CATEDRA DE ABUZ: PROFESOR UNIVERSITAR CAUTĂ DRAGOSTEA ÎN FACULTATE

Horea-Mihai Bădău e lector universitar doctor și predă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București din 2008; are 51 de ani și din septembrie 2021 e în concediu fără plată. Aproape oricine a trecut prin FJSC a auzit despre el că face avansuri studentelor. Acest articol arată, prin mărturiile unor foste studente, că lucrurile care se spuneau pe holurile facultății erau adevărate.

Din poveștile lor, reiese un tipar de comportament al lui Bădău: în toți acești ani, a ales studente pe care le-a contactat în privat și, dacă ele i-au răspuns la mesaje, a dus conversația într-o direcție în care le-a sugerat repetat că au nevoie de un bărbat ca el în viața lor. Fiindcă majoritatea s-au temut să-i spună să înceteze, a mers mai departe: le-a sunat noaptea, le-a invitat în oraș, la el acasă, în Vamă. Le-a angajat, le-a coordonat practica, le-a trimis poezii, le-a spus ce consideră el „feminin”, le-a așteptat cu flori la cămin, le-a făcut declarații de dragoste și, în cele din urmă, avansuri. S-a transformat în agresor când a ajuns să aibă relații sentimentale cu studentele, abuzându-le emoțional și psihologic, ne-au confirmat mai mulți experți.

Psihologii, juriștii și activiștii cu care am vorbit spun că Bădău a ieșit cu mult din granițele relației profesor-student, încălcând prevederile Codului de Etică universitară și ale Legii Educației. Experții mai spun că a abuzat de puterea pe care o avea și că majoritatea comportamentelor lui constituie hărțuire sexuală.

Contactat de RISE, Horea Bădău a cerut întrebările prin email. Spunând că sunt „răuvoitoare si tendențioase” nu a răspuns punctual la cele care îl întrebau despre comportamentele descrise în acest material. A declarat, în email: „Nu am abuzat niciodată de nimeni, nu am hărțuit niciodată pe nimeni, nici sexual, nici în alt fel”.

Antonio Momoc, decanul în funcție al FJSC, spune că nu a primit plângeri despre comportamentul lui Bădău în mandatul lui, iar despre anii anteriori nu are informații. A spus „îmi pare rău” când a auzit descrierea comportamentelor și că, „dacă aceste informații există trebuie investigate și luate măsuri să nu se mai repete vreodată așa ceva”.

Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al Universității din București, spune că în registrul Comisiei de Etică „nu se regăsește nicio plângere” împotriva lui Bădău. Oprea mai spune că, la nivelul UB, „există toleranță zero față de orice forme de abuz” și că universitatea „are toate mijloacele pentru a sancționa astfel de fapte, asigurând protecție și suport pentru victime.”

Studii făcute de ONG-uri care promovează egalitatea de gen spun că jumătate dintre studentele din România știu că există comportamente de hărțuire sexuală în universități și o treime le-au trăit, dar instituțiile se mișcă prea încet pentru a combate fenomenul. (Universitatea din București chiar a numit hărțuirea sexuală într-un raport ca fiind „elefantul din cameră”.)

Ani de zile, studentele nu au vorbit fie de frică, fie de rușine, pentru că nu înțelegeau ce li se întâmplă, pentru că credeau că sunt singure. Însă vorbesc acum.

Acest articol face parte din proiectul „Catedra de abuz”, care își propune să monitorizeze hărțuirea și abuzul sexual în școlile, liceele și universitățile din țară.

CAPITOLUL I: ANDREEA

În octombrie 2018, Andreea își amintește că era în oraș cu prietenele când a primit un mesaj de la Horea-Mihai Bădău, profesorul ei de Jurnalism online la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București (FJSC). 

Andreea era anul III, avea 21 de ani, și alesese FJSC pentru că voia o carieră în comunicare. Bădău avea 46 de ani, iar Andreea era doar una dintre studentele cu care iniția conversații private în fiecare an. „Mi se părea foarte ciudat să îmi scrie un profesor, dar am zis «dacă nu zice ceva rău, îi răspund cumva sec»”, își amintește Andreea. 

Spune că inițial i s-a părut o conversație normală, chiar dacă puțin deranjantă, având în vedere că îi era profesor. La curs și la seminar, Bădău nu o trata diferit față de ceilalți colegi. „Nu se uita la mine, nu dădea de bănuit. Mi s-a părut ciudat abia când a început să mă invite în oraș.”

Își amintește că i-a refuzat invitațiile, însă i-a răspuns la telefon și, de la un punct încolo, s-a gândit că Bădău se dă la ea. „Am zis «bă, nu e OK să mă sune», dar în continuare nu știam ce să fac. Eu lucram la licență. Între timp m-am angajat. Nu știam cum aș putea să gestionez mai bine situația asta.” 

A decis că îl va lăsa să o sune atâta timp cât nu va depăși o limită. „Dacă nu vrea să ne vedem, nu mă urmărește, nu mă amenință, îl las să vorbească.”

Apelurile erau de 10, 20, 30 de minute și o suna de obicei seara târziu, ca să-i povestească cum i-a fost ziua, ce a mâncat, ce citește, cum a fost copilăria lui într-un sat din Apuseni. „Îmi lăsam telefonul pe pat și mergeam și îmi făceam treaba prin [camera de cămin] sau mergeam pe balcon”, spune Andreea. „Mai ziceam «da, da» la un moment dat, dar nu știam ce vorbește și îmi vedeam de ale mele.” 

Să îi ceară să nu o mai sune nu i s-a părut o soluție. „Mi-au trecut tot felul de gânduri prin cap: sunt anul III, mă lasă cu restanță, nu mai pot să-mi dau licența, ce le zic alor mei?”

Despre ce trăia nu vorbea nici măcar cu prietenele sau colegele de cămin; dacă erau de față când suna, ieșea din cameră. „Dacă le zic fetelor cu care stau, ar putea să interpreteze greșit, dacă zic prietenilor, o să zică «lasă-l în pace», dacă spun profesorilor, nu știu care e de partea lui sau împotriva lui și atunci aș putea să am de suferit din cauza asta.” 

Apelurile și mesajele, atât scrise cât și audio, începuseră s-o îngrijoreze: „Îmi spunea cum o să arate copiii noștri, care o să alerge pe plajă în Vamă”. Primea mesaje în care el îi spunea că o iubește, că îi e dor de ea. „Deja am zis că nu. Adică nu am avut nicio tangență cu tine, doar ți-am răspuns la telefon, te-am lăsat să vorbești, nu te-am contrazis și deja mă iubești”, se gândea Andreea atunci.

Declarațiile lui există și în screenshoturi, și în înregistrări. 

„Oamenii faini sunt rari. De aceea, atunci când se întâlnesc, ar trebui să-și facă o familie. Teeeseeeeeee, mededeteee.” („Te sărut, mi-e dor de tine.”)

„Ești frumoasă. Mulțumesc, mulțumesc că exiști. Te sărut. Să zâmbești și să ai o zi minunată.”

Andreea ajunsese să aibă impresia că o urmărește. „Îmi spunea că am ajuns acasă, îmi dădea de multe ori niște replici care chiar se potriveau.” A prins curaj să le povestească colegelor de cămin și de facultate despre apelurile și mesajele pe care le primea, iar acestea au avut grijă să nu rămână singură în preajma lui la școală.

La început de noiembrie, pe la 2 noaptea, Bădău i-a trimis mai multe mesaje, spunându-i că va avea o zi importantă și că el e „un om puternic. Dar am nevoie de o adiere pe pleoape”. A continuat, scriind ce-și dorește: 

În fața unei zile ca cea de mâine
 
Mi-aș dori ca fata pe care o iubesc să

Mi

Spună

Te iubesc, Horea

Atât

Atât

Te iubesc Horea

Atât mi-aș dori să-mi spună

Fata pe care o iubesc

În fața unei zile ca cea de mâine (azi).

Andreea își amintește că i-a cerut să nu-i mai spună că o iubește, nici să-i vorbească de parcă ar fi într-o relație. „Tot îmi spunea că «nu o să mai fii studenta mea», că după aceea putem să ne plimbăm de mână pe holurile facultății.” 

Cu profesorii nu a vorbit atunci – își amintește chiar că actualul decan al facultății (pe atunci doar cadru didactic) era dat ca exemplu de Bădău, inclusiv în timpul orelor de curs. „Și el s-a căsătorit cu o studentă și uite ce familie frumoasă au”, își amintește Andreea că i-ar fi spus. „Ce curaj să mai am, cui să spun, cine mă bagă pe mine în seamă?”

„Este un om care încalcă limitele și granițele sănătoase”

Andreea nu este singura.

În ultimele opt luni, am vorbit cu peste 40 de absolvente și absolvenți din generații diferite din FJSC, care au confirmat cu dovezi sau povești comportamentul nepotrivit al lui Bădău. O treime, ale căror experiențe sunt povestite în acest material, ne-au spus despre încălcarea granițelor relației profesor-studentă, altele doar cunoșteau victime sau auziseră despre comportamentul lui. Am ascultat și mărturii care spun că avea un comportament similar și când a predat la Universitatea Hyperion între 1998 și 2008, și când a coordonat diverse site-uri, de la apropo.ro, la onlinereport.ro.

