Cuțitarul

Florin Constantin Mitulețu Buică, președintele AEP, însoțit de Sorin Gabriel Lazăr, șeful Departamentului de Comunicare din AEP, la ședința Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor europarlamentare, iulie 2019. Inquam Photos / George Călin

O instituție-cheie pentru democrația noastră a fost capturată de o grupare consolidată după o tentativă de omor.

Sunt craioveni și s-au ajutat unii pe alții până când au ajuns împreună la vârful Autorității Electorale Permanente, instituția care ne organizează și supraveghează procesul electoral. Gruparea decide discreționar și cum sunt decontați banii publici pentru subvenționarea partidelor politice, încălcând legea, conform Curții de Conturi, și blocând controale, ca să-și ajute șefii politici.

Pe această filieră au ajuns în funcții importante din instituția publică cel puțin 25 de persoane. Unii și-au falsificat CV-ul, alții au plagiat teza de doctorat. 

Principala poartă de intrare a fost chiar cabinetul președintelui autorității, unde noii veniți erau formal angajați drept consilieri, iar apoi deveneau funcționari în instituție, ocolind concursurile pentru ocuparea posturilor respective. Au ajuns astfel să gestioneze bugetele pentru alegeri, să organizeze licitații pentru softul electoral care ne centralizează votul sau să rezolve reclamațiile cu eventualele fraude electorale.

Trecutul i-a prins însă din urmă pe lideril grupării.

RISE le-a studiat prieteniile, plecând de la momentul-zero: o tentativă de omor care a scurtcircuitat scena noastră politică în urmă cu două decenii.

PERSONAJELE PRINCIPALE

Sorin Gabriel Lazăr, condamnat pentru tentativă de omor. Când era tânăr și membru PRM, a înjunghiat un rival politic de patru ori pe la spate, apoi a fugit din țară. S-a întors după un an jumate și a fost trimis după gratii. De câțiva ani este om de bază în AEP. A fost trei luni secretar general adjunct, poziție din care a coordonat achizițiile instituției. Acum este directorul Departamentului de Comunicare și Relații Internaționale, adică imaginea instituției în țară și în străinătate. A ajuns aici fără concurs și fără avizul parlamentarilor. Aptitudinile sale din CV sunt plagiate după cele ale șefului său. A susținut, în declarația de interese din 2019, că este membru în Colegiul Consilierilor Juridici Dolj, fără să aibă vreo legătură cu această instituție. În schimb, a omis să declare două proprietăți. Se cunoaște cu Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei și soția deputatului PSD Claudiu Manda, încă de pe vremea tentativei de omor.

Florin Constantin Mitulețu Buică, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP). L-a ajutat pe Lazăr să-și albească cazierul după condamnarea pentru tentativă de omor, iar apoi l-a adus în AEP. Fratele geamăn al lui Buică a fost martor la tentativa de omor de acum 20 de ani. Mitulețu a împărțit cu Sorin Manda, fratele mai mic al deputatului PSD Claudiu Manda, o companie în Craiova.

Ștefan Bucur Stoica, deputat, victima tentativei de omor. Și-a pierdut splina în urma atacului lui Lazăr, dar după aceea a acceptat o slujbă la stat chiar în departamentul unde mama celui care a vrut să-l omoare era directoare. A renunțat apoi să mai ceară daune de la agresor, iar instanța a hotărât că el provocase conflictul. În 2000, când a ajuns la spital, era membru PD. Astăzi este deputat și președintele PNL Dolj.

TENTATIVA DE OMOR

Ziarul ”Ziua”, 24 noiembrie 2000

23 noiembrie 2000, miezul nopții, centrul Craiovei.

Mai sunt trei zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale. Două mașini inscripționate cu sigla Partidului România Mare (PRM) opresc lângă gardul unui bloc în construcție din centrul orașului. 11 simpatizanți înarmați cu găleți cu aracet și bidinele coboară și lipesc afișe cu Vadim Tudor, șeful PRM, peste cele cu Petre Roman, candidatul Partidului Democrat (PD).

Lipitorii de afișe sunt coordonați de frații gemeni Mitulețu (22 de ani), amândoi membri PRM. Primul, Marius, recruta studenți dornici să muncească pentru 50 de mii de lei vechi pe zi (2,5 euro, la cursul vremii) și îi ducea cu mașina la treabă, când se întuneca.

