Înainte, a existat șantajul.
Îl avem acum pe bandă. L-a executat deputatul PSD, Vlad Cosma, inculpat cu aproape toată familia la DNA.
Apoi, au bubuit linșajele media programate în laboratoarele TV subordonate PSD, s-a înființat Secția de Investigare a Magistraților și a apărut dosarul pe numele Laurei Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA.
Toate au un element comun: Sebastian Ghiță, mogulul PSD fugit în Serbia de frica justiției.
Câteva înregistrări audio, obținute și analizate de RISE, traduc fidel relațiile dintre fiul baronului PSD, Mircea Cosma, și procurorii de la DNA Ploiești, inculpați acum, la rândul lor, pentru abuz.
Protagonistul principal, Vlad Cosma, mezinul familiei, era atunci deputat de Prahova. Cosma Junior a jucat sistematic rolul intermediarului, furnizând informații la DNA Ploiești și încercând, astfel, să negocieze raporturile clanului său cu legea.
Un astfel de moment a fost consemnat pe 19 decembrie 2016, când deputatul PSD s-a dus cu „noutăți” la sediul DNA Ploiești. A fost înregistrat atunci chiar de procurorul Mircea Negulescu, zis „Portocală”, cel care îl anchetase în primele sale dosare de corupție. Negulescu tocmai dezvolta o relație amoroasă cu Andreea Cosma, sora lui Vlad, inculpată și ea în spețele familiei și devenită, între timp, deputat în locul fratelui mai mic.
În acea zi s-a mai întâmplat ceva notabil: a fugit Sebastian Ghiță din țară.
Rămăsese fără imunitate parlamentară și se temea că va fi arestat într-unul dintre cele cinci dosare instrumentate la DNA, în acel moment, pe numele lui. În seara respectivă, Ghiță a participat la recepția organizată de SRI pentru membrii comisiei parlamentare de supraveghere a Serviciului, comisie din care făcuse și el parte până atunci. Apoi, a dispărut peste graniță.
De cealaltă parte, la Ploiești, pe 19 decembrie 2016, Vlad Cosma avertiza DNA că jihadul mediatic cu tematicile lui Ghiță tocmai începea. Pe acuzațiile proferate atunci de mogul se bazează azi dosarul lui Kovesi de la nou-înființata Secţie pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).
CRONOLOGIE
18 decembrie 2016 – Sebastian Ghiță înregistrează la sediul RTV mai multe ore de „dezvăluiri”, în care vorbește despre colaborarea sa cu SRI și DNA, dar și despre legăturile personale pe care le-ar avea cu șefa DNA și cu Florian Coldea, prim-adjunctul SRI.
19 decembrie 2016 – Vlad Cosma merge la sediul DNA Ploiești, unde discută cu procurorul „Portocală” care instrumenta mai multe dosare pe numele celor doi prieteni din PSD Prahova. Cosma îi spune lui Negulescu ce pregătește Ghiță, repetând de mai multe ori că RTV va difuza imediat înregistrările.
21 decembrie 2016 – Sebastian Ghiță e dat dispărut oficial. Era prima zi fără imunitate parlamentară și trebuia să se prezinte la Poiliție, fiindcă se afla sub control judiciar.
28 decembrie 2016 – Prima înregistrare apare abia la nouă zile după ce Vlad Cosma îl punea în gardă pe procurorul Negulescu. Ghiță iese la atac cu povești despre întâlnirile sale private cu șefa DNA într-un imobil al SRI și despre o petrecere de la Sinaia, unde Kovesi ar fi participat alături de Ghiță și Vasile Dîncu.
Chiar atunci, Valentin-Alexandru Jucan, membru în Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) a sesizat public următoarele: „Este o chestiune care ţine de favorizarea unei persoane urmărite penal. Dacă lucrurile într-adevăr aşa au stat, voi sesiza Parchetul, pentru că asta înseamnă că postul de televiziune a fost în posesia înregistrării şi că a aşteptat să primească instrucţiuni pentru a formula mai departe şantajul pe care îl face Sebastian Ghiţă la adresa instituţiilor statului. Asta înseamnă că România TV face parte din acest scenariu de şantaj. Postul de televiziune este complice dacă, într-adevăr, această casetă a stat o săptămână la dânşii şi abia acum a fost publicată”.
