Casa Siria

În povestea tumultuoasă a unei clădiri interbelice din centrul Bucureștiului am găsit combinațiile a două grupări de gulere albe.

• Una e locală, alcătuită din samsari celebri de la noi.
• Cealaltă e siriană și duce la camarila dictatorului Bashar al Assad.

Bine conectate politic acasă, fiecare și-a păgubit propriul guvern și s-au întâlnit în vila Prager, de pe frumoasa stradă Paris, unde funcționează acum ambasada Siriei.

La umbra copacilor din jur, clădirea în stil art-deco din strada Paris a supraviețuit unui război mondial, dictaturii comuniste și agresiunii urbanistice post-decembriste. Aici a fost locuința cunoscutului inginer constructor Emil Prager, cel care a și finalizat-o în 1933, când împlinise 45 de ani. 

Considerat unul dintre cei mai importanți ingineri din perioada interbelică, Prager a extins Palatul Regal, a construit, printre altele, Palatul Senatului (actualul sediu al Ministerului de Interne) și a refăcut cupola Ateneului după bombardamentele din 1944. Comuniștii i-au confiscat casa, în 1950, iar statul a păstrat-o până acum șaisprezece ani, când a încăput pe mâna unor samsari imobiliari.

A fost revendicată de fiica inginerului, Anca Viorica Costa-Foru, în 2001, după ce Parlamentul aprobase o nouă lege pentru retrocedarea proprietăților confiscate de regimul comunist. Moștenitoarea lui Emil Prager a mai revendicat atunci fosta Vilă Aluniș din Sinaia, terenuri la Câmpulung și mai multe apartamente ale familiei din București. 

Vila Prager era atunci la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), care a amânat restituirea trei ani. 

Costa Foru primește decizia de retrocedare pe 31 mai 2014, după ce pe fir intraseră doi afaceriști cu conexiuni până la vârful RA-APPS. 

Fiica inginerului n-a mai așteptat și finalizarea transferului de la stat. A vândut casa cu nouă zile înainte să fie pusă în posesie și a încasat 550 de mii de dolari. Avea deja 76 de ani, așa că o împuternicise pe fiica ei, Ioana Nicolau, să se ocupe de tranzacție. 

“Îmi pare rău dar nu am ce comenta, au trecut mulți ani de atunci, mama trăia, nu-mi amintesc detalii”, spune acum Ioana Nicolau, nepoata lui Emil Prager.  

Vila fusese cumpărată de Mihai Cuptor și Lucian Colțea. 

Primul,  Mihai Cuptor, era atunci partener de afaceri cu gruparea care controla practic RA-APPS. Era cunoscută în epocă drept camarila premierului Adrian Năstase și catalogată de rivalul său politic, Traian Băsescu, drept “mafia de Băneasa”. Presa o numea scurt gruparea “Bittner-Petrache-Cocoș”. 

De loc din Galați, Cuptor intrase și el în politică cu șapte ani mai devreme, când, împreună cu Teodor Meleșcanu, a înființat și finanțat Alianța pentru România (ApR), partid desprins din fostul PSDR (actualul PSD). 

Cei doi, Cuptor și Meleșcanu, au fost și parteneri de afaceri. (Detalii, AICI.)

Dar primul tun, Cuptor îl dăduse cu creditele de la fosta bancă de stat Bancorex, pe care nu le-a mai returnat niciodată. 

Al doilea cumpărător, Lucian Colțea, născut în 1949 într-un sat din Sălaj, încercase să fugă din România la sfârșitul anilor ‘70,  dar a fost prins de comuniști și încarcerat. Ieșit din temniță, a reușit să plece din țară și să se stabilească la Chicago. 

Cu un an înainte să cumpere vila de pe strada Paris, Colțea dăduse o altă lovitură la Bușteni. Cumpărase, în 2003, Castelul Cantacuzino cu doar 400 de mii de dolari după o retrocedare controversată.

Banii nu erau însă doar ai lui. Colțea avea un partener secret în Chicago, în persoana lui Adrian Tărău, fugit de câteva luni din țară, după cel mai mare scandal din epocă. Tatăl său, Aurel Tărău, fost prefect de Bihor, a fost cel mai important sponsor oficial al PSD la alegerile din anul 2000, care-l propulsaseră premier pe Adrian Năstase.

