14/02/2017

Fost ministru al Transporturilor în Guvernul Ponta, actual deputat din partea PNL în Parlamentul European, Ramona Mănescu a câștigat 2,35 milioane de euro din specularea drepturilor succesorale ale unor terenuri din Sectorul 6. S-a întâmplat la începutul carierei sale politice, în 2005-2007, când era vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Tineret.  FOTO: Octav Ganea / Mediafax.

RISE Project a descoperit 14,2 hectare retrocedate suspect, pe raza Sectorului 6, în beneficiul eurodeputatului Ramona Mănescu (44 de ani), al fostului primar Cristian Poteraș (51 de ani) și al magnatului imobiliar Dragoș Dobrescu (46 de ani).

În prezent, Poteraș ispășește o condamnare de opt ani de închisoare, dictată în 2015, pentru retrocedarea frauduloasă a 12 hectare în Sectorul 6.

Retrocedările prezentate acum de RISE nu au legătură cu condamnarea lui penală, dar au fost făcute în favoarea acelorași beneficiari și în aceeași perioadă de timp.

E neclar dacă au încălcat legea fondului funciar – așa cum au făcut-o cele pentru care Poteraș a fost trimis la pușcărie.

Dar e clar că au fost, ca și celelalte, preferențiale și speculative.

Acționând prin intermediul unor interpuși, Mănescu, Poteraș și Dobrescu au cumpărat, împreună – de la niște oameni simpli, care își pierduseră speranța că statul le va mai da înapoi ceea ce le luase în timpul comunismului – drepturile succesorale asupra unor terenuri.

Au plătit pentru ele 327.000 de euro.

Imediat ce și-au însușit aceste drepturi, terenurile, care nu fuseseră restituite cu anii, la cererea unor anonimi, le-au fost restituite lor, la adrese convenabile.

Propunerile de restituire au fost făcute chiar de Cristian Poteraș, șef al Subcomisiei Locale de Fond Funciar a Sectorului 6, iar deciziile de retrocedare propriu-zise au fost luate de Comisia Muncipală de Fond Funciar, de pe lângă Prefectura București. 

Au devenit, astfel, proprietarii a 14,2 hectare.

După câteva luni de așteptare, timp în care piața locuințelor a luat avânt, iar prețurile au urcat spre punctul de maxim al boomului imobiliar de acum zece ani, cei trei au vândut terenurile cu 17,8 milioane de euro unor multinaționale din domeniul dezvoltărilor edilitare.

Profitul net al acestei afaceri, făcute fără risc și fără efort: 17,5 milioane de euro.

Unul dintre „vânzătorii” drepturilor succesorale care au stat la baza acestor tranzacții – pe numele căruia au fost retrocedate 1,5 ha din cele 14,2 – spune că nu a vândut niciodată nimic și că nici nu îi cunoaște pe cei care apar în acte drept „cumpărători”.

Cele 14,2 hectare acaparate și, mai apoi, vândute de echipa Mănescu-Poteraș-Dobrescu se găsesc fie lipite de stadionul de fotbal al clubului Steaua, fie gard în gard cu Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Dată afară de pe terenul de lângă stadionul Steaua, pe care l-a primit, ca poligon de exerciții militare, încă din 1913, Armata Română a pierdut, în justiție, războiul cu gruparea rapace a celor trei.

Contactați de RISE Project, prin apeluri telefonice și sms-uri, prin e-mail și prin facebook, soții Ramona și Rareș Mănescu nu au răspuns la întrebările care le-au fost trimise.

Fostul primar Cristian Poteraș este acum la Rahova. Dar Aureliana Gîdea – soția sa oficială până în 2010 (și, neoficială, de atunci înainte, potrivit apropiaților acestei familii) – nu a răspuns nici ea la întrebările RISE.

Magnatul Dragoș Dobrescu a refuzat și el dialogul cu RISE, dar ne-a trimis, în schimb, o autocaracterizare în care descrie felul în care a făcut bani pe piața imobiliară. O puteți citi dedesubt:


Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

 

Mai jos, filmul întregii afaceri.

În dimineața în care îi mai rămăseseră de trăit fix 365 de zile, o bătrânică în vârstă de 89 de ani, Elena Bei, se urcă în mașina nepoatei sale și face un drum în cartierul Primăverii.

O însoțește fiul surorii sale, în vârstă și el.

Tânăra lor nepoată stă la volan și le urmează instrucțiunile.