29 decembrie 2016 – RTV difuzează a doua înregistrare. De data aceasta, Ghiță vorbește despre dosarul instrumentat personal de Laura Codruța Koveși, în care îl trimisese în judecată pe magnatul Sorin Ovidiu Vîntu. E vorba despre cazul Realitatea TV, în care Ghiță l-a acuzat pe Vîntu că l-a amenințat cu moartea, faptă pentru care cel din urmă a și fost condamnat la închisoare.
Ghiță mai spune că „binomul” SRI-DNA îl persecută și că procurorul Portocală a fost însărcinat cu treaba asta chiar de către comandantul SRI Prahova de atunci, Sabin Iancu.
2 ianuarie 2017– În a treia înregistrare, Ghiță susține că Asesoft, compania-fanion a grupului său, a plătit, prin altă firmă paravan, aducerea în țară a lui Nicolae Popa, complice cu Sorin Ovidiu Vîntu și condamnat la 15 ani de închisoare pentru fraudă în dosarul FNI. Popa a fost extrădat din Jakarta, Indonezia, după ce fugise în anul 2000. Totul s-ar fi petrecut după instrucțiunile primite de Ghiță de la Kovesi.
5 ianuarie 2017 – Sebastian Ghiță este dat în urmărire națională, după ce autoritățile au organizat percheziții în cel puțin șapte locații din Ploiești, orașul său natal, și la București. La câteva ore, România TV difuzează cea de a patra înregistrare în care Ghiță se referă la întâlniri cu Kovesi și Coldea la vilele de protocol ale Serviciului Român de Informații (K2, K4 și T14).
10 ianuarie – Se emite mandatul de urmărire internațională a lui Sebastian Ghiță, dar acesta apare iar la România TV cu alt calup decupat din maratonul de înregistrări. Se concentrează pe Coldea, acuzându-l de presiuni la adresa prietenului său, Victor Ponta. Arată fotografii din vacanțele petrecute alături de șeful operativ al SRI. Coldea demisionează după o săptămână.
A doua ofensivă
Doi ani mai târziu, în februarie 2018, Kovesi organizează în holul DNA o conferință de presă de aproape două ore.
Instituția e din nou sub asediu.
De data asta, atacul vine chiar de la familia Cosma, pe suporturile media oferite de RTV (Ghiță), Antena 3 (familia Voiculescu), Evenimentul Zilei (consultantul Dan Andronic) și România Liberă (familia Adamescu). Ies la iveală acum neregulile de la DNA Ploiești, inclusiv relația dintre procurorul „Portocală” și fiica baronului de Prahova.
La rândul ei, Kovesi vorbește despre „asaltul asupra justiției” sau despre „festivalul disperat al inculpaților” și anunță pentru prima dată că DNA instrumentează un dosar de șantaj în care Vlad Cosma e inculpat.
„Vorbim de un dosar deschis anul trecut, apoi unul în februarie, cele două cauze au fost reunite într-un singur dosar. Duminică seara au apărut imagini și au apărut exact acele situații descrise (…). Procurorii și polițiștii de la Ploiești nu s-au temut pentru că știau că au respectat legea. Inculpații au trecut la aplicarea planului și au devoalat propriile lor fapte de șantaj. Acesta este unul dintre motivele pentru care inculpatului Cosma Vlad, martor protejat într-un dosar, i s-a ridicat protecția. Pentru ca și-a devoalat singur mărturia”, a declarat atunci Kovesi.
Vlad Cosma a depus mărturii în cel puțin 12 dosare penale.
„De foarte multe ori, din proprie inițiativă, s-a prezentat la DNA Ploiești și a formulat denunțuri cu privire la fapte de corupție sau alte persoane care au comis fapte de corupție”, a adăugat Kovesi.
Inculpat și „Sifon”
Că Vlad Cosma cocheta cu DNA pentru liniștea familei sale reiese și din alte înregistrări.
