- Au acumulat milioane din contracte publice, iar uneori au încasat fără să-și onoreze angajamentele. Apoi au pasat datoriile unor terți de sacrificiu și au mutat profitul pe firme noi.
- Asta ar fi, pe scurt, rețeta de succes folosită în afaceri de familia procuroarei Carmen Vrânceanu, șefa biroului teritorial DIICOT din Caraș-Severin.
- E vorba despre magistrata care a solicitat reporterilor RISE, anul trecut, să-și dezvăluie sursele dintr-o investigație despre migranți. Abuzul ei a fost semnalat inclusiv de Departamentul de Stat al SUA.
- Afacerile conduse de soțul procuroarei Vrânceanu au păcălit statul în serial și au generat un dosar de evaziune, prescris între timp.
- Am studiat totodată conexiunile de ordin financiar ale familiei Vrânceanu cu gruparea lui Ion Mocioalcă, fostul baron PSD din Banat, acum vicepreședinte la Curtea de Conturi.
- Procuroarea Carmen Vrânceanu a refuzat să discute cu reporterii RISE, pe motiv că nu are încredere în demersul nostru jurnalistic. Nici soțul ei, omul de afaceri Cătălin Vrânceanu, nu ne-a răspuns la întrebări.
- Soții Carmen și Cătălin Vrânceanu au divorțat la notar, în această vară, pe parcursul documentării RISE despre conexiunile politico-financiare ale familiei. Relatările noastre vizează afaceri din timpul căsniciei.

În februarie 2023, Cătălin Vrânceanu, soțul procuroarei-șefe a DIICOT Caraș-Severin, l-a angajat pe avocatul Laurențiu Gorun să reprezinte juridic firma familiei sale (Explo Mining Coal).
Urmau să reorganizeze împreună afacerea.
Avocatul Gorun este o rotiță importantă în gruparea care domină județul:
- Este ginerele baronului PSD de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, actual vicepreședinte al Curții de Conturi. 300 de mii de euro a însumat cadoul la nunta lui cu fiica politicianului. Plus încă 200 de mii euro au făcut la botez
- Gorun mai e și finul de cununie al lui Victor Ponta, un aliat politic al lui Mocioalcă. Ba chiar a fost asociat cu Ponta într-o casă de avocatură (Gorun, Ponta & partenerii).
- Avocatul este totodată fiul adoptiv al lui Vasile Gorun, un fost interlop vâlcean condamnat în trecut pentru șantaj și tâlhărie.
- RISE i-a studiat conexiunile financiare cu familia Bejeriță, îmbogățită din contracte publice: avocatul s-a asociat, anul trecut, cu fiul milionarului Ion Bejeriță într-o afacere imobiliară din București (In 126 Management).
- Gorun reprezintă juridic compania Eden Capital Development, mare dezvoltator în nordul Capitalei. Cu aceștia, familia Bejeriță a construit un complex imobiliar de lux în Pipera, Voluntari (Cortina 126).
- Deține două apartamente premium în alt complex ridicat de Eden (Cortina North), fiind vecin cu socrul său (Ion Mocioalcă), cu șeful DNA (Marius Voineag) și cu sora acestuia din urmă, directoare la ASF.
Din luna martie, Laurențiu Gorun ocupă și o poziție de administrator al societății strategice Romarm, după ce a împrumutat PSD cu 1,6 milioane de lei la alegerile din 2024, potrivit G4Media.
Acesta este personajul la care soțul procuroarei DIICOT, Carmen Vrânceanu, a apelat ca să-și organizeze afacerile.
Cu ajutorul avocatului Laurențiu Gorun, în februarie 2023, familia Vrânceanu a început divizarea companiei pe care colecționau contracte publice în acel moment (Explo Mining Coal).
Vrâncenii repetau practic un model folosit anterior pentru defuncta lor firmă (LCC Compania Cărbunelui), anchetată pentru evaziune fiscală și tranzacții fictive cu un offshore. Pe acea companie, timp de mai mulți ani, au primit zeci de milioane de euro de la stat.
