Sorin Pantis, implicat în cazul “Ericsson”

Sorin Pantiș, angajat în holdingul deţinut de familia lui Dan Voiculescu, figurează și el în dosarul aflat pe rolul Curții de Arbitraj din Stockholm, Suedia – fiind menționat de Thomas Lundin, fostul șef al Ericsson România, printre “decidenții politici” care ar fi fost plătiți pentru “a apăra interesele companiei L.M. Ericsson”. Liberalul Sorin Pantiș a fost ministrul Comunicațiilor în perioada 1996-1999, în guvernele CDR.

SORIN PANTIS / Foto: RTV

Thomas Lundin, omul care a condus subsidiara din România a grupului L.M. Ericsson între anii 1996 și 2003, este acuzat acum că ar fi deturnat peste 7 milioane de dolari din banii concernului suedez. Lundin se apără declarând că nu a folosit acești bani în interes personal, ci pentru a face plăți neoficiale către politicienii care ar fi facilitat contracte pentru L.M. Ericsson.

Numele lui Sorin Pantiș este al doilea exemplu de politician român (după cel al ministrului Dan Nica) pe care Thomas Lundin îl dă în cadrul procesului aflat, în prezent, pe rolul Curții de Arbitraj din Stockholm. RISE Project, în cooperare cu jurnaliști suedezi, a obținut mai multe documente ale litigiului – ajuns în faza de apel. În paragraful referitor la Sorin Pantiș, avocații lui Thomas Lundin susțin pe 5 iulie 2012 următoarele:

“Din dovezile scrise aduse la Curtea de Arbitraj (precum și de avocații L.M. Ericsson) reiese ca plățile s-au făcut, printre altele, și către Sorin Pantiș, dar și către persoana care a condus Agentia de Frecvențe, Ana-Maria Costache. Este greu de conceput că persoana fizică Thomas Lundin ar fi putut să profite, în vreun fel, de plata respectivă destinată factorilor decidenți. În schimb, este de la sine înțeles că măsurile de plată a acestor persoane influente din România au avut ca scop înlesnirea activității L.M. Ericsson în România.”

Sorin Pantis este nominalizat de fostul manager Ericsson Romania ca ar fi incasat plati neoficiale de la holdingul suedez

Thomas Lundin își susține pledoaria specificând “că în calitate de director general al Ericsson România a plătit anumite compensații către persoane decidente în conformitate cu instrucțiunile boardului companiei.”

Lundin aduce în apărarea sa și argumente financiare. Avocații lui arată că plățile neoficiale către demnitarii români au adus profit corporației Ericsson:

“Circumstanțele de necontestat invocate deja de Lundin în prima declaratie dată în fața Comisiei de Arbitraj arată ca aceste plăți au avut efect, ERT (Ericsson Romania Telecommunications – n.n.) crescând de la nimic la nivelul în care ERT a dominat piața din România pe mai multe segmente, depășind Alcatel si Siemens. Atunci când Lundin a părăsit funcția, L.M. Ericsson a vândut echipamente în valoare de aproximativ un miliard de dolari în perioada 1996-2003. Aceste performanțe nu s-ar fi putut întâmpla de la sine, iar vânzările de produse și serviciile L.M. Ericsson, în timpul directoratului lui Thomas Lundin, au crescut mult mai mult decât cele ale concurenților.”

Thomas Lundin sustine că „platile neoficiale” au impulsionat vanzarile Ericsson in Romania

Boardul L.M. Ericsson respinge afirmațiile lui Thomas Lundin, susținând că acesta nu poate dovedi ce spune și că firma nu a girat astfel de practici. La rândul său, Lundin declară că politicienii “nu i-au dat chitanțe”.

Varianta lui Sorin Pantiș este diferită. Contactat de RISE Project, el a declarat: “Din punctul meu de vedere, este o mare prostie. O idioțenie! Sigur, îi cunosc pe domnii Thomas Lundin și Antoniu Petrescu (fost vicepreședinte Ericsson Romania – n.n.), dar nu am avut o relație specială cu ei. Pe doamna Ana-Maria Costache nu o știu. În perioada în care am fost eu ministru, Ericsson avea un contract cu Romtelecom (atunci, companie de stat – n.n.), pe un anumit tip de telefonie mobilă pe sistem wireless, dar acest contract nu avea valoare mare. Oricum, Romtelecom organiza propriile licitații, ministerul fiind atunci doar acționarul său. Noi ne implicam doar în stabilirea unor linii directoare. Eu am fost cel care a demarat procedura prin care Romtelecom a devenit societate comercială din regie autonomă.”

Cine este Sorin Pantiș

  • Sorin Pantiș (52 de ani) a fost deputat între anii 1992 și 2000 din partea PNL-Aripa Tânără, PL 93, iar apoi PNL. În timpul guvernării CDR (PNTCD, PD, PNL și PSDR), Pantiș a fost timp de trei ani ministrul Comunicațiilor – perioadă în care a fost privatizată și societatea națională Romtelecom.
  • Ulterior, Sorin Pantis a devenit directorul general executiv al grupului GRIVCO – fondat de  Dan Voiculescu. În prezent, el figurează printre managerii holdingului patronat de familia Voiculescu. Din 2003 și până azi, Sorin Pantis a administrat opt dintre companiile GRIVCO: Benefica SA, Rombell Securities SA, Compania de Cercetări Aplicative și Investiții SA, MIllenium Inssurance Broker SA, Buena Vista SRL, Ars Nova 2000 SRL, W.I.S.E. Invest SRL, ICA Research & Development SRL.
  • Numele lui Sorin Pantis figurează și în scandalul privind manipularea pieței bursiere, în cazul listării companiei petroliere Rompetrol – alaturi de Camelia Voiculescu al cărei consilier a fost.
  • În plus, Sorin Pantis este acuzat de procurorii DNA că s-­a folosit de documente false într-­o operatiune de majorare de capital a Institului de Cercetări Alimentare – dosar în care este judecat și magnatul Dan Voiculescu.
  • Dan Voiculescu l­-a împrumutat personal pe Sorin Pantiș cu 950.000 lei și 540.000 de dolari – conform declarației de avere a fostului senator PC. Împrumuturile nu mai figurează în ultima declarație de avere a lui Voiculescu, depusă în calitate de candidat pentru un nou mandat de senator.
    Dan Nica, ministrul roman implicat in cazul “Ericsson”

    Ericsson: Fostii angajați au făcut plăți către WBS Holding

    Mita: datorie de onoare

    Fostul sef al Ericsson România: Am plătit politicieni

    Ericsson: Fostii angajați au făcut plăți către WBS Holding

    Cristian Sima din Islanda: Afacerea Ericsson

    112: Acces întârziat la urgență