Din mărturiile fostelor studente am aflat că le-a făcut invitații în oraș sau le-a trimis poezii. Celor care s-au temut să-i ceară să se oprească le-a făcut avansuri, le-a trimis mesaje audio, le-a sunat noaptea, le-a făcut declarații de dragoste, le-a chemat la el acasă sau în călătorii în Vamă, în Bulgaria sau la Nisa. Pe unele le-a angajat la site-urile pe care le-a condus și chiar a avut relații cu ele cât timp erau deopotrivă angajatele și studentele lui, fie doar studente.

Psihologii, juriștii și activiștii pe care i-am consultat spun că ele au fost victime ale hărțuirii sexuale și ale abuzului psihologic și de putere, comportamente care sunt insuficient descrise și sancționate de regulamentele universităților din România și de legislația națională.

Însă toate aceste comportamente, spun experții, sunt forme de violență de gen: „verbală, socială, psihologică”. „Tot despre un abuzator vorbim”, spune Adela Szenteș, psihoterapeută specialistă în consilierea persoanelor care au trecut prin abuzuri și colaboratoare a asociației ANAIS. „Este un om care încalcă limitele și granițele sănătoase ale cuiva, abuzându-l prin cuvinte, prin atitudini, prin gesturi, prin limbaj, prin faptul că urlă la victimă.” 

Identificarea și clasificarea acestor comportamente ca hărțuire sexuală e importantă, spun experții, deoarece impactul pe termen lung asupra victimelor declanșează anxietate, influențează stima de sine, afectează performanța academică, determină studentele să se auto-învinovățească sau, în cel mai rău caz, pot fi cauza depresiei sau chiar a unui comportament suicidar. De asemenea, hărțuirea sexuală depinde de impactul pe care comportamentele îl au asupra unei victime, nu de intenția celui care hărțuiește.

Adela Alexandru și Andrada Cilibiu, experte în egalitate de gen la Centrul FILIA, spun că reacția Andreei și a altor studente de a nu depune plângeri la facultate sau la universitate e firească. „În an terminal ți-e foarte frică să faci orice”, spune Alexandru, „că te gândești «băi, proful ăla e în comisia mea, eu nu mai termin niciodată facultatea asta cu diplomă dacă nu intru în jocul lui până la capăt».”

Cilibiu adaugă că trebuie să fim conștienți de discrepanța de putere dintre profesor și student. „Ți-e frică că nu ai nicio șansă de succes în fața lui și ți-e frică de ce ți s-ar putea întâmpla”, spune ea. Chiar dacă spui că o să faci ceva după terminarea facultății, de cele mai multe ori nu se mai întâmplă, pentru că trauma și frica rămân. „Și atunci”, adaugă Cilibiu, „taci, ascunzi și speri ca generațiile viitoare să aibă o viață mai ușoară decât a ta.”

Sunt dovezi că și profesori din facultate știau cel puțin zvonuri despre comportamentul lui Bădău, însă n-au făcut nimic. Lipsa plângerilor oficiale a permis FJSC-ului, ca și altor facultăți unde au ieșit la iveală astfel de comportamente, să le ignore și astfel să protejeze mai degrabă agresorul, nu victimele. Cilibiu spune că e un comportament de evitare a responsabilității pe care l-a tot observat. „Dacă dăm mecanisme să se vorbească despre asta [în universități], o să devină o problemă”, spune ea. „O să vedem cum colegii noștri o să dispară rând pe rând, pentru că aflăm că foarte mulți dintre ei au fost agresori atâția ani. Tăcerea e complice la violență.”

Studentele n-au simțit facultatea de partea lor

În ianuarie 2019, Andreea spune că a avut un conflict cu Bădău, când l-a întrebat care sunt consecințele dacă nu își prezintă proiectul de seminar la data stabilită. „Dacă te așteptai să spun mai mult decât am spus la seminar, înseamnă că ai cerut tratament preferențial”, i-a scris el într-un mesaj.

Andreea spune că s-a dus la prezentare, a trecut și ține minte că ulterior a luat examenul cu notă mică. N-a deranjat-o; s-a simțit ușurată că nu va mai interacționa cu Bădău și spune că în perioada aia s-au blocat reciproc pe toate canalele. Nu mai știe cine pe cine a blocat unde, și nici dacă s-a întâmplat înainte sau după ce l-a găsit în fața căminului cu un buchet de flori.

Se întorcea într-o zi acasă și el era acolo. Venise să-și ceară scuze, spune Andreea. Nu a acceptat florile, chiar dacă el a insistat. „Am fost revoltată că a venit, că a ajuns până în punctul ăla să vină să mă aștepte în fața căminului cu flori. Dar a fost o revoltă interioară”, adaugă ea. „Nu m-am exprimat în niciun fel.”

Din acel moment, n-a mai căutat-o. S-au mai întâlnit întâmplător pe holurile facultății, unde ea a rămas la masterat. Privind înapoi, Andreea spune că a simțit că a fost responsabilitatea ei să rezolve totul singură, să nu-i răspundă prea direct ca să nu explodeze un conflict și apoi să nu mai intre în licență. Temerea i-a fost exacerbată de conversațiile care existau în FJSC despre cum Bădău se dă la studente, și de un articol și comentarii pe blogul lui Vali Petcu (Zoso), care îl știa pe acesta de când era preparator universitar la Hyperion.

„Căutam lucruri despre el ca să-mi validez mie că aș putea să fac ceva împotriva lui sau ar putea cineva să mă ajute”, spune Andreea. Însă totul, inclusiv ce găsise online, părea să-i confirme Andreei că Bădău are un comportament inadecvat de generații întregi, iar facultatea închide ochii, din moment ce el încă predă acolo. 

FJSC e adesea blamată de foști studenți în articole de presă, postări și comentarii în social media: mulți se plâng că e o facultate care nu-i pregătește pentru joburi actuale, cu profesori fără istoric în meserie, cu unii care nu vin la cursuri și alții abuzivi verbal, mai ales la clasă, care rămân ani de zile la catedră. În plus, documentând acest text, am auzit și alte nume de cadre didactice din FJSC care le-au făcut avansuri studentelor: unii nu mai predau, alții sunt încă în facultate.

Andreea și-ar fi dorit să-i fi spus cineva lui Bădău: „Nu o mai suna, las-o în pace”. Sau să se adune mai multe studente, să arate fiecare ce dovezi are și să încerce să meargă mai departe. Acum, simte că, singură cum a fost, doar i-a rezistat. „Nu am mers la decan să spun și întotdeauna mi-a fost jenă să spun nemulțumirile sau situațiile astea”, spune Andreea. „Niciodată n-am știut să gestionez o problemă super mare. Aveam nevoie să o am sub control și, dacă aș fi generat un ditamai scandalul, deja aveam toate filmele în cap cu ce se întâmplă și cât de rău o să fie.” 

Ar fi putut facultatea să facă mai mult?

Povestea Andreei a ajuns totuși la cel puțin un profesor din FJSC, jurnalista de investigație Emilia Șercan. În ianuarie 2020, Șercan a primit de la Diana, o colegă de-a Andreei, o temă la seminarul de Etică și Integritate Academică, obligatoriu pentru toți studenții la master și doctorat.

Lucrarea prezenta, cu screenshoturi anexate, experiența prin care trecuse Andreea. Se numea „Studiu de caz: profesor universitar caută dragostea în facultate”. 

„Zvonuri legate de profesorul Horea Bădău”, scria studenta Diana în lucrare, „vuiesc pe holurile Facultății de Jurnalism. Alți colegi de breaslă profesorală cunosc faptul că profesorul Horea-Mihai Bădău, care predă Jurnalism online studenților din anul III, încearcă să dezvolte relații de prietenie sau chiar mai mult cu studentele sale, dar în lipsa reclamațiilor nu au cum să intervină”. În anexe, a atașat șapte screenshoturi din conversațiile Andreei cu Bădău.

 Când a scris lucrarea, Diana nu voia ca Șercan să facă neapărat ceva, dar spera ca informația din lucrare să ajungă la cineva care să ia măsuri. Șercan își amintește că le-a încurajat, pe Diana și apoi pe Andreea, să depună plângere la facultate sau la Comisia de Etică a universității. Studentele n-au făcut-o.

Tot pe-atunci, Șercan spune că a refuzat o propunere de funcție de conducere din partea lui Antonio Momoc, decan din 2020 la FJSC, tocmai pentru că facultatea avea acest istoric de abuzuri.

Pe 4 februarie 2020, Șercan i-a trimis lucrarea și lui Marian Popescu, pe atunci încă director al Centrului de Acțiune, Resurse, Formare pentru Integritate Academică de la Universitatea din București (CARFIA), instituție a cărei misiune e „de a ridica nivelul de conștiență în mediul universitar în ce privește problematica integrității academice”. Din 2018 Bădău este și el membru și coordonează Grupul de Acțiune pentru Etică în Online. Într-o discuție cu RISE, Popescu a spus că nu-și amintește de acel e-mail. L-a găsit în timpul convorbirii, cu lucrarea atașată, și ne-a spus că e un mister pentru el de ce n-a reacționat „Adică e limpede că în scris n-am reacționat, dar în mod normal, trebuie să fi vorbit cu Emilia. Însă eu nu-mi mai aduc aminte.”

Despre lucrare, pe care a numit-o „o sesizare deghizată în referat”, a spus ulterior, într-un email: „capturile de ecran indică o intenție, asta e limpede. Intenția contravine normelor unui comportament etic al unui prof în relația cu studenta”.