Merg împreună să vândă actele unei mici moșteniri, pe care și-au pierdut speranța că o vor mai primi vreodată de la stat: un hectar de pământ, confiscat în perioada comunistă, peste care ultima jumătate de secol a așezat liniile ferate ale triajului Gării de Nord.

L-au revendicat de câțiva ani buni de la Primăria Sectorului 6, dar au făcut-o în van, conștienți și ei de improbabilitatea ca cineva să le retrocedeze vreodată pământul peste care azi se rostogolesc roțile trenurilor care intră și ies din București.

La îndemnul fiului surorii sale, Marin Stoian, care îi stă acum alături, în mașină, bătrânica e hotărâtă să renunțe la acest apendice care o mai leagă de trecutul îndepărtat al familiei: o împletire tot mai bizară între nostalgia față de timpurile de demult și speranța deșartă într-o îmbogățire subită.  

Ne aflăm în ziua de 21 martie 2005. Soferița îi ajută pe cei doi vârstnici să coboare și să intre în clădirea în care trebuie să ajungă. Apoi îi așteaptă în mașină. După o vreme, îi vede ieșind. Au terminat: au vândut drepturile asupra acelui hectar de care se tot încurcau când își făceau inventarul.

Oana Asaul, nepoata bătrânei, spune acum: „Au primit, cred, cam câte 2.000 de euro fiecare. Eu așa îmi amintesc. Cam cât să își cumpere câte 15-20 de perechi de pantofi de calitate mai bună, nu mai mult. Decât să nu ia nimic-nimic pe hectarul ăla, mai bine să ia, totuși, ceva. Așa cred că s-au gândit ”.

De atunci, habar n-au mai avut ce s-a întâmplat cu hectarul lor fantomatic. Nici bătrânica, care a mai trăit doar un an, nici nepotul ei, care a mai trăit alți câțiva, nici nepoata lor, care abia își mai aduce aminte de dimineața aceea de primăvară când a fost rugată să o facă pe taximetrista.

Până înainte de Sărbătorile de Iarnă, când a primit un telefon de la RISE Project și a aflat că terenul acela spectral a fost, în cele din urmă, retrocedat.

Nu sub calea ferată pe care rulează trenurile în zona Triaj, ci într-o zonă foarte bună: pe Șoseaua Virtuții, lângă sediul Serviciului de Telecomunicații Speciale, la cinci minute de mers de stația de metrou Lujerului.

A fost retrocedat când bunica ei încă mai trăia, după doar patru luni de la drumul pe care îl făcuseră împreună în Primăverii. Și nu doar că a fost retrocedat, dar a fost și vândut.

Cei care au cumpărat dreptul lor de a moșteni acel hectar, cu echivalentul a „30-40 de perechi de pantofi”, au obținut foarte repede terenul de la stat și, după ce au tatonat un pic piața imobiliară, l-au vândut cu 6 milioane de euro, unei firme cu proprietari britanici.    

„6 milioane de euro. Da, cum auziți!”, îi spun Oanei Asaul ziariștii de la RISE Project.

Rareș Mănescu, soțul Ramonei Mănescu, i-a urmat în funcția de primar lui Cristian Poteraș, în 2012, într-o succesiune de mandate care a reușit să simuleze convingător alternanța la guvernare. În realitate, cei doi erau legați prin afaceri imobiliare extrem de prospere, făcute prin interpuși, încă din 2005. FOTO: Liviu Untaru/Mediafax.

Imagine din mai 2005, când Ramona Mănescu îndeplinea funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Tineret și derula, pe numele tatălui, afaceri imobiliare de milioane de euro cu terenuri retrocedate. Din 2007 până în prezent, Mănescu a fost continuu – cu excepția lunilor în care a deținut portofoliul Transporturilor în cabinetul Ponta – membru al Parlamentului European. Profitul stors de tânăra liberală din tranzacțiile făcute la începutul carierei sale politice este egal cu 31 de salarii anuale ale unui demnitar de la Bruxelles. FOTO: Răzvan Chiriță.

În ultimele două decenii, pe strada Primăverii, unde tânăra și-a condus bunica și unchiul, la numărul 55, într-o clădire cu pereții exteriori îmbrăcați într-o sticlă cu reflexii de cobalt, s-au semnat acte de preluare a unor drepturi succesorale cât pentru decuparea unei insule în interiorul Bucureștiului.

