Europa nu este pregătită să îi protejeze pe jurnaliștii ruși

Interviu cu jurnalista Pavla Holcová

În ziua de azi, meseria de jurnalist a ajuns să fie sinonimă cu pericolul. Știrile despre atacurile împotriva jurnaliștilor din Gaza sau din Ucraina, închiderea redacțiilor din cauza lipsei finanțării, concedierile în masă ─ sunt câteva dintre realitățile care arată cât de vulnerabilă este industria și cât de mare este interesul pentru limitarea libertății de informare și expresie. 

Care sunt provocările cu care se confruntă presa în Europa? Răspunsul diferă de la țară la țară. De data aceasta, ne-am oprit la două țări, Slovacia și Cehia, pentru a afla mai multe despre situația jurnalismului din Europa Centrală. Cu acest scop, am vorbit cu jurnalista cehă Pavla Holcová, editor regional pentru Europa Centrală la OCCRP și editor șef al publicației de investigații Investigace.cz. 

De-a lungul carierei sale, Holcová a fost implicată în proiecte de anvergură, ca Panama și Paradise Papers, iar munca i-a fost distinsă cu numeroase premii internaționale. Printre colaborările sale se numără cea cu Ján Kuciak, jurnalist de investigație din Slovacia, cu ajutorul căruia a dovedit că guvernul slovac are legături cu mafia italiană. 

În 2018, Ján Kuciak și logodnica sa, Martina Kušnírová, au fost uciși. A fost prima dată când un jurnalist era asasinat în Slovacia după căderea Cortinei de Fier. Slovacii au protestat împotriva guvernanților criticați de materialele lui Kuciak, care au transformat Slovacia într-un loc propice corupției și mazilirii presei. Amploarea protestelor i-a forțat pe prim-ministrul Robert Fico, ministrul de interne, Robert Kaliňák, și șeful poliției, Tibor Gaspar, să se retragă din funcțiile deținute. 

Împreună cu o echipă de jurnaliști, Holcová a investigat uciderea colegului său, căutându-l pe cel care a dat ordinul asasinării. Un moment crucial pentru demersul lor l-a reprezentat primirea materialelor din ancheta poliției, trimise de către o sursă anonimă. Astfel au găsit dovezi care-l incriminau pe omul de afaceri Marian Kočner, despre care Kuciak scrisese în numeroase rânduri. Prin investigația lor, au dovedit cum amploarea corupției au făcut din Slovacia un stat captiv. Omul de afaceri a fost găsit nevinovat de magistrați, în timp ce asociata sa a fost condamnată la 25 de ani de închisoare pentru că a plănuit uciderea jurnalistului.

Asasinarea lui Ján Kuciak și a Martinei Kušnírová, precum și investigația condusă de Holcová   sunt detaliate în documentarul Uciderea unui Jurnalist (The Killing of a Journalist) realizat în 2022 de colegul nostru, Matt Sarnecki. 

Discuția cu Pavla Holcová a avut loc anul trecut și a fost editată pentru concizie. 

Au trecut doi ani de când Rusia a invadat Ucraina. Cum vezi în prezent siguranța jurnaliștilor de investigație din Europa Centrală și de Est?

Voi împărți întrebarea în două. Nu cred că Europa Centrală este pregătită să îi protejeze pe jurnaliștii ruși, mai ales că aceștia călătoresc destul de mult. Mă refer la presa rusă independentă, în special presa independentă de investigație care a fost forțată să se mute din Rusia. Nu cred că sunt în siguranță în Europa Centrală, pentru că noi ca regiune, poate chiar întreaga Europă, nu suntem pregătiți să facem față situațiilor în care serviciile secrete rusești trimit un comando special pentru a otrăvi pe cineva. Până acum, Europa nu s-a mai confruntat cu așa ceva. 