Într-o discuție din 31 ianuarie 2017, tot cu procurorul Negulescu, la o lună de la fuga lui Ghiță, Cosma Junior se duce la DNA și se oferă să-i ajute pe procurori la găsirea magnatului.
Are două strategii punctuale: identificarea curierului de mesaje folosit de Ghiță și utlizarea unui memory-stick cu tracker GPS pe care să i-l trimită prietenului său din partea sa.
Cum se negociază la PSD
Anterior, Vlad Cosma livrase procurorilor două ore de negocieri tensionate cu proprii colegi de partid, ocazie în care și-a înregistrat inclusiv propriul tată, pe baronul Cosma, povestind cum se împart funcțiile în stat și partid.
Discuția respectivă avut loc în iulie 2015, la Ploiești, când trei demnitari s-au înghesuit la aceeași masă ca să se împace: Vlad Cosma (deputat), Mircea Cosma (președinte CJ) și Daniel Savu (senator, fost ofițer SRI în anii ’90).
Filiala tocmai fusese zguduită de scandalurile de corupție care implicau prima familie din județ, ceea ce a creat un vid de putere atât de accentuat, încât s-au trezit cu Codrin Ștefănescu parașutat de la centru în funcția de președinte interimar la PSD Prahova.
Senatorul Daniel Savu, sprijinit logistic și financiar de Sebastian Ghiță, își negocia atunci cu cei doi Cosma candidatura din 2016 la primăria Ploieștiului. Până la urmă a candidat pe cont propriu, dar a pierdut alegerile.
Cert e că discuția în care cei trei ploieșteni își bârfesc temeinic colegii de partid (Liviu Dragnea, Victor Ponta, Lia Olguța Vasilescu sau Nicolae Bădălău) arată cum se negociază efectiv în PSD.
Clanul și instanța
Toamna lui 2016 a fost încordată pentru cartelurile din Ploiești. Vlad și Mircea Cosma fuseseră deja condamnați la 5, respectiv 8 ani de închisoare, pentru corupție. Seniorul a demisionat din fruntea PSD Prahova, iar juniorul din cea a organizației de tineret.
Dosarul lor se va rejudeca, a decis ÎCCJ în 2018, după ce Vlad Cosma a declarat că și-a retras marturiile din dosarele lui Ghiță, pe motiv că ar fi mințit la procuratură. Motivarea deciziei încă nu a fost publicată.
Vlad Cosma a trebuit să renunțe la listele PSD pentru parlamentare, făcând loc surorii sale mai mari, Andreea, și ea cercetată în celebrul caz „Păvăleanu”.
Mircea și Vlad Cosma sunt anchetați și în dosarul Hidro Prahova, împreună cu Iulian Herțanu, cumnatul fostului premier Victor Ponta. Cei doi sunt acuzați că au făcut presiuni asupra mai multor directori și funcționari din Prahova pentru ca Herțanu să obțină contractul de extindere a canalizării din Comarnic, în valoare de aproape 10 milioane de euro. În speța asta, familia Cosma se întâlnește și cu Sebastian Ghiță, inculpat în 2015 pentru sprijinirea grupului infracțional organizat.
În 2017, procurorii Secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești l-au trimis în judecată pe Vlad Cosma într-un al treilea dosar penal. Aici, fiul baronului e acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de peste 2,1 milioane de lei. Din acest caz a fost disjuns și un al patrulea dosar pe numele lui Vlad Cosma, declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, în care este acuzat că a corupt alegătorii în 2012, atunci când a candidat la Mizil pentru un mandat în Parlament.
Vlad Cosma și-a început cariera politică în 2008, când avea 25 de ani și a fost angajat la cabinetul de parlamentar al lui Adrian Năstase, fost deputat de Prahova. A devenit președintele Tineretului Social Dermocrat (TSD) Prahova pe când tatăl său conducea filiala județeană, dar și vicepreședinte TSD național, așa cum Seniorul era vicepreședinte PSD pe țară.
Vlad e prieten vechi cu Sebastian Ghiță, cel care i-a fost model în afaceri și l-a inspirat să-și înființeze prima firmă, la doar 19 ani, în domeniul IT – povestește chiar el într-un interviu acordat ziarului „Adevărul” în 2013.
