Victor Ponta a făcut anul trecut, în luna octombrie, o vizită de lucru la cramele Budureasca. Câteva secvențe din descinderea protocolară a premierului la această unitate de vinificație pot fi văzute într-un filmuleț postat pe canalul de youtube al Guvernului.

Toamna trecută, în timpul unei „vizite de lucru” efectuate în Prahova, Victor Ponta a intrat să dea bună ziua și la cramele Budureasca
În imaginile respective, Ponta apare plimbându-se pe coridoarele cramelor și ascultând, amuzat, indicațiile gazdelor.
Ceea ce privitorii acestui clip guvernamental ar putea ignora este următorul lucru: o treime din cramele Budureasca (administrate de compania Budureasca SRL) a aparținut, până în 2011, deputatului PSD Sebastian Ghiță, prietenul de frunte al premierului. Astăzi, două treimi din această societate comercială sunt proprietatea milionarului buzoian Domente Vasile (63 de ani), fratele mamei lui Ghiță.
De altfel, în februarie 2011, când patronul România TV a decis să părăsească acționariatul cramelor Budureasca, el și-a cedat părțile sociale către unchiul Domente.
„Eu așa adun!”
În filmulețul postat pe canalul de youtube al Guvernului, alaiul care trece pe coridoarele cramelor Budureasca este condus de Victor Ponta însuși și de o persoană care îi face ghidajul. Această persoană – în vârstă, păr cărunt, cămașă cadrilată, mustață cu colțurile răsucite – este chiar Domente Vasile, unchiul lui Sebastian Ghiță.
Imediat ce intră pe poarta cramelor, Victor Ponta vrea să afle de la gazda sa câți bani a reușit să atragă de la Uniunea Europeană pentru modernizarea acestei unități. În ciuda indicațiilor primite, premierul se încurcă în calcule și nu reușește să urmărească firul explicațiilor puse la dispoziție de proprietar. Ponta însumează cifre care n-ar trebui însumate, obligându-l pe Domente Vasile să-i întrerupă aritmetica, pentru a nu lăsa informații greșite să ajungă la presă: „Nu, nu! Nu adunați așa!”. Premierul parează vesel: „Eu așa le-adun!”.
Cum ne-au luat-o bulgarii înainte
Între antemergătorii alaiului care traversează cramele Budureasca, poate fi văzut și președintele PSD al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma – arestat, câteva luni mai târziu, pentru corupție. La un moment dat, acesta îi dă relații lui Ponta despre proveniența bulgărească a unor echipamente din cramă. Intrigat de apariția unui element bulgăresc în toată povestea, Ponta întreabă: „Uite, domnule, și noi nu putem să facem așa ceva?!”. „Acuma, nu mai putem”, îi răspunde Cosma.
Un alt lucru pe care spectatorul obișnuit al filmulețului l-ar putea ignora este următorul: Mircea Cosma și Domente Vasile se cunosc cu mult dinainte de a-și face astfel de vizite protocolare, înregistrate de camera video a echipei de PR a primului ministru. În 2005, Cosma era asociat cu Domente Vasile și cu Sebastian Ghiță într-o firmă care exploata centrale eoliene: Ecoprod Energy. Cosma era chiar administratorul acestei societăți comerciale.
Domente Vasile, celălalt milionar al familiei
Domente Vasile este cu patru ani mai în vârstă decât sora lui, Maria Ghiță, mama magnatului Sebastian Ghiță.
Deși un milionar discret, Domente Vasile deține afaceri extinse în domeniul energetic, clasându-se, potrivit revistelor economice, printre cei mai bogați români care au domiciliul în Buzău.
Înainte de a cumpăra împreună cramele Budureasca, în 2008, Sebastian Ghiță și unchiul său au înființat, în 2006, ferma care le oferea materia primă pentru vin: Podgoriile Tohani SRL – denumită ulterior Viile Budureasca SRL.
(Trebuie spus că Ghiță își începuse activitatea în domeniul producției de vin încă din 2005, când, alături de alți asociați, prin intermediul companiei băcăuane Edelweiss, cumpărase Domeniile Viticole Tohani SRL – firmă care cultiva viță-de-vie pe aceleași dealuri din Prahova.)
Afacerile unchiului Domente se întrepătrund cu cele ale nepotului Ghiță mult dincolo de struguri și de vin.
Patronul cramelor Budureasca, Domente Vasile, împreună cu băiatul său cel mare, Radu Vasile, are participații de 33 la sută în câteva dintre firmele de IT ale familiei Ghiță. E vorba de cele care comercializează servicii de telecomunicații: 2K Telecom, Idilis, accessNet International, NXTEL Solutions.

Radu Vasile, fiul lui Domente Vasile, deține, personal, un sfert din cele mai importante afaceri cu telecomunicații ale familiei Ghiță / Facebook
De asemenea, Sebastian Ghiță a fost asociat cu Domente Vasile în mai multe companii care administrau centrale eoliene amenajate în estul țării: GP Land, GP1 Eolian Galați, Băleni Eolian, Cudalbi Eolian, Pechea Eolian, Rediu Eolian, Suhurlui Eolian, Corni Eolian. (Cât despre profitabilitatea acestora, în 2011, de exemplu, 75 la sută din Corni Eolian a fost vândută către o companie daneză contra 13,2 milioane de euro.)
Un reper geografic
Cramele Budureasca se găsesc în comuna prahoveană Gura Vadului, situată foarte aproape de localitatea Mizil. Cramele sunt circumscrise colegiului electoral din partea căruia Adrian Năstase a candidat la Camera Deputaților în 2008. În prezent, „deputatul” cramelor Budureasca este Vlad Cosma, băiatul lui Mircea Cosma – judecat, ca și tatăl său, pentru trafic de influență și corupție.
Ionuț Stănescu