În ceea ce ne privește pe noi, jurnaliștii de investigație locali, cred că suntem în siguranță. Cred că suntem oarecum în siguranță pentru că moartea lui Ján Kuciak în Slovacia a transmis cumva mesajul că uciderea unui jurnalist este o idee foarte proastă. (…) De obicei avem parte de amenințări legale sau de procese, dar nu cred că sunt jurnaliști urmăriți sau că se amplifică violența de genul acesta. Există multă ură pe internet, dar rareori se ajunge la violență. 

Colaborați cu jurnaliștii ruși aflați în exil?

Presa cehă se bucură că poate să colaboreze cu jurnaliștii ruși. (n.r. Colaborăm) cu IStories media, care face de asemenea parte din OCCRP. (…) Fac o treabă extraordinară. Dar este o muncă extrem de dificilă, iar mulți dintre ei se află pe lista de urmărire a Kremlinului. Sunt într-adevăr văzuți ca inamici care trebuie eliminați sau redu​​și la tăcere. Chiar și așa, fac o mulțime de lucruri minunate. 

Unii dintre jurnaliștii pe care îi cunosc au primit scrisori anonime în care li se spunea că sunt urmăriți și că autoritățile rusești știu ce avion vor lua și unde se vor duce și că ar trebui să fie foarte atenți. E greu să deduci din asta dacă este vorba doar de o campanie de intimidare sau dacă este ceva real. Și s-a întâmplat ca uneori să fie real. Există tot mai multe cazuri de otrăvire a jurnaliștilor Și este ceva care se întâmplă cu adevărat, sau a activiștilor care fac parte din opoziția aflată în exil în Europa.

Societatea, poliția sau sistemul de justiție nu sunt pregătiți pentru asta. Un astfel de caz a avut loc în Germania acum un an. Al doilea a fost în Praga și se pot găsi expuse destul de detaliat pe internet. Sunt și alte incidente, patru sau cinci deja.

---

„Nu e un film cu Bond sau un thriller de spionaj.

Este ceva care se întâmplă în fiecare zi.”

---

Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă jurnaliștii din Cehia în prezent?

Finanțarea pentru materialele jurnalistice. Și mai este încă unul. Am avut un prim-ministru (n.r. Andrej Babiš) care deținea cea mai mare agenție media, dar și cea de a doua afacere ca mărime din Cehia. A concentrat multă putere și se folosea de mass-media pentru a se lupta cu orice tip de adversar pe care-l avea. 

Dacă exista un articol împotriva sa, el iniția o campanie de defăimare a jurnalistului care a publicat articolul respectiv. Încă mai deține agenția, dar se vorbește că cel mai probabil o va vinde celui mai mare traficant de armament din Cehia. Așa că nu ne este de mare ajutor.

Ai scris despre afacerile ilicite ale lui Babiš în cadrul proiectului Pandora Papers, despre cum și-a cumpărat în secret un castel în Franța în valoare de 22 milioane de dolari. Cum a reacționat publicul după ce ai publicat investigația?

Eram foarte obosită după ce am publicat articolul, la fel și restul echipei. Așa că nu am urmărit cu atenție reacția publicului. Dar Babiš m-a învinuit pe mine și pe colegii mei că din cauza noastră a pierdut alegerile. Bineînțeles că ne-am confruntat cu un val uriaș de ură pe care el l-a stârnit prin postările sale de pe rețelele de socializare și prin videoclipuri scurte despre noi. 

L-am dat în judecată pentru defăimare, așa că a trebuit să-și ceară scuze. Eu am inițiat procesul, nu el, și a pierdut. Instanța a declarat că trebuie să-și ceară scuze pentru ce a zis despre mine, pentru că nu era adevărat. 

Cred că este o hotărâre importantă, deoarece este valabilă și pentru alți jurnaliști din Uniunea Europeană. Ei pot cita această hotărâre, care spune că politicienii sunt responsabili pentru ura, comentariile pline de ură de sub postările lor și că sunt responsabili pentru moderarea acestora.