Altfel, primele contracte de anvergură cu statul obținute de Sebastian Ghiță au venit chiar sub semnătura lui Mircea Cosma, tatăl lui Vlad, pe care mogulul l-a poreclit „Moșul”. S-a întâmplat în timpul guvernării Năstase, acela fiind momentul zero pentru Ghiță. Averea i-a crescut vertiginos de atunci, datorită contractelor pe bani publici aspirate sistematic de mogulul ploieștean prin firmele Asesoft și Teamnet.
Emoțiile lui Ghiță
Ghiță a scăpat în martie anul acesta și de ultimul dintre cele cinci mandate de arestare emise pe numele său, câte unul pentru fiecare dosar în care e cercetat. Concret, asta înseamnă că se poate întoarce în țară, dar rămâne sub anchetă sau cu procese pe rol în aceste cazuri.
În dosarul „Ponta-Blair”, Ghiță e acuzat că a plătit vizita în România a fostului premier britanic, Tony Blair, convertit în consultant pentru politicieni controversați. Cosma Junior a fost martor din proprie inițiativă aici. Blair a venit în România pentru a-l susține pe Victor Ponta, în 2012, creându-i astfel un semnificativ capital de imagine.
În schimb, Ponta l-ar fi recompensat pe Ghiță cu o poziție eligibilă pe lista pentru Camera Deputaților. Dosarul se află încă în cercetare la DNA, dar a fost cerut luna trecută și de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), condusă de Adina Florea, la pachet cu dosarele în care sunt anchetați Kovesi, Onea și Negulescu, precum și cauza lui Alexander Adamescu, patronul ziarului „România Liberă” și moștenitor al miliardarului Dan Adamescu.
În dosarul Hidro Prahova, Ghiță e acuzat ca a sprijinit un grup infracțional organizat, alături de Vlad și Mircea Cosma, și că a făcut presiuni pentru ca firma cumnatului lui Ponta să primească contractul de 10 milioane de euro pentru extinderea rețelei de canalizare din Comarnic. În aprilie 2015, DNA a pus sechestru parțial pe averile lui Mircea Cosma, Sebastian Ghiță și Iulian Herțanu pentru recuperarea prejudiciului. Speța se află în continuare la DNA Ploiești. Mai mulți inculpați au reclamat în instanță că „procesul penal durează prea mult”.
Dosarul Asesoft, în care Ghiță e trimis în judecată alături de fostul primar al Ploieștului, Iulian Bădescu, se află în apel la Înalta Curte de Casație și Justiție. În 2017, instanța i-a achitat pe ambii, acuzați fiind că au conceput o schemă de șpagă și abuz în serviciu.
Se întâmpla în 2013, miza fiind o finanțare nerambursabilă de 1,5 milioane de lei de la bugetul orașului pentru echipa de baschet Asesoft, patronată de Ghiță. Procurorii au făcut apel, iar următorul termen e programat pe 13 mai.
În alt dosar, Bădescu a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru fapte identice, beneficiarul fiind o altă asociație sportivă din Ploiești, îmbogățită cu 8 milioane de lei din banii publici. Bădescu a pretins 300.000 de euro și 10% din toate plățile pe care primăria urma să i le facă.
Mai e dosarul pentru conducere fără permis în care Sebastian Ghiță este acuzat inclusiv de dare de mită, cumpărare de influență, spălare de bani, șantaj și utilizare de informații nedestinate publicității. Vlad Cosma e martor și în acest dosar, alături de interlopul ploieștean Răzvan Alexe, care, la rândul lui, a turnat familia Cosma în dosarele lor de corupție.