Fratele Florin îi organiza pe oamenii din teren pentru campania electorală. Rămăsese acasă în acea noapte.

Capturi din planșa fotografică realizată de procuror la locul faptei

De peste drum, din barul Lord House, proprietarul terenului pe ale cărui garduri se lipesc afișe vede bluzoanele inscripționate cu sigla PRM. Traversează bulevardul central, însoțit de cumnatul său, și le spune celorlalți că n-au voie să lipească afișe acolo.

Alți doi bărbați ies din bar și vin în urma proprietarului: Sorin Lazăr (25 de ani), membru PRM și inginer la DSP Dolj, unde mama sa se ocupa de controalele financiare, și Daniel Voicu (tot 25 de ani), prietenul său cel mai bun.

Cei doi intervin în disputa dintre proprietar și lipitorii de afișe. Lazăr susține că este un mare admirator al lui Vadim Tudor și plin de elan, taie cu un cuțit niște afișe cu Petre Roman de pe garduri.

Dovada de bravură aplanează conflictul. Este sfătuit de cumnatul proprietarului să ia în primire direct panoul PD din mijlocul străzii, aflat 70 de metri mai încolo. Marius Mitulețu și Daniel Voicu se execută.

Pe lângă ei trece încet o Dacia albă, proprietatea Parlamentului României. Este condusă de Liviu Burăț, membru al organizației de tineret PD Dolj.

În dreapta șoferului stă Ștefan Stoica (23), student, vicepreședintele filialei de tineret PD Dolj. Pe bancheta din spate este o studentă pe care o duc înapoi la cămin, după ce petrecuseră împreună la Balul Bobocilor. Stoica a plecat de acolo cu o sticlă de vin. O ține la picioarele sale.

Mașina oprește în dreptul lipitorilor de afișe PRM. Stoica lasă geamul și îi înjură. Lazăr se apropie de mașină fluturând în mână briceagul și îi spune amenințător lui Stoica să plece: „Vrei să-ți iau glanda”? Mașina pleacă, dar oprește 70 de metri mai încolo, unde Voicu și Mitulețu lipesc de zor afișe.

Stoica, și el băut, coboară din mașină cu sticla de vin în mână și cere celor doi să dea jos afișele. Cum aceștia refuză, îi înjură și îl lovește pe Voicu cu sticla de vin. Voicu apucă să țipe după ajutor și apoi leșină.

Declarațiile martorilor

Marius Mitulețu: „Având o sticlă de alcool în mână (vin spumos sau șampanie), acesta a vrut să mă lovească pe mine, dar m-am ferit și am fugit, dar nu prea departe de panou. Acesta l-a lovit cu sticla în cap pe Voicu, care a căzut.”

Voicu Daniel: „N-am apucat să întorc capul, pentru că am fost lovit cu o sticlă în cap, pe moment am leșinat și am căzut, am încercat să-mi apăr capul cu mâinile, dar am primit numeroase lovituri cu piciorul în mai multe părți ale corpului.”

(Extrase din dosarul penal)

Burăț, șoferul, vrea să iasă și el din mașină, dar apoi se retrage și blochează ușile. Un grup de PRM-iști tocmai începuse să atace mașina cu picioarele. Printre ei, Lazăr, cu briceagul în mână, determinat să-l ajute pe Voicu.

Grupul îl ajunge pe Stoica, care cade în genunchi de la ploaia de pumni și picioare. Un PRM-ist se aude strigând: „Sorine! Sorine! Lasă-l în pace!” Dar Lazăr îi înfige cuțitul în spate de patru ori, prin geacă.

Declarațiile martorilor

Ștefan Stoica: „La un moment dat, am fost lovit cu pumnul în ochi și atunci mi-am pus brațele să-mi apăr fața, dar am recepționat lovituri numeroase în abdomen. (…) Pentru a mă proteja, am prins una dintre persoane de picioare. A căzut jos și nu știu ce s-a intamplat, primeam lovituri în continuare.”

Sorin Lazăr: „La momentul în care am recepționat apelul lui Voicu Daniel, având cuțitul în mână cu lama desfăcută și cu care lucram la râcâitul afișelor, am alergat spre acesta cu cuțitul în aceeași poziție, dar fără a avea intenția să agresez pe cineva. (…) M-am dus către cei doi, fiind lovit de partea vătămată cu o sticlă în umărul stâng, simțind un miros de vin spumant, am căzut și de teamă să nu mă taie cu gâtul de la sticlă, care se sparsese. (…) Având cuțitul în mână, m-am apărat”.

