4 milioane plus 4 mii de euro. Ramona Mănescu obține daune morale de la RISE pentru prezentarea „defăimătoare” a unor fapte pe care nu le contestă :Rise Project

2/04/2021
Trei magistrați i-au acordat Ramonei Mănescu despăgubiri morale de 4.000 de euro, considerând că articolele RISE - care arătau felul în care s-a îmbogățit cu peste 4 milioane de euro, dând tunuri imobiliare prin interpuși - nu sunt întemeiate pe suficiente probe care să arate că ea ar fi fost creierul respectivelor operațiuni. MARIUS DUMBRAVEANU / MEDIAFAX FOTO

Fostul europarlamentar Ramona Mănescu a obținut câștig de cauză într-un proces civil, în care a dat în judecată RISE Project cerând compensații materiale pentru că ar fi fost defăimată. 

Suma pe care RISE trebuie să i-o plătească este de 4.000 de euro, la care se adaugă alți aproximativ 2.500 de euro, cheltuieli de judecată.

Dosarul a fost soluționat la Judecătoria Sector 3, în faza de fond, și la Tribunalul București, în faza de apel. 

Deși dispozițiile sentințelor trebuie duse la îndeplinire, fiind executorii, hotărârile mai pot fi contestate, cu recurs, la Curtea de Apel București. 

Principala vină pe care magistrații au imputat-o articolelor RISE este cea de a fi pus în seama Ramonei Mănescu niște afaceri imobiliare – cu profituri uriașe – derulate de părinții, respectiv, de unchii acesteia.

Nu există dovezi care să arate că aceștia ar fi fost folosiți pe post de interpuși de către Ramona Mănescu – au spus judecătorii – așa cum, „cu rea credință”, afirmă articolele RISE.

CAZUL, PE SCURT

Comprimate în câteva fraze, investigațiile RISE, publicate, în serial, între 2017 și 2019, au prezentat următoarele informații:

Între 2004 și 2008, mama, tatăl, mătușa și unchiul Ramonei Mănescu s-au asociat cu vărul nevestei lui Cristian Poteraș (primarul de atunci al Sectorului 6) și cu un om de paie al multimilionarului Dragoș Dobrescu și – împreună – au cumpărat drepturi litigioase de la mai multe persoane care așteptau să li se retrocedeze terenuri pe raza Sectorului 6. 

La puțin timp după ce au făcut aceste achiziții, terenurile, neretrocedate până atunci beneficiarilor de drept, le-au fost „retrocedate” lor.

Câteva luni mai târziu, rudele Ramonei Mănescu, vărul soției lui Poteraș și omul de paie al lui Dragoș Dobrescu au vândut respectivele terenuri pe piața liberă, câștigând, în total, aproximativ 31 de milioane de euro. 

Din cele 31 milioane de euro, rudelor Ramonei Mănescu le-au revenit 4,5 milioane de euro. 

Tabloul celor pe care RISE Project i-a considerat ca fiind interpușii lui Cristian Poteraș, Dragoș Dobrescu și Ramona Mănescu în tranzacțiile despre care am scris.

UNDE E „GREȘEALA”?

RISE Project a considerat că era complet implauzibil ca tatăl, mama, unchiul și mătușa Ramonei Mănescu – niște oameni de condiție medie, domiciliați în Constanța, respectiv, în București – să fi acționat, în mod spontan și independent, în aceste tranzacții.

Adică altfel decât ca interpuși ai Ramonei Mănescu. 

La lipsa de verosimilitate a acestui scenariu contribuiau, pe de o parte, legăturile dintre Poteraș și Mănescu: aceștia fuseseră colegi de partid, în organizația PNL Sector 6 (iar ulterior, după migrarea lui Poteraș de la PNL la PD, în alianța electorală „Dreptate și Adevăr” Sector 6). 

Și, pe de altă parte, legăturile arhinotorii dintre Ramona Mănescu și magnatul Dragoș Dobrescu

Ținând cont de aceste conexiuni, probabilitatea ca rudele Ramonei Mănescu să îi fi cunoscut prin forțe proprii și să se fi asociat – din proprie inițiativă – cu vărul nevestei lui Poteraș și cu omul de paie al lui Dragoș Dobrescu, în niște afaceri cu mize de acest ordin, era, în opinia noastră, aproape de zero. 