Popescu adaugă că, nici în email, nici în agenda lui de lucru, nu apare că i-ar fi răspuns Emiliei Șercan. Despre Bădău, spune că l-a primit în CARFIA în 2018, pentru că din CV părea un expert în rețele sociale și comportament online, însă nu a făcut cercetări mai amănunțite despre el. Despre prezența în continuare a lui Bădău în CARFIA, spune că e decizia actualei directoare executive.

Popescu, care a predat și în FJSC și a condus și Comisia de Etică a Universității din București între 2012-2016, e de ani de zile o voce care spune că „universitățile noastre fac foarte puțin sau chiar mai nimic pentru a dezvolta o cultură de etică și de integritate.” (Inclusiv în acest interviu din RISE Project.)

CATEDRA DE ABUZ: „NU TE ATINGI DE PROF. EL ESTE STĂPÂNUL LA CLASĂ”

„Sistemul e astfel construit ca să protejeze cadrele didactice, din păcate”, spune Popescu. „Nu pe acei și acelea pentru care există cadrele didactice. Adică studenții și studentele. Pare brutal spus așa, dar, cum să spun, uneori trebuie să fii brutal pentru că altfel nu se întâmplă lucruri.”

Șercan, dar și Anamaria Nicola, decan al facultății între decembrie 2018 și noiembrie 2019, spun că unii profesori și conducerea auziseră la rândul lor zvonuri despre comportamentul lui Bădău, însă n-au primit plângeri oficiale.

„Dacă nu există nicio plângere scrisă, nu poți să faci nimic”, spune Nicola, care astăzi predă la masterat la FJSC. Chiar dacă în teorie ai și alte mecanisme, precum evaluarea directorului de departament sau feedback-ul din partea studenților, sistemul este suficient de nefuncțional încât niciuna dintre ele să nu fie luate în seamă. Nicola spune că, în general, un director de departament nu pune un calificativ mai mic de „foarte bine”, pentru că un cadru didactic îl poate contesta și de cele mai multe ori câștigă, iar „evaluările studenților se consideră irelevante pentru că nu completează suficienți”. 

Antonio Momoc, al cărui mandat de decan se va încheia în februarie, nu a candidat pentru încă unul. Nu a dorit să vorbească la telefon cu RISE, spunând că Bădău e „angajat în Departamentul de Jurnalism” și direcționând reporterii către conducerea acestuia.

Ulterior, prin email, a spus că nu a primit plângeri în timpul mandatului, iar dacă vrem să știm despre trecut, „ar fi bine să întrebați decanii din ultimii 30 de ani”. Întrebat cum comentează reticența studentelor de a depune plângeri într-o facultate care nu pare că-i ascultă, Momoc a spus că „trebuiau depuse plângeri și expuse informațiile pe care le aveau. Puteau comunica, fie și informal, cu mine sau cu oricine din departamentul de jurnalism. Nicio instituție nu poate acționa altfel decât pe baza regulamentelor și procedurilor.”

Fostul director de departament de la jurnalism, Raluca Radu, și actualul director interimar de departament, Bogdan Oprea, spun că n-au știut de astfel de comportamente și niciunul n-a primit vreo plângere sau sesizare oficială. Radu a reacționat spunând că i se pare „foarte trist” și că îi pare rău că studente din facultate au avut asemenea experiențe. Oprea le-a numit „absolut înfiorătoare. Nici nu-mi imaginam că ar putea avea amploarea asta sau că s-a mers atât de departe. Habar n-am avut, nu cunosc.”

Despre evaluările primite de Bădău de la studenți de-a lungul anilor, Radu spune „nu pot să spun că a avut cele mai bune evaluări din departament”. Adăugă că definiția ei pentru abuz de putere este mai cuprinzătoare decât a altor colegi – și să ceri unui student să ia cheia de la poartă ar fi o manifestare a acestuia. Însă, spune ea: „nu cred că am colegi infractori. Universitatea din București nu ar tolera un comportament de genul acesta”. 

Orice s-ar fi întâmplat, spune Radu, „studentul trebuie să scrie, să-și asume că acel comportament este inacceptabil și că el trebuie oprit. Și dacă nu poate să oprească discutând direct cu Horea Bădău, să oprească mergând pe pașii pe care îi indică universitatea că trebuie să fie luați. Nu să spună. Că dacă spui ceva, e o vorbă în vânt. Trebuie să-ți asumi și să scrii”.

Bogdan Oprea, care este și director interimar de departament la FJSC, și purtător de cuvânt al Universității din București, spune că: „Personal, femeilor care au decis să-și spună povestea, deși acord prezumția de nevinovăție până la soluționarea acuzațiilor de către organismele competente, le transmit să fie puternice și să nu ezite nicio secundă să sesizeze orice consideră a fi un abuz la adresa lor.” Adaugă că, în calitatea lui de șef de departament la FJSC, va trata „toate sesizările privind abuzul” cu „maximă responsabilitate”.

„Curajul vostru înseamnă că alte persoane nu vor mai trece prin aceeași suferință”, spune el.

Nicola crede că e o meteahnă a instituțiilor românești să nu caute soluții pentru disfuncții interne și să se ascundă după birocrație – în cazul ăsta motivând lipsa de acțiune prin lipsa de plângeri oficiale. Parțial din comoditate, parțial din frică. „Toată lumea are și alte tinichele atârnate de coadă”, spune Nicola, care n-a mai vrut o funcție de conducere după ce a văzut realitatea din interior. „În sistem sunt mai mulți cei care ar avea o problemă decât cei care ar sta liniștiți și ar zice «Nu știu cu ce o să mă prindă».”

Așadar, responsabilitatea de a se proteja pare că rămâne la fiecare student în parte, pentru că facultatea nu o va face în lipsa unor plângeri. „Studentul este folosit în discuții doar atunci când apar chestii nasoale sau când există interese contradictorii între profesori”, spune Șercan. „Atunci își aduc aminte; că stai un pic, clientul nostru principal și responsabilitatea noastră principală e studentul.” 

Marian Popescu, la rândul lui, spune că a luat cuvântul într-un consiliu al FJSC la un moment dat, spunând „să nu uităm de ce suntem aici. Noi suntem aici pentru că [studenții] sunt aici, nu invers. Nu mi-am făcut prieteni cu afirmația asta”.

Radu, care a condus departamentul de jurnalism până la finalul anului trecut, spune că nu este de acord: „Studentul este întotdeauna o prioritate pentru noi. E o chestiune care ține de un interes civic major, în care suntem implicați și noi personal. Sigur că studentul este o prioritate, altfel de ce vii la serviciu?”

CAPITOLUL II: CĂTĂLINA ȘI MARIA

În perioada în care o suna și îi scria mesaje Andreei, Bădău a acceptat să coordoneze licențele unor colege de-ale ei, printre care Cătălina și Maria. (Și unei a treia studente, care nu ne-a răspuns când am căutat-o pentru acest articol.)

Maria a decis să facă licența cu Bădău când a văzut că la seminarul de jurnalism online învață să facă un blog. Ea avea deja unul, pe care voia să îl folosească și ca studiu de caz la licență. „Facem licența și ne creștem blogul. Le îmbinăm pe amândouă.” În timpul orelor, spune Maria, Bădău era respectuos și glumeț. „Vorbea foarte frumos și cu bărbați și cu femei, cu «dumneavoastră». Încerca să ajute pe toată lumea care venea la el.” Cătălina îl cunoștea pe Bădău încă din anul II, când l-a avut coordonator de practică. La cursuri și-l amintește ca fiind uneori cam intruziv. „Mai venea prin spatele nostru și ne mai lua de umeri și spunea «foarte bine ai scris».” Mai multe foste studente ne-au spus în interviuri că avea „un comportament dubios” la seminar: își lingea buzele, râdea necontrolat, trecea repede de la o stare la alta. 

Prima întâlnire despre licență pe care Cătălina și-o amintește a fost în Centrul Vechi, după ce Bădău a refuzat să se vadă la facultate. Au vorbit despre tema ei: transformarea blogului într-o unealtă de marketing și personal branding. „Mi-a zis că mă învață să fac bani online și că în două luni pot să fac nu știu câte mii de euro”, spune Cătălina.  

„Voia să scoată influencerițe din noi”, spune și Maria, a cărei lucrare era tot despre blogul personal. 

Pentru Maria și Cătălina au urmat întâlniri la facultate, la Starbucks și la restaurante din parcul Herăstrău sau Centrul Vechi. Pentru început au avut de scris câteva pagini, apoi s-au întâlnit pentru o corectură la facultate, unde amândouă spun că le-a tăiat pasaje întregi cu roșu: „Îmi făcea X-uri pe toată pagina și îmi zicea că nu e bine”, spune Cătălina. „Problema lui era că nu dădeam atât de multe citate din cărțile lui.”

Bădău voia ca ele să folosească mai multă bibliografie din lucrările lui de jurnalism online, inclusiv două manuale, dintre care cel despre social media a fost criticat de practicieni. Aceștia spun că informația era veche, conținutul nu era original, ci tradus din engleză și că Bădău se folosește de cărți pentru a-i ataca pe bloggerii cu care avea conflicte. Cătălinei i-a cerut să scrie un capitol despre „jurnalismul de marketing”, un termen care se regăsește în manualul lui de jurnalism online, dar nu e folosit în profesie.