În 2013 ai fondat Centrul Ceh pentru Jurnalismul de Investigație. Ai putea vorbi despre presiunile pe care le-ați experimentat de-a lungul anilor?

Există întotdeauna presiunea incertitudinii. Știi, noi nu suntem o presă cu scop lucrativ. Depindem de subvenții și de mici donații. Nu știm dacă vom exista peste un an. E presiunea financiară, nesiguranța. În plus, ne mai confruntăm și cu hărțuiri, procese. Bunul nostru coleg și prieten (n.r. Ján Kuciak) a fost ucis. De asemenea, oamenii sunt epuizați. Acestea sunt presiunile. Probabil că peste tot sunt astfel de probleme.

Vorbind despre Ján Kuciak, ce s-a întâmplat după ce ați publicat investigația despre uciderea lui și a logonicei sale, în care ați arătat că omul de afaceri Marian Kočner ar fi ordonat-o?

Încă nu există o victorie. Nu putem spune că l-am descoperit pe cel care l-a ucis. Omul de afaceri care este principalul suspect, (n.r. Marian Kočner), nu a fost încă condamnat. Este ca un joc de ping pong între Curtea Supremă și Tribunalul Penal Special, nu există o sentință finală. Din această cauză, folosesc de obicei termenul de suspect principal, chiar dacă sunt destul de sigură că el a comandat crima.

Vezi vreun interes special în a face procesul cât mai dificil și mai lung?

Nu, nu cred că e intenționat (…). Nu cred că lucrurile stau astfel. Cred doar că sunt mult prea atenți. Sunt presiuni politice, mediatice și sociale pentru a-l condamna, deoarece el a întruchipat răul din Slovacia. Într-un mod simplist, societatea a crezut că dacă se va face dreptate și acest rău va ajunge la închisoare, totul va fi din nou ca o grădină de trandafiri. Și nu s-a întâmplat așa. 

Sunt numeroase dovezi circumstanțiale, dar nu sunt dovezi directe. (N.r. Alena Zsuzsová), doamna care ar trebui să recunoască că da, am fost plătită de Kočner, a fost condamnată la 25 de ani de închisoare. Și nu vorbește. Ea a fost cea care a primit ordinul asasinării. Și a decis să nu vorbească. Așa că vom vedea. 

Poți să-mi spui cum a fost pentru tine colaborare pentru documentarul Uciderea unui jurnalist?

Inițial noi am investigat ce s-a întâmplat și de ce s-a întâmplat și ce sistem sau ce circumstanțe au dus la asasinare. (N.r. documentarul) a fost ca un al doilea proiect pentru mine, deși nu este filmul meu. Pentru mine a fost ușor, eu doar explic ce s-a întâmplat. (…) În rest, a fost vorba de producție și de regizor. Dar, desigur, nu a fost ușor din punct de vedere emoțional. 

Documentarul este foarte bine realizat. Este o poveste foarte complicată, dar e prezentată într-un mod pur și simplu uimitor. Regizorul și editorul au făcut o treabă excelentă. Deci, pentru mulți oameni, aceasta este în primul rând o poveste bună, care te ajută să înțelegi mai bine democrația și cât de ușor poate eșua. Pentru alții, mai mult decât povestea asasinatului, documentarul este un testament al Slovaciei. 

După asasinarea colegului tău și protestele din stradă, ce te face să continui să crezi în democrație? 

Ei bine, exact acei oameni care au ieșit în stradă. Dacă oamenii nu ne-ar lua apărarea și nu ar ieși în stradă și în piețele principale și nu ar cere dreptate, nu știu dacă aș mai putea continua. Poate că aș renunța. Pentru că aș vedea că nimeni nu este cu adevărat interesat de munca pe care o fac. Poate că ar trebui să-mi caut un alt loc de muncă, să încep să lucrez la poștă sau ceva de genul ăsta. 