Ghiță a fost achitat pe fond la completul de trei judecători de la Înalta Curte, după ce instanța a respins o serie de probe, printre care și mărturiile lui Cosma și Alexe. Decizia a fost luată în contextul în care Cosma Junior a afirmat că declarațiile sale la DNA au fost date sub presiune, ca să-și scape familia de închisoare. Procurorii au făcut apel, iar dosarul s-a mutat la completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În dosarul Teamnet, de crimă organizată, Ghiță e suspectat că ar fi pretins comisioane de la firme IT în schimbul contractelor cu statul. Speța se lucrează la DNA, structura centrală, care a demarat o serie de cercetări cu privire la firmele controlate astăzi de Ghiță și fratele său, Alexandru. Cel din urmă a fost audiat de procurori în luna trecută.
Repercusiuni
Haosul de la Ploiești a produs consecințe. În iulie 2018, Laura Codruța Kovesi a fost revocată din fruntea DNA de ministrul Justiției, Tudorel Toader. În evaluarea lui, unul dintre punctele negative reprezenta activitatea DNA Ploiești, reclamată de familia Cosma.
Peste câteva luni, în decembrie 2018, procurorii au deschis un dosar penal în care Kovesi e cercetată pentru luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu. Dosarul, aflat acum la Secția Specială condusă de Adina Florea, a pornit în baza plângerii făcute de Sebastian Ghiță cu privire la aducerea în țară a lui Nicolae Popa, despre care a vorbea și în înregistrările licitate în biroul lui Negulescu.
Un al doilea dosar aflat tot la Secția Specială îi vizează pe Lucian Onea, fostul șef al DNA Ploiești, și pe Mircea ”Portocală” Negulescu. În martie a.c., Kovesi a fost inclusă în dosar, în calitate de inculpat și acuzată de constituire de grup infracțional organizat. Negulescu și Onea mai sunt învinuiți de inducere în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.
Lucian Onea a fost revocat din funcție și plasat sub control judiciar, alături de Mircea Negulescu. Acesta din urmă a fost exclus din magistratură și eliberat din funcție săptămâna aceasta, printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis.
Kovesi a fost și ea, pentru o perioadă scurtă, sub control judiciar. S-a întâmplat chiar luna trecută, când fosta șefă DNA trebuia să meargă la Bruxelles pentru a putea candida la postul de Procuror General European. Controlul judiciar i-a fost ridicat la începutul lui aprilie.
Kovesi a câștigat procesul de selecție, susținută fiind de Parlamentul European, dar guvernul român, care deține președinția rotativă a Consiliului European, încearcă să-i blocheaze numirea.
***
Fragmente din discuțiile Vlad Cosma – Mircea Negulescu:
Mircea Negulescu: Da, Vlăduț. Ce faci? Fă-i și lui o cafea. Salut, mă, ce faci?
Vlad Cosma: Bă, da’ ce m-ai simțit! Să vin la tine.
Mircea Negulescu: Nu, te-am sunat să văd ce faci. Ia zi, ce e?
Vlad Cosma: Napalm! Jihad!
Mircea Negulescu: De ce?
Vlad Cosma: Jihad!
Mircea Negulescu: De ce?
Vlad Cosma: Da’ nu-ți zic nimic!
Mircea Negulescu: De ce?
Vlad Cosma: Nu-ți zic!
Mircea Negulescu: Atunci de ce ai mai venit?
Vlad Cosma: Să beau cafea cu tine și să fumăm!
Mircea Negulescu: Bă ești nebun?
Vlad Cosma: Tre să mă ajuți cu ceva. Mă ajuți?
Mircea Negulescu: Da.
Vlad Cosma: Mâine mă duc la Ciorti. Îi dai și tu un telefon?
Mircea Negulescu: Nu știu dacă… stai să vedem.
Vlad Cosma: Și-i zici că vine un băiat bun, care ajută la aflarea adevărului.
Mircea Negulescu: Da, încerc să-l sun…
Vlad Cosma: Îmi promiți?
Mircea Negulescu: …da’ nu-ți promit! N-am cum să-ți promit. Stai să vorbesc și eu cu…
Vlad Cosma: Hai, mă, că l-ai mai sunat de 100 de ori. Nu fi! Că și eu vin la tine ca o furnicuță și o să ai nevoie de mine!
Mircea Negulescu: Deci nu-ți promit până nu vorbesc cu Lucian, că nu pot să fac de capul meu. Da?
