3/07/2014

Cea mai influentă grupare criminală de la granița de vest a Ucrainei a vândut arme rusești reporterilor OCCRP. Tranzacțiile au avut loc acum o lună, în Chișinău, Republica Moldova, la 180 de kilometri distanță de portul ucrainean Odessa. Armele provin din depozitele Armatei a 14-a, a Federației Ruse, care staționează de peste 20 de ani în regiunea rusofonă separatistă Transnistria, cu misiune oficială de “menținere a păcii”.

 

CONTEXTUL este dominat de războiul civil din Ucraina – izbucnit după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia – război care a animat piața neagră a armelor de foc în zonă și care tinde să se extindă dinspre estul țării către sudul cu ieșire la Marea Neagră.

În perioada 13-18 mai, OCCRP a achiziționat incognito un lansator de grenade anti-tanc și un pistol semi-automat. Totul s-a întâmplat la zece zile după masacrul din Odessa, soldat cu peste 40 de morți și sute de răniți în lupte de stradă, dar și cu acuzații ale serviciilor de securitate ucrainene potrivit cărora în incidente au fost implicate grupări paramilitare din republica separatistă Transnistria.

Ion Druță, zis "Pisateli", a fost arestat vara trecuta pentru comandarea unui triplu asasinat.           Foto: RISE Project

Ion Druță, zis “Pisateli”, a fost arestat pentru comandarea unui triplu asasinat.       RISE Project

DEALERUL este unul dintre cei mai vechi și temuți lideri interlopi din Republica Moldova. I se spune “Vanea Pisateli”, are 42 de ani, iar numele său real este Ion Anton Druță.

Ultima arestare a lui “Pisateli” s-a petrecut acum un an, în iulie 2013, când  autoritățile moldovenești au simțit nevoia să marcheze momentul printr-o conferință de presă la nivel înalt.

“Ion Druţă este o autoritate în lumea interlopă. Reţinerea lui este un succes al poliţiei“, a declarat atunci Ion Bodrug, şeful Poliției din Moldova. Oficialul a mai dezvăluit că “Pisateli” era monitorizat de mai mult timp, fiind reţinut exact când încerca să se ascundă.

Cu acel prilej festiv, Dorin Recean, ministrul Afacerilor Interne din Moldova, a declarat, la rândul lui, că ofițerii care l-au încătușat pe “Pisateli” vor fi decoraţi, dar fără a fi publicate numele lor.

Arestarea lui “Pisateli” din iulie anul trecut a survenit sentinței emisă de Curtea de Apel Chişinău, prin care liderul interlop a fost condamnat la douăzeci de ani închisoare pentru un triplu omor comandat în 1998. Dar cei douzeci de ani de închisoare s-au comprimat rapid în șapte luni, după ce Curtea Supremă din Moldova a dispus, în aprilie anul curent, rejudecarea dosarului și eliberarea lui “Pisateli”.INTERPOL_The Writer

Și Interpol îl vânează, încă din iulie 2013, la cererea autorităților din România. În București, moldoveanul este acuzat că a organizat un asasinat la comandă pe frontul unui război interlop. Potrivit poliției române, “Pisateli” l-ar fi adus în România pe asasinul moldovean Vitalie Proca, i-a dat acestuia informaţiile despre țintă și a intermediat suportul logistic, adică o mașină cu numere de Bulgaria, automatul Kalaşnikov şi pistolul Makarov, utilizate în atentatul care a avut loc în noiembrie 2012 în cartierul bucureștean Vitan. Victima însă a fost alt bărbat, confundat de Proca cu ținta reală a asasinatului și ciuruit cu șase gloanțe. Ca prin minune, omul a supraviețuit, așa cum a facut-o și bancherul rus, Gherman Gorbuntsov, o altă țintă în care Vitalie Proca a descărcat șapte gloanțe, la Londra, în martie 2012.

La 17 ani, Proca a torturat și ucis două femei, de față fiind un copil mic, în noaptea de Crăciun a anului 1998. A fost eliberat din închisoare în 2010 de un judecător moldovean, anchetat din acest motiv, dar a ajuns din nou după gratii. Inițial în Moscova, de unde, în noiembrie 2013, a fost extrădat în București.

Și frații lui “Pisateli” sunt închiși în România pentru că ar fi organizat uciderea unui afacerist din Bacău în casa lui de vacanță. Detalii, AICI.

GRUPAREA din care face parte “Pisateli” este condusă de <hoțul în lege> Ion Gușan, zis “Nicu  Patron”.

