Tepro: cronologia unei privatizări

Tepro Iasi a fost dată pe mâna cehilor în 1998 după o privatizare contestată de liderul sindical Săhleanu/foto EvZ

Dosarele penale arată cum a decurs vânzarea combinatului Tepro Iași, una dintre cele mai controversate privatizări din ultimii douăzeci de ani. Liderul de sindicat Virgil Săhleanu a acuzat în nenumărate rânduri neregulile din procesul de privatizare. În iulie 2000, cu două luni înainte de asasinarea sa, Virgil Săhleanu obţinuse, în prima instanţă, desfiinţarea contractului de privatizare încheiat de FPS cu compania cehă Zelezarny Veseli.

 

  • Producătorul de țevi Tepro Iași a figurat, prima dată, pe o listă a societăților ce urmează să fie privatizată publicată în 3 aprilie 1996.
  • În 18 iunie 1997, Consiliul de Administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat (FPS) a aprobat vânzarea acţiunilor deţinute de FPS la TEPRO Iaşi prin negociere directă.
  • La negocierea directă organizată la data de 4 septembrie 1997 a participat un singur ofertant, Asociaţia Privat TEPRO Iaşi, care a oferit 4.025 lei pentru fiecare din cele 2.486.756 acţiuni scoase la vânzare,reprezentând 50,997% din totalul acţiunilor societăţii. Oferta a fost respinsă, FPS-ul urmărind să vândă acţiunile la preţul cuprins între 25.000 lei şi 69.803 lei pe acţiune.
  • Comisia de negociere a propus reluarea procesului de privatizare şi la 5 martie 1998 a fost organizată şedinţa de vânzare a acţiunilor prin licitaţie deschisă cu ofertă în plic sigilat, după ce, la 2 februarie 1998 se făcuse publicitate în presă. Preţul de ofertă pentru pachetul de 50,997% aparţinând FPS-ului a fost de 62.168.900 lei, adică 25.000 lei/acţiune sau 8.032.224 USD la preţul de 3,23 USD/acţiune. La licitaţia din 5 martie 1998 s-a prezentat un singur ofertant, respectiv Asociaţia PRIVAT TEPRO, care a propus o variantă de cumpărare a acţiunilor cu plata integrală la preţul de 4.025 lei/acţiune şi o variantă de cumpărare cu plata în rate la preţul de 7.500 lei/acţiune. Comisia de licitaţie a supus aprobării Consiliului de Administraţie al FPS oferta de cumpărare depusă de Asociaţia Privat TEPRO sau realuarea privatizării. Consiliul de Administrație a decis pe 30 aprilie 1998 reluarea privatizării.
  • În data de 17 iunie 1998 s-a ţinut o nouă licitaţie la care au participat: Asociaţia Priva TEPRO, firma cehă Zelezarny Veseli AS Praga şi persoana fizică, Dumitru Toader. După verificarea documentaţiei, comisia de licitaţie a respins ofertele firmei cehe şi pe cea a lui Toader Dumitru, motivând că documentaţia cerută era incompletă. A urmat negocierea directă cu Asociaţia Privat TEPRO, singura rămasă în competiţie. Aceasta nu a acceptat condiţiile din oferta de vânzare, astfel încât, comisia de licitaţie a propus organizarea unei noi şedinţe de licitaţie, deschisă cu ofertă în plic sigilat, la 24 iunie 1998, ora 11,00.
  • În a doua şedinţă, pe 24 iunie 1998, au fost înregistrate două oferte, Asociaţia Privat TEPRO şi firma cehă Zelezarny Veseli Praga . Comisia a stabilit un rezultat de 97,419 puncte pentru Zelezarny Veseli şi de 95,688 puncte pentru Asociaţia Privat TEPRO, declarând câştigătoare a licitaţiei firma cehă. Contestaţia Asociaţiei PRIVAT TEPRO Iaşi a fost respinsă ca nefondată de Comisia centrală pentru analiza şi rezolvarea contestaţiilor din cadrul FPS.
  • Ulterior, instanța de fond a considerat că la stabilirea punctajului, Comisia de licitație a avut în vedere valoarea investiţiilor din oferta firmei cehe. Acestea urmau să fie realizate în doi ani şi nu în patru, cât oferea Asociaţia.
  • Cum preţul de vânzare a unei acţiuni oferit de firma cehă era mai mic decât cel de 25.000 lei/acţiune, aprobat în 1997, comisia de licitaţie a prezentat Consiliului de Administraţie al FPS o notă conţinând două variante de încheiere a procesului de privatizare : aprobarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acţiuni al FPS-ului, având o pondere de 50,997 către firma cehă la preţul total de 2.314.683 USD cu efectuarea plăţii integrale în termen de 45 zile lucrătoare de la data semnării contractului, sau reluarea procesului de privatizare.
  • Pe 7 iulie 1998, Consiliul de Administraţie al FPS a aprobat cu majoritate de voturi, vânzarea acţiunilor către firma cehă, cu condiţia majorării preţului pe acţiune şi a realizării investiţiilor noi în termen de doi ani. În consecinţă, la 13 iulie 1998 au avut loc negocierile finale cu firma cehă Zelezarny Vesely AS Praga, reprezentată de Frantişek Priplata, iar FPS-ul fiind reprezentat de Ioan Manea, Şerbotei Sergiu, Marian Pleşoiu, Ruxandra Jianu şi Mihaela Anghelescu. Cele două părți au convenit ca firma cehă să plătească 1,265 USD pe acţiune, iar valoarea investiţiei noi a fost majorată de la 4.764,706 USD la 4.900.000 USD, urmând a fi realizată în 2 ani.
  • Contractul de vânzare-cumpărare a acţiunilor a primit nr.422 din 21 iulie 1998 şi a fost semnat de părţile contractante şi comisia de licitaţie. Pentru firma cehă a semnat Frantişek Priplata, iar pentru vânzătorul FPS contractul a fost semnat de Gozia Dan Corneliu, director al Departamentului privatizare. Au mai semnat contractul de vânzare-cumpărare membrii comisiei de licitaţie.
  • Unul dintre membrii comisiei de licitație, Sergiu Constantins Șerbotei a fost acuzat apoi de înțelegeri secrete cu Frantișek Priplata pentru favorizarea firmei cehe în licitația pentru Tepro, dar, în final, instanța l-­a achitat.