„Nu suna a ceva real. Și am zis că nu aș vrea”, își amintește Cătălina. Atunci, Bădău a început să țipe la ea, iar la un moment dat a simțit că el s-a apropiat prea mult. „I-am zis să stea mai departe de mine. A cerut urlând o foaie. A scris pe foaie «am zis să faci un capitol de jurnalism de marketing».” I-a cerut să apară formularea și în titlul licenței, iar Cătălina s-a conformat.

Psihoterapeuta Diana Safta spune că toate astea sunt „abuz de putere, hărțuire și grooming”. 

„Relația dintre victimă și agresor este adesea caracterizată de un dezechilibru semnificativ de putere”, spune Safta, iar acest lucru e greu de observat de la distanță. „Tiparul”, adaugă terapeuta, „constă în încercarea de a stabili relații inadecvate cu studentele, prin câștigarea încrederii acestora, încercând să se facă plăcut, oferind atenție, validare academică și un aparent suport emoțional”. Însă, în toată această dinamică, o studentă ajunge să simtă rușine, vinovăție, să se simtă intimidată și izolată social.

La un moment dat, cu pretextul că au nevoie să producă conținut pentru bloguri, le-a invitat la un drum în Bulgaria. „Dalboka e la 30 de minute distanță de Vama Veche”, le-a scris pe grupul de Facebook creat de Maria. „Un loc bun de roadtrip care să aibă ca punct de plecare construirea campaniei de personal branding.” Planul era plecare dimineața și întoarcere seara. Studentele s-au arătat încântate inițial de idee, ceea ce reiese și din conversația pe care am văzut-o, dar, după ce s-a stricat vremea, au anulat și n-au reprogramat.

Maria și-o amintește pe Cătălina ca fiind cea care, în privat, le-a spus că nu i se pare o idee bună și că ar trebui să renunțe. După mai multe mesaje schimbate de-a lungul unei săptămâni despre o viitoare întâlnire, Bădău a scris pe grup că speră că modul în care au reacționat „nu are legătură cu zvonurile lansate de o studentă, care anul trecut și-a plagiat lucrarea de licență în proporție de 100% și a lansat zvonuri răuvoitoare (și false) la adresa mea. Dacă au ajuns și la voi aș vrea să specific în mod foarte clar că respectivele zvonuri sunt false.”

Ce spune Horea Bădău

L-am contactat pe Horea Bădău pentru un răspuns. I-am cerut o conversație telefonică, dar ne-a spus să-i trimitem întrebările pe email, ceea ce am făcut.

Într-un șir de câteva mailuri, a cerut să vadă dovezi și a chestionat conduita profesională a reporterilor. A considerat de asemenea că o întrebare de clarificare despre CV-ul lui e „politică” și pusă cu „rea-voință”; am vrut să confirmăm dacă Victor Ponta era premierul al cărui „community manager” a scris profesorul în CV-ul de pe site că a fost. Ne-a spus: „Întrebarea despre Victor Ponta nu are absolut nicio legatură cu restul interviului (doar dacă vă întrebați dacă l-am hărțuit sexual pe Victor Ponta, ceea ce este la fel de adevărat ca restul acuzațiilor care mi se aduc) și arată adevăratul mobil al publicării în RISE Project a unor acuzații false la adresa mea.”

Până la urmă a decis să nu răspundă punctual la întrebări, ci să posteze online pe un grup de Facebook al facultății că „se instrumentează din nou campanii de denigrare” împotriva lui. Ne-a trimis următorul mesaj ca declarație, pe care îl redăm integral:

„Întrucât am avut cu dumneavoastră un schimb de mesaje în urma căruia dumneavoastră ați insistat să răspund la niște întrebări pe care eu le-am considerat răuvoitoare și tendențioase și ați amestecat întrebări care își au sursa în «cineva din FJSC» cu o întrebare despre presupusa mea activitate de consultant politic a lui Victor Ponta, consider că nu mai are rost să vă răspund la aceste întrebări. Așa cum v-am spus, nu am abuzat niciodată de nimeni, nu am hărțuit niciodată pe nimeni, nici sexual, nici în alt fel. Nu am impus sau sugerat niciodată, în mod direct sau indirect, niciunei persoane aflate în proces de învățământ, fie că este student sau studentă, necesitatea sau obligativitatea oferirii oricărui tip de beneficiu, material sau imaterial, ca precondiție, condiție sau echivalent pentru acordarea notelor sau pentru orice alt avantaj de natură academică.

Dacă sursele dumneavoastră sunt suficient de documentate, înseamnă că nu vă este teamă să le prezentați în fața justiției.”

Bădău s-a considerat mereu o victimă: a circumstanțelor
de viață, a profesiei

Cum spuneam, foști studenți vorbesc dintotdeauna despre comportamentul lui Bădău. 

O absolventă a universității private Hyperion, unde el era preparator, spune că și-l amintește la finalul aniilor ‘90 sărutându-se și afișându-se cu o colegă. O altă studentă la Hyperion, din aceeași perioadă, își amintește că i-a acceptat oferta de a lucra pentru el la apropo.ro, iar Bădău i-a spus că problema va fi că e atras sexual de ea. Apoi, la câteva săptămâni după, i-a trimis un mesaj sexual explicit cât erau la muncă împreună. Absolvenți de FJSC din ultimii 10 ani spun că știau despre el că „se dă la studente” și l-au catalogat ca „libidinos”. 

Studenții ne vorbesc și despre obiceiul lui Bădău de a invita fete în vacanțe. „Știu că mi-a lansat și câteva invitații la Nisa, să merg acolo unde era el profesor colaborator”, își amintește alta. Numele îi apare și pe un grup de Facebook unde femeile discută bărbați prădători. 

Alți studenți povestesc despre comportamentul lui nepotrivit de la cursuri și în relațiile de muncă. „În timpul unui seminar, după prezentarea unei colege”, ne-a povestit un student, „Bădău s-a oprit după câteva secunde și a zis «Foarte frumos, îmi amintește de mama mea. Mama mea e moartă. HAHAHA». Urmat de cel mai ciudat râs pe care l-am auzit vreodată”.

O absolventă care a făcut practică la un site coordonat de Bădău își amintește că a sunat-o într-o seară să-i dea niște sfaturi despre o știre pe care urma s-o scrie. „Domnul profesor a menționat, după cum îmi amintesc, următoarele: «Această boală, [cancerul de col uterin], e cauzată când partenerul o are prea mare. Știu asta pentru că și fosta mea prietenă a pățit asta cu mine și a trebuit sa merg cu ea la spital».” (Conversația a fost confirmată și de colega ei de cameră, dar și de alte două studente care au auzit apoi informația.)

Altora, Bădău li s-a părut un profesor prietenos și interesat de ei și nu-și amintesc comportamente nepotrivite la facultate sau în afară. De asemenea, FJSC s-a lăudat de-a lungul anilor cu munca lui – volumele publicate, o inițiativă de a crea un cod deontologic pentru social media și faptul că predă și face cercetare în social media și inteligență artificială la universități din Franța.

 „Ne luase destul de tare și încerca să ne inoculeze ideea că trebuie să căutăm tot timpul subiecte senzaționale, pentru că altfel nu valorează nimic”, ne-a spus o fostă studentă de la FJSC care a fost în practică. Astfel, onlinereport.ro ajunsese să aibă un trafic de peste 600.000 de vizite pe săptămână în decembrie 2015. „Onlinereport.ro a depășit Hotnews.ro”, scria Bădău atunci pe Twitter. Volumul de știri și traficul, nicidecum calitatea, erau principala lui preocupare, spun foști membri ai echipei. Momoc, decanul FJSC, spune că nu avea nici pe atunci „o părere bună despre acel stil de a face jurnalism: erau publicate acolo informații neverificate, zvonuri, bârfe, suspiciuni”. (În paralel, Bădău a creat obiectivonline.ro, un site identic cu onlinereport.ro, la care lucrau tot studenți de la FJSC.) 

În pandemie, Bădău a apărut și pe TikTok, și în live-uri pe Facebook, cu un mesaj la granița cu cele conspiraționiste legat de COVID-19 și motivele pentru care guvernanții vor să impună măsurile restrictive. A scris numeroase articole pe tema pandemiei pe blog; majoritatea șterse astăzi, inclusiv cele în care se lăuda cu traficul lor. Într-unul intitulat „Propun să stăm în case doi ani”, scria: „Că atât va dura pandemia, doi ani. Să ne denumim casele bordeie și să citim în fiecare seară Miorița. Să ignorăm faptul că cehii au dat în judecată autoritățile, au câștigat, iar de azi s-au ridicat restricțiile.” Unei studente îi trimitea mesaje în pandemie ridiculizând purtare măștii: „Propun să facem societatea secretă a celor care nu poartă măști. (…) Dar să fim așa secreți că ăștilalți cu măști, societatea pe nu știu ce, ăștia-s răi. Mamă, ne mănâncă de vii ăștia. Dacă află, ne spânzură”.

Postările din acea perioadă i-au nedumerit pe studenți. 

„Îmi caut soție”, spunea la un moment dat într-un video de TikTok. „Nu e o glumă. Sunt profesor universitar în Franța și pun acest TikTok pe TikTok după care, dacă nu se întâmplă nimic, voi pune unul în franceză tot pe TikTok.” (Bădău a deschis și închis conturi pe mai multe platforme de social media în ultimii ani; majoritatea nu mai sunt accesibile azi.)