(Extrase din dosarul penal)

CONSECINȚE

PRM-iștii se împrăștie. Cele două mașini se duc la sediul electoral al partidului, unde anunță ce s-a întâmplat și sunt sfătuiți să dezlipească de pe mașini sigla partidului, ca să nu fie urmăriți. De frică să nu fie atacat de PD-iști, Marius Mitulețu face noapte albă pe fotoliile de la partid, unde fumează până dimineață, când se duce acasă și le povestește fratelui și mamei sale întâmplarea.

După tentativa de omor, Marius Mitulețu abandonează politica și pleacă din țară. În 2009, pe când avea 30 de ani, apare într-un articol din New York Times, ca muncitor român în construcții nevoit să părăsească Spania, după ce această industrie se prăbușise din cauza crizei financiare. „«Toată lumea spune că în România nu se găsește de lucru», spune Mr. Mitulețu, 30, cu un strop de bravadă, în timp ce-și ridică pe frunte ochelarii Ray-Ban cu lentile tip oglindă. „Sunt 26 de milioane de oameni acolo, trebuie să se ocupe și ei cu ceva. Vreau să văd cu ochii mei»”, reda ziarul american discuția cu Mitulețu.
Capturi din planșa fotografică realizată de procuror la locul faptei

După ce l-a tăiat pe Stoica de patru ori, Lazăr îl ridică agitat pe Voicu, care își revenise, și se duc să plătească berea și vinul consumate în barul Lord House. Aruncă cuțitul pe drum.

Am ajuns la mine acasă, unde am sunat o cunoștință și am rugat-o să se intereseze în ce stare a ajuns la spital victima. Auzind că urmează să fie operat, mi-am dat seama de gravitatea faptei, m-am speriat și m-am decis să părăsesc țara. Având pașaport, mi-am luat documentul și banii și am părăsit țara”, avea să mărturisească Lazăr un an jumate mai târziu, în fața procurorilor.

Suspectul Lazăr i-a lăsat pe polițiști cu ochii în afișe”, avea să titreze presa locală.

Ștefan Stoica, pe patul Spitalului de Urgență Craiova. Ziarul „Cotidianul”, vineri, 24 noiembrie 2000

Rămas într-o baltă de sânge, Ștefan Stoica pierde un litru. Este transportat la spital de colegul său de partid. După trei ore de operație, rămâne și fără splină.

Președintele PD, Petre Roman, pentru ale cărui afișe s-a bătut, îl vizitează la spital: „Mâna criminală lovește întotdeauna omul cel mai valoros”, declara atunci candidatul Roman, deși abia îl cunoscuse pe Stoica.

Pe la patul victimei trec apoi oameni cu funcții importante în instituțiile statului. La pacient nu poate ajunge oricine, beneficiază de rezervă separată, cu pază la ușă, care îl ferește și de jurnaliști. „Se pare că tatăl său, un apropiat al unui serviciu de informații, a fost cel care a impus de fapt această atitudine rezervată din motive numai de el știute”, scria cotidianul local Ora, pe 25 noiembrie. Iulian Stoica, tatăl victimei, atunci în vârstă de 60 de ani, fusese pe vremea comunismului profesor la Școala Județeană de Partid Dolj și director la Secția Gospodăria Partidului pe regiunea Oltenia.

Daniel Voicu are și el nevoie de aproape două săptămâni de îngrijiri medicale, după ce fusese lovit cu sticla de Stoica. Îi intentează și proces, iar în noiembrie 2001, la un an după evenimente, Stoica primește o amendă penală de două milioane de lei vechi (100 de euro la cursul vremii). El provocase conflictul, susține instanța:

Acest conflict a fost generat de inculpat [Stoica], care, prin atitudinea sa violentă, a determinat reacții similare din partea celorlalte persoane, care au intervenit în sprijinul părții vătămate [Voicu]”.

Persoana inclupatului [Stoica] nu a manifestat o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal”, spune instanța. Actualul deputat declarase și la recurs că leziunile suferite de Voicu nu au fost provocate de el, că era în legitimă apărare și că nu ieșise cu sticla de vin din mașină.