Mulți oameni simpli și-au lăsat acolo trecutul, pentru ca, din alcătuirea lui confuză, locatarii acestei clădiri să își forjeze un viitor de multimilionari în euro.

Aici, în bloculețul acesta, parcă veșnic învăluit de un nor de fum, așezat vizavi de fosta reședință a lui Nicolae Ceaușescu, funcționează un furnicar de firme reunite sub marca „Monolit”.

„Monolit”, adică grupul de companii al lui Dragoș Dobrescu – un magnat „low profile”, fără poze în ziare, fără apariții în „Top 300”, care a acumulat, în ultimii douăzeci de ani, o avere impresionantă din preluarea de drepturi succesorale de la oameni de rând și convertirea lor în terenuri foarte valoroase, prin decizii de restituire obscure.

Operațiunile imobiliare ale lui Dragoș Dobrescu, încărcate de șpăgi și abuzuri, au băgat doi primari de sector la închisoare.

De fapt, doar doi primari din București au făcut vreodată pușcărie pentru retrocedări frauduloase, Cristian Poteraș și Neculai Onțanu. Și amândoi din cauza terenurilor retrocedate lui Dragoș Dobrescu.

Dobrescu nu a fost, însă, niciodată pus sub acuzare. Trăiește într-un anonimat disproporționat față de averea pe care o are și față de materia primă din care a crescut această avere: terenurile statului român.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

În dimineața zilei de 21 martie 2005, bătrânica din filmul nostru, Elena Bei, semnează două contracte, în clădirea din Primăverii.

Un contract de vânzare-cumpărare, cu un interpus al lui Dobrescu (Marius-Nicolae Sandu), prin care își înstrăinează drepturile succesorale asupra acelui teren, pentru suma derizorie de 2.000 de euro – cum își amintește Oana Asaul.

Și un contract de mandat, prin care îl împuternicește pe același interpus să revendice moștenirea ei, la Subcomisia de Fond Funciar a Sectorului 6, prezidată de primarul Cristian Poteraș.

Nepotul bătrânei, Marin Stoian, semnează aceleași două hârtii, dar cu un alt interpus al patronului „Monolit” (Sorin Astratini).

La diligențele formale ale acestora doi, Cristian Poteraș – care avea misiunea să identifice loturi restituibile în Sectorul 6 – face posibilă retrocedarea în următoarele luni.

Ceea ce fusese de neretrocedat, ani de zile, în favoarea Elenei Bei este – ca prin minune, într-un timp record – retrocedat oamenilor lui Dragoș Dobrescu. 

Un teren de 0,76 ha este restituit în iunie, la adresa Șoseaua Virtuții 22D. Și un alt teren, de 0,22 ha, este restituit în iulie, la adresa Șoseaua Virtuții 58.

În total, 1 ha.

După ce terenurile sunt retrocedate, interpușii lui Dobrescu le vând mai departe, de formă. Prețul din acte este modic și abia are sens într-un contract încheiat la ora aceea: 75.000 de euro.

Cei care cumpără sunt alți trei interpuși, din același cerc de afaceri: Marian-Jean Căpățînă (o cotă de 80 la sută din terenuri), Lucian-Viorel Grecu (10 la sută) și soții Mihai și Ana Bolboceanu (10 la sută).

La aceștia trei rămân terenurile până în noiembrie 2006, când sunt vândute firmei Strategic Invest Properties, deținute de niște englezi, cu 6 milioane de euro.

 

Deși venea de la un strămoș comun, hectarul Elenei Bei și al nepotului ei, Marin Stoian, a fost spart, în actele de restituire, în două titluri de proprietate diferite, cu adrese diferite: Șoseaua Virtuții 22D și Virtuții 58. Oricât ar părea de ciudat, ținând cont de cele două numere poștale, care ar trebui să se refere la parcele îndepărtate, cele două terenuri sunt lipite. Aberația aceasta nu e izolată: retrocedările, care au pus pe harta Bucureștiului noi și noi proprietăți, au dat demult contorul numerotării stradale peste cap.

Pe cine reprezintă Căpățînă, Grecu și Bolboceanu? Cine sunt cei trei norocoși care au cumpărat 1 ha, la Lujerului, cu 75.000 de euro, doar pentru a-l vinde, un an mai târziu, cu 6 milioane?

Căpățînă e personajul cel mai frecvent folosit de magnatul Dragoș Dobrescu pentru a-și ascunde prezența în acest tip de tranzacții.