„Mă blocasem și nu știam să gestionez telefoanele astea târzii”

În perioada în care lucrau la licență, Bădău le suna deseori pe Cătălina și Maria. „Mă suna la 10:00, 11:00 noaptea”, spune Cătălina. O întreba ce zodie e, dacă are prieten și dacă se înțelege cu el, dacă sunt compatibili. „Îmi zicea «îți închid telefonul dacă vorbești despre licență atât»”, își amintește ea. „A fost o perioadă în care mă suna cam în fiecare zi, iar conversațiile durau cel puțin două ore. Zicea «nu, ăsta nu e timpul de licență, acum vorbim pur și simplu, să ne cunoaștem»”, spune și Maria.

După cinci zile în care își amintește că ar fi sunat-o zilnic, Cătălina spune că i-a cerut să nu o mai facă. „I-am zis că nu mi se pare normal să mă sune la ora asta.” El i-ar fi răspuns că e ea panicată „și că e o relație strict profesională”. 

Însă Cătălina simțea că îi făcea avansuri. „Mă blocasem și nu știam să gestionez telefoanele astea târzii”, spune ea. „Acest blocaj te face să nu-i zici din prima «ce dracu’ mă suni la 11 noaptea?».” Își aduce aminte că a trebuit să-i spună de mai multe ori să nu o mai sune, iar la un moment dat s-a oprit. „Dar de atunci, s-a cam stricat relația între mine și el pe parcursul corecturilor.”

Andrada Cilibiu de la Centrul FILIA spune că una dintre cele mai des întâlnite tactici de hărțuire este izolarea de grup. „Profesorul își alege studentele preferate și apoi le angajează în tot felul de activități după ore”, spune ea. „Bem bere împreună și mergem și vorbim despre nu știu ce proiecte scriem sau nu scriem, dar care, de fapt, sunt discuții care ajung să fie foarte mult despre viața personală, romance, relații, oameni.”

După ce Cătălina a făcut un pas în spate, Maria a simțit că a rămas doar la ea responsabilitatea să nu-și supere coordonatorul. „Am rămas eu care trebuia să-l pup în cur ca să nu ne lase, pentru că e un om foarte orgolios”, spune Maria. 

Așa că și Maria îi răspundea la telefon când o suna noaptea în drumul lui spre casă de la restaurantul Pescăruș din Herăstrău, unde mergea adesea să lucreze. Își amintește că îi povestea despre zodii, că a fost DJ în Club A și în Vama Veche. „Mă întreba ce zodie sunt, că ne potrivim, că dacă n-aș fi într-o relație, m-ar lua de nevastă”, spune Maria. „M-a întrebat dacă vreau să fac un master la Nisa, că el are un apartament și pot să stau acolo.” 

Astăzi, Maria spune că Bădău încerca să dea de înțeles că e disponibil „și că e doar alegerea mea dacă îmi doresc viața pe care mi-o oferă el”. De cele mai multe ori, era și iubitul ei alături când o suna profesorul. „Noi doi eram la masă, mâncam și el era la telefon, povestea. Eu eram pe mute.”

La un moment dat, Maria s-a și întâlnit singură cu el, în timpul zilei, la o terasă pe malul Dâmboviței. „Trebuia să ne vedem toate, fetele n-au putut și n-am vrut să-l mai refuz”, spune ea. Odată ajunsă, s-a gândit la ce cred cei din jur. „Poate s-au gândit «asta și-o trage cu el sigur»”, spune Maria. „M-am simțit ca o curvă. Ăla a fost momentul în care m-am simțit prost lângă el.”

Ultima întâlnire a grupului cu Bădău a avut loc în Centrul Vechi, unde acesta, spun Cătălina și Maria, a băut 2-3 sticle de vin. A corectat lucrarea Cătălinei, la care a stat cam jumătate de oră, apoi ea a plecat. „Atunci ne-a dictat titlurile pentru licență”, își amintește ea. „Fiecare avea trei rânduri și nu avea niciun sens. Ne-a spus că el nu ne semnează licențele dacă nu punem titlurile astea.” 

A corectat apoi lucrarea Mariei. Când a ajuns la lucrarea celei de-a treia colege „deja nu mai vedea ce scrie, se îmbătase”, își amintește Maria.

În ziua susținerii licențelor, Bădău nu a venit să le fie alături. (Nu era în comisie, dar ca profesor coordonator putea participa.) Le-a spus că și-a rupt degetul și că se internează, dar studentele nu l-au crezut; auziseră că au mai fost ani în care nu s-a prezentat. Comisia le-a spus Mariei și Cătălinei că lucrările lor nu se potrivesc cu jurnalismul online și le-a dat 7, cea mai mică notă dată atunci la prezentarea licențelor. „Nu trebuie să fii supărată că nu a știut președinta comisiei ce este jurnalismul de marketing”, i-a scris Bădău Cătălinei pe Messenger. I-a spus de mai multe ori că o va sprijini să depună contestație. „Am văzut nota. E nedreaptă și nu reflectă calitatea lucrării”, a continuat Bădău într-un șir de mesaje în care se prezintă ca victimă a circumstanțelor. „Nu vreau să fac contestație”, i-a răspuns Cătălina. „Am o notă mare la scris și nu vreau să mă mai complic având în vedere stresul cu care am stat zilele astea.” 

Imediat după, și Cătălina și Maria spun că i-au dat block, iar el nu le-a mai contactat.

Acum, Cătălina spune că ar fi depus plângere, dacă ar fi știut că nu e singura. „Mi se pare că există frica asta de autoritate și zici «trebuie să termin facultatea»”, spune ea, „iar când o termini spui că nu mai e treaba ta”. Maria spune că pe ea ar fi ajutat-o dacă ar fi existat în scris care erau măsurile pe care facultatea le-ar fi luat împotriva profesorului, dacă tu ca student semnalai comportamentele lui: mesaje, telefoane, aluzii și invitații.

Hărțuirea sexuală nu e doar abuz fizic

Cătălina și Maria spun că nu ar defini ce au trăit ca „hărțuire”, dar cu siguranță a fost un abuz de putere. „Faptul că m-a făcut «să-l pup în cur», m-a făcut să mă simt nașpa cu mine însămi. M-am simțit ca o prostituată”, spune Maria. „Mi se pare o relație care nu e sub nicio formă profesională”, spune și Cătălina. 

„Cred că hărțuirea e mai mult de atât”, ne-a spus și Andreea, studenta pe care a așteptat-o cu flori. „Șantaj, urmăriri, persoană agresivă care te constrânge, dar [Bădău] fiind inofensiv și având nevoie doar de atenție, nu cred că a fost neapărat hărțuire.”

Că hărțuirea sexuală e asociată mai degrabă cu violență fizică e unul dintre stereotipurile pe care le avem de demolat, spun experții. Cristina Praz, expertă și ea în egalitate de gen la Centrul FILIA, spune că unii studenții nu înțeleg cât de grav e faptul că profesorul comentează îmbrăcămintea, formele sau relațiile unei colege. „Ne-am văzut cu studenți și întotdeauna întrebam ce înțeleg prin hărțuire sexuală”, spune Praz. O defineau prin tâlhărie, jaf, pipăit sau pus într-un colț. 

Realitatea e că glumele, apelurile la ore nepotrivite, mesajele cu tentă sexuală sunt toate forme de hărțuire. Mai ales având în vedere raportul de putere dintre student și profesor. E această discrepanță care le face pe multe studente să spună că „oricum nu se va schimba nimic.” 

Psihoterapeuta Adela Szenteș e optimistă că generațiile tinere vor schimba paradigma. „Generația noastră nu a avut curajul să vorbească, pentru că ne ziceam: «lasă că și mă-ta a luat bătaie, acum te plângi tu că ți-a zis ăla că ești grasă și urâtă»”. Însă pentru o schimbare la nivel social, din care să înțelegem că hărțuirea nu e admisibilă „e nevoie de un proces continuu”, spune Szenteș. „Să existe coduri de etică [clare], să se implementeze în fiecare facultate, să există o transparență totală.”

CAPITOLUL III: MIRUNA

Miruna a hotărât să nu tacă tocmai pentru că astăzi i se pare inacceptabil comportamentul lui Bădău, care a folosit și cu ea aceleași metode. Diferența e că pe Miruna a cunoscut-o la 18 ani, în 2019, când ea se pregătea de admitere. Era pe grupul „Admitere FJSC”, unde profesori de la facultate postau cărți de citit, subiecte din anii anteriori, exerciții de narațiune și argumentare, iar elevi de liceu le rezolvau în comentarii. Feedback-ul îl primeau de la câțiva profesori, însă Bădău era cel mai prezent.

Miruna e cea care a inițiat o conversație privată, căutând lămuriri, după un live făcut de Bădău despre examen. „Vă rog să le adresați pe grup”, i-a răspuns Bădău în primă fază.  Apoi, a revenit cu un mesaj în august, spunându-i că are „postări foarte frumoase” cu care „rezonează”. Iar apoi, în septembrie, i-a scris iar pe Messenger: „Dă-mi un semn când ajungi în București să fac oficiile de gazdă. Să-ți fac un tur al Bucureștiului.”

Miruna a considerat că e o invitație nepotrivită, „ca și cum vorbesc cu un băiat de vârsta mea și vrea să ieșim la date, să ne cunoaștem mai bine pentru o potențială relație”. Dar a vrut să răspundă politicos, știind că-l va întâlni pe Bădău la facultate în doar câteva săptămâni: „Nu e nevoie. Mulțumesc mult, dar o să refuz”, i-a scris. 