„NU ESTE OMUL NOSTRU”

Cu câteva ore înainte de tentativa de omor, Corneliu Vadim Tudor apăruse la Antena 1 cu un cuțit, pretinzând că este o „donație” de la cineva care i-a urat „să stârpească cu el Mafia„. Partidul se dezice de „fanaticul PRM” Lazăr, după cum îl numea presa vremii.

Lazăr este dat mai întâi în urmărire generală, apoi în urmărire internațională, prin Interpol. Ziarul craiovean „Ora”, 23 noiembrie 2000.

A doua zi după tentativa de omor, Lia Olguța Vasilescu, purtător de cuvânt PRM și președinte al organizației de tineret, declară: „Nu este omul nostru și nu știu cine este”.

Câteva zile mai târziu, ziarul Ziua relatează că între cei doi exista „o legătură strânsă de prietenie” și au fost văzuți împreună, în acea vară, într-un concediu în Turcia, „unde s-au fotografiat alăturați”.

Lia Olguța Vasilescu își schimbă declarația la 180 de grade: „Normal că îl cunosc pe Sorin, suntem din aceeași generație, ne întâlneam des pe stradă, prin baruri. (…) N-am mai vorbit de multă vreme cu el”. Vasilescu tocmai câștigase atunci primul ei mandat de deputat.

Acum este șefa PSD Craiova și primarul Craiovei la al treilea mandat.

Lia Olguța Vasilescu, cunoscută în anii 2000 ca Oana Vasilescu (stânga) și Sorin Lazăr, membru PRM, în concediu în Turcia, într-o excursie de partid, cu câteva luni înainte de tentativa de omor. Captură din imagini de arhivă oferite de PRO TV.

De fapt, Olguța se cunoștea cu Georgeta Tomiță, iubita lui Lazăr, cu care s-a și întâlnit în prima noapte de după tentativa de omor. Georgeta, care ulterior s-a căsătorit cu Lazăr, le declară procurorilor că iubitul ei o sunase de mai multe ori în cursul zilei de 23 noiembrie: „Era disperat și îi era frică de ceea ce o să pățească. (…) Când l-am întrebat unde se află, a întrerupt convorbirea, a închis celularul și nu m-a mai sunat.

În paralel, Lazăr își sună și fosta iubită, de profesie avocat, căreia îi spune că se află la București. După ce o ceartă că nu răspunde la telefon, au o discuție juridică despre consecințele faptelor sale. În declarație, fosta iubită menționează despre Lazăr: „Când era sub influența alcoolului avea ieșiri necontrolate verbale (…) avea stări de plâns. Cred că era pe fond nervos.

Pe 24 noiembrie 2000, la Știrile PRO TV, un alt prieten al lui Lazăr, expertul vamal Cristian Anghelescu, declara: „Are și o parte mai puțin cunoscută, când bea, devine mai violent, își iese din fire, devine cu totul alt om”.

Anghelescu deține acum un bar în Craiova și este coleg cu Sorin Lazăr la Autoritatea Electorală Permanentă. În 2019, a câștigat de la AEP peste 43 de mii de lei. Acești bani aproape i-au dublat veniturile obținute până atunci din administrarea barului și dividende la alte companii.

În timp ce Lazăr se ascunde în Capitală, Vadim Tudor dă presei numele făptașului înaintea Poliției. Liderul PRM emite un comunicat de presă în care susține că Lazăr nu este membru de partid:

Reamintim tuturor că [victima] Ștefan Stoica, de la PD, este fratele lui Viorel Stoica, vicepreședintele filialei județene Dolj a Organizației de Tineret a PRM, cunoscut și apreciat de membrii Filialei noastre, și trebuie să fie cineva de-a dreptul nebun să afirme că pentru lipirea unor afișe electorale se înjunghiau frații între ei”.

Supărat că partidul încearcă să-și spele imaginea folosindu-se de el, fratele victimei, Viorel Stoica, își anunță demisia din PRM, în fața jurnaliștilor.

