Ionuț Stănescu 
Elena „Clara” Popescu (71 de ani, medalion) a fost vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din România între 2000 și 2015. În această perioadă, fiul ei, Silviu-Laurențiu Constantinescu (51 de ani), a câștigat foarte mulți bani făcând comerț cu autorizații de funcționare farmaceutice. Astăzi, Elena Popescu s-a retras din fruntea Colegiului Farmaciștilor, însă fiul ei deține două poziții importante în organizația profesională pe care mama a condus-o vreme de 15 ani. FOTO: Facebook.
În timp ce fostul vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din România – Elena „Clara” Popescu – milita pe lângă ministrul Sănătății pentru scoaterea din lege a unei derogări care permisese înmulțirea necontrolată a numărului de farmacii din orașe, fiul ei profita de ultimele zile în care această derogare era valabilă și se îmbogățea din comerțul cu autorizații de funcționare farmaceutice obținute prin această metodă.
Pe fiu îl cheamă Silviu-Laurențiu Constantinescu și, între timp, a devenit președintele Colegiului Farmaciștilor din Prahova și reprezentantul Colegiului Farmaciștilor din România în Grupul Farmaceutic al Uniunii Europene.
(Aceasta e o structură non-profit, în care sunt prinse 31 de țări și care are ca obiectiv promovarea intereselor activității farmaceutice pe lângă instituțiile Uniunii Europene).
Ambele roluri de reprezentare îndeplinite astăzi de Silviu Constantinescu au fost, în trecut, exercitate și de mama sa.
Citiți, mai jos, o descriere a rețetei prin care Silviu Constantinescu a câștigat bani înființând farmacii doar pe hârtie și vânzându-le, mai departe, cu sume de ordinul zecilor de mii de euro.
Nu e vorba doar de metoda întrebuințată de unul dintre multele gulere albe ale domeniul farmaceutic, al cărui nume ar putea să nu vă spună nimic, ci de o schemă care a fost pusă în practică în zeci de alte cazuri, pe tot cuprinsul țării. Această metodă a avut partea ei de contribuiție la hipertrofierea pe care piața farmaceutică o cunoaște astăzi în România.
Explicația lui Silviu Constantinescu – „Când am văzut că toată lumea făcea lucrul ăsta, l-am făcut și eu” – în cadrul unui mini-interviu, la finalul articolului.
În decembrie 2010, Guvernul României – la presiunea conducerii naționale a Colegiului Farmaciștilor – a șters din lege un paragraf care făcuse posibilă înființarea, pe căi ocolitoare, a sute de farmacii în întreaga țară.
Paragraful respectiv fusese introdus în octombrie 2004, în ultimele luni ale Guvernării Adrian Năstase, și menținut de majorități parlamentare succesive, PNL, PSD, PD-L, la fiecare revizuire ulterioară a legii.
Paragraful spunea că, în mediul urban, în centrele comerciale cu suprafețe de vânzare de peste 1.000 de mp, poate fi deschisă câte o farmacie, chiar dacă limita maximă a unităților de comerț cu medicamente, în localitățile respective, fusese deja atinsă.
(Limita era de cel mult o farmacie la 3.000 de locuitori, în București; cel mult una la 3.500 de locuitori, în reședințele de județ, și cel mult una la 4.000 de locuitori în celelalte orașe).
În cei șase ani în care acest paragraf fusese activ, sub umbrela lui, apucaseră să fie înființate circa 600 de farmacii, pe tot cuprinsul țării.
600, adică un surplus de aproximativ 13 la sută față de farmaciile care deja ticseau orașele României.
În decembrie 2010, atunci când Guvernul a decis să suprime din lege paragraful respectiv, un val de sute de cereri de înființare de farmacii a asediat Ministerul Sănătății.
Pentru oamenii de afaceri ai acestui domeniu era ultima șansă ca să mai poată obține autorizații de funcționare în mediul urban – mediu în care, la ora aceea, nu se mai puteau obține alte autorizații.
(Orașele erau suprasaturate de farmacii, luând în considerare grila demografică explicată mai sus).
Această ultimă șansă a fost fructificată și de Silviu-Laurențiu Constantinescu, fiul Elenei „Clara” Popescu – vicepreședinte, la acea dată, al Colegiului Farmaciștilor din România.