Fondată de Cătălin Vrânceanu, soțul actualei șefe DIICOT Caraș-Severin, compania a încasat sistematic de la Complexul Energetic Hunedoara, și a beneficiat de contracte cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale, Compania Națională a Huilei , Colterm Timișoara sau de la primării locale. Ulterior, Vrânceanu a divizat firma LCC, transferând datoriile către o societate nouă, care a intrat însă rapid în insolvență.
Prima firmă a Vrâncenilor a fost vizată și într-un dosar de evaziune fiscală, procurorii descoperind tranzacții suspecte prin circuite offshore din Seychelles. Deși ancheta a dezgropat cheltuieli fictive de peste 13 milioane de lei, dosarul s-a prescris în 2020. Compania LCC a intrat apoi în insolvență, cu datorii de 15 milioane de lei, dar Cătălin Vrânceanu a apucat să-și scoată dividende de 2,9 milioane.
În cazul celei de-a doua firme (Explo Mining Coal), Vrâncenii au motivat că activitatea comercială propriu-zisă devenise prea greu de gestionat dintr-un singur loc.
Prin urmare, jumătate dintre active și contracte au fost transferate unei companii nou înființate: Regroup Construction & Mining.
Aceasta din urmă a absorbit totodată aproape toți angajații de la Explo Mining, mai puțin cinci migranți originari din Sri Lanka și India, care lucrau pentru familia Vrânceanu de prin 2022.

Daună gravă la societatea locală de apă
Pe lângă migranți, firma Explo Mining Coal a mai rămas cu un contract de reabilitare și extindere a rețelelor de aductiune și canalizare din Anina, în valoare de 43 milioane lei, bani europeni. Afacerea fusese parafată în 2020 cu societatea locală de apă (AquaCaraș), deținută de Consiliul Județean.
Entitatea respectivă a reprezentat sistematic o vacă de muls pentru clientela de partid. A urmat al doilea contract cu firma familiei Vrânceanu, în valoare de 11 milioane lei și el abandonat o dată cu reorganizarea.
Ambele însă au fost neonorate.
Păi și cum au luat țeapă de două ori? – l-am întrebat pe directorul societății AquaCaraș:
“Am reziliat contractul și ne judecăm acum la Curtea de Apel București. I-am dat în judecată atât pe Vrânceanu, cât și pe cel care apare acum în actele firmei. Nu au venit la decontare cu niciun document. Au încasat avansul, iar o parte din bani am reușit să-i recuperăm prin scrisorile de garanție. Pentru restul, procesul e încă pe rol”, ne-a explicat situația pe scurt Gheorghe Filipescu, șeful AquaCaraș,.
Societatea locală mai are încă de recuperat de la firma familiei Vrânceanu (Explo Mining Coal), aproximativ 1 milion de euro.
Romeo Dunca, fostul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin în perioada 2020-2024, a dispus atunci executarea scrisorilor de garanție.
El crede că societatea locală de apă a fost fraudată cu bună știință.
Uitati-va ce afaceri are Vrânceanu șoțul și cîte țepe a dat numai la AquaCaraș.
Romeo Dunca, fostul președinte al Consiliului Județean
Cum și-a încasat banii de avans și nu a mai făcut lucrarea, cum și-a divizat firma cu intenția de a frauda și nu se întâmplă nimic și am devenit noi niște nebuni când am mers să cerem executarea scrisorii de garanție
AquaCaraș, contracte de milioane și cu familia Bejeriță
Și milionarul cărășean, Ion Bejeriță, susținătorul financiar al familiei Vrânceanu la licitații publice, a provocat daune la compania județeană de apă.