Formată în principal din rakeți moldoveni și transnistreni, rețeaua Patron s-a specializat, de-a lungul timpului, în trafic de persoane, contrabandă de țigări, taxe de protecție și asasinate la comandă.

, Ion Gușan, zis "Nicu Patron", a fost arestat anul trecut în România            RISE Project

<Hoțul in lege>, Ion Gușan, zis “Nicu Patron”, a fost arestat anul trecut în România      RISE Project

În septembrie anul trecut, liderul suprem al grupării, Ion Gușan, a fost arestat în România de către Direcția de Investigare a Infacțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

“Patron” și doi aghiotanți ai săi, Valeriu Gori și Vasile Trohin, sunt acuzați de contrabandă cu țigări și constituire de grup criminal organizat.

Dosarul penal, în care sunt judecați mai mulți membri ai rețelei împreună cu fiul unui șef din poliția română, îl vizează și pe “Pisateli”. Detalii, AICI.

Între timp, la începutul anului, “Nicu Patron” a primit un nou mandat european de arestare, de data aceasta din Italia. El a fost inculpat într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului din Veneția, sub suspiciunile de trafic de persoane și activități de tip mafiot. “Patron” ar urma să fie predat italienilor doar după ce în România se vor soluționa definitiv alte două cauze în care este judecat. În cel mai vechi dintre ele (2007), “Patron” a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de migranți introduși cu acte false în spațiul Schengen.

În 2001, printr-un ritual specific, “Nicu Patron” a fost “botezat” drept <vor v zakone> – ceea ce în rusă înseamnă <hoț în lege>. Gruparea Patron este organizată pe principii militare și funcționează după toate regulile de fier ale mafiei ruse. Au un buget propriu, numit “obceac”, în care se varsă  profiturile obținute din activități criminale. <Hoții în lege> se bucură de acest statut toată viața și au drept de moarte asupra locotenenților care încalcă legile nescrise ale organizației. Teritoriul tradițional al grupării Patron include Moldova, Transnistria, România, Bulgaria, Serbia și sudul Ucrainei – deși cele mai profitabile operațiuni criminale erau realizate în țările vest-europene.

Organizațiile de tip <vor v zakone> au apărut la începutul anilor ’30 ai sec. XX în locurile de detenţie ale Uniunii Sovietice. “Nicu Patron” era ultimul hoț în lege moldovean aflat în libertate.

"Pisateli", descris de procurorii DIICCOT în rechizitoriul grupării <>Patron>

“Pisateli”, descris de procurorii DIICCOT în rechizitoriul grupării <Patron>

În piramida de putere a grupării Patron, “Pisateli” se situează în palierul superior, imediat sub Valeriu Gori, zis “Valera”, care servește pe post de număr doi. Procurorii români îl descriu pe “Pisateli” ca fiind cel mai periculos membru al structurii criminale: “(…) este implicat într-o gamă largă de infracțiuni transfrontaliere, coordonează și supraveghează nucleul grupării infracționale care acționează pe teritoriul Republicii Moldova, pe linia obținerii de importante venituri ilicite prin implicare în activități de reglare de conturi, amenințări cu violență, recuperări de creanțe, acțiuni de pedepsire etc.” 

Altfel spus, prin natura funcției sale în organizație, “Pisateli“ reprezintă brațul armat, adică șeful brigăzilor de rakeți formate din sute de luptători și sportivi ai cluburilor din Moldova pe care tot el le gestionează. Dincolo de recuperări, intervenții, execuții și taxe de protecție, “soldații lui Pisateli” s-au impus în regiune inclusiv prin capacitatea lor permanentă de a se înarma până-n dinți.

NEGOCIEREA pentru cumpărarea armelor rusești s-a purtat în diferite locații și momente. În general, întâlnirile OCCRP cu “Pisateli” s-au derulat în spații publice și, rareori, la clubul său privat de pe-o stradă centrală din Chișinău. Aproape toate au fost înregistrate audio și filmate de la distanță, însumând zeci de ore de discuții. Dacă la început liderul interlop a fost extrem de reticent, gheața s-a topit când a început să creadă că nu vorbește cu jurnaliști, ci cu un fel de spioni occidentali.

Mesaj de la "Pisateli", trimis pe Viber, în timp ce era închis în penitenciarul de maximă siguranță din Chișinău

Mesaj trimis din Izolatorul 13, Chișinău

Prima dată când “Pisateli” a propus reporterilor să cumpere armament s-a întâmplat în vara anului trecut. Atunci era vorba despre pistoale automate AK-47 (Kalasnikov), pe care, a dat de înțeles “Pisateli”, le poate furniza oricând în cantități apreciabile. În acea perioadă, subiectul arsenalului de care-l deține a revenit frecvent în discuțiile liderului interlop cu OCCRP. Exact cu o zi înainte să fie încarcerat pentru acel triplu omor comandat în 1998, “Pisateli” a povestit cum a primit solicitări chiar și în timpul revoluției anti-comuniste din Republica Moldova, în aprilie 2009, din rațiuni ce luau în calcul folosirea unor arme neidentificabile împotriva protestatarilor care incendiaseră Parlamentul.