Un mai târziu, pe 20 aprilie 2001, Tărău Junior este arestat, la Oradea, pentru contrabandă cu produse petroliere și eliberat după două zile. Despre cazul său, premierul Năstase avea să declare că nu crede în “arestările de vineri seara”. Scandalul politico-financiar a culminat cu sinuciderea procurorului Cristian Panait, trimis de la București să-l ancheteze pe magistratul care îl arestase pe fiul prefectului. 

Adrian Tărău a reușit să fugă din țară și s-a stabilit în Chicago, de unde a făcut în continuare afaceri în România. 

Așa l-a finanțat cu 200 de mii de dolari pe Lucian Colțea ca să cumpere Castelul Cantacuzino și l-a împuternicit să-l vândă, în 2007, cu 10,6 milioane de euro, de peste 25 de ori mai mult decât prețul de achiziție. Colțea nu a mai vrut apoi să împartă profitul, iar Tărău l-a dat în judecată în România și în Statele Unite. 

A cerut astfel un sfert din suma de vânzare, respectiv 2,65 milioane de euro, plus dobânzile calculate pentru întârzierea plății. Judecătorii români au decis că nu e de competența lor să judece conflictul, dar sentința lor din 2012 păstrează detaliul că Tărău stinsese, între timp, conflictul cu partenerul său și primise 2,97  milioane de dolari. Colțea îi oferise o clădire din Piața Amzei și o sumă de bani.   

În paralel, Lucian Colțea încerca să pună mâna, prin trafic de influență, și pe alte clădiri de patrimoniu. A fost prins și trimis în judecată în 2016 pentru că i-ar fi oferit 300 de mii de euro deputatului Cristian Rizea, ca să-l ajute să obțină proprietăți de la Administrația Protocolului de Stat (exact instituția care restituise și vila Prager din strada Paris) și de la Primăria Chiajna.

Colțea a murit în timpul procesului, iar Rizea a fugit din țară.

TRANZACȚIILE, INTERPUȘII ȘI AMBASADA

Tandemul Cuptor-Colțea a încercat să-și multiplice rapid banii investiți în vila Prager. Vânzarea a fost urgentată și de un conflict financiar pe care Cuptor îl avea cu un partener comercial, care pusese sechestru pe o parte din clădirea din strada Paris în contul unei datorii. Cuptor a rezolvat problema sechestrului și a promis vânzarea vilei în schimbul a 2 milioane de euro. 

Astfel, în 2015, Cuptor și Colțea au semnat un pre-contract de vânzare cu o pensionară din Sibiu, Maria Sasu, pe atunci în vârstă de 70 de ani.  

Dar transferul s-a complicat. Cei doi samsari n-au mai vrut să finalizeze tranzacția, așa că Maria Sasu s-a dus în instanță. A câștigat procesul în 2007 și a fost pusă, în final, în posesie. În afacerea imobiliară, Maria Sasu fusese reprezentată de fiica ei.

Nela Camelia Sasu, medic de profesie, deține mai multe proprietăți în Madrid și Tenerife – cea mai mare insulă din arhipelagul Canare –  unde locuiește din anii ’90.  Contactată telefonic, nu a dorit să discute despre această tranzacție. 

În 2009, prețul vilei Prager a sărit la 3,5 milioane de euro.  Familia Sasu a încasat banii, pe 10 septembrie, de la Leana Pielmuș – o văduvă de 58 de ani care locuia într-un bloc comunist de zece etaje în zona Rahova.

Femeia rămâne în acte, ca nouă proprietară, doar șapte zile, timp în care prețul crește din nou cu aproape un milion de euro. De negociere și de tranzacție se ocupase însă ginerele ei, Ammar Aoun, un stomatolog sirian, care reușește să o vândă după doar o săptămână cu 4,6 milioane de euro, marcând astfel un profit de aproape 140 de mii de euro pe zi.