Pe același model, în 2014, firma lui Bejeriță (Emiliano Vest) a câștigat un contract din fonduri europene de 27,7 milioane de lei, pentru reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din Oțelu Roșu. Lucrările s-au împotmolit, însă, iar compania lui Bejerita a cerut rezilierea contractului în septembrie 2016.
Ulterior, societatea locală de apă a acționat în instanță Emiliano Vest, pentru recuperarea prejudiciilor, dar a pierdut procesul și a fost obligată să achite contravaloarea lucrărilor executate, în baza a două cereri de plată (ultima din martie 2016), în valoare de 4 milioane lei.
În 2018, firma lui Bejeriță a depus situația finală de lucrări și a solicitat un decont suplimentar. Inginerul desemnat să evalueze proiectul după rezilierea contractului a considerat însă că suma cerută era supraevaluată și a semnalat lipsa unor documente.
Autoritatea de management POIM a solicitat o expertiză tehnică, aprobată ulterior de Ministerul Fondurilor Europene, care a condus la efectuarea unei plăți suplimentare de 3,9 milioane de lei.

Când proiectul a fost scos din nou la licitație în 2020, valoarea contractului crescuse la 39 de milioane de lei, fonduri europene.
Noul câștigător și unic participant la licitație? Tot Bejeriță. De data aceasta, prin cealaltă companie a sa (EMV Util) și în tandem cu firma Vrâncenilor (Explo Mining Coal), plus alte două societăți.
Numai că și acest contract a fost reziliat, tot la cererea firmei lui Bejeriță, în decembrie 2022. Motivul invocat: lucrările nu puteau fi executate conform proiectului tehnic. Acesta a fost refăcut pe cheltuiala societății județene de apă, dar contractorii „tot nu au continuat lucrarea, având un ritm de lucru nesatisfăcător”, susțin oficialii AquaCaraș.
Bejeriță a rămas cu 2,3 milioane de lei din acest contract, iar compania județeană nu a mai ripostat. Între timp, programele europene din care fuseseră alocate fondurile (POS Mediu și POIM) s-au încheiat, iar AquaCaraș a pierdut finanțarea nerambursabilă.
Locuitorii din Oțelu Roșu au rămas astfel fără rețele reabilitate de canalizare și apă. Procedura a fost reluată în 2023, cu un nou antreprenor, iar lucrările se desfășoară în prezent. Finanțarea este asigurată acum exclusiv din fonduri guvernamentale, iar valoarea contractului se ridică la 33,7 milioane de lei.
Cine a preluat firma Vrâncenilor
Când și-au reorganizat afacerile cu asistenta avocatului Gorun, familia Vrânceanu a transferat firma veche (Explo Mining Coal) către o moldoveancă, Oxana Murzac, fostă chelneriță în Chișinău.
Femeia ar fi trebuit să împartă acțiunile cu un anume Dănuț Izvernari, dar pe acesta l-a refuzat Registrul Comerțului fiindcă avea cazier fiscal, deși declarase pe propria răspundere că n-are antecedente. Oricum, bărbatul conduce de facto firma (Explo Mining Coal), iar Oxana Murzac este partenera lui de viață. Si, în general, ei lucrează împreună: au mai fost asociați într-o întreprindere aflată azi în insolvență.
Cert este că noii patroni ai companiei, folosită anterior de Vrânceni, se simt acum înșelați. Când au preluat afacerea, soțul șefei DIICOT le-a promis că totul e în regulă, că societatea e curată și că are contracte bune. În realitate, s-au trezit ca e plină de datorii și că încasase deja avansuri consistente pentru lucrări neexecutate. Aveau practic doar un generator de litigii.