Sunt zeci de terenuri în București pe care Dobrescu le-a achiziționat, pe filiera drepturilor succesorale, pe numele lui Căpățînă.

A recunoscut asta chiar el, primăvara trecută, la DNA, în denunțul în care a povestit, cu lux de amănunte, cum l-a mituit pe fostul primar Onțanu, ca să îi retrocedeze 8,3 ha în Sectorul 2.

Grecu este verișorul Aurelianei Poteraș, soția primarului Poteraș, cel care a hotărât ca hectarul inutilizabil, din zona Triaj, să fie restituit – de pe azi pe mâine – la cinci minute de mers de gura de metrou de la Lujerului.  

Iar Mihai și Ana Bolboceanu sunt tatăl și mama Ramonei Mănescu.

Adeverința de necolaborare cu fosta Securitate, pe care Ramona Mănescu a primit-o de la CNSAS în 2008, dezvăluie prenumele părinților ei: Mihai și Ana. Înainte de căsătorie, pe Mănescu a chemat-o Bolboceanu.

În dosarul penal în care e anchetată retrocedarea frauduloasă a 8,3 ha din Sectorului 2, Marian-Jean Căpățînă a recunoscut că e doar un om de paie după care se ascunde multimilionarul Dragoș Dobrescu.

DNA a descoperit în timpul anchetei care l-a trimis pe Cristian Poteraș la închisoare că Lucian-Viorel Grecu, unul dintre beneficiarii terenurilor retrocedate în fals, era văr primar cu soția edilului de la Sectorul 6.

Ramona Mănescu, Cristian Poteraș și Dragoș Dobrescu au încasat, prin interpuși, circa 6 milioane de euro din vânzarea terenului de pe Șoseaua Virtuții. INFOGRAFIE: Sergiu Brega.

În suita aceasta, Căpățînă-Grecu-Bolboceanu, numele celor trei au fost implicate în preluarea a șapte terenuri în cursul anului 2005. Două aici, lângă sediul Serviciului de Telecomunicații Speciale, și cinci în Ghencea, lipite de stadionul Steaua.

Cumpărarea terenurilor din Ghencea – 13,2 hectare – a urmat exact aceleași etape.

Paul Cristea e cel de la care gruparea Mănescu-Poteraș-Dobrescu a achiziționat drepturile succesorale ale celei mai mari suprafețe de pământ din această zonă: 8,8 hectare contra 60.000 de euro!

Cristea povestește: „Aveam o sentință judecătorească de împroprietărire veche de patru ani și nu mă împroprietărea nimeni. Pe-aia le-am vândut-o. N-am mai putut să aștept să fiu pus în posesie.

Aveam nevoie de bani.

Dacă figurai la Primărie cu o cerere de retrocedare, primeai telefoane de la tot felul de inși care încercau să te convingă să le vinzi lor drepturile succesorale.

L-am refuzat pe primul, l-am refuzat pe al doilea, dar am bătut palma cu al treilea. Era o fată tânără, la vreo 30 de ani.

Știți de ce? Fiindcă a fost prima care a știut cum să vorbească cu mine”.  

Tânăra care l-a impresionat pe Paul Cristea cu talentul ei diplomatic este Corina-Mihaela Oroș, cenzor, la vremea aceea, la una dintre firmele lui Dragoș Dobrescu.

Oroș a cumpărat drepturile succesorale ale celor 8,8 hectare în februarie 2005; iar Primaria Sectorului 6 – care nu îi retrocedase nimic lui Paul Cristea, vreme de patru ani – i-a retrocedat terenul în patru luni. Chiar în spatele tribunei întâi a stadionului Steaua.

În iunie 2006, ceea ce se cumpărase cu 60.000 de euro – trecut deja pe numele trioului Căpățînă-Grecu-Bolboceanu – a fost vândut cu 8 milioane de euro firmei Bluepark Dezvoltare.

Paul Cristea zice, la aflarea acestei sume enorme, de 130 de ori mai mare decât cea primită de el pentru drepturile succesorale: „Nu consider că m-au escrocat. Eu, unul, le-am vândut un teren arabil. Ce-au făcut ei mai departe e treaba lor”.  

Diferența de la 8,8 hectare, provenite din moștenirea lui Paul Cristea, până la 13,2 hectare, cât reprezintă tot terenul acaparat în Ghencea, a fost completată cu parcele preluate în același fel. Și vândute în același fel, către Bluepark Dezvoltare.

