Mortul de pe urma căruia s-a îmbogățit Klaus Iohannis

Cine a fost Eliseu Ghenea, proprietarul interbelic al celor două clădiri din centrul Sibiului pe seama căruia Carmen Iohannis, mama ei și familia Baștea și-au construit un drept succesoral închipuit? Ce se mai păstrează azi din amintirea țăranului îmburghezit pentru a cărui avere familia Iohannis se luptă de aproape două decenii prin tribunale?

---

Recent, RISE Project a prezentat traseul pe care soții Iohannis și o familie pe nume Baștea l-au parcurs pentru a-și însuși două imobile din centrul Sibiului – naționalizate de stat, în anii 1960, de la un țăran care se chema Eliseu Ghenea (1888-1969).

Folosind adeverințe de stare civilă false și un certificat de moștenitor încheiat prin fraudă – acte care le atestau, în mod nereal, un drept de succesiune asupra celor două case ale lui Eliseu Ghenea – familiile Iohannis și Baștea au reușit, în 1999, să scoată clădirile din proprietatea statului și să le treacă pe numele lor.

Ulterior, închiriind parterul uneia dintre ele către banca Raiffeisen, Iohannis și Baștea au încasat, vreme de un deceniu și jumătate, rente totale de aproximativ 640.000 de euro.

Porumbacu de Jos

Reporterii RISE Project au fost la Porumbacu de Jos (Sibiu), comuna în care a trăit Eliseu Ghenea, și au încercat să pășească pe urmele demult șterse dintre vii ale omului simplu, pe a cărui prosperitate președintele României își sprijină și astăzi nivelul de trai.  

Amintirea lui Eliseu Ghenea, mort de 46 de ani, încă mai e prezentă în sat.

Apare și dispare din memoria vârstnicilor, care adună, cu greu, din trecut, fragmente din portretul spart, imposibil de pus laolaltă, al țăranului pe care naționalizarea comunistă l-a lăsat fără două case din centrul Sibiului.

Când el trăia, ei erau copii sau tineri abia ieșiți din adolescență.

Faima averii lui, uneori distorsionată, exagerată de nevoia de mituri a satului, i-a supraviețuit până în ziua de astăzi.

Lada cu galbeni 

Localnicii tind să creadă că Eliseu Ghenea a fost încă mai bogat decât lasă acum să se întrevadă epava averii lui, disputată prin tribunale.

Liviu Albean, secretar al comunei Porumbacu de Jos, e convins că, înainte să moară, Eliseu Ghenea a pitit în pământ, de teama comuniștilor, care îl lăsaseră fără cele două case din Sibiu, o ladă plină cu bani de aur.

– Unde?
– În pădure, printre potecile care duc la Vârful Negoiu!
– Unde, mai exact?

Dacă ar ști, Albean ar scutura praful de pe această legendă și s-ar apuca să sape de unul singur după comoara care îi aprinde imaginația din locul ei secret.

Visul american al unui frizer

Între cele două războaie sau chiar înainte de primul dintre ele – spun sătenii – Eliseu Ghenea a mers să-și încerce talentul de supraviețuitor în America.

Toți banii cu care s-a întors de-acolo – bani cu care și-a cumpărat cele două case din Sibiu – au fost câștigați cu foarfecele și briciul de frizer, zic ei.

Poza de pe piatra funerară a lui Ghenea întărește această pistă biografică: bărbatul e gătit spilcă, tocmai tuns și bărbierit. Iradiază eleganță dintre crucile pătate de timp, înghițite de bălării ale cimitirului.

Tabloul pe care l-a comandat în ziua nunții îl surprinde învăluit în același abur de briantină: are perciunii retezați și o mustață bogată, ceremonioasă, cu colțurile răsucite în sus.

O moarte obișnuită

Ghenea a trăit optzeci de ani și a murit de „moarte ordinară” – scrie în registrul de înhumări al cimitirului.

Aurel Poșa – una dintre rudele lui mai îndepărtate – avea doisprezece ani când bătrânul a fost dus la groapă. Părinții l-au lăsat să meargă în fața dricului, să ducă sfeștnicele.

Ghenea a fost așezat – spune Poșa – într-o criptă în care, de curând, fusese pusă o fetiță de-a familiei lui, moartă de apendicită, la puțin timp după ce învățase să meargă și să vorbească.

Astăzi, la o depărtare de o jumătate de secol, abia mai știe unde se află mormântul bogătașului. Bâjbâie printre cruci și se oprește la un monument prăbușit, cu piatra făcută așchii, pe care numele și anii sunt indescifrabili.

Cantorul bisericii zice însă că nu acolo e înmormântat Ghenea, ci la câteva cripte depărtare, sub o piatră pe care e încrustat numele de Irimie Ghenea – cum îl chema pe tatăl lui Eliseu.

Prima încercare de revendicare  

După Revoluție, Poșa a fost primul care a încercat să revendice imobilele din Sibiu confiscate de comuniști de la Eliseu Ghenea. Un act al Biroului de Stare Civilă din Porumbacu de Jos, eliberat în 1996, afirma că tatăl lui Poșa, Gheorghe, a fost văr cu Eliseu și singurul lui moștenitor.

Poșa nu s-a zbătut prea tare pentru drepturile lui succesorale. Un avocat i-ar fi zis, în anii aceia, că nu merită să se lupte, că legea nu va fi de partea lui și astfel l-ar fi convins să lase totul baltă.

Zice că soția i-ar fi dat același sfat, dar cu alte cuvinte: „Nu mai insista! Dă-o-ncolo de moștenire! Dacă Dumnezeu nu ne-o dă, înseamnă că n-o merităm!”.