Elena Lazăr. Ziarul craiovean „Ora”, 2000

 A doua zi după primul tur de scrutin, mama cuțitarului, Elena Lazăr , care se ocupa la DSP de controalele financiare și era președinta secției de votare de la Spitalul Județean Dolj, oferă un interviu ziarului Evenimentul Zilei, pentru a clarifica situația:

Am fost la ei la sediu și i-am întrebat, de ce spun că nu este membrul lor, doar ca să nu le afecteze imaginea? (…) Mi-au spus să las lucrurile așa, până după alegeri, că dacă iese Vadim președinte, se va rezolva cazul. Eu cred că și lui Sorin i-au spus la fel, pentru că și fiul meu i-a sunat la sediu. Așa i-a spus surorii sale cu care a vorbit joi la telefon. De aceea cred că se și ascunde, așteptând rezultatele votului. Eu știu că Sorin este membru PRM, are și carnet și plătește cotizația de partid.

REABILITAREA

Vadim pierde însă alegerile. Lazăr se întoarce în țară abia peste un an jumate, în vara lui 2002, cu un pașaport nou, eliberat de Consulatul din Los Angeles. Presa vremii speculează că este indus în eroare de mama sa, care i-a zis că va beneficia de o lege a grațierii din partea președintelui de atunci, Ion Iliescu. E promulgată în acel an o lege privind graţierea unor pedepse, dar printre fapte nu figurează și tentativa de omor. Așa că Lazăr este arestat preventiv cum pune piciorul pe aeroportul Timișoara, în iunie 2002, și trimis în judecată. 

Reface, în fața procurorilor, traseul fugii din țară: „Am plecat cu autoturismul Tico proprietate personală și am trecut prin punctul de frontieră Giurgiu, unde mi-am lăsat mașina. (…) Am folosit un taxi cu care am trecut în Bulgaria și de aici în Turcia, în Olanda, Costa Rica și Statele Unite. Precizez că pașaportul pe baza căruia am trecut frontiera l-am lăsat la locuința din California“. 

Lazăr a locuit aproape un an în California, în casa lui Ioan John Bortis, care avea la aceeași adresă și o mică firmă de echipamente electrice. 

Casa unde a stat Lazăr în America, captură via Google Maps, 2008. Prima filă din pașaportul cu care a revenit în țară, în 2002.

La proces, Lazăr susține că a fost în legitimă apărare.

Victima, Ștefan Bucur Stoica, cere inițial despăgubiri de o sută de milioane de lei vechi (peste 5 de mii de euro la cursul vremii), dar apoi renunță. 

Atât inculpatul cât și partea vătămată și-au manifestat în ședința de judecată părerea de rău pentru cele întâmplate și consecințele produse, Bucur Stoica declarând în mod expres că nu se constituie parte civilă”, se arată în decizia instanței. 

Stoica tocmai fusese angajat ca economist la DSP Dolj, unde mama cuțitarului era șefa serviciului audit. „El n-a prea făcut deloc caz de chestia asta, a stat ce-a stat (în recuperare) și când a venit, nu l-am auzit niciodată vorbind despre așa ceva. L-au întrebat unii și alții dar a zis că asta e”, își amintește Radu Berceanu, președintele PD Dolj din acea perioadă. 

Ștefan Stoica a refuzat să răspundă apelurilor RISE: „Nu-mi face mare plăcere” să vorbesc despre subiect, „nu-mi convine să ies cu asta”. Apoi nu a mai răspuns mesajelor RISE. 

Stoica devine deputat în 2012, după ce contestă o decizie ANI care stabilise că funcția sa de consilier județean este în incompatibilitate cu cea de director regional la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova (CNAIR). Apucă doi ani de mandat, până când instanța supremă confirmă incompatibilitatea. În 2017 este ales președinte PNL Dolj. Anul trecut a câștigat un nou mandat de parlamentar.

Lazăr primește trei ani de închisoare cu executare, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova și i se interzic drepturile de a alege, de a fi ales și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat timp de cinci ani și trei luni după data eliberării. La apel, pedeapsa scade la 2 ani și 6 luni:

Instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a scuzei provocării (…) avându-se în vedere atitudinea părții vătămate, care, sub influența alcoolului, a declanșat conflictul, mai ales prin gesturi și injurii și apoi prin lovituri aplicate membrilor grupului din care făcea parte inculpatul”, se arată în sentință.

Lazăr face doar un an și opt luni de închisoare, până este eliberat condiționat la începutul lui 2004.

Își deschide apoi o firmă care se ocupă cu întreținerea și repararea autovehiculelor, Advance Tech SRL, și se angajează la Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, comuna Bucovăț, unde lucrează la Departamentul de Achiziții Publice.

