Kiss Laszlo Gyorgy are închise toate liniile de comunicare cu presa, iar avocatul său, contactat de Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), e zgârcit în răspunsuri. Cu rezerva că “nu știe ce companii a înființat dl. Kiss”, Constantin Neacșu, omul care-l reprezintă pe consultant în procesele penale, admite că unii dintre clienții acestuia au avut “un comportament illicit”, dar evită să intre în detalii. “Este ușor de bănuit la cine ne referim, este vorba de clienții pentru care dl. Kiss a suportat rigorile legii. Cunoașteți, cu siguranță, toate mișcările procedurale care s-au făcut până în prezent. Nu vreau, însă, să-i nominalizez pe clienții în cauză. Doar dl. Kiss este în măsură să facă asta”, a declarat Constantin Neacșu.
Numai că dl. Kiss n-o face. Timp de trei săptămâni el a refuzat constant să răspundă întrebărilor noastre.
Marian Iancu, afaceri petroliere
A apelat constant la seviciile consultantului offshore Kiss Laszlo Gyorgy. Lanton Enteprises Inc. si Faber Invest & Trade Inc., infiintate in Delaware cu sprijinul lui Kiss, au fost utilizate de Iancu atat in preluarea rafinariei Rafo Onesti, cat si intr-o ampla operatiune comerciala – ambele fiind achetate penal. Arestat in doua randuri pentru constituirea unui grup de criminalitate organizata, Iancu a fost acuzat de prejudicierea statului cu zeci de milioane de dolari. In prezent, patronul clubului de fotbal FC Poli Timisoara e judecat in stare de libertate.
William Branza, deputat PDL
Familia parlamentarului face afaceri cu statul roman printr-o companie offshore din Delaware: Nouvel Investment Corp – infiintata de Delaware Intercorp, agentul american de inregistrare al lui Kiss Lazlo Gyorgy. Din 2008, offshore-ul controleaza firma romanesca Alrod Consult SRL care a primit, fara licitatie, aproximativ 6.5 milioane de dolari de la Metrorex petnru deratizarea metrolului bucurestean. Pe aceeasi filiera offshore, Hormann Group Limited acopera alte afaceri derulate de familia Branza.
Fathi Taher, privatizari controversate
In 2008, afaceristul romano-iordanian a finantat clubul Rapid prin intermediul Quatron International Limited infiintata in Delaware de reteaua offshore Kiss-Taylor. Alte doua companii din Delaware, Dameer Enterprises Inc si Scot Overseas Ltd, livrate de cei doi „maestri offshore”, sunt folosite de Taher in Romania. Prin Quatron, Taher este asociat cu boss-ul clubului FC Dinamo Bucuresti, Nicolae Badea si direct cu patronul clubului rival, FC Steaua: europarlamentarul George Becali, anchetat pentru fapte de coruptie.
Sorin Ovidiu Vantu, magnat media
Trustul lui de Presa, Realitatea Media, este anchetat de procurorii anti-coruptie dupa un control prelungit al Fiscului. Acuzatia: cheltuieli fictive. Autoritatile nominalizeaza doua companii offshore prin care au fost deturnati peste un milion de dolari: Verisimo Ltd – Cipru, reprezentata de Promire Consultants Ltd – Noua Zeelanda. OCCPR a descoperit ca ambele au fost create de gruparea Kiss-Taylor. De numele lui Vantu se leaga cel mai mare scandal financiar din Romania: „dosarul FNI”. Magnatul este anchetat acum in mai multe dosare penale.
Bogdan Savin, intermediar pe bani publici
Grupul Ager, controlat de Savin, foloseste constant trei paravane offshore: Semper Continenta LLC, Fabius International LLC si Burren’s Auction PLC – infiintate de Kiss Laszlo Gyorgy, care le si reprezinta in contul lui Savin. Primele doua sunt din Delaware, iar a treia din Republica Dominicana. Savin este artizanul scandalului „Logan de 70.000 de euro”, dupa ce a vandut Politiei Romane, fara licitatie, autoturisme mult supra-evaluate – contract criticat de presedintele Romaniei. Ulterior, Savin a finantat campania electorala a acestuia.