Lucrând cu Khadija Ismayilova și cu Ján Kuciak, ai văzut cât de fatală poate fi furia agenților corupți. De ce crezi că mulți politicieni continuă să se teamă de presă într-o perioadă în care oamenii tind să nu mai aibă încredere în mass-media? 

Oamenii încă mai citesc ziare. Poate că în general populația nu este atât de interesată de presă, dar cei care sunt la putere și cei care se află într-un fel de poziție decizională citesc știrile. De aceea trebuie să le pese.

În România a avut loc recent un scandal în lumea presei. Mulți jurnaliști au fost concediați pentru că l-au criticat pe proprietarul unei publicații care favoriza o companie de jocuri de noroc. Desigur, asta nu s-a numărat printre motivele menționate care au stat la baza concedierilor. Ce părere ai despre astfel de situații? Apar din ce în ce mai des în Europa?

Da, vor fi din ce în ce mai prezente în sfera mediatică. Mass-media e considerată un instrument puternic pentru acest tip de lucruri și o sursă de adevăr în multe privințe. (N.r în trecut), mulți oameni aveau această rutină, de a citi știri și de a se abona la presa scrisă. Când a scăzut acest venit, publicațiile au căutat alte surse de finanțare. 

Mulți au văzut în asta o bună oportunitate nu atât pentru investiții, cât pentru a câștiga putere în dezbaterile publice. Dacă dețin presa, pot dicta ce se va afla pe agenda discuțiilor publice și vor avea un instrument prin care să influențeze politica. Presa este un instrument de influență mai degrabă decât o sursă de investiții financiare.

Presa nu era pregătită pentru acest tip de proprietari noi. Mai ales mass-media din fostele țări comuniste care a fost mai întâi controlată de partid, iar apoi, pentru o scurtă perioadă de timp, a fost controlată de investitori străini. Perioada aceea a fost destul de bună, pentru că investitorii străini voiau să obțină bani, nu îi interesa cu adevărat acest tip de ambiții (n.r. politice). Dar când au început să piardă bani, au vândut-o, gândindu-se la profit, nu la idealismul mass-media. Așa că nu le-a păsat cu adevărat cine va fi noul proprietar, atât timp cât plătește. 

Și asta s-a întâmplat cu puterea și influența pe care mass-media le-a avut și încă le mai are, într-un fel. Acum sunt în mâinile unor proprietari care nu sunt filosofi, nu iubesc umanitatea și nu consideră că au vreo responsabilitate față de public. Este un grup de oameni care vor să aibă putere și influență. Și o au prin intermediul mass-mediei.

La finalul discuției noastre, ai dori să mai menționezi ceva despre siguranța jurnaliștilor în Europa Centrală și de Est?

Cine vrea să înțeleagă mai bine ce se întâmplă cu mass-media ar trebui să urmărească îndeaproape ce se întâmplă în Slovacia. Pentru că premierul care a creat sistemul pe care îl putem învinui că a dus la asasinarea lui Ján Kuciak, a revenit la putere. Acum (n.r. Robert Fico) este din nou prim-ministru. Și el, în timpul căderii sale, a înțeles puterea mass-mediei. El consideră mass-media responsabilă pentru căderea sa. Și vorbește foarte deschis despre cum va ataca presa. 

(N.r. Discursul lui) a avut un impact puternic asupra multor jurnaliști care acum sunt îngrijorați în legătură cu siguranța și securitatea lor. Unii dintre ei se gândesc să se mute în Cehia. Alții au plecat deja. În continuare, (n.r. Robert Fico) continuă să vorbească despre cum ar trebui să se taie puterea presei, în sensul de a nu mai acorda subvenții. A redus bugetul sectorului audiovizual public cu mai mult de o treime și, probabil, presa nu va mai putea să obțină bani pentru publicitate de la stat. Nu permite niciunei publicații care îl critică să participe la vreo conferință de presă guvernamentală și le taie accesul la informații.

Interviu realizat de Miriam Țepeș-Handaric