Mama lui era încă la DSP Dolj, instituția care controla spitalele din județ.

Directorul Serviciului Juridic al unității medicale din Leamna era Constantin Florin Mitulețu, care îi va deveni șef lui Lazăr 15 ani mai târziu, la Autoritatea Electorală Permanentă.

Mitulețu îl ajută, însă, să se reabiliteze.

Conform CV-ului, Sorin Lazăr lucrează la Leamna șase luni jumate, până în februarie 2006 inclusiv. Ia o pauză de muncă de doi ani, după care emigrează în Anglia. Aici face un curs de inginerie electrică și se angajează ca inginer testare unități de refrigerare industrială. În 2008, își deschide o firmă de comerț, pe care o închide doi ani mai târziu, același an în care cumpără un teren intravilan de 250 de mp și o casă de 120 de mp, pe care le deține împreună cu soția sa, Georgeta Camelia Tomiță. Aceasta lucrează ca asistentă la un spital de oftalmologie din Leeds.

Patru ani, până în 2016, Lazăr nu mai muncește. Apoi este din nou inginer, până în 2019, când îl ia Mitulețu Buică la AEP.

Lazăr tot încerca să-și albească cazierul. Este reabilitat de instanță, în 2011, la a treia cerere. Spitalul îl ajută și trimite instanței o recomandare, semnată chiar de Constantin Mitulețu Buică. Acesta detaliază atitudinea lui Lazăr la locul de muncă în ultimii patru ani, deși, conform CV-ului, condamnatul lucrase acolo doar șapte luni jumătate.

Mitulețu are numai cuvinte de laudă pentru Lazăr:

  • Un bun și corect cetățean”,
  • O persoană apreciată în cadrul colectivului”,
  • A dovedit verticalitate și corectitudine”, plus „respect și bună cuviință în relațiile cu superiorii”.
  • Toate aceste aptitudini îl recomandă ca bun profesionist și un cetățean cu o conduită morală ireproșabilă”.

NOUA CARIERĂ

Reabilitarea îi permite lui Lazăr să ocupe și funcții publice. Așa ajunge să fie angajat, ani mai târziu, chiar la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Florin Mitulețu Buică, cel care-l ajutase să se reabiliteze, era chiar secretarul general al AEP, în ianuarie 2019, când Lazăr este angajat în instituție.

A lăsat un job destul de important când a venit în România, pentru că, vedeți, în viață trebuie să te gândești cum poți să construiești o carieră”, ne explică acum Mitulețu.

Jobul destul de important” fusese cel de inginer testare pompe industriale, adică munca lui Lazăr în Anglia.

Lazăr a absolvit facultatea de Electromecanică Industrială la Universitatea din Craiova. Când a fost angajat la AEP, CV-ul său menționa aproximativ șapte ani de experiență ca inginer și șapte luni jumătate în achiziții (perioada petrecută la spital).

Constantin-Florin Mituletu- Buica (S), presedinte AEP, participa la sedinta Comisiei speciale comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru elaborarea, modificarea si completarea propunerilor legislative in materie electorala, luni, 24 iunie 2019, in Bucuresti. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Lazăr face însă un gest de neînțeles la angajare. Menționează, în declarația de interese, că este membru în Colegiul Consilierilor Juridici Dolj (CCJD). Nu poate fi însă membru, dacă n-a absolvit Facultatea de Drept. Așa că Valentin Truțan, șeful Ordinului Consilierilor Juridici din România, susține că Lazăr și-a falsificat declarația:

Prima condiție pe care o pui la o persoană pe care o înscrii în corp este să-ți prezinte la înscriere copie legalizată după diploma de licență, fără de care (…) i se respinge dosarul din start. (…) Respectivul, având un interes la instituția publică, a falsificat declarația”.

Și Colegiul Consilierilor Juridici Dolj ne-a confirmat că Sorin Lazăr n-a făcut parte din asociație: „Nu este membru al colegiului nostru și nu a avut nici anterior această calitate”. Ulterior, Lazăr renunță să mai menționeze această calitate, de membru în colegiu, potrivit declarației sale din 2020.

În schimb, Sorin Lazăr nu declară două terenuri de peste 1200 de mp fiecare, într-o comună din Dolj, primite moștenire în 2019, pe care le împarte cu mama și sora sa.