(N.R. – ”Ciorti” este Cătălin Nicolae Ceort, un fost procuror în cadrul Parchetului de pe Lângă ÎCCJ. Acesta instrumenta un dosar în care Vlad Cosma e suspect de evaziune fiscală și spălare de bani. Pe mâna lui Negulescu, Cosma încerca să obțină o schimbare de încadrare juridică în dosar. În final, Ceort a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru că ar fi cerut 260.000 de euro mită, printr-un avocat, pentru soluționarea favorabilă a dosarului. Decizia nu este definitivă).
(…)
Mircea Negulescu: Hai, zi-mi cu ăsta, ce e?
Vlad Cosma: Se auto-bubuie.
Mircea Negulescu: Adică?
Vlad Cosma: A fost pe la TV p-acolo ieri, ca să așa, dacă apari prin poze, ți-am zis, da? Și a înregistrat 20 de emisiuni el, în care povestește, din ce am înțeles, că n-am stat 20 de ore, am stat 10 minute, tot ce știe.
Mircea Negulescu: Așa…
Vlad Cosma: CIA, Kovesi, SRI, tot…Tot!
Mircea Negulescu: Am înțeles.
Vlad Cosma: Tot! Tot! A zis că rupe, face prăp..
Mircea Negulescu: Păi și de ce nu vine aici?
Vlad Cosma: A zis că na, îi mierlește pe toți. Poze cu Kovesi, cu ce i-a dat, cum i-a dat.
Mircea Negulescu: Cu Kovesi ce i-a dat?
Vlad Cosma: Cadouri, genți, excursii.
Mircea Negulescu: Eu nu cred nimic!
Vlad Cosma: Are poză.
Mircea Negulescu: Așa o poză cu o geantă poți să ai…
Vlad Cosma: Nu, are pozele cu ea!
Mircea Negulescu: Cu geanta?
Vlad Cosma: Cu via, cu tot ce are…
(…)
Mircea Negulescu: Și de mine a mai zis ceva?
Vlad Cosma: Da.
Mircea Negulescu: Că ce?
Vlad Cosma: Că are trei ore de înregistrări.
Mircea Negulescu: Așa. Că ce?
Vlad Cosma: Nu știu cu ce. Cu el, p*la mea, nu știu.
Mircea Negulescu: Păi eu am vorbit vreodată trei ore cu el?
Vlad Cosma: Nu știu cu cine ai vorbit. Și îți dai seama că nu mi le dă mie.
Mircea Negulescu: Și că trei ore de înregistrări că ce?
Vlad Cosma: Nu-mi spune!
Mircea Negulescu: Da tu unde te-ai văzut mă ieri?
Vlad Cosma: La televiziune!
Mircea Negulescu: Ieri?
Vlad Cosma: Da!
Mircea Negulescu: Ieri?
Vlad Cosma: Da!
Mircea Negulescu: La ce oră a fost?
Vlad Cosma: La 8 seara!
Mircea Negulescu: A fost la TV?
Vlad Cosma: Da! Păi a înregistrat alea toată ziua!
Mircea Negulescu: Păi cum la 8 seara, a înregistrat de la 8 până când?
Vlad Cosma: A rămas acolo. Eu m-am dus și eu 10 minute, că l-am prins pe Nanu că se duce și m-am agățat de el, că eu la 9 eram în București s-o iau pe Raluca de la aeroport.
Mircea Negulescu: Am înțeles.
Vlad Cosma: Și mi-a zis că se duce să se vadă și m-am dus și eu. Era acolo și filma alea, ești nebun? Și a zis că îl arestezi și că el dă la trei zile, că a făcut segmente. Că, dacă făcea una, trecea scandalul după patru zile, că e Revelionul, că nu știu ce. Și și-a programat să dea până s-or plictisi ăștia.
Mircea Negulescu: Păi și de ce nu vine să facă denunț aici? Nu-i mai corect așa?
Vlad Cosma: Nu vrea, vrea scandal.
(…)
Mircea Negulescu: Și ce crede, că dacă face asta, să zicem în eventualitatea unei… Ce rezolvă?
Vlad Cosma: Că o dărâmă pe madam.