Prin urmare, articolele RISE Project au prezentat toate tranzacțiile invocate mai sus și, în plus, au acuzat-o pe Ramona Mănescu că s-a ascuns în spatele membrilor săi de familie pentru a derula respectivele operațiuni imobiliare.

Această ultimă latură a articolelor – acuzarea Ramonei Mănescu – a fost sancționată de justiție. 

Magistrații care au judecat dosarul au tras concluzia că, deși tranzacțiile au existat – cu sumele, terenurile și protagoniștii descriși în anchetele RISE, interpretarea lor ca fiind orchestrate de Ramona Mănescu este lipsită de dovezi. 

Cu alte cuvinte, numele Ramonei Mănescu ar fi fost amestecat pe nedrept în niște afaceri de care beneficiaseră, exclusiv, rudele ei.  

Astfel, judecătoarea Elena-Robertina Mantea, de la Judecătoria Sector 3, a scris în hotărârea pe care a pronunțat-o că „lipsește orice suport faptic veridic și solid care să ateste că aceste persoane ar fi fost reprezentanți convenționali sau ar fi acționat ca reprezentanți în fapt ai reclamantei”. 

Pe aceeași linie au judecat dosarul și magistrații Laurențiu Modoran și Laura-Elena Vizitiu, de la Tribunalul București. 

Cele două hotărâri judecătorești, de la fond, respectiv, de la apel, pot fi citite AICI și AICI

Acțiunea judiciară a Ramonei Mănescu poate fi citită AICI.

Articolele noastre pot fi citite AICI.

CONCLUZII

Spus pe scurt, sancțiunea dispusă de justiție împotriva noastră vizează nu atât ce am scris, ci felul în care am scris. Tranzacțiile imobiliare cu un pot final de 4,5 milioane de euro, dezvăluite în articole, nu au fost contestate. A fost contestat doar ceea ce judecătorii au considerat ca fiind o interpretare incorectă a acestor tranzacții. 

Și anume atribuirea unor fapte comise de rudele unui politician respectivului politician, doar pe baza unor relații de rudenie și a șablonului de tip „om-de-paie – beneficiar real”, care putea fi observat la ceilalți participanți la tranzacții. 

Hotărârile judecătorești nu „rectifică” nimic din tabloul afacerilor prezentat în articole. 

Însă „rectifică” implicarea Ramonei Mănescu, pe post de autor din umbră al respectivelor operațiuni. 

De reținut faptul că judecătorii nu au spus că Ramona Mănescu nu a fost beneficiara acelor tranzacții imobiliare! 

Au spus doar că RISE nu a adus dovezi care să susțină teoria că ar fi fost, deși publicația noastră a afirmat, cu titlu de certitudine, că a fost. 

Ca să demonstreze că a fost victima unei adevărate campanii de discreditare, Ramona Mănescu a depus la dosar un tabel care arată felul în care, timp de aproape doi ani, ne-am fi preocupat, cu articolele noastre, să îi sabotăm prestațiile publice. Astfel, în februarie 2017, am fi publicat o anchetă cu scopul de a strica bunele impresii pe care le făcuse în cadrul unui interviu acordat lui Lucian Mândruță, în noiembrie 2016! După „metoda noastră deja consacrată”, în iulie 2017, am publicat un articol menit să compromită un interviu pe care îl dăduse în iunie. În timp, se pare, am reușit să tulburăm și efectul unei gale intitulate „O țară, o sută de ani, mii de valori”, la care Mănescu avusese un rol important, dar și bunul ecou al unui workshop intitulat „Fake news și dezinformarea din mediul online. Provocări pentru profesia de jurnalist”, la care, de asemenea, prezența lui Mănescu avusese o pondere importantă.

COMENTARIUL NOSTRU

Nu avem cunoștințe juridice astfel încât, exclusiv pe baza lor, să ne facem o opinie proprie și de neclintit legat de corectitudinea hotărârilor judecătorești. 

Avocații care ne-au consiliat pe durata acestui proces susțin că cele două verdicte, pronunțate de Judecătoria Sector 3 și de Tribunalul București, sunt contestabile. 

Și ne recomandă să le atacăm, mai întâi, la Curtea de Apel București și, în cazul unui nou eșec, mai departe, la CEDO. 

