, recunoscute oficial. Câți dintre membrii comisiilor de etică de acum au un astfel de antrenament? Câte universități au o metodologie de evaluare a unui plagiat? Câte universități fac clar modul în care un student poate sesiza o instanță academică, internă sau externă, privind fapte de proastă conduită academică a unor profesori?
Universitățile din România ar trebui să investească mai mult în instruirea unor colegi/colege în ceea ce numim „Științele Integrității”. Strategiile și programele academice trebuie supuse unor modificări. Dar asta se va întâmpla dacă și numai dacă decidenții politici au curajul, anvergura intelectuală și clarviziunea să așeze Educația pe drumul care duce spre obiective clare, în avantajul elevilor și studenților.
Interviul a fost editat pentru concizie.
Editor: Luiza Vasiliu
„Catedra de abuz” este un proiect jurnalistic care monitorizează hărțuirea și abuzul sexual în școlile, liceele și universitățile din țară. Dacă și tu te-ai confruntat cu o situație de abuz, scrie-ne. Completează formularul de pe https://www.riseproject.ro/catedra-de-abuz/ și pune abuzul pe hartă.
„Harta hărțuirii sexuale în sistemul de învățământ din România” este un proiect derulat de Asociația RISE Project în parteneriat cu Asociația ANAIS, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org
Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și inclusivă
#catedradeabuz #haide #ActiveCitizensFund #România #activecitizens #EEANorwayGrants
Rise Project 
Bianca Albu 
Codruta Simina 
Rise Project 
Andrei Ciurcanu 
Ionuț Stănescu