L-am căutat pe medicul Aoun ca să înțelegem mai bine tranzacțiile făcute de soacra lui, dar am aflat altceva: “Eu am făcut totul. (…) Ați fost ieri la soacră-mea, da? Este normal să mergeți acasă la cineva?” 

Vecinii doamnei Pielmuș ne spuseseră că, între timp, bătrâna se mutase undeva lângă București, dar că nu auziseră nimic despre tranzacțiile ei de milioane de euro.

Banii îi plătise Ministerul de Externe al Siriei, reprezentat de ambasadorul de la București, Walid Othman. 

Ammar Aoun, cel care a facilitat tranzacția, a devenit și mai iritat când l-am întrebat de profitul de aproape un milion de euro făcut în doar o săptămână, sugerând că opozanții regimului sirian sunt în spatele demersului nostru jurnalistic: 

“Am voie să încasez în fiecare zi milioane de euro. Sunt important.“

Un alt medic de origine siriană, Mohamad Rifai, dizident al regimului de la Damasc, îl descrie pe Ammar Aoun ca pe un prieten al ambasadorului sirian:“ El  (Aoun) este un loial al regimului criminal. A venit în România la sfârșitul anilor ’70 și s-a stabilit aici. Pe atunci era certat cu vechiul regim din Siria și nu putea să se întoarcă acasă. Lucrurile s-au schimbat când a venit ambasadorul Walid Othman, în 2007, și s-a împrietenit cu el. De atunci a devenit loial regimului actual, probabil datorită intereselor, lucru dovedit cu acel act de vânzare cumpărare, acea fraudă cu ambasada. Drepturile poporului sirian nu se prescriu. Noi, sirienii, avem dreptul să-i tragem la răspundere într-un tribunal liber și independent în viitoarea Sirie.”

Scindarea comunităților de sirieni din întreaga lume s-a produs în 2011, când la Damasc a izbucnit războiul civil. 

“Unii au devenit peste noapte dușmani ai regimului”, spune un sociolog, care a consiliat imigranţi şi refugiaţi ajunși în România. Sociologul, care a dorit să-și păstreze anonimatul, explică contextul de atunci:. “Nu se putea discuta cu ambasada. Era cu ușile închise și a creat foarte multe probleme. Încercam să ajut cetățeni sirieni să-și obțină pașapoartele pentru că le aveau expirate și nu puteau să-și prelungească șederea în România. Își depuneau dosarul la ambasadă și nu primeau nimic. Au fost unii care au așteptat mai mult de șapte ani și în  final au cerut azil”. 

Alți sirieni, ca Ammar Aoun, au rămas fideli regimului lui Bashar al Assad. 

“În interiorul meu au înflorit mugurii iubirii pentru cei iubiți în numele lui Dumnezeu. I-am iubit și o voi declara mereu si public fără să o ascund. Calitățile lor frumoase de la care savurez splendoarea încrederii, mă tot uimesc. Iar eu ma rog pentru ei și în absența lor pentru victorie și iertare de la Grația Divină. Să aveți o zi și o seară pline de bucurii execelența voastră ambasador Walid Othman”,  scria Ammar Aoun luna trecută pe Facebook, postând și o fotografie în care ambasadorul stă la birou cu tabloul lui Bashar al Assad pe peretele din spate. 

Walid Othman a preluat funcția diplomatică în România pe 2 octombrie 2007, fiind cel mai longeviv ambasador din țara noastră. Mandatul tocmai i-a fost reînnoit pentru încă un an, deși, conform legilor siriene, trebuia să fie pensionat în 2018, când a împlinit 65 de ani. Suntem una dintre puținele țări europene care a menținut pe teritoriul ei misiuni diplomatice ale regimului condus de Bashar al-Assad, în contextul în care Uniunea Europeană și Statele Unite au impus sancțiuni după 2011, când protestele antiguvernamentale de la Damasc au fost suprimate brutal, provocând războiul civil în care au murit peste 380.000  de oameni. 

În 2012, un fost ministru sirian, citat de Reuters, îl acuza pe Othman că este “unul dintre oamenii care fac transferuri de bani în numele familiei Assad”. 

