Jurnaliști RISE Project, Centrul de Investigații Media și Casa Jurnalistului, împreună cu activiști de la Funky Citizens, Curaj.TV și ActiveWatch, au protestat astăzi în fața Ambasadei Azerbaidjanului din București pentru eliberarea jurnalistei Khadija Ismaiylova. Toți cei prezenți în fața instituției azere au fost legitimați de reprezentanții Jandarmeriei și ai Poliției pentru a fi amendați. Nici un diplomat azer nu a ieșit să comunice cu protestatarii.
Khadija Ismayilova este colega noastră, reporter OCCRP și Radio Europa Liberă, în Azerbaidjan. Ea a fost condamnată la 7 ani și 6 luni de închisoare după ce a publicat mai multe investigații jurnalistice care arată cât de corupt este regimul dictatorial din Baku. Aceasta a fost reținută în urmă cu șase luni în baza unor acuzații pe care mai multe instituții internaționale, printre care și ONU, OSCE și Comisia Europeană, le califică drept abuzive.
RISE Project a trimis o notificare de protest autorităților locale, dar evenimentul a fost semnat cu „interzis” de primarul capitalei Sorin Oprescu. Unul dintre motivele invocate de reprezentantul jandarmeriei în comisia de avizare a evenimentului a invocat problematica „relațiilor internaționale”, care ar putea fi afectate de un astfel de protest și securitatea protestatarilor, ținând cont că vizavi de Ambasadă se află un șantier. În documente, însă, motivele sunt altele.
Primii jurnaliști au ajuns în fața reprezentanței diplomatice a Azerbaidjanului în jurul orei 11.00. Din acel moment jandarmii le-au explicat că vor fi legitimați și amendați toți cei prezenți pentru că Primăria Capitalei a interzis evenimentul. Un jurnalist care a refuzat legitimarea a fost ridicat și dus la secția de poliție pentru identificare. A fost amendat pentru protest, dar și pentru refuzul legitimării.
RISE a publicat afacerile secrete ale familiei lui Ilham Aliyev, președintele Azerbaidjanului, în România (AICI) și cum Jandarmeria Română păzește o proprietate a clanului azer din Capitală, deși Ministerul Afacerilor Externe susține că la adresa respectivă nu se află nici un obiectiv diplomatic.