Marile afaceri. Prădătorul imobiliar care a cucerit pământul Armatei din Capitală

Unul dintre cei mai notorii rechini imobiliari ai Bucureștiului a devenit proprietarul unui teren de 1,62 hectare, la scurt timp după ce a cumpărat dreptul litigios referitor la respectivul activ cu un preț derizoriu, de doar 1 euro pe metru pătrat.

Propriu-zis, Comisia Municipală de Fond Funciar i-a „retrocedat” lui, în doar șapte luni, ceea ce nu retrocedase, vreme de șapte ani, familiei celor care stăpâniseră acel teren, înainte de colectivizare.

Faptele acestea au avut loc cu mai bine de un deceniu în urmă, însă Ministerul Apărării Naționale (MApN) și Ministerul de Interne (MAI) se luptă și astăzi să anuleze, în instanță, titlul de proprietate eliberat cu respectiva ocazie.

Cele două ministere susțin că amplasamentul pe care rechinul imobiliar a fost împroprietărit le aparține și că locul respectiv a servit, în trecut, pentru instalarea bateriilor antiaeriene care fortificau Bucureștiul.

Terenul e situat pe malul sudic al „deltei” Văcărești, o zonă în care, în prezent, pământul este evaluat – în ghidul cu valori orientative al Camerei Notarilor – la 148 de euro pe mp.

(Asta înseamnă, pentru întreaga lui suprafață, un preț estimativ de 2,4 milioane de euro).

Numele rechinului imobiliar care a beneficiat de această „retrocedare” este Dragoș Dobrescu (50 de ani), un multimilionar pe care personaje din mediul politic sau din cercurile mondene îl descriu ca numărându-se printre apropiații fostului președinte al PNL Crin Antonescu, în perioada în care acesta din urmă se afla la vârful carierei sale politice.

Pe lângă miza „de securitate națională” a acestui litigiu, care arată cum instituțiilor de apărare li se poate amputa patrimoniul, fără ca ele să aibă măcar un cuvânt de spus în această privință, cazul de față este și o ilustrare, aproape didactică, a parvenirii fulminante pe care au presupus-o afacerile cu drepturi litigioase în România.

Citiți, mai jos, o prezentare cronologică a acestei istorii. 

În 1998, patru persoane depuneau la Primăria Sectorului 4 o cerere prin care solitau să li se retrocedeze, pe raza acestui sector, un teren în suprafață de 1,62 hectare.

Temeiul revendicării lor venea din faptul că doi dintre strămoșii pe care îi moșteneau se înscriseseră cu acest teren, în 1962, în Cooperativa Agricolă de Producție Dudești.

Timp de șapte ani, revendicările celor patru au fost sterile.

Nu au avut niciun ecou.

În iunie 2005, cei patru au renunțat să își mai aștepte împroprietărirea și și-au vândut dreptul succesoral către Dragoș Dobrescu. (La vremea aceea, un tânăr de 34 de ani care vâna tipul acesta de titluri de valoare, pe tot cuprinsul Bucureștiului).

Prețul pe care l-au primit pentru cedarea dreptului de a revendica acea proprietate familială a fost de 16.200 de euro.

Adică câte un euro pentru fiecare metru pătrat a cărui așteptare consimțeau să o abandoneze.

Actul de vânzare-cumpărare a dreptului succesoral poate fi citit AICI.

Dintre cei patru vânzători ai dreptului succesoral, unul era analfabet așa că s-a semnat înmuindu-și degetul în cerneală.

Odată ce moștenirea de 1,62 hectare – deocamdată, ipotetică – a ajuns la Dragoș Dobrescu, mecanismele statului român s-au pus în mișcare în sensul de a o transforma din „ipotetică” în concretă.

Trei săptămâni mai târziu, în iulie 2005, Primăria Capitalei transmitea că un teren de pe malul sudic al „deltei” Văcărești, în legătură cu care i se solicitaseră informații, era liber de sarcini. Prin urmare, susceptibil la a fi „retrocedat”.

Alte patru luni mai târziu, în noiembrie 2005, primarul Sectorului 4, Adrian Inimăroiu (PNL), propunea Comisiei de Fond Funciar de pe lângă Prefectura București ca retrocedarea terenului cerut de Dobrescu să aibă loc pe respectivul amplasament, de lângă „delta” Văcărești, „liber de sarcini”.

Peste alte două luni, în ianuarie 2006, Comisia de Fond Funciar hotăra, cu unanimitate de voturi, să aprobe retrocedarea.