Tot atunci, RISE Project a dezvăluit afacerile pe care familia lui Walid Othman le face în România, împreună cu rudele lui Bashar Al Assad (Detalii, AICI).

În 2018, la nouă ani după tranzacția cu vila Prager, medicul Aoun a donat, împreună cu un alt afacerist sirian, o Dacia Duster ambasadei Siriei la București. Au primit amândoi certificate de mulțumire din partea ambasadorului. 

Cu doi ani în urmă, Ammar Aoun participase la o întâlnire cu ambasadorul Rusiei, alături de alți șapte oameni de afaceri sirieni din România. Erau toți acolo pentru a susține acțiunile armate ale Rusiei împotriva civililor din Siria și pentru a-i mulțumi lui Vladimir Putin. 

La aceeași întâlnire era prezent și Haytham Assad, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Sirieni în România, partener cu familia ambasadorului Othman în compania care deține terenurile din baza militară de la Corbu, județul Constanța, unde se antrenează soldați NATO. (Detalii AICI).

Prietenia lui Assad cu Aoun se  reflectă  constant și în fotografiile postate pe Facebook cu ocazia unor  întâlniri la care participă și ambasadorul. 

Ambasada Siriei la București nu a răspuns întrebărilor RISE Project pe marginea tranzacției imobiliare. 

BANII DIN AEROPORT

La o lună și jumătate după ce marchează profitul din tranzacția cu ambasada, pe 28 octombrie 2009, Ammar Aoun primește un telefon de la un sirian monitorizat pentru activități de spălare de bani. 

Procurorii antimafia îl urmăreau atunci pe Yakhni Abdulkader, care coordona la București o rețea de spălare de bani cu ramificații în Siria, Iordania, Turcia, Arabia Saudită și Liban.

Abdulkader este interceptat astfel când îl sună pe Aoun ca să-i ajute soția să treacă prin vama aeroportului Otopeni cu mari sume de bani. Avea în bagaje 590.000 de dolari și 121.000 de euro și urma să zboare spre Istanbul. E dispus să plătească oricât. ca să scape de control.

Mai târziu, audiat ca martor, Aoun le-a spus procurorilor că nu avea cum să-și ajute conaționalul decât sugerându-i să apeleze la un avocat.

Nu era primul zbor pe ruta respectivă. Soția lui Abdulkader mai aterizase de alte 13 ori la Istanbul, de unde se întorcea în aceeași zi la București. 

În final, banii din aeroport au fost confiscați, iar Abdulkader a fost condamnat pentru spălare de bani. Doar între 2009 și 2010, sirianul albise 3,5 milioane de dolari cu sprijinul complicilor săi, potrivit documentelor judiciare. 

Colectase bani de la cetățeni chinezi și arabi, care făceau aici contrabandă, și îi schimba în valută. Apoi, prin curieri, Abdulkader îi trimitea în Siria sau Turcia. 

Din cele două țări, banii plecau mai departe către alte zone prin intermediul “Hawalla” – un sistem alternativ de transfer al banilor folosit în Orientul Mijlociu. Sistemul de plăți nu lasă urme în documente: expeditorul dă banii unui broker care contactează un omolog din altă țară, căruia îi cere să îi dea beneficiarului final banii după ce acesta îi spune doar un cod. 

CE SPUN M.A.E. ȘI S.R.I.

Am întrebat mai multe autorități române dacă au știut cum a ajuns clădirea de pe strada Paris în proprietatea statului sirian.

Ministerul de  Externe ne-a transmis că, în general, misiunile diplomatice acreditate în România notifică MAE privind sediile, dar că asta nu presupune și comunicarea unor detalii privind modul de dobândire al clădirilor și că “în arhivele Ministerului Afacerilor Externe nu se mai regăsește corespondența purtată cu Ambasada Republicii Arabe Siriene la București în anul 2009 cu privire la imobilul menționat, durata de păstrare prevăzută de lege fiind depășită”.

Serviciul Român de Informații a spus că astfel de date sunt exceptate de la liberul acces al cetăţenilor la informaţiile de interes public.

 

Ana POENARIU și Mohammad BASSIKI (SIRAJ)