Copiii din Germania

Asta nu înseamnă că Poșa a încetat vreodată să viseze la ea. Criza economică nu și-a închis încă rănile; iar viața dură trăită aici, la poalele Făgărașului, reaprinde, când și când, himera unei averi căzute din cer.

Chiar zilele acestea, Poșa plănuiește să meargă în Avrig, să mai ceară niște păreri de la un cunoscut care se pricepe la chestiunile juridice.

Fiii lui Poșa trăiesc în Germania. Au plecat de-acasă fiindcă nu-și găseau serviciu. Îl sună zilnic, în pauza pe care patronul neamț le-o dă pentru sandviciuri și cafea.

Atât de mult stau la fabrică, crede tatăl lor, că nu le mai rămâne timp să-și caute câte-o femeie pe care s-o ia de nevastă.

Cu banii pe care i-au trimis în Porumbacu de Jos, Poșa a înălțat casa bătrânească, a vopsit-o în roșu și i-a pus burlane de inox. E singura care are jgheaburi de oțel din tot satul.  

Supărarea lui Poșa

Deși nu se ține deloc la curent cu ce apare în presă, Aurel Poșa a aflat, la un moment dat, că o parte din averea lui Eliseu Ghenea a ajuns, în cele din urmă, la Klaus Iohannis.

S-a dus atunci la Primărie și i-a bătut obrazul lui Liviu Munteanu, funcționarul care a eliberat adeverințele de stare civilă false, datorită cărora casele lui Ghenea au fost deturnate către familiile Baștea și Iohannis.

Exact același funcționar care îi dăduse și lui o hârtie care susținea că tatăl lui și nimeni altcineva e unicul urmaș al lui Ghenea. 

– Măi, Liviu, cum e, mă, posibil ca averea lui Eliseu, neam cu mine, să ajungă la un sas?, l-a întrebat pe amploaiatul Primăriei.

Răspunsul pe care l-a primit a fost tăcerea.

Cât de „neam” este cu Ghenea nici el nu se prea pricepe, totuși, să spună. Funcționarul scrisese că tatăl lui, Gheorghe, a fost văr al bogătașului. Numai că Gheorghe Poșa, născut în 1924, era mai mic cu treizeci și șase de ani decât Eliseu. Puteau fi veri?

Aurel Poșa dă puțin înapoi în fața acestei întrebări. Nu știe să răspundă și nici nu are de la cine să ceară ajutorul. Tatăl lui, Gheorghe, e în pământ din 1994.

Ce-și amintește un primar

Mihai Cizmaș, primar în Porumbacu de Jos, vreme de douăzeci de ani, în perioada comunistă, abia dacă și-l mai amintește pe Eliseu Ghenea.

La fel, soția lui, cea care răspundea de biroul de stare civilă din localitate. Cizmaș zice că l-a văzut pe Ghenea de două – trei ori; de fiecare dată pe fugă, momente care abia i se mai păstrează în memorie: „Locuia mai mult la Sibiu, unde avea casele. La Porumbacu venea, cred, foarte rar”.

Cufărul cu documente

Maria Neamțu locuiește ani buni în casa din Porumbacu de Jos în care a trăit Eliseu Ghenea.

A moștenit casa de la soacra ei. Iar soacra ei a primit-o în dar de la sora lui Ghenea, pentru că a îngrijit-o înainte de moarte.

Într-una dintre încăperile casei, în urma lui Eliseu a rămas un un cufăr enorm, plin cu acte, rămășițe ale afacerilor pe care bogătașul le-a făcut între războaie. Fiindcă se împiedica de el și nu-i vedea rostul, Maria Neamțu l-a golit de hârtii și le-a pus pe toate pe sobă.

Acum, în cufăr păstrează porumbul cu care își hrănește animalele.   

Rolul unui tablou

Tabloul de nuntă al lui Eliseu Ghenea a stat și el în casa Mariei Neamțu zeci de ani.

Mai întâi, pe peretele unei camere; apoi, surghiunit afară, în ploaie. Femeia antipatizează lucrurile vechi. E pe cale să arunce și tabloul.

E bine, totuși, că nu l-a aruncat până acum, tot ea spune.

Cu optsprezece ani în urmă, când Baștea și Iohannis au început să revendice casele din centrul Sibiului, pretinzând că sunt moștenitorii lui Eliseu Ghenea, tabloul s-a dovedit folositor.

A fost purtat prin fața procurorilor din Alba Iulia, ca să-i ajute să separe realitatea de minciună, în chestiunea adevăraților succesori ai lui Ghenea.

Dacă, astăzi, Baștea și Iohannis au pierdut una dintre cele două case din Sibiu și au emoții că ar putea-o pierde și pe cealaltă, lucrul ăsta se datorează și razelor de lumină pe care tabloul le-a aruncat peste marea de necunoscut care, la început, acoperea familia lui Eliseu Ghenea.

„Lăsați-l să doarmă!”

De aproape douăzeci de ani –  de când au început procesele pentru retrocedarea caselor lui Ghenea din Sibiu – pe la poarta femeii s-a plimbat o procesiune întreagă de gurele albe: procurori, escroci puși pe căpătuire, victime de la oraș ale luptelor testamentare purtate peste cadavrul bogătașului, ziariști, reporteri TV, cameramani…

Maria Neamțu abia își mai reține iritarea când un vizitator nou, împins de aceeași curiozitate, intră la ea pe uliță și i se oprește la poartă.

– Ce aveți cu Eliseu Ghenea?!… Lăsați-l să doarmă!… De ce nu-l lăsați să se odihnească?!”.

Ionuț Stănescu, Sergiu Brega

CITIȚI ȘI: Moștenirea din spatele averii imobiliare a lui Klaus Iohannis

Familia Baștea, partenerii imobiliari ai soților Iohannis

Banii familiei Iohannis: rentele nedeclarate