Dănuț Izvernari, cel care acum conduce informal firma, spune că o parte din avansul primit de familia Vrânceanu de la AquaCaraș, adică peste 12 milioane de lei, nu s-a regăsit niciodată în teren:
“Sincer, nu știu unde e diferența de bani. Noi am făcut rectificări, am mai lucrat, dar se văd doar vreo 6 milioane. Restul… nu știu unde sunt. (…) V-am spus că activitatea infracțională a continuat și după ce ne-a dat firma: ne-am trezit cu facturi emise către Conversmin, deși practic nu mai aveau dreptul să emită. (…) Am făcut plângeri penale, am sesizat până și Parchetul European, am sesizat tot, dar se pare că stă pe loc. Nimeni nu face nimic!” – ne-a declarat Izvernari.
El a adăugat ca totul părea ok când a studiat documentele firmei, înainte s-o preia. Nu ar fi avut pierderi, dar apoi au început sa curgă facturile și restanțele pentru TVA la ANAF.
Eu am fost înșelat în preluarea acestei societăți pentru că ni s-a prezentat cu totul și cu totul altă situație. Ulterior am realizat ceea ce se întâmplă”
Dănuț Izvenari,
noul șef al firmei Explo Mining Coal
Ne-a transmis și un document despre care susține că reprezintă o plângere penală către DNA, în care descrie cum s-a cunoscut cu Vrânceanu.
“În luna Noiembrie 2022, l-am cunoscut pe numitul Vrânceanu Cătălin. De la bun început acesta a încercat să se apropie de persoana mea (Izvernari Dănuț-Nelu) și să îmi câștige încrederea. Acesta a pozat în permanență într-un om de afaceri de succes. Nu s-a ferit să se laude cu contractele pe bani publici derulate în trecut pe numeroasele societăți pe care le-a deținut. De asemenea, acesta s-a lăudat în permanență că are conexiuni foarte puternice la nivelul unor factori de decizie din vestul țării (Județele Caraș-Severin și Timiș), atât în mediul politic, dar și în cadrul autorităților judiciare. În acest scop, s-a prevalat în permanență de „funcția” deținută de soția sa, Vrânceanu Carmen, respectiv aceea de Procuror D.I.I.C.O.T. În acest sens, acesta mi-a relatat cum soția sa a demarat numeroase anchete penale împotriva persoanelor ce dețineau funcții publice și care l-au împiedicat derularea afacerilor în trecut, dar și împotriva administratorilor societăților comerciale concurente celor administrate de dumnealui.”
În 2014, Dănuț Izvernari a fost condamnat pentru dare de mită și complicitate la abuz în serviciu după ce a dat șpagă primarului de atunci din Reșița ca să obțină un contract de furnizare produse petroliere.
Izvernari a mai fost anchetat și la DIICOT pentru constituirea unui grup organizat și evaziune fiscală în dosarul rușilor de la Lukoil. Procurorii acuzau rețeaua că ar fi prejudiciat bugetul României cu aproximativ 9 milioane lei, prin achiziții și livrări de bitum rutier provenit de la Lukoil Neftochim Bourgas din Bulgaria, fără să plătească TVA și impozit pe profit.
Cercetările vizau în primul rând reprezentanți ai Lukoil România, adică pe cetățenii ruși sau români care au ocupat funcții-cheie în companie, și au început în 2015 la DIICOT Bacău. Ulterior, s-au extins la DIICOT Caraș-Severin, care a deschis un alt dosar în 2017. Ambele anchete au fost închise între timp.
Pe Dănuț Izvenari îl regăsim și în afaceri din Republica Moldova, asociat cu cetățeni ruși. La Chisinau, de exemplu, are o firmă care se ocupă cu recrutarea de muncitori din țară și străinătate.
Și partenera de viață a lui Izvernari, Oxana Murzac, face afaceri cu beneficiari din spațiul post-sovietic. În afară de fosta firmă a familiei Vrânceanu, femeia apare și într-o companie care produce energie (Next Era Energy Solutions). Este asociată acolo cu doi ucraineni (Lucian Bococi și Golovko Oksana ). Bococi e partener cu Dănuț Izvernari, iubitul Oxanei, într-o firmă energetică din Uzbekistan (Standard Group Asia) . Izvernari însă nu a vrut să vorbească cu noi despre aceste afaceri.