Însă nu pentru a-și deschide farmacii „la oraș”, pe care, altminteri, nu le-ar fi putut înființa.
Ci doar pentru a pune mâna pe niște autorizații de funcționare „orășenești”, pe care, în pasul imediat următor, să înceapă să le transforme în bani.
Altfel spus – în limbajul fără galanterii al Tranziției autohtone – Silviu Constantinescu a fructificat această ocazie pentru a da un tun financiar.
În câteva zile, din noiembrie și decembrie 2010, operând prin intermediul unei firme care administra câteva farmacii în niște sate din Prahova, Constantinescu a încheiat opt contracte de chirie pentru tot atâtea spații comerciale din Brașov, Predeal, Sinaia și Ploiești.
28-29 noiembrie 2010, Silviu Constantinescu încheie contracte de chirie pentru cinci spații comerciale din Ploiești și Brașov. Contractele au durate scurte, 1 an sau 2, și prețuri modice: de la 1,5 lei/mp/lună la 2 euro/mp/lună.
A avut nevoie de aceste contracte pentru a arăta că dispune de localuri pentru viitoarele sale „farmacii” și a putea, mai departe, să facă cereri de înființare pentru toate cele opt adrese, la Ministerul Sănătății.
Trei luni mai târziu, în martie 2011, Ministerul îi elibera opt autorizații de funcționare, pentru fiecare local în parte.
Și, în aceeași lună, Constantinescu – fără ca măcar să aibă de gând să dea în folosință farmaciile – începea să vândă autorizațiile, ca pe niște cupoane valorice.
>> Două autorizații, eliberate pe 18 martie – la niște adrese din Predeal și Brașov – au fost vândute, trei zile mai târziu, pe 21 martie, cu 60.000 de euro.
>> O autorizație eliberată pentru o adresă din Ploiești a fost vândută, în iulie 2011, cu 55.000 de euro. (Contractul de vânzare-cumpărare, AICI).
>> Alte două autorizații emise în Brașov au fost vândute, în august, respectiv, în septembrie 2011, cu câte 40.000 de euro. (Contractele, AICI și AICI).
>> Alte două, de asemenea, din Brașov, au fost vândute, în aprilie 2012, tot cu câte 40.000 de euro. (Contractele, AICI și AICI).
>> Iar ultima, eliberată pentru parterul hotelului Montana din Sinaia, a fost vândută cu 36.000 de euro, în iulie 2012. (Contractul, AICI).
În total, la capătul acestor tranzacții, făcute în ritm de sarabandă, lui Constantinescu i-au intrat în conturi 311.000 de euro.
În majoritatea cazurilor, contractele de chirie pentru spațiile în care Ministerul a autorizat „farmaciile” lui Constantinescu au fost încheiate formal: pentru perioade scurte și la prețuri ridicole. Iar localurile în cauză, cu o singură excepție, au fost doar de decor: nu au ajuns niciodată să găzduiască vreo farmacie funcțională.
După ce autorizațiile au fost vândute, ele au fost transferate la alte adrese din aceleași localități, în acord cu opțiunea cumpărătorilor.
„Farmacia” din Ploiești, de exemplu, a fost autorizată de Minister într-o baracă ridicată din tablă, termopane și PVC, botezată, pompos, „Centrul Comercial <<Iris Val-do>>” . Aici, Constantinescu închiriase un compartiment de 60 de mp, cu prețul de 100 de lei pe lună (sic!).
Ministerul Sănătății a autorizat funcționarea farmaciei în acest „centru comercial” în martie 2011, iar patru luni mai târziu Constantinescu a vândut autorizația cu 55.000 de euro.
Odată cu vânzarea, „farmacia” a fost mutată la o altă adresă din centrul Ploieștiului.
Așa-zisul centru comercial „Iris Val-Do” este înghesuit între niște case vechi, pe o bucată de pământ care nu măsoară mai mult de 600 de mp – potrivit programelor on-line de calcul al suprafețelor, care folosesc imagini din satelit.
600 de mp, așadar, în timp ce legea spunea că centrele comerciale în care se pot autoriza farmacii, prin derogare de la criteriul demografic, trebuie să aibă o suprafață de vânzare de minimum 1.000 de mp!
