[AUDIO] Cel care a anunțat dezastrul

Gheorghe Marin, șeful Inventarului Forestier Național (IFN), s-a întâlnit cu RISE și a explicat cum a fost ascunsă instituțional dimensiunea reală a masacrului din păduri. Cele 38,5 milioane metri cubi de lemn, adică volumul descoperit de specialiștii IFN că ar fi fost recoltat anual timp de un deceniu (2008-2017), a pus pe jar industria lemnului și oficiali din guvern fiindcă reprezintă dublul raportărilor oficiale. Practic, jumătate dintre arborii dispăruți din România în acest interval au fost doborâți ilegal.

Gheorghe Marin, șeful Inventarului Forestier Național (IFN), a acordat un interviu în exclusivitate pentru RISE Project.

Gheorghe Marin, șeful Inventarului Forestier Național (IFN), a acordat un interviu în exclusivitate pentru RISE Project.

Fostul ministru PSD al Pădurilor, Ioan Deneș, a știut din timp cifrele alarmante, dar n-a făcut nimic pentru a stopa tăierile ilegale. Dimpotrivă, investigația noastră de săptămâna trecută, care include și documentele ținute la secret, arată că Deneș a luat decizii inverse. Imediat după articol, ministerele Pădurilor și Cercetării au solicitat reanalizarea informațiilor IFN și o prelucrare suplimentară a bazei de date privind volumul de lemn recoltat. O nouă întrunire oficială pe tema aceasta va avea loc peste două săptămâni, pe 5 decembrie, la INCDS (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură), unde vor participa responsabili din Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Cercetării, Academia de Științe Agricole și Academia Română.

Acestea sunt principalele declarații ale lui Gheorghe Marin, directorul IFN:

  • “Ministrul Deneș a fost informat și n-a luat nicio măsură. Am susținut că trebuie să știe această cifră, fiindcă e pentru prima dată când aflăm necesarul de lemn din România. Ministerul trebuia să prevină eventuale tăieri necontrolate, să asigure acest necesar de lemn pe piața din România.”
  • „Conform IFN, volumul de lemn recoltat anual este între 37 și 40 de milioane de metri cubi. Această cifră niciodată nu a fost contestată. Numai eroarea asociată acestei cifre a fost luată în dezbatere”.
  • „Toată lumea știa că sunt tăieri ilegale în România. La toate întâlnirile la care am participat în străinătate, toți mă întrebau: <<Domnule, ce se întâmplă în România? Sunt tăieri ilegale, ce știți despre asta?>>. Din păcate nu puteam să le răspund. A fost prima dată la finalul acestui Ciclu II IFN când am putut cuantifica nivelul tăierilor de lemn din România”.
  • „Această diferență dintre datele statistice și rezultatul IFN trebuie să fie fiscalizată. Asta e menirea ministerului”.
  • “Lumea este îngrijorată pentru că sunt diferențe între volumul de lemn recoltat din păduri calculat de IFN și ceea ce se raportează oficial”.
  • „Am spus celor de la minister că este un moment bun să recunoască volumul, că asta e situația, și să ia măsuri. Pentru că nu pot face altceva”.
  • „Eu am făcut un inventar aliniat la standardele Uniunii Europene. La minister am făcut prezentarea la începutul lunii noiembrie 2018. Ministerul a solicitat întâlnirea, fiind invitați directorii din instituție, trei oficiali de la Regia Națională a Pădurilor. Au mai fost prezenți directorul Romsilva Mihăilescu, domnul Tobescu de la Fordaq.”
  • „S-a luat vreo măsură? Eu știu că nu. Poate dacă se luau măsuri, nu ajungeam ca pădurarii să fie omorâți în pădure. Toți indicatorii au fost avizați cu excepția celui cu lemnul recoltat.”

  Ascultă aici interviul integral cu șeful IFN:

Iar aceasta este corespondența dintre Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Cercetării și Institutul de Cercetare în Silvicultură în care stabilesc întrunirea oficială de pe 5 decembrie, unde specialiștii forestieri vor dezbate din nou datele din Inventarul Forestier Național.


Andrei CIURCANU