Așadar, ceea ce nu i se retrocedase, timp de șapte ani, (1998 – 2005), familiei în drept, i s-a retrocedat, în doar șapte luni, (iunie 2005 – ianuarie 2006), lui Dragoș Dobrescu.

Dragoș Dobrescu este unul dintre multimilionarii României care au prosperat pe seama procesului retrocedărilor funciare. FOTO: monolit.eu.

O VÂNZARE CU BANI VIRTUALI

Titlul de proprietate a fost emis în martie 2007. Și tot atunci – câteva săptămâni mai târziu – Dobrescu „a vândut” terenul de lângă „delta” Văcărești către o persoană terță.

„A vândut” între ghilimele, pentru că în niciunul dintre actele verificate de RISE nu am putut găsi dovezi care să arate că prețul respectivei tranzacții – de 650.000 de euro – ar fi fost, cu adevărat, livrat vânzătorului.

În contractul încheiat în acel moment se spune că, din suma de mai sus, lui Dobrescu i s-ar fi plătit, pe loc, în numerar (sic!), 50.000 de euro; urmând ca restul banilor, 600.000 de euro, să i se plătească în următorii trei ani, în niște condiții asupra cărora ar fi rămas să se convină ulterior.

Mai mult decât atât, prin același act, vânzătorul – într-un gest neverosimil de credulitate față de bunele intenții ale cumpărătorului – a declarat că renunță la notarea acestei datorii în cartea funciară a terenului!

Contractul de vânzare-cumpărare poate fi citit AICI.

Nu doar laxitatea prevederilor legate de cel mai important capitol al contractului – prețul – fac din acest document un act cu repere foarte precare.

Ci și identitatea dubioasă a „cumpărătorului”.

Acesta din urmă, pe numele de Marius-Nicolae Sandu, este un individ la care – într-un rechizitoriu din 2016 – procurorii DNA s-au referit ca fiind unul dintre interpușii pe care Dobrescu îi folosește în afaceri imobiliare.

Cum-necum, cumpărat în mod real sau cumpărat doar de fațadă, în primăvara lui 2007, terenul de la marginea „deltei” Văcărești a rămas, de atunci până astăzi, în posesia lui Marius-Nicolae Sandu.

Un extras de carte funciară care atestă lucrul acesta poate fi citit AICI.

Marius-Nicolae Sandu, proprietarul din acte al terenului de 1,62 de hectare situat la adresa Șoseaua Vitan-Bârzești nr. 18. FOTO: Facebook

A trebuit să treacă șase ani și să se facă 2013, pentru ca MApN să afle de această „împroprietărire”, care se suprapunea cu teritoriul uneia dintre cazărmile sale, și să inițieze o acțiune judiciară pentru anularea retrocedării de care a beneficiat Dobrescu.

Și a trebuit să mai treacă cinci ani, să vină 2018, pentru ca, pe urmele MApN, și MAI să descopere că împroprietărirea din 2007 i-a amputat o parte dintr-un teren pe care-l avea în administrare. Și să deschidă, la rândul său, un proces cu o solicitare sinonimă: anularea retrocedării din 2006-2007.

Cele două procese se judecă la Judecătoria Sector 4 și – pentru că au același obiect – au fost, recent, conexate și așezate între coperțile unui singur dosar.

Practic, din cele 1,62 de hectare cu care Dobrescu a fost pus în posesie în 2006-2007, MApN susține că aproape un sfert reprezenta un activ pe care-l avea în administrare, iar MAI că restul, de trei sferturi, constituia un bun propriu.

Așadar, „retrocedarea”  din 2006 – 2007 ar fi fost efectuată pe un amplasament deja ocupat,  nicidecum „liber de sarcini” – așa cum au susținut cei care au aprobat-o.

INIMĂROIU: „NU ÎMI AMINTESC”. DOBRESCU: „NU MĂ INTERESEAZĂ!”

Dincolo de legalitatea acestei restituiri imobiliare, pe care justiția o verifică în procesul încă aflat pe rol, rămâne semnul de întrebare ridicat de ritmicitatea ei.

Cum a fost posibil ca o cerere de retrocedare să zacă nerezolvată, atâta timp cât a venit din partea unor oameni de rând, iar soluționarea ei să se precipite într-o manieră spectaculoasă, după ce beneficiarii i-au fost înlocuiți cu persoana unui samsar de drepturi litigioase?

