Rodica Mîndroiu și Pepy Daniel Nicolae sunt asociați direct într-o altă afacere imobiliară. Cei doi impart frățește firma Maestro Credit Line SRL care gestionează un imobil în Mangalia, chiar dacă sediul social al companiei este în București, pe Bd. Unirii, într-un apartament al contabilei. Dar criza e dură, piața nu merge, susține Mîndroiu în termeni vagi: “Da, suntem asociați acolo, am avut un proiect, n-a ieșit. S-a cumpărat un imobil pe această firmă printr-un leasing imobiliar, vroiam să facem ceva… Între timp imobilul s-a restituit societății de leasing și atât. Asta-i tot.”,închide subiectul Mîndroiu. Ea administrează firma în care e parteneră cu Pepy.
Cât despre Disprofarm, cealaltă companie găzduită de Mîndroiu, în care Pepy figurează alături de directorul “Barça” și spaniolul condamnat penal, contabila o lasă-n coadă de pește: “Da, e imobilul nostru. Disprofarm are doar sediul social acolo, dar încă n-are activitate. Nu funcționează, vom vedea dacă va functiona…Oricum, firma trebuie să vă dea un punct de vedere, nu eu.”
“CLIENȚII”. Mereu în gardă, Rodica Mîndroiu vorbește repede și apăsat. În ciuda debitului verbal, pe alocuri ostil, evită să dea răspunsuri clare, preferând doar să afle care sunt întrebările RISE Project – ceea ce recunoaște la moment dat, invocând nevoia consultării unui avocat. Reporterii au întâlnit-o într-unul dintre restaurantele Trattoria Verdi, vis a vis de Sala Polivalentă. Mîndroiu a sosit flancată de trei domni solizi, dintre care unul a patrulat printre mese cu atitudinea specifică unui șef de sală. Atunci când s–a oprit lângă scaunul contabilei, concetrându-se la o pată galbenă din tavan, tipul i s-a confesat pe un ton familiar: “Asta-i de la zăpadă. Stăteam ieri cu Pepy aici și era să ne pice-n cap, pe cuvânt! (…) Vezi c-au venit finii…”, face el cu ochiul.
Întrebată fiind al cui e restaurantul, Mîndroiu apucă să spună că spațiul a fost obținut de un consilier general printr-un contract cu primăria și subînchiriat mai departe. “Îmi sunt clienți”, se referă contabila la firma care operează localul. În realitate, mama Rodicăi Mîndroiu, în vârstă de 72 de ani, este asociată aici (50%) cu Viorel Băcanu – fondatorul lanțului Trattoria Verdi. Presa mondenă i-a consemnat lui Băcanu calitățile de bucătar și relația amoroasă pe care o are cu solista Lavinia de la trupa Spicy – impresariată de Nicu Gheară.
TRAFICANȚII. În context, Rodica Mîndroiu afirmă că s-a ocupat și de contabilitatea clubului Karma al cărui patron era Sorin Săpunărescu. Apropiat de Nicu Gheară și partener de afaceri cu Nuredin Beinur, Sorin Săpunărescu, zis “Americanul”, a fost condamnat în Germania pentru trafic de extasy la începutul anilor 2000. Ulterior, clubul Karma a fost preluat de Gheară care l-a transformat în discoteca Space.
“Clienții mă recomandă de la unul la altul. Lui Sorin, m-a recomandat Florin Iosef”, continuă Mîndroiu. Florin Iosef zis “Grasul” a fost și el condamnat în Statele Unite pentru trafic de droguri. El și Săpunărescu faceau parte din aceeași rețea.
SECRETUL. Singura întrebare la care Rodica Mîndroiu refuză frontal să răspundă este cea legată de împrejurările în care l-a cunoscut pe Pepy: “Vorbiți cu el. Eu trebuie să-i cer acordul înainte să vă spun. (…) Da, pe Nicu Gheară l-am văzut doar de câteva ori. O să-i rog pe angajații mei să verifice dacă am avut contracte cu firmele din grupul Space și voi reveni”. N-a mai revenit.
Nici Pepy Daniel Nicolae n-a răspuns apelurilor repetate ale RISE Project, deși Rodica Mîndroiu a promis că va facilita comunicarea.
Mihai Munteanu, Paul Radu, Cristi Ciuperca