Câteva luni mai târziu, pe fondul tulburărilor din Ucraina, “Pisateli”, aflat în spatele gratiilor, și-a reînnoit oferta în ciuda faptului că înfunda celebrul Izolator 13, închisoarea de maximă siguranță din Chișinău. El a menținut legătura cu reporterii exclusiv prin intermediul aplicației Viber, instalată pe un smartphone de care dispunea în fiecare seară. Pe această cale, în februarie, când Viktor Ianukovici a fugit, “Pisateli” a anticipat corect evoluția geopolitică a regiunii, relansând, totodată, vechea propunere. Mesajele sale au fost însoțite de cunoscuta imagine al lui Al Pacino, în filmul Scarface, golind încărcătorul unei mitraliere de calibru mare: “De astea nu aveți nevoie? Cred că războiul în UKR abia se începe.”

Tot de pe un cont de Viber, aferent unui număr de mobil înregistrat în Belarus, “Pisateli” a reluat legătura cu OCCRP, în aprilie, la scurt timp după ce a fost eliberat. Prima întâlnire a avut loc la hotelul Codru, iar a doua, pe 13 mai, la hotelul Leogrand – ambele, în Chișinău. La Leogrand, interlopul a discutat prima dată aplicat cu jurnaliștii incognito despre procurarea de armament din stocurile Armatei a 14-a a Federației Ruse, detașată la mai puțin de 80 de kilometri distanță de capitala Moldovei, în auto-proclamata republică separatistă Transnistria. photo 11

Încă din anii ’90, corpul de armată pe care Kremlinul îl menține în zonă a fost semnalat ca sursă permanentă de arme de foc pentru beneficiari de tot felul: de la criminalitatea din regiune până la războaiele din vestul Africii. Și arsenalul lui “Pisateli” provine de aici, aspect pe care șeful interlop l-a confirmat de trei ori pe parcursul discuțiilor cu reporterii OCCRP.

Prima întâlnire cu Pisateli a avut loc pe 3 iunie 2013

Prima întâlnire cu Pisateli a avut loc pe 3 iunie 2013

În linii mari, planul convenit cu “Pisateli” sună simplu: el s-a angajat să livreze 30 de pistoale militare și 5 lansatoare de grenade din dotarea armatei ruse, cu muniție și echipament auxiliar complet, direct în Ucraina, într-o locație din apropiere de Odessa ce urma a fi stabilită ulterior. Acolo, un om de încredere al reporterilor incognito ar fi trebuit, în teorie, să preia transportul. Ca să pregătească tot, “Pisateli” a cerut un răgaz de maximum o săptămână, din cauza circumstanțelor de pe piață, relatate destul concis: “acum e cerere mare din cauză de Ucraina / mare parte au fost mutate acolo / toată lumea caută.”  

Ascultă înregistrările AICI, AICI și AICI.

Cererea mare din Ucraina se reflectă și în prețurile armelor. Un pistol rusesc, indiferent de tipul său, Makarov, Baikal sau TT, costă doar 800 de euro. Un lansator de grenade în trusa originală rămâne mai scump, chiar și după ce fiecare a mai lăsat de la el. Preț final: 1000 de euro bucata. Toată marfa ar fi costat 29.000 de euro, iar plata trebuia făcută în două tranșe: jumătate în avans, restul după livrare.

În etapa următoare, echipa OCCRP a cumpărat un lansator de grenade anti-tanc și un pistol semi-automat, ambele cu titlul de “mostre”, pe care “Pisateli” le-a furnizat într-un timp record.

TRANZACȚIILE s-au făcut în mașina lui, un Wolksvagen Tiguan înmatriculat în Chișinău, ceea ce a presupus măsuri de protecție sporite din partea traficanților.

“Pisateli” trăiește veșnic în alertă, niciodată nu vorbește mult, observă tot și are reflexele omului obișnuit să fie vânat din toate direcțiile. Ori, în acest moment, mandatul internațional de arestare se suprapune cu tensiuni interlope generate de greșelile” asasinului Proca, omul său. Greșeli care l-au făcut să spună: “În lumea noastră greșeala asta se face doar o dată (…) Asasinii nu trăiesc mult.”