Pentru un compartiment din această construcție improvizată din Ploiești, botezată, pompos, „Complexul Comercial <Iris Val-Do>”, Ministerul Sănătății i-a eliberat lui Silviu Constantinescu o autorizație de funcționare prin excepție de la criteriul demografic.
Contractul prin care Constantinescu a închiriat 60 de mp cu 100 pe lună, în „Complexul Comercial <Iris Val-do> din Ploiești”.
Astăzi, autorizația eliberată în „Complex-ul Iris Val-Do”a ajuns să fie exploatată de lanțul Catena, în acest local din centrul Ploieștiului, urmare a faptului că grupul Ancăi Vlad a cumpărat, la rândul lui, firma care cumpărase autorizația de la Constantinescu, cu 55.000 de euro, în iulie 2011. FOTO: RISE Project.
În Predeal, Constantinescu a procedat într-o manieră asemănătoare. A închiriat un spațiu comercial într-o clădire care nu era „centru comercial de mare suprafață”, ținând cont de definiția pe care acest tip de infrastructură o are în lege, a obținut autorizația de funcționare în martie 2011 și, trei zile mai târziu, a vândut-o cu 30.000 de euro către grupul Medimfarm.
Faptul că acel local nu se găsea într-un centru comercial cu suprafața de vânzare de 1.000 de mp, așa cum cerea legea, a fost stabilit de către Curtea de Apel Brașov, care a demonstrat, matematic, că imobilul la adresa căruia autorizația fusese emisă nu se încadra în această categorie de infrastructură negustorească. (Hotărârea instanței, AICI).
Deși emisă ilegal, autorizația aceasta a rămas totuși în vigoare: cei care o contestaseră în instanță și-au retras plângerea, în faza de recurs a dosarului, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce câștigaseră fondul, la Curtea de Apel Brașov.
Această farmacie Medimfarm, deschisă în Predeal, la parterul unei case, funcționează în baza autorizației cumpărate cu 30.000 de euro de la Silviu Constantinescu, în martie 2011. FOTO: RISE Project.
Modul de lucru pe care Constantinescu l-a utilizat în Ploiești și Predeal l-a replicat, cu aceeași eficiență, și în Brașov.
Una dintre cele cinci autorizații primite de la Minister în acest oraș i-a fost, de asemenea, contestată în instanță.
De data aceasta, contestarea autorizației a mers până în pânzele albe, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a acceptat cererea de anulare a ei.
(Autorizația a fost anulată din cauză că, înainte de a o vinde, Constantinescu o ținuse „la sertar” mai mult decât permitea legea – fără să o folosească la operarea propriu-zisă a unei farmacii. Procesul de anulare a autorizației, AICI).
GALERIE FOTO EXPLICATIVĂ CU OPERAȚIUNILE COMERCIALE ALE LUI SILVIU CONSTANTINESCU
Autorizația din Brașov anulată, în cele din urmă, în justiție, fusese eliberată, inițial, la acest parter de bloc din cartierul Valea Cetății, sub pretextul că se găsește într-un centru comercial. Ulterior, ea a fost mutată în cartierul Astra. Constantinescu a câștigat 40.000 de euro de pe urma vânzării ei. FOTO: RISE Project.
O altă autorizație eliberată de Minister la adresa unui parter de bloc din cartierul Valea Cetății, tot sub pretextul că se găsește într-un centru comercial, a fost vândută de Constantinescu, cu 30.000 de euro, de asemenea, grupului Medimfarm. Ulterior, autorizația a fost „transferată” în centrul Brașovului, pe Strada Iuliu Maniu, la acest local. FOTO: RISE Project.
Această farmacie, deschisă la o adresă din cartierul brașovean Astra, funcționează în baza unei autorizații cumpărate de Catena de la Silviu Constantinescu cu 40.000 de euro, în aprilie 2012. FOTO: RISE Project.
Farmacie din Brașov, deschisă în zona Bisericii Sfântul Bartolomeu, operată printr-o autorizație de funcționare cumpărată de Catena de la Silviu Constantinescu cu 40.000 de euro, în august 2011. FOTO: RISE Project.