Însă Bădău nu s-a oprit. „Ați spus așa într-un fel ca și cum s-ar fi putut întâmpla ceva rău și m-am simțit contrariat”, i-a răspuns. „Pentru că nu se poate întâmpla nimic rău. Nu se va întâmpla nimic rău din partea profesorilor facultății în București. Noi suntem mai comunicativi și mai deschiși decât profesorii altor facultăți, ceea ce este un lucru bun.”

Miruna spune că a pus-o pe gânduri și faptul că a invitat-o doar pe ea. „Oricât de comunicativ ai fi, de ce nu propui asta unui grup și propui unei singure persoane?” 

Odată cu carantina din pandemie, conversația a reînceput. Întâi i-a cerut Miruna numele unei melodii pe care el o postase în feed, dar apoi o ștersese. „Credeam că o să îmi zică melodia, la revedere, pa, pa”, spune ea. Însă nu asta s-a întâmplat. „Putem să ne tutuim?”, i-a scris el în aceeași zi. „Că nu ți-am fost profesor și nici nu cred că-ți voi fi, pentru că eu am ore numai la anul III și când vei ajunge tu în anul III, este exact anul în care eu vreau să emigrez definitiv la Nisa.” 

Au urmat discuții despre articole și cărți și, la un moment dat, trecerea la per tu în adresare. Miruna n-a fost deranjată la început; era în pandemie, izolată de prieteni și colegi. „Mă ajuta orice conversație”, spune ea. „Faptul că vorbeam cu el de Vamă sau alte chestii nu mă deranja. Atâta timp cât nu se ducea într-o direcție anume.” Mai ales că astfel de conversații avea și cu restul profesorilor, deși nu în mesaje private, ci în timpul cursurilor. Miruna a început să își facă griji în momentul în care Bădău i-a trimis poezii; una scrisă chiar de el:

Trec în sufragerie unde, printre

tablouri și turme în grupuri statuare

(minunate, minunate),

am o urmă de palmă pe obraz

ți-au plăcut mâinile mele

mângâi melcul de birou

draperiile încep să ardă.

„Mi s-a părut dubios”, spune Miruna. „Strofele poeziilor erau un pic cam intime și mi-au dat de gândit că nu e OK. Cu mintea de acum, aș fi oprit conversația mai devreme.”

Au urmat apoi mesaje în care o întreba ce mai face sau sugestii de muzică la 22:00, 23:00, 2:00 sau 3:00 dimineața. Și apoi un mesaj audio care a făcut-o să se simtă inconfortabil:

„Ce fain. Deci acum ar fi o atmosferă faină cu cărți. Dacă am fi în aceeași încăpere, am și o bibliotecă mare. Tu ai citi, eu aș lucra. Eu scriu o carte acuma. Și ar fi așa o atmosferă faină și caldă. Cu iz așa, cărturesc. Ar pluti cărțile în aer. Aerul de carte.”

Dacă până atunci Miruna îi răspunsese din politețe, atunci a simțit că tocmai primise cel mai groaznic mesaj vocal: „Mi s-a părut atât de deplasat. Avea o tentă sexuală, clar”. A verificat și cu mama ei, și cu alți cunoscuți. Toți i-au spus că e prea sugestiv. 

„Mingea e în terenul tău”, i-a spus Bădău în altă înregistrare audio. „Tu decizi când vrei să vorbim. Nu știu dacă like-ul e un semn. De aceea am revenit și am zis că mingea e în terenul tău. Tu o șutezi.”

Conversația s-a încheiat în mai, cu o ultimă melodie pe care Bădău i-a trimis-o Mirunei. Apoi a scos-o de la prieteni. Privind înapoi, crede că Bădău a făcut totul cu intenție. „Mi-e scârbă că tu, ca profesor, țintești fix spre persoanele care abia vin în facultate, care știi că sunt copii”, spune Miruna. „Că dacă vin din Galați și eu am fost doar pe la munte și poate e a doua oară când ajung în București, clar, orice ajutor de la un adult care trăiește acolo vine ca un plus.” Riscul e, spune ea, să crezi că toți profesorii au intenții ascunse ca Bădău și să nu mai ai încredere în niciunul. 

„E o diferență foarte mare între poziția ta în raport cu profesorii la liceu și apoi când treci în mediul universitar”, spune Andrada Cilibiu de la Centrul FILIA. „În fața ta la seminar poate e un om care e de aproape aceeași vârstă cu tine și de multe ori se leagă prietenii.” Prietenii care uneori ajung într-o zonă gri care lasă celuilalt spațiu să-i spună victimei că i s-a părut. Adică se întâmplă ceea ce experții definesc ca „fenomen de grooming”, un proces manipulativ de construire a încrederii cu intenția de exploatare sau manipulare sau de a ajunge ulterior la relații sexuale.

Ce ar fi ajutat-o pe Miruna ar fi fost mai multă transparență din partea facultății, mai multe inițiative din partea Asociației Studenților la Comunicare (ASC), unde să vorbească despre hărțuire, și o serie de reguli clare, ca profesorii și studenții să știe ce limite nu pot fi încălcate.

„Un profesor nu ar trebui să te întrebe pe tine singur dacă vrei să ieși cu el în București”, spune Miruna. „Sau n-ar trebui să îți dea mesaje la ore târzii. Sau să îți trimită poezii.” 

Trei foști lideri ai ASC spun că de-a lungul anilor studenții au venit să se plângă de comportamente abuzive ale profesorilor. Au încercat să găsească soluții împreună, însă aceștia au renunțat de cele mai multe ori, de teama repercusiunilor. „Fiind o asociație nou înființată, nu mai existau cazuri în care ASC să fi apărat vreun student și să fi câștigat”, spune Elena Gușă, fostă președintă ASC și fostă studentă senatoare în UB. 

Așa că, spun ei, în ultimii ani au încercat să informeze studenții despre drepturile lor, și au făcut workshopuri, inclusiv unul cu Centrul FILIA despre hărțuire stradală. „Am încercat să îi informăm în așa fel încât să aibă și siguranță. Să nu se mai teamă”, spune Ciprian Lazăr, actual președinte al ASC. Crede însă că, indiferent câte ar încerca să facă ASC, succesul asociației e influențat de curajul studenților de a vorbi și mai ales de relația pe care o au cu facultatea și conducerea ei. Relație care, până acum, a șchiopătat. 

E schimbarea la care visează și Răzvan Angelescu, fost vicepreședinte ASC și actual student reprezentant în Comisia de Etică a UB. „Oamenii nu aveau încredere în ceea ce facem sau în modul în care asociația poate rezolva lucruri, tocmai pentru că [din partea facultății] li se spunea că nu se poate, nu se rezolvă, că ASC nu e bună de nimic.” 

Siguranța studentelor nu e o prioritate

În universități, codurile de etică ar trebui să reglementeze ce e voie să faci, însă, după cum arată raportul FILIA, ele sunt vagi în ceea ce privește comportamentele inadecvate cu tentă sexuală. Niciun cod din cele 85 analizate nu definește discriminarea pe baza genului, 38 dintre ele menționează hărțuirea sexuală, însă doar 12 oferă și o definiție, cel mai des abstractă și greu de înțeles. (Definițiile sunt în majoritate derivate din legi, cum e și aceasta din Codul Penal: „Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare”.)

Aproape niciunde definițiile nu sunt însoțite și de exemple de comportament, iar acesta este principalul obstacol pe care îl au studentele în a numi și categorisi ce li se întâmplă, dar și în a putea depune plângeri și a cere sancțiuni. Universitățile din străinătate au coduri și politici universitare mult mai detaliate și clare, scrie Scena9. Psihoterapeuta Adela Szenteș spune că profesorii trebuie să aibă o conduită etică, indiferent de cum e îmbrăcată sau ce spune o studentă.

„Infantilizăm profesorii dacă tu pui un profesor la 50 de ani pe același nivel cu o studentă care de-abia a venit în București și nu știe cu ce se mănâncă universitatea”, spune și Cristina Praz de la Centrul FILIA. „Mi se pare că tu de fapt îi faci o defavoare și profesorului. Cum adică e același nivel? El nu mai e adolescent ca să nu înțeleagă niște limite.”

Niște mesaje audio pe care Bădău i le-a trimis pe Facebook unei studente de la secția Publicitate arată că era conștient de limitele acceptabile în comportamentul dintre studente și profesori: „N-am fi putut vorbi, pentru că eram profesor-studentă”, i-a spus. „Dar așa… pentru că nu predau la Publicitate, putem vorbi. Există avantaje și dezavantaje.” Mesajul se încheie cu el râzând. „Dacă era relația profesor-studentă nu vorbeam pe Messenger decât despre școală. Eu nu vorbesc pe Messenger cu studenții mei.”

În cercetarea făcută, FILIA a solicitat și sesizările făcute la comisiile de etică din 52 de universități publice între 2016 și 2021: în total 44 de plângeri, 22 referitoare la discriminare, 15 referitoare la hărțuire sexuală și 7 care nu se încadrează într-o categorie anume. Autorii au fost bărbați în 93% din cazuri. 

Experții cu care am vorbit spun că problema e tocmai că astfel de cazuri nu sunt raportate. Gabriela Manea, avocat cu experiență în cazuri de violență domestică, spune că o victimă nu are multe opțiuni. 