Screen Shot 2014-07-03 at 8.24.51 AM-3Viața lui “Pisateli” este un manual de luptă împotriva tuturor. Nu bea, nu fumează, doar pokerul e viciul său de larg consum. Deși nu-i foarte înalt, are corpul lucrat la sală, un tatuaj tribal pe antebrațul stâng, o cicatrice de cuțit pe gât, nervi de oțel și ochi de husky siberian. Poveștile lui de cafenea sunt despre execuții nocturne în pădure, răfuieli armate cu polițiști, arestări și evadări. Aproximativ jumătate din tovarășii săi evocați sunt morți, unii de glonț, alții de supradoză și, în ansamblu, autobiografia lui sună ca un foileton rusesc cu șefi mafioți. Totuși, respinge din start eticheta de <interlop> și, în timp ce pretinde public că este <om de afaceri>, în particular admite că-i <haiduc>, că aparține unei alte lumi cu alte reguli.

Iar prima regulă e să nu te urmărească nimeni, niciodată. În consecință, “Pisateli” folosește toate metodele contra-informative pe care le are la îndemână. De multe ori nu e singur, are propria lui “coadă” anti-filaj, iar atunci când situația o impune, se învârte haotic cu mașina într-un cartier liniștit din Chișinău, cu străzi înguste, perpendiculare, ca un labirint simetric în care poți observa mereu dacă alt automobil dă colțul după tine. Acolo, lângă Universitatea de Stat, cu privirea înfiptă în oglina retrovizoare, “Pisateli” a predat pistolul semi-atomat reporterilor OCCRP. Arma se afla împachetată într-o cârpă cu pete de pâmânt, totul fiind îndesat într-o pungă banală de supermarket.

A doua zi, același loc. În habitaclul Tiguanului ce rula prudent prin cartierul de case, “Pisateli” a încasat 1000 de euro, contravaloarea unui lansator de grenade anti-tanc plătită de jurnaliștii incognito. unnamed

Lansatorul a venit, 24 de ore mai târziu, tot cu Tiguanul. Preluarea însă a fost ceva mai sofisticată, așa că echipele s-au împărțit. Mașina care l-a adus pe “Pisateli” la hotelul Leogrand s-a retras la un kilometru și ceva, în parcarea hotelului Codru, unde a rămas descuiată sub supravegherea distantă a unui raket din brigadă. Simultan, la Leogrand, “Pisateli” și-a băut ceaiul verde împreună cu un reporter, iar la Codru, celălalt reporter a trecut lansatorul de grenade dintr-o mașină într-alta.

Odată încheiată operațiunea, “Pisateli” s-a dus în parc să se plimbe cu băiețelul lui blond, de numai patru ani, de care este profund atașat.

“MOSTRELE” achiziționate de la Pisateli sunt, prin urmare, un lansator de grenade anti-tanc și un pistol militar semi-automat.

Screen Shot 2014-07-03 at 9.17.02 AM

Lansatorul de grenade anti-tanc model RPG-18 Mukha, produs pentru infanteria rusă, are calibru 64 mm, greutate de 2,6 kilograme încărcat, rază de tragere de aproximatix 200 de metri și e capabil să penetreze blindaje de 375 mm sau un zid de cărmidă gros de un metru. Screen Shot 2014-07-03 at 9.07.57 AM

Pistolul TT-33 (Tula-Tokarev) are un calibru de 7,62 mm și poate penetra casca unui soldat, un strat de apă de 120 cm, 35 de cm de nisip, un trunchi de pin de 15 cm sau capul unui urs. A fost folosit de armata și miliția sovietică.

AUTORITĂȚILE au primit în timp util, de la OCCRP, coordonate GPS și poze ambientale ale locului în care au fost îngropate cele două arme rusești cumpărate de pe piața neagră: o pădure la patruzeci de kilometri până-n frontiera estică a Uniunii Europene.

“Pisateli” se mișcă liber în Moldova și Transnistria, fără a putea fi extrădat în lipsa vreunui acord bilateral. El continuă să administreze ce a mai rămas dintr-un imperiu criminal ridicat în logica aniilor ’90, vremea de aur a brigăzilor de rakeți, într-o țară săracă din fostul lagăr sovietic, cu trupe străine pe teritoriu și blocată între război civil la est și graniță securizată la vest.

Mihai Munteanu

FOTO/VIDEO: Mihai Pogan, Matt Sarnecki, Mihai Dină, Romana Puiuleț, Mirela Bichigeanu

*Proiect de investigații dezvoltat de Organized Crime and Corruption Reporting Project și realizat de RISE Project.
Comenteaza acest articol