„Fapta persoanelor care, cu intenție, depun declarații de avere sau declarații de interese care nu corespund adevărului constituie infracțiunea de fals în declarații și se pedepsește potrivit Codului penal”, spune Legea privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice.

Dar face altceva. La competențe, în CV, plagiază grosolan calitățile pe care le declarase șeful său, Florin Mitulețu. Le copiază cuvânt cu cuvânt din CV-ul acestuia.

Dar problemele din CV-ul său nu se opresc aici.

Lazăr susține că s-a angajat în AEP pe 8 ianuarie 2019, în poziția de consilier la cabinetul președintelui. Această funcție era ocupată atunci de Daniel Barbu, care afirmă însă că nici nu-l cunoaște pe Lazăr: „Știu numele, că am auzit ulterior despre el că a devenit o persoană importantă în Autoritate, dar când eram eu acolo, nu știu să fi existat pe undeva. Sigur nu era nici funcționar și nici consilier. (…) E posibil să fie antedatată declarația sau dacă e [corectă], e cu siguranță un fals.

Pentru funcția de consilier nu se dă concurs. Consilierii sunt aleși pe criterii de încredere și contractul lor durează cât mandatul celui pe care îl reprezintă.

O lună și jumătate mai târziu, Barbu demisionează, iar în funcția de președinte ajunge chiar Florin Mitulețu Buică. Acesta are altă opinie față de predecesorul său: „A fost consilierul domnului Barbu și ulterior consilierul meu”.

Apoi devine consilierul vicepreședintelui Zsombor Vajda pentru două luni și jumătate, până începe să sară dintr-o funcție în alta.

Presedintele Autoritatii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituletu-Buica, sustine o conferinta de presa pe tema votului in strainatate, in Bucuresti, luni, 2 septembrie 2019. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Florin Constantin Mitulețu Buică este fratele geamăn al lui Marius Mitulețu, martor la tentativa de omor din 2000. Imediat după, Florin Mitulețu era membru și consultant juridic la Asociaţia Națională de Luptă Împotriva Corupţiei – ANIC, filiala Craiova, poziție în care a stat până în 2008. S-a angajat apoi la Drumuri și Poduri Craiova și a cotizat la PSD, unde era deja membru din 2001.

Tot în 2008, s-a lansat în afaceri, fiind partener cu Sorin Manda, fratele europarlamentarului Claudiu Manda. Acesta este căsătorit cu Olguța Vasilescu, șefa PSD Craiova, și veche cunoștință cu Sorin Lazăr.

Compania lor, Active Bussiness SRL, a fost radiată în 2014. Cu un an înainte, Mitulețu a renunțat la postul de consultant juridic la Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, unde a fost coleg cu Sorin Lazăr. Din această poziție, îl ajutase pe Lazăr să-și albească cazierul.

După 2013, a fost pe rând consilier în comisia specială Nana din Senatul României, consilier al Ministrului pentru Dialog Social și, respectiv, consilier la Secretariatul Camerei Deputaților, unde lucrează și soția sa în prezent.

În 2015, Mitulețu a fost numit vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente, susținut de PSD.

În 2016, a devenit doctor în Informații și Securitate Națională (Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”). A rămas fără acest titlu după ce și-a plagiat teza de doctorat.

În 2018, a ajuns Secretar General, iar apoi președintele AEP, funcție pe care o deține și acum. În martie 2021, a fost pus sub urmărire pentru abuz în serviciu, pentru sancționarea abuzivă a unui director din AEP.

Deține împreună cu soția două terenuri și o casă în județul Dolj. Dar cei doi Mitulețu locuiesc însă în Capitală, în apartament de la RAAPPS. Mitulețu primește o diurnă de deplasare de peste 10 mii de lei pe lună, pentru că nu are casă în București. „Așa primesc și judecătorii de la înalta Curte de Casație”, ne-a spus el. Veniturile sale de la AEP au fost anul trecut mai mari decât ale președintelui României.

OMUL BUN LA TOATE

Sorin Lazăr promovează rapid un concurs la direcția Administrativă și Achiziții Publice. Este pentru prima dată când examenele nu se mai țin scris, ci grilă, cu o singură variantă de răspuns. Tot pentru prima dată, rezultatele concursului nu mai sunt nominale. În loc de numele candidatului, acum apare doar un număr de dosar.

