Cine sunt românii pe care teroristii Al Qaeda i-au scăpat de datorii

O celulă formată din cinci membri ai organizației teroriste Al Qaeda a funcționat în România până la sfârșitul anului trecut, fiind foarte activă în economia subterană. Reteaua lui Al Dulaimi prelua firme romanesti cu datorii, substituia actionariatele si administratorii, dupa care muta companiile la adrese prestabilite – majoritatea, fictive. Irakienii introduși în țară de rețeaua Al Dulaimi, printre care și membrii Al Qaeda, au preluat formal multe firme care înregistrau datorii fie la stat, fie către terți. Comisioanele lor variau între 2000 și 5000 de euro. 

Printr-o vizualizare interactivă, RISE Project dezvăluie identitatea celor care au beneficiat de pe urma celulei irakiene. Printre cei care au scăpat astfel de datorii se regăseşte fiul senatorului PSD Toni Greblă, Andrei Bejenaru – administratorul firmelor lui Puiu Popoviciu, deputatul Cristian Boureanu, Omar Hayssam, precum si alti afaceriști controversați sau rude ale unor spioni ceaușiști.

Vizualizarea beneficiarilor rețelei

 

Creierul rețelei, Mohamad Al Dulaimi, este condamnat în România pentru trafic de migranți și judecat pentru sprijinirea terorismului: printre migranții introduși ilegal în țară sunt cinci membri ai Al Qaeda.

Al Dulaimi a fost arestat în 2007, fiind pus însă foarte repede în libertate. Eliberarea lui a fost cercetată de procurorii DNA, soția lui Al Dulaimi mărturisind că a solicitat ajutorul unor clanuri țigănești care ar fi influențat magistrații.

În afara celor cinci membri Al Qaeda, Al Dulaimi a introdus în România sute de cetățeni irakieni. Metoda: înființarea de societăți comerciale pe numele cetățenilor irakieni în baza unor documente false. Locotenentii lui Mohamad Al Dulaimi au fost irakienii Amar Asesi, Salam Aise, fratii sai, și, respectiv, Ahmad Khmas.

Procurorii au mai descoperit că Al Dulaimi își construise un sistem de conexiuni în interiorul Agenției Române pentru Investiții Străine (ARIS) – instituție care a trecut cu vederea documentele false folosite la înființarea firmelor folosite pentru aducerea în țară a celor cinci membri Al Qaeda. Astfel, majoritatea sediilor declarate de aceste companii nu există, iar extrasele de cont de la diferite bănci care ar fi atestat ca migranții dețineau anumite sume de bani erau false. Cu toate acestea, membrii rețelei lui Al Dulaimi luau avizele necesare de la ARIS în maxim două zile.

Autoritățile au constatat însă că foarte mulți dintre irakienii introduși astfel în România au  dispărut deja din țară, fiind acum semnalați în Suedia, Germania și Olanda.


Spre exemplu, unul dintre irakienii din rețeaua lui Al Dulaimi este Morad W.Ahmed. În iulie 2010, acesta era trimis în judecată de procurorii DNA pentru o gaură la bugetul de stat de de aproape 17 milioane de euro.  Prejudiciul a rezultat din neplata taxelore de către două firme care au aparținut, anterior, unor cetățeni turci. Din datele deţinute de RISE Project, numai Morad W. Ahmed este implicat în România în peste 150 de firme.

Cristi Ciupercă, Daniel Bojin