Una dintre autorizațiile pe care Ministerul i le-a eliberat lui Constantinescu în Brașov a fost emisă la adresa acestui complex comercial – în care Constantinescu închriase un spațiu de 65 de mp, cu 2 euro/mp/lună, pentru un an. Șase luni mai târziu, Constantinescu a vândut-o cu 40.000 de euro către firma Life Plus Generation din localitate. FOTO: RISE Project.
Dintre cele opt autorizații de funcționare obținute de Silviu Constantinescu în 2011, doar una singură a fost operată, cu adevărat, de firma sa, Elitepharm Impex. Cea eliberată pentru parterul hotelului Montana din Sinaia. Iar aceasta doar puțin timp, aproximativ un an. Imagine din arhiva Google Street View (2012), care surprinde farmacia Elitepharm, funcționând la respectiva adresă.
Pentru a primi cele opt autorizații de funcționare de la Ministerul Sănătății, în martie 2011, Constantinescu a trebuit să depună, în dosarul de autorizare, nu doar niște acte care să demonstreze că avea la dispoziție opt spații de funcționare pentru viitoarele lui „farmacii”.
A trebuit să prezinte și opt contracte de muncă, încheiate între firma sa și opt farmaciști, care să ocupe funcția de șefi ai viitoarelor unități de comercializare a medicamentelor.
Un raport întocmit în 2012 de Colegiul Farmaciștilor din Brașov, raport care acuza invazia de farmacii-fantomă (cu sedii-fantomă și farmaciști-șefi-fantomă) pe piața acestui oraș, spune că, la două dintre „farmaciile” sale, Silviu Constantinescu a plantat, pe post de farmaciști-șefi, niște persoane care, simultan, ocupau această poziție la alte farmacii – lucru care era interzis de lege.
Pe lângă aceste două persoane – spune raportul – alte două – puse, de asemenea, „în geam”, cu titlul de farmaciști-șefi – se aflau la vârsta neputinței fizice generalizate, aveau 83, respectiv, 84 de ani, și nici măcar nu locuiau în județul Brașov.
(Raportul, AICI).
Explicațiile lui Silviu Constantinescu, legate de tunul financiar pe care l-a dat vânzând autorizații de funcționare, obținute, în parte, în mod dubios, în mini-interviul de mai jos.
Silviu Constantinescu: „Dacă toți o făceau, am făcut-o și eu”
Ați avut vreo clipă intenția să folosiți autorizațiile emise în martie 2011 pentru a administra farmacii, prin intermediul lor? Sau le-ați cerut de la Minister doar ca să le vindeți mai departe?
Eram în dezvoltare, în perioada aia. M-am dezvoltat, dar n-am putut să fac față la unele dintre ele și atunci le-am vândut. N-a fost așa un mare câștig la ele, pentru că le-am ținut mult, am plătit chirii pentru spații…
Două dintre ele au fost vândute la doar câteva zile după ce le-ați obținut.
Două, da. Mi-am dat seama că n-aveam personal pentru ele și le-am vândut celor de la Medimfarm, imediat după autorizare. Dar nu e nimic ilegal, n-am nicio problemă cu ele…
Pe altele trei le-ați vândut după câteva luni…
Dar care este, de fapt, problema? Este un business ca oricare altul. Nu sunt singurul care l-a făcut. Toți care au avut ideea asta au pus-o în practică. Sunt o mulțime de exemple în sensul ăsta. Business-ul ăsta cu farmaciile nu constă doar în vânzarea de medicamente… Era o oportunitate pe care am văzut-o și pe care am folosit-o. Totul a fost făcut legal. La Brașov, de exemplu, am avut adeverințe de la Primărie cu șapte semnături care confirmau că spațiile acelea se găseau în niște centre comerciale.
La Ploiești însă vi s-a autorizat o farmacie într-o baracă.
Nu e o baracă. De ce vorbiți așa ceva?! Spațiul era complet amenajat. Era farmacie în toată regula. Numai că n-am putut eu să o fac să funcționeze. Toate autorizațiile au fost emise în urma unor inspecții făcute de Minister.
Avea complexul acela comercial, „Iris Val-do”, 1.000 de mp?
Cred că am avut o adeverință de la Primăria Ploiești și pentru acest centru comercial. Nu m-am ocupat eu, personal, de obținerea adeverințelor. Da, era centru comercial… Acum, dacă mergeți să-l vedeți, a decăzut…
Două dintre autorizațiile din Brașov au fost contestate în instanță, iar una din cele două, anulată.