Epilog: statul rămâne cu datoria, iar Vrâncenii cu profitul
Fosta firmă a familiei Vrânceanu (Explo Mining Coal) figurează acum cu datorii de 3 milioane de lei către bugetul de stat. Fondatorii însă au dispărut de mult din ecuație.
După divizarea afacerii din 2023, grosul contractelor bănoase au fost trecute pe o firmă nouă (Regroup Construction & Mining), menită să aspire în continuare bani publici. Aceasta din urmă a fost transferată în aprilie 2025 pe numele unei apropiate a fraților Vrânceanu, cu care aceștia au și derulat contracte de milioane când controlau firma veche (Explo Mining Coal).
Beneficiarul real al noii companii (Regroup) este însă Claudiu Vrânceanu, cumnatul procuroarei Carmen Vrânceanu, șefa DIICOT Caraș-Severin.
Iar cifrele au tot urcat: noua firma a familiei (Regroup) a avut în 2024 o cifră de afaceri de 21 milioane lei, cu 44% mai mare față de anul precedent. Are deja și datorii serioase, în valoare de 19,4 milioane de lei.
Anul acesta, Regroup a obținut contracte publice de la societatea de stat Conversmin, un client constant al firmelor operate de familia Vrânceanu. Va trebui sa execute mai multe lucrări de ecologizare și întreținere a stațiilor de epurare care neutralizează apele reziduale de mină.
Cel mai important a fost contractul-cadru semnat în mai 2025 de Conversmin cu firma Regroup, în valoare de 4,9 milioane de lei, pentru mentenanța stației de epurare Boița Hațeg (județul Hunedoara).

Ion Bejeriță, în timpul perchezițiilor procurorilor din 2014. FOTO: Mediafax Foto
Avocatul Gorun lucrează și pentru milionarul Ion Bejeriță
Avocatul Laurențiu Gorun, ginerele lui Ion Mocioalcă și cel care a ajutat familia Vrânceanu să-și reorganizeze afacerile, apare ca mandatar și în schemele milionarului Ion Bejeriță (finul lui Mocioalcă).
Gorun a fost avocatul firmei Axio Mixing, implicată într-un caz mamut de evaziune care îl implică pe Bejeriță, dar care se apropie acum de prescripție.
Potrivit publicației locale Insider™, Gorun a semnat în 2021, în numele unei alte firme apropiate de Bejeriță (Leicester Invest), achiziția unui hotel în construcție și a unui teren concesionat pe 49 de ani, pe malul lacului Văliug. Vânzătorul a fost societatea Hidroconstrucția, iar prețul tranzacției s-a ridicat la doar 520.000 euro (deși aceleași bunuri fuseseră cumpărate de Hidroconstrucția, cu 20 de ani înainte, cu 1,1 milioane euro).
L-am întrebat pe avocatul Laurențiu Gorun cum a ajuns sa lucreze cu familia Vrânceanu și care a fost rolul lui exact în reorganizarea afacerilor acestora:
“(…) O să vă rog să înțelegeți că nu am posibilitatea de a vă furniza nicio informație despre vreun client sau potențial client al nostru și am fi recunoscători dacă veți înceta acțiunile denigratoare și șicanitoare pe care le-ați întreprins până acum (…)”
Avocatul Gorun mai spune ca a plătit taxe pentru banii investiți în diferite plasamente imobiliare și că a dat concurs pentru postul ocupat acum în administrația societății strategice Romarm, fără legătură cu împrumutul de 1,6 milioane de lei acordat PSD.
Citește mâine al treilea episod din seria de investigații „Stăpânii din Banat”
Autor: Romana Puiuleț
A contribuit: Iurie Sănduță (RISE Moldova)
Editor: Mihai Munteanu (Captura)
Fact checking: Roxana Jipa
Romana Puiuleț 



Rise Project