Mircea Negulescu: Da. Și pe mine ce face, pe mine mă bagă la pușcărie?
Vlad Cosma: Să zică ăia: „Bă, ia lăsați-l în p*la mea în pace!”. Asta speră.
Mircea Negulescu: Cine să zică?
Vlad Cosma: Nu știu cine o să zică. Cine are putere să zică. Nu știu.
Mircea Negulescu: Păi aici e pe putere, pe alea?
Vlad Cosma: O să zică: „Lăsați-l în p*la mea în pace că ne omoară unitatea!”. Întâlniri la K2, nu știu ce e K2, cred că e o unitate sau ceva, la T nu știu care…Că el a fost soldat credincios și…
Mircea Negulescu: Păi nu știu mă unde a fost el soldat credincios, știu eu?
Vlad Cosma: Pentru țară!
Mircea Negulescu: Pentru țară?
Vlad Cosma: Eu mi-am făcut datoria, am venit fără să mă chemi, ți-am zis ultimele colecții..
(…)
Vlad Cosma: Niciunul dintre noi n-a fost în vie!
Mircea Negulescu: Bă, eu știi ce cred? Eu cred că ieri, când te-a văzut așa, el știe că ai oarecum o relație cu mine.
Vlad Cosma: Da, dar nu de asta, l-am văzut când filma acolo…
Mircea Negulescu: Nu, mă, eu cred că face asta ca să…
Vlad Cosma: A, ca să…
Mircea Negulescu: Nu, ca să-mi transmiți tu mie, știi? Și noi să stăm „Mamă, frate, iese ăsta, să nu ne prindă cu ceva!”. Cu ce să ne prindă, mă? Să ne sugă p*la! Băga-mi-aș p*la în gura lui! Deci femeia aia n-a fost niciodată în vreo vie, da? Asta e, ce să facem, la toți ni-i greu, dar dacă n-a fost?
Vlad Cosma: Cum n-am greșit niciodată, nici acuma…
Mircea Negulescu: Așa, poze, să-mi bag p*la-n mă-sa dacă nu facem noi doi două poze…
Vlad Cosma: Tu ține minte ce ți-am zis eu, da? Via, o geantă, excursii, astea cu Vîntu, mailuri, servere. Și-om vedea dacă-i așa.
(…)
Mircea Negulescu: În ce să-l mai arestăm noi, mă, că l-am trimis în judecată în toate, ce dracu să-i mai facem? Ne râdem și noi de prost. A pus botul fraierul, mă jur! În ce dracu să-l mai luăm, în p*la mea, în ce să-l mai luăm? Nu l-am trimis și pe… Mai aveam să-i reținem „zbor neautorizat” și „părăsirea câmpului de luptă”.
Vlad Cosma: Și mai era unul.
Mircea Negulescu: Ce?
Vlad Cosma: Asta cu „zbor neautorizat” și…
Mircea Negulescu: „Părăsirea câmpului de luptă”, ce să-i mai reții altceva? În rest i-am reținut tot! Un viol și-o tâlhărie mai aveam, ca să fie…
Fragmente din discuția Vlad Cosma – Mircea Cosma – Daniel Savu:
Daniel Savu: Eu dacă candidez, cu ce voi face, umblu pe străzi… Cu notorietatea care eu o am și le spun lor: „Vreau o primărie transparentă, vreau să fie o uzină pentru dumneavoastră, ploieștenii, eu știu ce trebuie să fac. Asta trebuie să înțelegem noi, că eu mă bag în bătălia asta pentru că sunt om de echipă. Dacă ies primar, vedeți pe cine puneți la Senat. Dar, dacă ies primar, n-o să ne fie rău la nimeni. Pentru că cu mine, dacă ai vorbit o vorbă, e vorbă nene, nu e prosteală ca asta a lui Radu (Radu Oprea – n.r.), că pe mine asta mă calcă pe nervi.
Vlad Cosma: Pot să zic că și cu Iulică (Iulian Bădescu, fost primar al Ploieștiului – n.r.) a fost prosteală.
Mircea Cosma: Bă, ce ne-a prostit ăsta!