Prețul total încasat de Dragoș Dobrescu, Ramona Mănescu, Cristian Poteraș și alți doi asociați din tranzacțiile de lângă stadionul Steaua a fost de 11,9 milioane de euro.

Atât au câștigat, cu aproximație, Ramona Mănescu, Cristian Poteraș și Dragoș Dobrescu din specula făcută cu terenurile de lângă stadionul Steaua. Alături de ei, în această afacere, au fost implicați și Bogdan-Victor Guruiță – a zecea cea mai îndatorată persoană fizică la statul român, potrivit unei liste publicate de ANAF în 2016 – și Paraschiva Tudor, unul dintre partenerii de afaceri ai Ramonei Mănescu, la vremea aceea (în firma Arhitect Construct Design). Suprafața terenurilor preluate și revândute în Ghencea -13,2 ha – este de aproape 15 ori mai mare decât dreptunghiul de iarbă pe care se joacă fotbal, între tribunele stadionului alăturat. INFOGRAFIE: Sergiu Brega.

Cartea funciară a unuia dintre terenurile care compun parcela de 13,2 hectare. A fost vândut de Căpățînă, Grecu și Bolboceanu cu 1,73 milioane de euro către Bluepark Dezvoltare. Reporterii RISE au văzut și contractele de vânzare-cumpărare aflate în spatele acestor înregistrări din cartea funciară.

Cel mai mare teren din cele cinci care au format lotul de 13,2 ha. Împreună cu un teren adiacent, aflat la adresa Bulevardul Ghencea nr. 85, în suprafață de 7.500 de mp, a fost vândut către Bluepark Dezvoltare cu prețul de 7,9 milioane de euro.

Asemenea lui Paul Cristea, Zoe Simion (78 de ani) – inginer chimist pensionar – a contribuit și ea la potul imobiliar care a umplut de bani gruparea Mănescu-Poteraș-Dobrescu.

Actele spun că din cele 13,2 hectare situate în Ghencea, 1,5 hectare ar fi provenit dintr-un drept succesoral vândut de Zoe Simion și de sora sa, Elena (72 de ani), cu 65.000 de euro.

Cel care ar fi fost cumpărătorul: David Alexandru – alt angajat la firmele lui Dobrescu.

Scoasă din casă în a treia zi de Crăciun, femeia spune că are o revendicare la Primărie, dar în niciun caz nu e asta: „Unde era terenul? În Ghencea? Ce să căutăm noi acolo?

Tot terenul nostru a fost în Giulești. Ne-au dat 3,5 hectare în 1994, și, de-atunci, nu ne-au mai dat nimic. Deși statul i-a luat bunicului meu 14 ha la naționalizare”.

Între războaie, bunicul ei, lucrător la Calea Ferată, șef al reviziei de vagoane Triaj, avusese o fermă agricolă pe lângă ruina mănăstirii Chiajna, în Giulești-Sârbi.

O moșioară cu vreo 20 de bovine, care se rotunjise încetul cu încetul, prelingându-se tocmai din Munții Pindului, obârșia familiei lor de macedo-români.

Din această avere pierdută, a cărei genealogie traversa Dunărea și se oprea în inima Balcanilor, au fost luate 1,5 hectare și dizolvate în totalul final, de 13,2, însușit de Dobrescu & Asociații în Ghencea.

Luate printr-un contract de vânzare-cumpărare-fantomă, contra unui preț-fantomă, susține Zoe Simion.

E sigură că n-a vândut nici un drept succesoral, că nu l-a văzut niciodată pe cumpărătorul din acte, David Alexandru, și că, deși nu i-ar fi displăcut, n-a avut șansa să numere împreună cu sora ei 65.000 de euro acum 12 ani – data teoretică a tranzacției.

Cristian Poteraș, încarcerat pentru opt ani, printr-un verdict al Curții de Apel București, nu a fost cercetat decât pentru câteva dintre retrocedările dubioase pe care le-a coordonat în Sectorul 6. Procurorii DNA nu au investigat nici măcar toate terenurile ajunse la interpusul său, Lucian-Viorel Grecu, deși ei au fost cei care au descoperit legătura de afinitate dintre cei doi – reiese din documentarea RISE. Anii de pușcărie așezați pe umerii lui Poteraș provin din retrocedarea în fals a 12 hectare. RISE a descoperit alte 48 de hectare, restituite după aceeași rețetă sau într-o manieră asemănătoare, către oameni apropiați lui. În episodul de azi al serialului „Orașul subteran” sunt prezentate 7 terenuri care au ajuns, în cote procentuale varibile, la același Lucian-Viorel Grecu. FOTO: Mihai Dăscălescu/Mediafax.

