RISE Project

RISE Project este o comunitate de jurnaliști, programatori și activiști. Investigăm crima organizată și corupția care afectează România și țările din regiune.

RISE Project dezvăluie conexiuni ascunse dintre organizații criminale, politicieni și afaceriști – folosind tehnici avansate de investigație și tehnologii de analiza informațiilor. Obținem documente din zone offshore și analizăm volume mari de informatie. Apoi, creăm baze de date și punem cap la cap puzzle-ul pe care ei vor să-l ascundă.

RISE Project nu este doar o platformă de publicare a investigațiilor ci și un program de vizualizare interactivă a intereselor nevăzute din Romania. Este o expunere grafică de persoane, afaceri, litigii și legături – care crește continuu, scoțând la lumină rețele subterane. RISE Project este o arhivă vizuală, un index al timpurilor noastre.

În timp ce presa de investigație din România dispare încet sub cenzură, RISE Project este încercarea noastră de a schimba ceva.