Primarul de atunci al Sectorului 4, Adrian Inimăroiu (2004-2008), spune că nu își amintește nimic despre acest caz: „Îmi pare rău, dar nu pot să vă ajut. Erau sute de dosare de retrocedări. Am semnat mii de documente… Primarul se ocupa cu problemele de felul ăsta o singură oră pe lună, când erau ședințele comisiei (n.r. – ale Subcomisiei de Fond Funciar a Sectorului 4). (…) Nu l-am cunoscut niciodată pe Dragoș Dobrescu. Nici nu știu cine este”.

În ceea ce îl privește pe Dobrescu însuși, contactat și el de RISE Project, acesta a fost mult mai prețios cu propriul timp: „Vă rog să scrieți ce vreți dumneavoastră! Nu mă interesează subiectul! Sunt și în vacanță…”.

CINE A BENEFICIAT DE VALUL DE RETROCEDĂRI DIN 2006

Cât timp așteptăm ca judecătorii să judece cererea de anulare a titlului de proprietate emis în 2007, formulată de MApN, respectiv, MAI, să ne mai întoarcem totuși o dată la una dintre secvențele anteriore emiterii lui, din ianuarie 2006!

Mai exact, la momentul în care, într-o ședință a Comisiei Municipale de Fond Funciar, a fost aprobată această „retrocedare”.

Sumarul acestei ședințe, cuprinzând toate hotărârile pe care Comisia le-a adoptat în ziua respectivă, poate fi citit AICI.

Cum se poate vedea, odată cu terenul de 1,62 hectare, pus la dispoziția lui Dragoș Dobrescu*, au mai fost aprobate 14 astfel de restituiri.

De notat că, din cele 14, două au fost dispuse, de asemenea, pe raza Sectorului 4.

Ei bine, acestea au constat în retrocedarea unor terenuri în suprafață totală de 0,8 hectare, care au ajuns, în final, la un anume Marian-Jean Căpățînă.

Or, același rechizitoriu al DNA, care îl nominalizează pe Marius-Nicolae Sandu drept un interpus al lui Dobrescu în operațiuni cu terenuri retrocedate, îl descrie și pe Marian-Jean Căpățînă ca asumându-și un rol identic.

Așadar, fie Dobrescu însuși, fie oameni apropiați lui, au fost destinatarii finali ai tuturor retrocedărilor aprobate la acea ședință, pe teritoriul Sectorului 4!

Asta nu este însă totul.

Dintre restituirile aprobate de Comisie în acea zi de ianuarie a anului 2006, alte două ** – de pe raza Sectorului 6 – au avut drept beneficiari tot niște cumpărători de drepturi succesorale.

Și nu familiile care – cel puțin, teoretic – stăpâniseră respectivele active până la data la care, în anii comunismului, s-a pus în mișcare fenomenul de masă al cooperativizării.

Și și acești „alți” beneficiari erau, în parte, membri ai cercului de apropiați al deja omniprezentului Dragoș Dobrescu!

Prin urmare, din 15 retrocedări aprobate în acel ianuarie 2006, 5 – adică o treime – au fost dispuse în beneficiul final al unei singure grupări de afaceri.

Statistica aceasta, de 5 din 15 – care ar putea fi revizuită „în sus”, la o analiză suplimentară, a tuturor retrocedărilor validate cu respectiva ocazie – e suficient de elocventă pentru a ilustra, în mod schematic, ce au însemnat restituirile imobiliare în București.

Nu o reparație istorică, menită să compenseze abuzurile regimului comunist – așa cum ar fi trebuit, în teorie, să fie – ci o sursă de îmbogățire pentru niște personaje avide de bani, ieșite din cutele epocii fără reguli care a fost tranziția de la comunism la regimul de astăzi.

* În ședința Comisiei de Fond Funciar din ianuarie 2006, nu apare numele lui Dragoș Dobrescu, deoarece retrocedările au fost aprobate pe numele celor care făcuseră, inițial, cererile de restituire. Astfel, la punctul 14 al hotărârii citate, sunt menționați ca beneficiari ai titlului de proprietate de 1,62 de hectare Gheciu Francisc, Gheciu Margareta, Gheciu Traian și Rona Margareta – cei de la care Dobrescu cumpărase dreptul succesoral în iunie 2005. (Această explicație e valabilă pentru toate punctele din cuprinsul hotărârii Comisiei de Fond Funciar).
** E vorba de retrocedările descrise la punctele 24 și 25.

Ionuț Stănescu

---