Observatorul Crimei Organizate și al Corupției. Ediția regională nr. 10. De la jurnaliști supravegheați în întreaga Europă la un parlamentar polonez cu legături cu crima organizată

Jurnaliști din mai multe țări europene au fost victime ale supravegherii în ultimul deceniu, dar mulți sunt de părere că fenomenul continuă. Reporterii de investigație din Polonia dezvăluie că un parlamentar recent ales are legături cu o firmă conectată cu crima organizată. În România un partid de extremă dreapta și partidul prim-ministrului ungar Viktor Orban împărtășesc narative aliniate cu Rusia în scopuri politice, iar în Cehia, un grup religios din Danemarca este în centrul atenției în contextul preocupărilor legate de abuzul asupra copiilor.

Acest buletin informativ colaborativ se bazează pe cercetările efectuate de șapte centre de investigație din cadrul The Organized Crime and Corruption Reporting Project: Investigace.cz (Republica Cehă), Bird.bg (Bulgaria), Frontstory.pl (Polonia), Rise Project (România), Investigative Center of Ján Kuciak – icjk.sk (Slovacia),  Átlátszó (Ungaria), Context.ro (România). Echipa va analiza un subiect legat de crima organizată sau corupție în fiecare ediție și va prezenta cele mai relevante fapte.

Partidele de extremă dreapta din România și Ungaria exploatează conflicte vechi în scopuri politice

Antagonismul retoric dintre partidul de extremă dreapta AUR din România și partidul FIDESZ a prim-ministrului populist Viktor Orban din Ungaria se desfășoară ca o reiterare a conflictelor istorice dintre cele două națiuni, cu rădăcini în Transilvania, care a fost odată parte a imperiului Austro-Ungar.

Această dinamică a fost evidențiată de o investigație realizată de RISE Project România, care arată modul în care ambele partide folosesc narative similare pentru promovarea sentimentelor naționaliste pentru a atrage votanți care se opun intereselor UE și se aliniază mai bine cu agenda geopolitică a Rusiei. Mesajele alimentează tensiuni etnice care amenință să submineze sprijinul UE pentru Ucraina pe măsură ce războiul continuă.

AUR și FIDESZ capitalizează strategic pe vechile narative care datează din 1990, când violențele interetnice au izbucnit la Târgu Mureș, unde și astăzi există o mare populație etnică maghiară. Ambele partide exploatează și propagă conflictele istorice împotriva influențelor percepute ca ‘străine’ pe platformele tradiționale și sociale de media. Poți citi întreaga investigație aici.

Monitorizarea jurnaliștilor, o problemă în Europa Centrală și de Sud-Est

Telefoane ascultate. Apartamente cu dispozitive de ascultare. Supraveghetori pe stradă. Software de spionaj pe telefoane mobile. Atlatszo a făcut parte din proiectul BIRN care s-a concentrat pe jurnaliști din 15 țări care au fost supuși supravegherii de către serviciile de informații, grupuri criminale sau companii private în ultimele decenii.

Interviurile luate jurnaliștilor explică modul în care supravegherea a afectat munca și viața acestora, de la perioada comunistă până în prezent, și cum încercările de a cere dreptate pentru supravegherea ilegală tind să eșueze adesea. Rapoartele au dezvăluit cum monitorizarea lucrătorilor din media rămâne o problemă semnificativă în Europa Centrală și de Sud-Est. 

Articolul integral poate fi citit pe Atlatszo și Balkan Insight, iar toate videoclipurile sunt colectate și pot fi vizualizate pe pagina proiectului

Refugiații ucraineni se întorc acasă din România din lipsa de ajutor financiar

Reporterii de investigație de la Context au descoperit că România a blocat distribuția fondurilor UE care ar fi putut fi redirecționate din alte proiecte pentru a ajuta refugiații ucraineni.

Această acțiune i-a lăsat pe mulți dintre cei care au fugit din război fără niciun venit și i-a forțat să se întoarcă în țara lor devastată de conflict.

În urma invaziei complete a Ucrainei de către Rusia anul trecut, Comisia Europeană a comunicat Bucureștiului că ar putea redirecționa fondurile pe care le primise pentru alte proiecte UE către refugiați. O parte din acei bani, de exemplu, erau destinați ca ajutor financiar pentru a atenua consecințele fiscale ale pandemiei de COVID-19. Însă în loc să folosească banii pentru a ajuta refugiații, autoritățile au achiziționat echipamente COVID-19 în 2023, în ciuda faptului că virusul era bine sub control. Poți citi raportul complet aici.