Lazăr lucrează în această direcție fix șase zile. E însă de ajuns ca să fie promovat într-o funcție de conducere. Nu dă niciun examen și nici nu are avizul Birourilor Permanente din Parlament, deși era obligatoriu.

Devine astfel șeful Departamentului Cooperare Internațională și Relații Publice. Este responsabil, printre altele, de imaginea instituției, de eliberarea adeverințelor care atestă dreptul de a candida al competitorilor la Parlamentul European, de acreditarea observatorilor electorali și a jurnaliștilor pentru alegeri.

Face și propuneri de cooperare internațională și însoțește delegațiile străine care sosesc în România. În aceeași perioadă, este responsabil de relația cu mass-media la BEC, la alegerile prezidențiale din 2019 și cele locale din 2020.

După un an jumătate, este promovat din nou, secretar general adjunct – o funcție nouă în AEP. O ocupă doar trei luni. Revine, în februarie 2021, pe poziția de director al Departamentului Cooperare Internațională.

Mitulețu este, în sfârșit, mulțumit de munca fostului cuțitar:

Pentru prima dată în 2019 am reușit să facem comunicare și pe Facebook și pe YouTube (…) Domnul Lazăr a avut performanța de a nu cheltui 3 milioane de lei într-un an electoral (pe clipuri de informare) (…) Am avut pentru prima dată o relație directă, tete a tete cu MAE (…) Deci în momentul în care omul face management, nu trebuie să fie cel mai mare diplomat ca să coordoneze Departamentul de Cooperare Internațională”.

„NU RĂSPUND”

Am încercat de trei ori să obținem un interviu cu Sorin Lazăr. Prima dată, în aprilie, șeful său, Mitulețu Buică, ne-a spus că Lazăr este plecat din țară: „Când revine, o să vă anunțăm, ca să vedeți ce caracter și ce profesionist”.

L-am sunat pe Sorin Lazăr la finalul lunii mai. Avea deja numărul nostru în telefon și s-a arătat disponibil să ne primească.

Oricând. Chiar și azi”.

A revenit apoi după o oră:

Am discutat cu domnul președinte [Mitulețu] (…) și nu mă lasă să dau nicio declarație. (…) Până acum comunicarea s-a făcut numai prin președinte și purtătorul de cuvânt. Deși eu sunt șef la comunicare, nu mă lasă să vorbesc. Nu înțeleg de ce, dar mă rog.

Apoi ne invită să trimitem întrebările pe mail. 13 întrebări i-am adresat lui Sorin Lazăr. În replică, el a scris de 13 ori „Nu răspund”. Mitulețu a adăugat la capătul documentului:

La depunerea dosarului pentru angajare, domnul Sorin Gabriel Lazăr a prezentat toate actele necesare înscrierii la concurs (adeverință medicală, cazier, curriculum vitae) și conform acestora îndeplinea criteriile de eligibilitate pentru ocuparea unei funcții publice parlamentare.

Sorin Lazăr deținea anul trecut trei mașini: un Fiat, un Volkswagen și un BMW. Compania lui, Advance Tech SRL, nu are activitate. Anul trecut a câștigat de la AEP peste 220 de mii de lei, cu 163% mai mult decât câștiga în Anglia în 2018. În fiecare lună, primește peste 4700 de lei doar ca să se ducă la serviciu, deși locuiește în București, în casă de protocol primită de la RAAPPS. Se cheamă diurnă de deplasare și reprezintă 2% din salariu. Se acordă înalților funcționari publici care nu au casă în București și fac naveta. Chestionat despre problema diurnelor de deplasare de Europa Liberă, Mitulețu a spus că legea care acordă 2% nu face referire la persoanele cu casă primită de la RAAPPS, ci la cele care nu dețin o casă în București.

IOANA MOLDOVEANU
A contribuit: Nick MathiasonFinance Uncovered
Fact-checking: Inna Cîvîrjic
Grafică: Cosmin Nițu

#HidraElectorala este un proiect de investigație realizat cu sprijinul Journalismfund.eu.
Hidra electorală II: Aranjamente Electorale pentru Partid (AEP)
Hidra electorală III: [VIDEO] Cel care a ieșit în față
Hidra electorală IV: Cumetrii cu Autoritate
Parlamentul și-a amintit hidra din AEP