Retrocedările celor 14,2 ha, la Lujerului și în Ghencea, au fost făcute cu atâta zel de primarul Poteraș încât au încălcat alte proprietăți.

La Lujerului, Căpățînă-Grecu-Bolboceanu au fost dați în judecată de o vecină, pentru că titlul lor de proprietate se suprapunea titlului ei, cu 750 de mp.

Cei trei au pierdut procesul și parcela lor a fost micșorată cu suprafața aceasta.  

Litigiul s-a încheiat fără tam-tam, în liniște, mediul natural de lucru al grupării coordonate de Dragoș Dobrescu.

În Ghencea, au fost dați în judecată de Ministerul Apărării Naționale, care le-a contestat împroprietărirea de lângă stadionul Steaua și a cerut să li se anuleze toate actele emise începând cu 2005.

Acolo – a spus MApN – a existat, încă de dinainte de Primul Război Mondial, un câmp de exerciții militare al garnizoanei București. MApN a câștigat faza de fond a procesului, dar a pierdut recursul, tranșat, recent, la Tribunalul București.

Până în septembrie 2016, Ramona Mănescu s-a judecat cu Armata Română, prin intermediul tatălui ei, cu emoția că va trebui să restituie 1,7 milioane de euro – banii încasați din această afacere.

Pe harta de mai jos, cu violet, terenurile prezentate astăzi de RISE Project. Cu negru, terenurile a căror restituire a fost anchetată de DNA, întoarse, în 2015, în proprietatea statului.

Sunt indicii că Direcția Națională Anticorupție a pieptănat actele prin care au fost restituite terenurile de lângă stadionul Steaua – în cadrul cercetării penale la capătul căreia primarul Poteraș a fost trimis în judecată – acuzat de retrocedarea, în fals, a 12 hectare (15 terenuri) din Sectorul 6.

Paul Cristea spune că a fost chemat de procurori să povestească cum vânduse el drepturile succesorale ale celor 8,8 ha; iar Zoe Simion, deși memoria îi joacă feste, ține minte că a mers undeva – parchet sau poliție – și a trebuit să răspundă la același gen de întrebări.

Lumina aruncată prin reflectorul DNA-ului a fost, însă, extrem de slabă.

Deși Căpățînă, Grecu și Bolboceanu erau beneficiarii finali a 13 terenuri din cele 15 pe care le invesiga procurorul de caz, Lucian Papici, nici unul dintre ei nu a fost măcar audiat în dosar.

Căpățînă și Grecu nu au fost găsiți de poliția judiciară, iar Bolboceanu nu a fost nici măcar căutat.

38 de persoane au dat cu subsemnatul în această anchetă, dar nu și aceștia trei, la care ajunseseră 13 din cele 15 terenuri aflate în centrul anchetei.

Bunurile le-au fost luate, prin sentința definitivă a Curții de Apel București, însă ei au rămas tot timpul niște umbre proiectate în fundalul procesului.

Iar cei din spatele lor, Ramona Mănescu și Dragoș Dobrescu, mai puțin chiar decât umbre: nu apar nici cu numele în dosar.

Din cele 15 terenuri investigate de Papici și confiscate de Curtea de Apel, unul singur – de 0,22 ha, situat pe Bulevardul Iuliu Maniu, vizavi de campusul Politehnicii București – ajunsese la tatăl Ramonei Mănescu, printr-o tranzacție formală, pe care procurorul a bănuit-o, dar nu a anchetat-o, a fi fost făcută la un preț simulat.

Fără ca opinia publică să știe, fără ca DNA să o investigheze, averea Ramonei Mănescu a fost prinsă între coperțile acestui dosar penal, care s-a tărât prin justiție nouă ani de zile, între 2006 și 2015.

Procesul a evoluat paralel cu ascensiunea europeană a tânărului politician liberal, netulburându-i în vreun fel cariera.

Ionuț Stănescu

Ilustrații: Sergiu Brega

Ai citit această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

Despre folosirea părinților Ramonei Mănescu, ca interpuși în achiziții imobiliare, au scris, prima oară, reporterii site-ului constanta.ro.

CITIȚI ȘI:
Fabrica de bani din mijlocul Bucureștiului, ocolită de anchetele DNA

Comenteaza acest articol