Un politician de extremă dreapta din Polonia, legat de un om de afaceri cu un trecut dubios

O conferință de afaceri organizată de liderul partidului naționalist Confederația din Polonia, Sławomir Mentzen, care a devenit membru al parlamentului după alegerile din toamnă, a fost sponsorizată de Kuchnia Vikinga (Bucătăria Vikingilor). Șeful adjunct al deputatului este acuzat că ar fi  implicat în crima organizată cu legături în acest grup.

Procuratura din Polonia a acuzat gruparea că se ocupă cu prostituție, răpire și alte infracțiuni. După publicarea informațiilor, clubul Wisła Kraków a suspendat colaborarea cu Kuchnia Vikinga „în așteptarea clarificării unor dubii”. Brandul din Białystok era un sponsor al clubului.

Sursă foto: Frontstory

Încetarea colaborării cu Kuchnia Vikinga a fost anunțată și pe rețelele sociale de către Krzysztof Stanowski, cunoscutul YouTuber polonez și co-proprietar al Sports Channel, în care firma din Podlasie făcea publicitate. 

Citește articolul original în limba poloneză pe frontstory.pl sau versiunea tradusă în engleză pe vsquare.org.

Sunt abuzați copiii danezi în Cehia?

Poliția din Cehia a închis un caz de investigație referitor la un controversat grup religios danez numit Faderhuset, sau Casa Tatălui, care a părăsit Danemarca acum aproape șapte ani după ce autoritățile i-au acuzat pe membri de abuz asupra minorilor.

Deși atât poliția cât și serviciile sociale din Cehia au concluzionat că nu au găsit dovezi de comportament ilegal, Oficiul pentru Protecția Internațională a Drepturilor Copilului a fost în dezacord cu această decizie.

Acest oficiu a fost primul care a semnalat problema autorităților cehe și a exprimat îngrijorare pentru membrii tineri ai comunității, pe baza informațiilor primite de la autoritățile daneze. Acestea includeau interviuri cu un fost membru al mișcării religioase care a descris violența îndreptată împotriva copiilor, cât și a membrilor adulți ai comunității.

Liderii Faderhuset – familia Kristiansen – dețin mai multe proprietăți în Cehia.

Sursă: Youtube, Ruth TV

Cehia este una dintre ultimele țări europene în care pedepsele corporale asupra copiilor nu sunt interzise. Poți citi întreaga poveste aici.

Asasinarea lui Ján și Martina: Un judecător a fost în favoarea condamnării lui Kočner

Criminalul care i-a omorât pe Jan și logodnica lui, adus de Poliție la fața locului. Sursă foto: Kočner’s Library/OCCRP

Miercuri, pe 21 februarie 2018, Miroslav Marček a intrat în casa jurnalistului de investigație de la Aktuality.sk, Ján Kuciak, și l-a împușcat. A luat și viața logodnicei lui Kuciak, Martina Kušnírová. Marček, șoferul său Tomáš Szabó și facilitatorul crimei, Zoltán Andruskó, execută deja pedepse lungi.

Marian Kočner și Alena Zsuzsová, acuzați că au comandat crimele, au fost achitați în primul proces. În mai 2023, după rejudecarea ordonată de Curtea Supremă, Alena Zsuzsová a fost găsită vinovată, dar Marian Kočner – un om de afaceri controversat care a avut influență majoră asupra justiției din Slovacia în trecut – a fost din nou achitat. Decizia a fost contestată la Curtea Supremă, care probabil va decide în acest an.

Cu toate acestea, opinia senatului că asasinatul a fost complet creat, de la început până la sfârșit, de către Alena Zsuzsová fără cunoștința lui Marian Kočner nu a fost agreata de întregul senat. Procesul se desfășoară în fața a trei judecători, doi dintre ei – Ružena Sabová și Rastislav Stieranka – au fost de acord cu aceasta, al treilea – Jozef Pikna – a redactat un punct de vedere separat, care, după analiză, pare mult mai în concordanță cu probele.

Pikna este de acord cu colegii săi judecători că Alena Zsuzsová este vinovată, dar scrie și că „probele aduse în cadrul audierii principale formează un sistem logic și nedistorsionat de dovezi complementare care, luate în ansamblu, exclud posibilitatea oricărei alte concluzii decât că acuzatul Marian Kočner a comis infracțiunea…”. Conform lui, probele „dovedesc dincolo de orice îndoială rezonabilă că ordinul pentru asasinat nu a început cu Alena Zsuzsova, ci cu Marian Kočner”.

Poți citi întreaga analiză a deciziei ICJK în limba engleză aici sau în slovacă aici.