Procesele respective au fost deschise de Colegiul Farmaciștilor din Brașov. Eu am avut mai multe dispute cu ei, la vremea aceea. Ei m-au reclamat pe mine, fiindcă îmi deschisesem aceste farmacii în centre comerciale, dar ei, la rândul lor, făcuseră același lucru. Vicepreședinta Colegiului Brașov de la vremea respectivă își deschisese și ea două farmacii în același fel în Brașov…
Credeți că tipul de afaceri pe care l-ați făcut cu autorizații de funcționare e compatibil cu funcțiile dvs. de reprezentare de acum, de la Colegiul Farmaciștilor?
Nu am amestecat niciodată partea de business cu partea profesională. Eu am fost mereu împotriva excepției cu farmaciile din centrele comerciale… Dar dacă am văzut că fenomenul se extindea și se tot extindea, până la urmă, am zis, domnule, dacă toți o fac, o s-o fac și eu.
În 2010, mama dvs. – vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din România – participa la discuții cu ministrul Sănătății, în care îi cerea să scoată din lege derogarea înființării de farmacii în centrele comerciale. Mama dvs. v-a spus că derogarea urma să fie eliminată, astfel încât v-ați grăbit și dvs. să faceți cerere, pe ultima sută de metri, pentru autorizarea celor opt farmacii?
Nu. Exclus! N-are nicio legătură… Nu știa nimeni ce voia să facă Ministerul. Nu amestecați lucrurile, pentru că le amestecați aiurea. Cererea pentru eliminarea acelei excepții din lege fusese susținută ani de zile, fără niciun rezultat, de către Colegiu. Noi cerem Ministerului, și acum, foarte multe, dar habar nu avem dacă ține cineva cont de ce spunem noi…
În toamna lui 2010, atunci când s-a lansat în turul de forță pentru obținerea celor opt autorizații de funcționare de la Ministerul Sănătății, Silviu Constantinescu avea 40 de ani și tocmai terminase, abia la această vârstă, facultatea.
Urmase Farmacia la Universitatea din Oradea, o școală care, alături de cea de la Arad și de cea de la Constanța, e vestită pentru indulgența cu care își tratează studenții de la acest profil.
Interesant e că Farmacia este o facultate ale cărei cursuri, peste tot în țară, se țin doar „la zi”, nu și la seral sau „la distanță”.
Cum a reușit Silviu Constantinescu să trăiască în Ploiești, orașul său de reședință, să administreze câteva farmacii în niște sate din Prahova și să frecventeze, zi de zi, cinci ani de zile, cursurile de la Oradea? Între Ploiești și Oradea e totuși o distanță de 530 de kilometri…
„Am mai și chiulit de la ore. Dar recuperam. Stăteam și câte-o lună, la școală, la Oradea”, e răspunsul lui la această întrebare.
În 2011, la doar un an după ce a terminat această „îndepărtată” facultate, Constantinescu – aflat în plin negoț cu autorizațiile de funcționare pe care tocmai le primise de la Minister – a fost numit de Colegiul Farmaciștilor ca reprezentant al breslei române în Grupul Farmaceutic al Uniunii Europene.
În același an, a fost ales și vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor Prahova, filială pe care acum o conduce din poziția de președinte.
Colegiul Farmaciștilor din România, condus de Elena „Clara” Popescu, l-a considerat pe fiul acesteia drept cel mai potrivit farmacist din țară pentru a reprezenta breasla în ONG-ul european care apără interesele farmaciștilor pe lângă instituțiile Uniunii Europene.
În total, aproximativ 900 de farmacii au fost înființate în orașele din România, prin invocarea amplasării lor în niște centre comerciale, între 2004 și 2011.
600, din 2004 și până la sfârșitul lui 2010 – momentul în care Guvernul a eliminat această portiță din lege. Și alte 300 (!) în prima parte a lui 2011, în perioada de analiză de care au beneficiat sutele de cereri depuse la minister în ultimele luni ale lui 2010.
Multe dintre acestea din urmă, după exact același patent folosit de Silviu Constantinescu.
Ionuț Stănescu
Rise Project 
Andrei Ciurcanu 