PARLAMENTUL ȘI-A AMINTIT HIDRA DIN AEP

Președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin-Florin Mitulețu-Buică. Fotografie de Alexandru Dobre / Mediafax Foto
  • Președintele AEP, Constantin Florin Mitulețu Buică, a fost propus ieri seară Parlamentului pentru revocare, după ce a fost trimis în judecată pentru 3 infracțiuni de abuz în serviciu.
  • Unul dintre abuzurile de care este acuzat s-a repetat de 18 ori: numiri în funcții de conducere, fără concurs și fără avizul parlamentarilor.
  • Mitulețu ar fi trebuit însă demis din martie, de când a început urmărirea penală, conform normelor în vigoare, dar criza politică a stopat acest lucru. 
  • Curtea de Conturi chestionează în această perioadă milioanele de lei cheltuite de AEP în 2020 din bani publici, pe diurne și indemnizații nejustificate sau pe contracte netransprente. 

Autoritatea Electorală își pierde credibilitatea în fața cetățenilor și are în funcții de conducere persoane a căror probitate profesională poate fi pusă sub semnul întrebării (…) având în vedere numirea acestora fără respectarea legii.” 

Aceasta e una dintre concluziile rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în baza căruia președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin Florin Mitulețu Buică, a fost trimis în judecată, luna trecută.

Am propus să dăm drumul la revocarea [lui Mitulețu Buică], la procedura de schimbare [din funcția de președinte al AEP], pentru că avem temei”, ne-a spus aseară, la telefon, vicepreședinta Senatului, liberala Alina Gorghiu, după ce Parlamentul a primit înștiințarea Parchetului. 

Pentru că președintele are rang de ministru, el poate fi revocat din funcție doar de Parlament, „pentru motive temeinice”, în urma unui raport al comisiilor juridice reunite. 

Mitulețu este acuzat că a comis trei infracțiuni de abuz în serviciu, dintre care unul în formă continuată (de 18 ori). 

În 2019, a schimbat din funcție doi directori care gestionaseră direct procesul electoral la alegerile europarlamentare. I-a sancționat când erau în concediu, unul medical și altul de odihnă, pentru diverse motive, și nu le-a dat posibilitatea să se apere, așa cum spune legea. În plus, directorii nu se subordonau președintelui, ci unui vicepreședinte, prin urmare nici măcar nu avea dreptul să-i sancționeze. 

RISE a prezentat aceste fapte în seria #HidraElectorală. Cristian Petraru povestește într-un interviu video cum a ajuns să-i facă plângere penală președintelui Mitulețu și reclamă relațiile clientelare și manevrele politice din interiorul AEP.

În demersul său, Mitulețu a fost ajutat de secretarul general al instituției, Cristian Andreescu, care a susținut în scris acuzațiile ce se aduceau celor doi directori, pentru a fi sancționați. Fapt pentru care este acum și el acuzat de fals intelectual, în același dosar cu președintele AEP.


Cristian Andreescu
a demisionat din funcția de Secretar General al Autorității pe 23 noiembrie, imediat după ce a fost trimis în judecată. „Din motive de imagine pentru instituție”, ne-a spus el la telefon. Ar fi trebuit însă suspendat încă din martie, când a început urmărirea penală. 
În locul lui, pe funcția de secretar general, a venit Constantin Adrian Blănaru, fost subprefect de Iași, numit în funcție de fostul premier Viorica Dăncilă.

În locul celor doi directori schimbați din funcție, Mitulețu a numit alții, fără concurs și fără avizul parlamentarilor. Numirile nelegale nu s-au oprit aici. În 2019 a repetat abuzul de 18 ori, susțin procurorii.

A numit director general inclusiv un fost condamnat pentru tentativă de omor, pe care chiar el l-a ajutat să-și albească cazierul, acum zece ani, după cum RISE a arătat în partea întâi, „Cuțitarul, din seria #HidraElectorală. Nu și-a uitat nici cele mai vechi cunoștințe. A numit director temporar inclusiv pe fiul patronului depozitului de carburanți din Craiova, unde Mitulețu a fost șef depozit la începutul anilor 2000. 

Șeful Autorității a explicat că face „reorganizare”. A pus-o la cale după ce a fost numit președinte al AEP, în 2019, la propunerea PSD. Așa au ajuns în funcție copii de politicieni sau prieteni de-ai lor. 

Toate cele 18 numiri, prezentate de RISE în partea 4 din #Hidra Electorală, „Cumetrii cu autoritate”, au fost constatate și de Curtea de Conturi anul trecut, într-un proces verbal pe care îl menționează și rechizitoriul procurorilor.

