Multimilionarul Sebastian Ghiță, prietenul lui Victor Ponta, a avut, pe lângă constelația sa de afaceri din domeniul IT, și o firmă care, până în septembrie, a patronat două cabane din Munții Bucegi.
Cabanele au fost cumpărate în epoca romantică a antreprenoriatului lui Sebastian Ghiță, în vara lui 2000, prin intermediul firmei Asesoft Com SRL – prima companie, în ordine cronologică, pe care tânărul Ghiță a deținut-o vreodată.
Cele două cabane se găsesc în Sinaia, pe platoul Bucegi (Cabana Miorița), respectiv, pe drumul care leagă Sinaia de Târgoviște (Cabana Cuibul Dorului).
Sebastian Ghiță le-a cumpărat în aceeași zi: 17 august 2000. Luând în considerare paritatea ROL-USD din momentul respectiv, Ghiță a plătit 26.800 de USD pentru cabana Miorița și 42.400 de USD pentru cabana Cuibul Dorului.
CITIȚI MAI JOS CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPĂRARE A CABANEI CUIBUL DORULUI
Procesul penal
În momentul în care au fost preluate de Asesoft Com SRL, cele două cabane erau administrate de o societate de stat, Alpin SA, care avea în gestiune mai multe unități turistice – cabane, vile, refugii montane și un hotel – toate, în localitatea Sinaia sau pe munții din împrejurimi.
Activitatea Asesoft Com SRL – societatea prin intermediul căreia Sebastian Ghiță a cumpărat cele două cabane – este și cea care i-a adus milionarului singura trimitere în judecată de până acum.
Procesul penal a început în 2002 și se judecă și astăzi, Ghiță fiind acuzat de complicitate la înșelăciune și fals în declarații, pentru niște operațiuni cu carburanți derulate de Asesoft Com.
Exact în anul în care acest proces penal a început, Sebastian Ghiță a vândut compania Asesoft Com către un proprietar cu identitate necunoscută, obscurată prin intermediul unei firme offshore din Delaware (SUA).
În proprietatea „locotenentului” Năstăsoiu
Ulterior vânzării firmei Asesoft Com SRL, cele două cabane achiziționate de la Alpin SA, Miorița și Cuibul Dorului, au fost transferate în patrimoniul Alpedor SRL, societate patronată de tatăl lui Sebastian Ghiță, Petre Ghiță.
Anul acesta, în septembrie, firma Alpedor SRL și-a schimbat proprietarul.
Petre Ghiță a renunțat la poziția de asociat al Alpedor SRL, fiind înlocuit de unul dintre „locotenenții” lui Sebastian Ghiță, Cristian Năstăsoiu (35 de ani), director al companiei fanion a milionarului din Ploiești: Asesoft Internațional.
Substituirea lui Sebastian Ghiță și a membrilor familiei sale din acționariatul societăților care alcătuiesc imperiul Asesoft este o practică care a debutat încă din 2011.
În primele luni ale lui 2011, patronul România TV a început să se retragă din firmele sale, fiind înlocuit ori de propriii angajați, ori de companii din paradisuri fiscale, ai căror proprietari nu pot fi aflați.
Până la ora publicării articolului, Cristian Năstăsoiu nu a răspuns RISE Project la întrebarea referitoare la motivația pentru care a preluat Alpedor SRL, în septembrie 2014.
RISE i-a transmis întrebarea respectivă prin intermediul secretariatului Asesoft Internațional.
CITIȚI MAI JOS CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPĂRARE A CABANEI MIORIȚA
Petru Blânda și frații Cristescu
Și alte cabane montane din jurul localității Sinaia – inițial aparținând Alpin SA – au ajuns în proprietatea unor milionari cu portretul acoperit de umbre.
Astfel, vila Aosta, cabana Brădet, cabana Popas Alpin și cabana Piscul Câinelui – aflate, inițial, în proprietatea Alpin SA – au devenit, în 2003, parte din „dominionul” economic al controversaților frați Cristescu din Timișoara.
Preluarea a fost efectuată prin intermediul companiei Bega Minerale Industriale, care a cumpărat de la stat societatea de Ski Alpin SA, desprinsă, în anul 1995, din Alpin SA.
După ce multe dintre unitățile turistice pe care Alpin SA le administra au fost înstrăinate, societatea, în ansamblu, a fost preluată, în anii 2000, de omul de afaceri dâmbovițean Petru Blânda – condamnat în mai multe dosare penale pentru evaziune fiscală.
Sub oblăduirea lui Petru Blânda, Alpin SA a intrat în faliment în 2013.
Ionuț Stănescu