Varujan Pambuccian, deputat minoritati
Coleg in loja masonica „Sphinx” cu Kiss Laszlo Gyorgy, Pambuccian a apelat, in 2002, la expertiza consultantului offshore pentru a-si ascunde participarea intr-o companie de transport, alaturi de Metin Cerchez – un alt deputat. Pambuccian a negat initial conexiunea cu Kiss, prin offshore-ul Horus 33 World Wide Financial din Delaware, pentru ca apoi sa sustina ca firma de transport nu a mai functionat. In 2005, demnitarul a fost asociat cu firma cipriota Bosea Limited intr-o companie romaneasca de consultanta.
Eugen Nicolicea, deputat UNPR
Demnitarul si fratele sau, Liviu, sunt implicati intr-un dosar de deturnare de fonduri europene prin firma lor Galaxy SRL din Mehedinti. Proiectul, in valoare de aproape 80.000 de euro, a fost folosit de fratii Nicolicea pentru achizitionarea unor echipamente TV de la Broadcasting Services International Ltd – inregistrata de Kiss Laszlo Gyorgy in insulele St. Kitts & Nevis din Caraibe. Cazul a intrat in atentia DLAF care a retinut, printre altele, ca achizitia de la offshore-ul caraibian nu e eligibila: furnizorul nu provine de pe teritoriul UE.
Gabriel Mutu, senator PSD
In aprilie 2009, si-a cesionat participatiile (99%) din firma Leader Rezidential Concept SRL catre un offshore din Seychelles: Vantec Business Ltd, infiintat de reteaua Kiss-Taylor prin agentul local Fidelity Corporate Services. In momentul cesiunii, offshore-ul african a fost reprezentat de Petre Mainescu, administrator Lipsca SA – companie fanion a controversatului Alexandru Bittner – in care a fost asociat si Mutu. Senatorul e vechi partener al gruparii Bitttner – Petrache (numita „Mafia de Baneasa” de catre presedintele Romaniei), impreuna cu Dorin Cocos, sotul ministrului Elena Udrea.
Ionut Adrian Eftimie. Media. Offshore-ul Artemro Trading Limited din Delaware, infiintat de Kiss Laszlo Gyorgy, a preluat complet firma IT & Media Solutions din Bucuresti controlat de Ionut Adrian Eftimie (90%) si de tatal sau. Rocada a devenit oficiala pe 22 septembrie 2010, la doua saptamani dupa ce Eftimie Jr si consultantul Kiss au fost arestati in acelasi dosar. Ei sunt cercetati de procurori pentru spalare de bani si delapidare impreuna cu sefii societatii PetromService (actuala PSV Company SA).
Antonio Vrusea. Industrie. Foloseste un offshore din Delaware (Eurox Limited) si doua din Seychelles (Sarasin Invest Limited si Welldone Corporation) infiintate de Kiss Laszlo Gyorgy. Vrusea este cercetat de procurorii de la Crima Organizata pentru spalare de bani si evaziune: el e implicat in crearea unui grup infractional organizat care a sustras din sistemul bancar peste 250 de miliarde de lei vechi, folosind societati fantoma si documente false. Vrusea a preluat banca Fepa Birlad, alaturi de magnatul roman Ovidiu Tender.
Cristian Fughina. Retail. Protagonistul celui mai rasunator faliment din Romania si-a optimizat afacerile in Delaware. Aici, agentul lui Kiss i-a infiintat trei firme de offshore: Keston Corporation, Bellagio Corporation si Milena Trading Company Ltd. Ultima controleaza cu datorii de aproape 30 de milioane de euro. Lichidatorul firmei romanesti nu-si poate extinde operatiunile si asupra offshore-ului american.