Inspectorii Curții au dispus atunci „reanalizarea/reconsiderarea condițiilor în care au fost efectuate numirile” și „aplicarea măsurilor necesare pentru asigurarea conformității cu reglementările legale”. Ceea ce nu s-a întâmplat. 

Mitulețu a continuat să facă astfel de numiri și anul următor, conform unei note de relații a Curții de Conturi, ajunsă în posesia RISE, care desfășoară în această perioadă un audit la AEP, analizând activitatea instituției pe anul trecut. 

DE CE ACUM?

Alina Gorghiu, vicepreședintele Senatului, ne-a spus că, odată cu trimiterea în judecată a președintelui AEP, există „temei” pentru revocarea lui din funcție. 

Temei exista însă din martie, când Mitulețu a fost pus sub urmărire penală, alături de secretarul general Cristian Andreescu. Dosarul său penal, dar și plagiatul pentru care i-a fost retras lui Mitulețu titlul de doctor, în februarie 2021, au fost discutate chiar luna următoare, într-un grup de lucru format din reprezentanți ai partidelor de la guvernare (PNL, USR, UDMR), care au propus Coaliției revocarea președintelui și suspendarea secretarului general. 

Schimbarea conducerii nu era suficientă pentru grupul de lucru, care a propus întărirea controlului parlamentar asupra instituției, prin înființarea unui Consiliu de supraveghere al AEP sau prin înființarea a două poziții de vicepreședinți.  

La acel moment am încercat să întărim controlul parlamentar asupra Autorității, care este doar teoretic”, spune fostul deputat Mihai Voicu, reprezentantul PNL în grupul de lucru, referitor la faptul că AEP prezintă în fața Parlamentului un singur raport de activitate pe an. 

Toate aceste măsuri au fost transmise „fostei Coaliții, comitetului de conducere”, spune Voicu. „Eu n-am participat la întâlnirile Coaliției [în care ar fi trebuit să se discute revocarea lui Mitulețu], (…), dar mi-e teamă că nu s-a discutat nimic”, explică el.

Motivul? „Din nefericire, noi ne-am suprapus cu un moment mai dificil, care a fost revocarea domnului [Vlad] Voiculescu [din funcția de ministru al Sănătății]”.

Au urmat alegerile din PNL și criza politică. Ludovic Orban, premierul liberal de la acea vreme, face lumină asupra felului cum merg lucrurile la nivel înalt: „A rămas să discutăm după ce au loc negocierile și după aia nu s-a mai…

Alina Gorghiu nu știa de grupul de lucru sau măsurile recomandate de membrii săi. Colegul său de partid, prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan, ne-a spus: „Domnul Mitulețu, la ce a făcut acolo (în AEP), trebuia dat afară de vreo doi ani.” 

Nu s-a întâmplat asta, pentru că  „a fost promovat de Olguța Vasilescu, împreună cu fostul președinte PSD Dolj [Claudiu Manda], care se ocupă de distribuirea mandatelor. (…) Cel care a refuzat schimbarea lui [Mitulețu din funcție] a fost Ludovic [Orban]. De ce, nu știu.

Fratele europarlamentarului Claudiu Manda a fost asociat cu Mitulețu șase ani într-o firmă de consultanță, radiată între timp. Soția lui Manda, Olguța Vasilescu, primarul Craiovei la al treilea mandat, a fost colegă cu Mitulețu în PRM Dolj, la începutul anilor 2000. Cei doi au în comun un vechi amic, Sorin Lazăr, directorul AEP condamnat în trecut pentru tentativă de omor, pus în funcție fără concurs, de Mitulețu.

Lia Olguța Vasilescu (stânga), președinta Organizației de tineret PRM Dolj și Sorin Lazăr, membru PRM, în concediu în Turcia, într-o excursie de partid, cu câteva luni înainte de tentativa de omor, în anul 2000. Captură din imagini de arhivă oferite de PRO TV.

 
L-am contactat pe pe președintele AEP, Constantin Florin Mitulețu Buică, de mai multe ori în cursul zilei, pentru a comenta situația, dar nu a răspuns apelurilor RISE. 
 
Ioana MOLDOVEANU
 
Hidra Electorală I: Cuțitarul
Hidra Electorală II: Aranjamente Electorale pentru Partid
Hidra electorală III: [VIDEO] Cel care a ieșit în față
Hidra electorală IV: Cumetrii cu Autoritate