Aceștia spun că – în pofida sentințelor pronunțate de judecători – jurisprudența CEDO ne-ar fi dat voie să formulăm respectivele acuzații împotriva Ramonei Mănescu.

Și că, pentru standardele unei documentări jurnalistice, am avut suficiente elemente ca să îi putem atribui Ramonei Mănescu rolul de păpușar al propriilor rude în respectivele operațiuni imobiliare. 

Așa cum nu avem competența să evaluăm justețea sentințelor judecătorești, care ne sancționează, nu avem competența să evaluăm nici justețea opiniilor exprimate de avocați, care ne absolvă. 

Dezbaterea este una eminamente juridică și constă în a determina dacă articolele noastre ies sau nu ies din sfera libertății de exprimare pe care CEDO o garantează presei. 

Teoretic, CEDO le acordă jurnaliștilor dreptul de a formula afirmații bazate și pe deducții logice, atunci când aceste deducții decurg din niște informații precise, și nu îi constrânge să facă afirmații exclusiv bazate pe probe.

(În cazul nostru, probă ar fi putut fi o procură încheiată între Ramona Mănescu și părinții, respectiv, unchii săi, prin care aceasta să îi fi împuternicit să o reprezinte în acele afaceri! Rațional vorbind, existența unei astfel de procuri e iluzorie. Cel care încearcă să își ascundă prezența în anumite afaceri prin intermediul rudelor sale nu merge la notar să încheie cu ele contract de mandat…).

Așadar, discuția este dacă afirmațiile făcute de RISE – care o califică pe Mănescu drept beneficiară a acelor tranzacții – se circumscriu libertății de exprimare extinse, oferite de CEDO ziariștilor, sau ies din perimetrul ei. 

Iar discuția aceasta, ca orice interpretare juridică, riscă să fie fără sfârșit. 

Cum CEDO nu a judecat acest caz, cei care interpretează jurisprudența curții de la Strasbourg, fie ei judecători sau avocați, nu fac decât să caute dosare analoage tranșate de magistrații europeni și să susțină, prin prisma soluțiilor lor, o interpretare sau alta. 

O DEZBATERE, PE FOND, STERILĂ

Oricât ar fi de interesantă din punct de vedere juridic sau jurnalistic, dezbaterea aceasta este totuși superfluă, prin raportare la tema articolelor de la care ea a plecat.

Încercând să trecem cuvintele folosite în niște articole jurnalistice prin filtrele normative ale justiției riscăm să nu mai vedem pădurea din cauza copacilor.

Articolele care au făcut obiectul acestui proces nu au ca temă relațiile de familie ale Ramonei Mănescu. 

Ci felul în care niște indivizi au reușit să se lipească – în mod parazitar – de procesul de reconstituire a proprietăților confiscate de statul comunist și să își însușească terenuri foarte scumpe, în valoare de zeci de milioane de euro, răspândite la tot felul de adrese din Capitală.

Cumpărând pe mai nimic drepturi litigioase, apoi plimbând niște hârtii de la un ghișeu al statului la altul, au ajuns să câștige, în câteva luni, banii pe care un om obișnuit nu îi poate strânge nici în mai multe vieți.  

Acesta a fost unul dintre mecanismele de parvenire pe care statul român – inclusiv justiția – le-a îngăduit în anii de după 1990, iar el a dus la crearea unei elite economice cu averi uriașe, care astăzi nu stă așezată doar pe niște munți de bani, ci și pe un impunător soclu de impostură. Poziție din care este în măsură să influențeze viața întregii societăți.

Cu numele Ramonei Mănescu înăuntrul acestor articole, așa cum ele au fost scrise de RISE, sau cu el pe dinafară, așa cum trei judecători consideră că ar fi trebuit să fie scrise, realitatea acestor afaceri rămâne neschimbată. 

Pentru o imagine de ansamblu a magnitudinii cu care acest fenomen s-a manifestat pe teritoriul Sectorului 6, puteți citi articolul „Fabrica de bani din mijlocul Bucureștiului, ocolită de anchetele DNA”, publicat, în cadrul aceluiași serial cu anchetele la care ne-am referit mai sus.

Comenteaza acest articol

Folosim cookie-uri

Rise Project utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastra pe site-ul nostru. Va rugam sa cititi modul in care riseproject.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform politicii de prelucrare a datelor.