Elena Vasiliu. Finante. Fosta directoare a Bancii Populare „Furnica” este judecata pentru delapidarea a 111.300 de dolari, in baza unui contract de consultanta fictiva incheiata de banca cu offshore-ul american Clearfield International LLC. Vasiliu a dispus plati in contul din Budapesta al propriului offshore – infiintat de Kiss. Documentele Clearfield din Washington, obtinute de OCCRP, releva conexiuni offshore cu Al. Bittner si Fathi Kesser. Elena Vasiliu e judecata si in dosarele lui Sorin Beraru – urmarit de Interpol.
Brebeanu Nicolae Danut. Comert. Trei societati detinute de familia Berbeanu au ca actionat offshore-ul Zolnar Limited din Delaware, reprezentat de Ian Taylor, partenerul lui Kiss. Fost candidat la Camera Deputatilor in 2004, pe listele PSD, Brebeanu a fost trimis in judecata in dosarul lui Gheorghe Medintu, ex-vicepresedintele PSD Arad – ambii fiind acuzati de fraude si coruptie.
Liviu Luca. Media. Doua entitati din Noua Zeelanda (Regallis Investments Ltd si Simaco Consulting Ltd), infiintate de tandemul Kiss-Taylor prin reteaua offshore anchetata pentru trafic de arme pe ruta Corea de Nord – Iran, acopera doua companii romanesti. SRL-urile (Global Production si Global News) au fost infiintate de Global Video Media – firma cercetata pentru o evaziune fiscala de 240.000 de euro, controlata de mogulul sindical Liviu Luca si prezentata in actionariatul Realitatea TV.
Florin Hozoc. Distributie. Distributie de medicamente prin HK&ZY Best Pharma Distribution SRL, controlata de offshore-ul MNGV Investment Limited din insulele Seychelles – marca Kiss Laszlo Gyorgy. Hozoc a devenit cunoscut in campania electorala din 2005, fiind implicat in scandalul „Stenogramele PSD”. Afaceristul a fost audiat de procurori, alaturi de deputatul PDL Cristian Boureanu – asociatul sau din agentia Romnet. Hozoc a fost membru PNL, trecand ulterior in barca partidului de guvernamant, PDL.
Irina Socol. IT. In 2002, holdingul Siveco Romania, fondat de Irina Socol, a dispus plati in contul firmei de consultanta offshore (Laveco Romania) conduse de Kiss Laszlo Gyorgy – potrivit extrasului bancar aflat in posesia OCCRP. Un an mai tarziu, in 2003, izbucnea scandalul public generat de contractele cu statul, in valoare de sute de milioane de dolari, primite de Siveco, fara licitatie, de la guvernul Adrian Nastase. Recent, softul vandut de Siveco Romania a blocat serverul central al Casei de Asigurari de Sanatate Bucuresti.
Stefan Osain. Constructii. Utilizeaza firme offshore, marca Kiss&Taylor: trei in Noua Zeelanda (Demir Investment Ltd, Denco Trading Ltd si Shimitzu Development Ltd) plus una in Delaware (Gobal Invest & Trade LLC). Presa a detonat scandalul realibilitarii a 11 scoli din Bucuresti, in care au fost implicate Shimitzu si Global. Contractul pe bani europeni (12.3 milioane de euro) a fost atribuit prin frauda, sutine OLAF. Mai mult: banii au fost incasati, dar scolile au ramas ruinate. Procurorii anticoruptie ancheteaza cazul.
Dumitru Crestin. Industrie. In august 2010, a primit de la Kiss Laszlo Gyorgy offshore-ul Metal Advanced Ltd din Seychelles – prin care vinde patentul unei noi metode de minerit. Crestin este anchetat in dosarele de coruptie ale celebrului Mihai Necolaiciuc, fost director al CFR, pentru fraude de zeci de milioane de euro. Fratele sau, Vasile, e implicat in procesul ofiterilor SRI judecati pentru complicitate cu mafia petrolului.
Mihai Munteanu