Dacă sunt agresiuni fizice sau avansuri explicite repetate, teoretic ești destul de acoperit de lege, mai ales dacă ai probe. Dacă nu poți proba o infracțiune, un avocat te poate ajuta să găsești o soluționare unde ceri despăgubiri, dar va fi nevoie să probezi în fața judecătorului impactul psihologic al hărțuirii și a altor comportamente problematice precum cele descrise în acest text, adesea cu o evaluare psihologică, care e scumpă. Așadar, dacă ești foarte decisă, poate poți obține niște despăgubiri în procese civile, dar trebuie să te lupți mult și să fii expusă.

Tocmai pentru că legea națională e încă deficitară și nu protejează suficient victimele, spune Manea, e nevoie ca universitățile să reglementeze mai atent zonele gri. „E important să fie [reglementate] în universitate și pentru că riscul este că o să se mai întâmple și [ăsta] ar fi mijlocul prin care eu opresc chestia asta”, adaugă avocata. „Găsesc niște măsuri sau fac niște definiții mai de doamne-ajută. Nu scriu doar de [încălcarea] unor norme generale de moralitate.”

Tocmai pentru că codurile universităților și sancțiunile pentru încălcarea lor sunt neclare, profesori acuzați de hărțuire rămân la catedră, chiar și după ce cazurile ajung în presă. S-a întâmplat cu profesorii de la UNATC despre care a scris RISE Project. Ce s-a schimbat, printre altele, e că a fost modificat codul de etică, care acum interzice relațiile dintre profesori și studenți, au prelungit perioada în care poți depune o plângere de la 30 de zile de la momentul unei fapte la șase luni, iar pe site există o secțiune cu „politici de conduită”, care include un dicționar de termeni și un ghid pentru sesizări.

Doar 1 din cele 85 de coduri analizate de FILIA enumeră pașii pe care o studentă îi poate urma în cazul în care a fost victima oricărui tip de hărțuire – cui se adresează, când, ce trebuie să spună. Niciuna nu furnizează un șablon de plângere. (FILIA a făcut un model.)

Andrada Cilibiu spune că rezistența instituțională la minime clarificări și adăugiri în baza cărora profesorii să fie trași la răspundere e un mesaj clar: „Siguranța voastră nu e o prioritate pentru noi. N-a fost niciodată și vă descurcați cu ce aveți, sunteți pe cont propriu”.

Problema e că dacă universitățile nu au pârghii să intervină cât comportamentele sunt în zona unor aluzii și avansuri, ele pot ajunge mai departe și pot lăsa urme pe termen lung; ceea ce s-a întâmplat și în cazul lui Bădău.

CAPITOLUL IV: LAVINIA

Lavinia l-a cunoscut pe Bădău în octombrie 2013. Avea 19 ani, era în anul I și venise din provincie la FJSC. Bădău tocmai împlinise 41 de ani și era profesorul ei la seminarul de Presă și Actualitate, în care studenții învață despre cum funcționează instituțiile naționale și internaționale.

Încă din primul semestru, Lavinia și mai mulți colegi au început să lucreze la onlinereport.ro – un site de știri pe care Bădău l-a pornit în 2013. „Materialele pe care le publicam nu erau de cea mai bună calitate”, spune Lavinia. Un coleg a plecat după ce Bădău i-a zis că nu e un jurnalist bun dacă nu merge să vorbească cu femeia pe care o văzuse plângând lângă o raclă cu moaște. Din grupul de aproximativ 10 studenți care lucrau sau făceau practică la onlinereport.ro, Lavinia își amintește că până la finalul anului au rămas jumătate, printre care și ea. „Venisem pentru prima oară la București, și el cumva îmi arăta încredere”, spune ea. „Așa a și ajuns să facă abuzuri.” 

Lavinia spune că lucra 12 ore pe zi și câștiga 1.000 de lei. „Nu aveam contract. Mă plătea în plic – încă un motiv în plus să se vadă cu mine.” Onlinereport.ro nu avea un sediu, așa că fiecare lucra de acasă sau din oraș. Uneori, Lavinia și Bădău munceau împreună, până când, într-o seară, Lavinia își amintește că i-a spus că o place. „Mi-a zis «Gândește-te și tu la asta, vezi și tu cum ești»”, spune ea. „Eu eram «bine, mulțumesc, ce să vă zic»”, a gândit atunci despre bărbatul căruia încă i se adresa cu dumneavoastră. „N-am știut ce să fac, cum să gestionez, fiind și raportul de putere un pic mai dubios.”

Ajunsă la cămin, Lavinia își amintește că l-a căutat pe Google, descoperind aceleași articole pe bloguri ca alte studente de-a lungul anilor. I-a transmis că nu îi place ce a găsit și că ar vrea să o lase în pace. Bădău i-a explicat că articolele nu sunt adevărate, că oamenii au o problemă cu el. „Are talentul ăsta să spună că toată lumea e împotriva lui”, spune Lavinia. Câteva zile mai târziu, când s-au întâlnit la el acasă pentru a termina un articol, Bădău i-a spus că „el crede că nu vreau să fiu cu el fiindcă îl văd ca pe o instituție, dar crede că dacă i-aș pune mâna pe penis lucrurile s-ar rezolva.”

A pregătit însă terenul înainte. „Mi-a vorbit despre cum o să fie foarte rău ce o să-mi zică, foarte dificil și dacă vreau să fug, ușa e deschisă.” Atunci a fost momentul din care Lavinia spune că au fost împreună. „A fost o acceptare tacită.”

De Crăciun, Lavinia a plecat acasă. Erau împreună de câteva săptămâni și își amintește că Bădău nu a fost de acord ca ea să plece. I-a reproșat că va trebui să-și ia Xbox, pentru că l-a lăsat singur, și a criticat-o fiindcă urma să danseze cu fostul ei prieten din liceu, la un spectacol de sărbători. Lavinia spune că scria știri în timp ce mama ei gătea pentru Crăciun și plângea așa de mult de la stres, că a decis ca de Revelion să se întoarcă, renunțând și la spectacol. 

La început de 2014, Lavinia și Bădău erau și profesor-studentă, și angajator-angajată, și iubit-iubită. Aceste suprapuneri au continuat, cu pauze, până în martie 2016, când Lavinia a plecat de la onlinereport.ro. Astăzi spune că e convinsă că Bădău a manipulat-o, a izolat-o de apropiați și că relația a fost un abuz pe care l-a înțeles abia după terapie. A decis să vorbească pentru acest articol după ce s-a sfătuit și cu familia, și cu terapeuta. „Nu i-aș spune «relație»”, spune Lavinia despre ce a trăit, „pentru că relație e ceva în care amândoi sunt confortabili și sunt de acord”.

Își petreceau majoritatea timpului lucrând împreună și se vedeau ocazional în apartamentul lui, pentru că Lavinia locuia la cămin. Își amintește că scria adesea peste 10 materiale pe zi, pe care le și edita, le și urca pe site. (La onlinereport.ro echipa era plătită în funcție de trafic.) Bădău verifica continuu pagina, mai ales noaptea. „Avea tura de noapte, că nu-i plăcea să doarmă, iar de la 00:00 până pe la 5:00 stătea el, după care mă trezeam eu”, își amintește Lavinia. Uneori o suna să-i ceară socoteală: de ce nu e într-un anume loc, de ce nu e o anumită știre pe site, de ce nu și-a pus colegii la treabă. Își lua laptopul cu ea și în club, pentru ca la 12 noaptea să trimită un raport cu câte materiale a publicat și ce trafic au adus. „Ca nu cumva să mă acuze de ceva”, spune ea. 

Într-o zi, își amintește ea, a trimis-o în baie la Universitate, să fotografieze fete. „Ăsta era brieful. M-am dus cu telefonul în baie la Universitate, am stat o oră și i-am zis că n-am avut ce să fac. Cred că materialul ăsta a fost strict «hai să vedem cât de departe se duce asta».” 

Cât timp i-a fost și profesor, Lavinia spune despre Bădău că „n-avea treabă cu mine, nu îmi făcea vreun favor. Evitam să mă mai duc la cursurile lui, în afară de să-mi fac prezențele și să dau examenele, pentru că nu eram confortabilă să-l văd acolo.”

Bădău îi ceruse să îi schimbe numele când vorbește cu alții despre el; să spună că este într-o relație cu Boris, care este medic. (DJ Bhoris a fost aliasul lui de DJ în Club A.) „Nu cred că am discutat vreodată cu subiect și predicat despre asta, dar am știut amândoi că nu ne afișăm”, spune Lavinia. „Oricum toate limitele erau impuse de el.” 

Chiar și așa, în facultate, studenții vorbeau despre presupusele relații pe care Bădău le-ar fi avut cu studente din FJSC. Am încercat să luăm legătura cu o parte dintre femeile despre care mai mulți ne-au spus că ar fi avut relații de lungă durată cu Bădău. Una dintre ele ne-a refuzat argumentând că a fost o relație asumată, „chiar dacă, din păcate, am fost mult prea tânără în acel moment pentru a face diferența dintre bine și rău”. A adăugat că a lucrat mult în terapie relația cu Bădău și că „a fost una din cele mai puternice traume”. (În conversații cu Lavinia, Bădău îi spunea adesea că se va întoarce la „fosta”.)

Relația de muncă a continuat fără întrerupere, dar cea personală a avut mai multe pauze, după cum arată și e-mailurile trimise de Bădău, pe care le-am văzut. Sunt ultimele dovezi pe care le-a păstrat Lavinia. Când nu erau într-o relație personală, mailurile erau mai formale, iar Lavinia i se adresa cu „dumneavoastră”. Când erau împreună, îi scria tot despre site, trafic sau ce făceau internii, dar adresarea era la per tu și apăreau alinturi sau declarații de dragoste.