Daniel Savu: Sebi (Sebastian Ghiță – n.r.) ne-a prostit cu el! I-am spus: Bă, Sebi…
Vlad Cosma: Da’ eu i-am spus, toată lumea i-a zis: Vezi că o să ne luăm țeapă cu ăsta!
(…)
Mircea Cosma: Da’ la nivel central, că nu mai sunt oameni…
Daniel Savu: Știu, știu.
Mircea Cosma: Nu mai sunt oameni.
Daniel Savu: Și asta e o problemă.
Mircea Cosma: Mare problemă.
Daniel Savu: Poate ar trebui să plecăm de aici, de la Prahova, cu niște candidaturi pe nivel central, să facem reguli. Ne fac proștii de la Vrancea, de la dracu’, de la Giurgiu…
Mircea Cosma: Cum e mă că are ăla trei miniștri, mă?
Daniel Savu: A venit ăla de la Giurgiu, Bădălău ăla, și se crede mare…
Mircea Cosma: Olguța! Olguța!
Vlad Cosma: Da’ eu nu înțeleg, pe ăla nu-l luase DNA-ul acum un an?
Daniel Savu: L-am salvat eu!
Mircea Cosma: Olguța!
Daniel Savu: Băi, și noi de la Prahova ne certăm și nu ducem noi la nivel național?
Vlad Cosma: Noi măcar dacă am avut o problemă am zis: nu candidăm, căcat, dar ăsta, Bădălău ăsta, cum vine?
Daniel Savu: Bă, omule, da cel mai bine…
Vlad Cosma: Au tupeu, mă!
Daniel Savu: Domnu Mircea…
Mircea Cosma: Deci măi, Vlăduț, tu n-ai înțeles că a fost presiune pe Ponta!
Daniel Savu: Pe munca mea și a dumneavoastră, că și dumneavoastră ați muncit mult în județul ăsta și pe lângă la nivel național…
Mircea Cosma: Prea mult!
Daniel Savu: Prea mult, așa e! Da și eu am muncit. Eu sunt cel mai cunoscut acuma și cu vârsta potrivită să mă susțineți.
Mircea Cosma: Da.
Daniel Savu: Să facem ceva național. Să am și eu un cuvânt de spus. Prahova, voi să aveți un cuvânt de spus.
Mircea Cosma: Olguța!
Daniel Savu: Că dacă Olguța își bagă, Bădălău își bagă, prostul își bagă, ăla își bagă, noi pe cine băgăm, pe Mitu (Augustin Mitu – n.r.)? Trebuie să ne rugăm de Mitu?
(…)
Mircea Cosma: Tu nu-l cunoști pe Dragnea! Auzi, tu nu-l cunoști!
Vlad Cosma: Atunci, jocul s-a făcut…
Daniel Savu: Acum, la ultimul d-ăsta, eu m-am cam împăcat cu Dragnea.
Mircea Cosma: Deci, domnu’… domnu’… Daniele, nu-l cunoști pe Dragnea, nu-l cunoști!
Daniel Savu: La asta cu Senatul…Știi ce mi-a zis Dragnea? Zice: nu mai pot să dau, că le-am promis la ăștia! Bă du-te, bă, păi ești șef! Cum să nu mai dai? Tu vrei să-l pui pe Mitu aci șef, mă?
Mircea Cosma: Deci doi ani de zile, 2001-2002, în fiecare sâmbătă și duminică Dragnea era aci.
Daniel Savu: Păi ce, n-am fost eu cu dumneavoastră când era la…
Mircea Cosma: Stai, stai!
Daniel Savu: Când era la organizația județelor, era la PDL, nu era la..
Mircea Cosma: Păi nu era la PDL?!
Daniel Savu: Păi i-am zis, băi, sunt mai vechi decât tine în partid!
Mircea Cosma: Știi unde și-a semnat adeziunea? La o sticlă de Chivas, în care am fost eu, Nanu (Cornel Nanu – n.r.), Năstase (Adrian Năstase – n.r.) și Georgică Diaconu la Georgică Diaconu acasă.
Elena DUMITRU, Mihai MUNTEANU