Tot fără întrerupere erau și criticile pe care i le făcea Bădău. Îi spunea că-i va tăia din salariu sau că va ajunge să vândă castraveți în piață pentru că nu e în stare de mai mult. „Încerca să-mi bage în cap că am deficit de atenție și că ar trebui să fac ceva cu asta”, spune Lavinia. Ba chiar i-a spus mamei acesteia că probabil neatenția fiicei e cauzată de faptul că a fumat când era însărcinată cu ea. „Aveam un gut feeling că lucrurile nu trebuie să fie așa, dar nu mi-am dat seama cât sunt de bolnave și cât sunt de greșite”, spune Lavinia. „Mă tot întrebam «de ce te duci să te vezi cu omul ăsta dacă ție îți face atât de mult rău și ești atât de anxioasă de fiecare dată când te vezi cu el». Simțeam că nu ar trebui să îmi fie teamă, să am atacuri de panică când mă văd cu un partener.”

Psihoterapeuta Diana Safta spune că „reacțiile victimei la abuz sunt influențate de modul în care sistemul nervos răspunde la pericol și stres”. Pentru a preveni violența și pentru a supraviețui, victimele încearcă să îi facă pe plac agresorului (deseori prin laude și atenție excesivă pentru nevoile și dorințele lui). Astfel, pot avea dificultăți în a identifica comportamentele abuzive ca fiind periculoase, spune Safta, „mai ales dacă au fost expuse la ele pentru o perioadă îndelungată.”

„Tot timpul când simțea că vreau să mă rup de el, îmi zicea cum sunt cea mai bună jurnalistă, cum onlinereport.ro e unde e pentru că sunt eu acolo.” I-a crescut salariul de la 1.000 la 2.000 de lei, bani pe care îi primea tot în plic. A făcut-o la un moment redactor-șef și coordonatoarea studenților care veneau în practică. 

Era când cea mai bună, când vinovată pentru tot. Dacă el întârzia la o întâlnire, era vina Laviniei, pentru că scrisese prost un text. Dacă a călcat strâmb pe scări, era pentru că a stat cu ochii în telefon să-i răspundă ei. Dacă îi era frig, era pentru că Lavinia nu era atentă să-i spună cum e vremea afară. „Ca să nu mai am conflict cu el ziceam «da, așa e».”

În timp, Bădău a îndepărtat oamenii din jurul ei: colegi, prieteni, mama cu care avea o relație apropiată. Îi spunea că prietenele de la cămin sunt proaste și o trag în jos, iar apelurile cu mama erau prea dese. „Nu ai treabă de făcut? Stai toată ziua și povestești în loc să muncești, să crești în carieră”, își amintește Lavinia că îi spunea. 

Nu era nici un partener atent. O trimitea noaptea acasă de la el, chiar și la 2 dimineața. „Avea din alea «Pot să dorm singur? Du-te acasă»”, își amintește ea. A făcut asta chiar și în seara de Revelion. „Ne-am dus în Piața Constituției, unde am văzut artificiile, ne-am întors acasă, am mai muncit un pic, după care m-a trimis acasă.” Astăzi, analizând ce a trăit, Lavinia spune că Bădău era unul dintre cei mai singuratici oameni pe care îi cunoștea. Nu avea prieteni, „n-avea pe nimeni. Tocmai de-aia mă simțeam așa de importantă în viața lui.”

În timp ce el impunea granițele, Lavinia devenea din ce în ce mai dependentă. „Mi se părea că dacă plec, o să rămân a nimănui.”

„În dinamica relației agresor-victimă există o interdependență între cele două”, spune psihoterapeuta Adela Szenteș. „Persoana care este traumatizată și are aceste sentimente distructive interioare este nevoită să apeleze la mecanisme de apărare încât să poată supraviețui. Pe când agresorul are puterea asupra psihicului victimei manipulând și încercând să-i inducă sentimente de vinovăție, de rușine.”

Într-o zi, Lavinia mergea să se întâlnească cu el, când a sunat-o să o certe pentru că avea un cuvânt scris greșit într-o știre și că se săturase să-i atragă atenția. Poate funcționează cu bătaia, „ca la vaci”, își amintește Lavinia că l-a auzit spunând. A crezut inițial că glumește, însă, când a ajuns la el acasă, o aștepta cu un șlap în mână. Își amintește că i-a spus „apleacă-te aici.”

„Țin minte că m-a aplecat de spate și a luat șlapul în ideea să mă lovească cu el la fund, ca să mă învețe că eu nu sunt atentă”, spune Lavinia. „N-a dat cu șlapul în mine, ci în mobilă, doar că eu când am auzit lovitura, am bușit în plâns.”

„Haide, vino”, i-a zis el în timp ce a luat-o în brațe.

„E greu să înțelegi că un om m-a ținut lângă el doar prin [frică și teroare]”, spune Lavinia. Asta a făcut-o să dea ani de zile vina pe ea că nu a plecat, deși simțea că nu e bine și că lucrurile nu așa ar trebui să fie. 

Dinamica asta a continuat, cu pauze, până la începutul lui 2016. Bădău o mai avertiza că se va întoarce la fosta și îi spunea să nu îi scrie. A încurajat-o să își găsească și ea pe cineva cât el era plecat, dar s-a arătat nedumerit și jignit când asta s-a întâmplat. 

„Nu era vorba că voiam să te găsesc singură, pură”, i-a scris Bădău într-un email. „Eu te-am împins să o faci cu altul. Doar că credeam că va fi doar afcn. [Nota redacției: a f*te ceva nou]. Dar nu-i nimic, mergi înainte. Eu ți-am dat dragostea mea, păstreaz-o și pune-o în suflet ca pe ceva strălucitor și neprețuit. Și hai să o convertim într-o prietenie frumoasă și trainică, pe viață.”

Comunicarea dintre Lavinia și Bădău s-a încheiat în primăvara lui 2016, după ce Lavinia a plecat de la site-urile coordonate de el. În aceeași perioadă, el o rugase să-l ajute să obțină dosare de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), ca să caute dovezi împotriva decanului FJSC de atunci, Mihai Coman. Când ea a menționat numele lui Bădău într-o discuție cu un prieten care urma să ceară dosarele, Bădău i-a trimis un ultim șir de emailuri, scrise cu CAPS și pline de furie: „Deci chiar nu pot să cred că ești așa proastă!!!! Nu pot să cred! Te-am rugat să rezolvi tu, fără să apară numele meu, am avut încredere nemărginită în tine și te-ai pișat pe mine!!!! (…) Să dispari din viața mea și să nu mai aud în viața mea de tine. În acest moment, nu mai însemni nimic pentru mine, nu mai exiști.”

Lavinia spune astăzi că relația lor era bazată pe frică. „Îmi era frică când mă suna, îmi era frică când era bine dispus, pentru că urma să i se strice dispoziția și să mă certe. Îmi era frică când era prost dispus, pentru că urma să se răzbune pe mine. Îmi era frică de el 80% din timp.” Așa de frică, încât câțiva ani după ce n-au mai vorbit, când l-a văzut pe geam dintr-un bar, s-a băgat sub masă. Așa de frică încât se gândește că, dacă ar suna-o acum, ar face un atac de panică. 

Are 29 de ani, iar de aproape un an este mamă. Spune că s-a hotărât să vorbească nu ca să se răzbune, ci pentru că își dorește ca alte fete să nu mai treacă prin ce a trecut ea. Lavinia de la 19 ani a găsit pe internet doar zvonuri, dar spune că dacă ar fi citit poveștile altor fete, ar fi ajutat-o poate să-l oprească. „Să scrieți adevărul ăsta, să poată să citească.”

NOTĂ DESPRE AUTORI. Carla Lunguți a absolvit FJSC în 2017. În 2014 a făcut practică la site-ul lui Bădău și în 2017 l-a avut profesor. Nu a trăit niciunul din comportamentele din acest text, dar le-a auzit ani de-a rândul, iar anul trecut, după ce a publicat o serie de texte despre FJSC în Libertatea, s-a decis să le investigheze. Cristian Lupșa a absolvit FJSC în 2003 și predă ocazional, din postura de colaborator, din 2015. A auzit de-a lungul anilor zvonuri despre comportamentele abuzive ale unor cadre didactice din FJSC; în 2023, după ce o nouă serie de studenți i-au vorbit despre atmosfera apăsătoare din facultate, a decis să verifice care dintre zvonuri sunt adevărate.

Editor: Luiza Vasiliu
Ilustrații: Simina Popescu
Au contribuit: Lavinia Niță, Ioana Moldoveanu
Fact-checking: Roxana Jipa
Mulțumiri: Dana Alecu, Ana Maria Ciobanu, David Muntean

Mai multe despre hărțuire și abuz în universități poți citi și pe Scena9.

Catedra de ABUZ

„Catedra de abuz” este un proiect jurnalistic care monitorizează hărțuirea și abuzul sexual în școlile, liceele și universitățile din țară. Dacă și tu te-ai confruntat cu o situație de abuz, scrie-ne. Completează formularul de pe https://www.riseproject.ro/catedra-de-abuz/ și pune abuzul pe hartă.

„Harta hărțuirii sexuale în sistemul de învățământ din România” este un proiect derulat de Asociația RISE Project în parteneriat cu Asociația ANAIS, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și inclusivă

#catedradeabuz #haide #ActiveCitizensFund #România #activecitizens #EEANorwayGrants