PRIN CENUȘA OLTENIEI

• În inima Olteniei, oamenii se roagă să nu bată vântul. Un simplu fenomen meteo le aduce imagini apocaliptice cu nori de cenușă care le înghit casele și curțile iar aerul devine irespirabil. Cenușa vine de la termocentralele Complexului Energetic Oltenia unde se produce energie electrică prin arderea cărbunelui. 

• Țara noastră este fruntașă, pe hârtie, într-un top european al celor mai puțin poluante state, dar datele raportate oficial de la București (privind emisiile de dioxid de carbon) au ridicat suspiciuni în interiorul instituțiilor europene de profil. 

• Miza este de sute de milioane de euro, contravaloarea certificatelor CO2 pe care ar fi trebuit să le achiziționeze Complexul Energetic Oltenia. Experții independenți, care au analizat cifrele, au susținut că există neconcordanțe mari în raportări și că e nevoie de o investigație independentă cu finanțare europeană. 

• O analiză realizată de OCCRP a constatat că termocentralele pe lignit ale CEO au raportat emisii de dioxid de carbon neobișnuit de scăzute în ultimii opt ani. Posibila subevaluare a datelor a fost estimată de OCCRP la peste 250 de milioane de euro în taxe de carbon.

• RISE și OCCRP au investigat separat acest fenomen, iar autoritățile noastre se apară și susțin că nu există nicio problemă în rapoarte. În multe cazuri însă argumentele au fost fie demontate de specialiști, fie au fost contrazise chiar de actele oficiale emise de aceleași instituții.   

• În ciuda promisiunilor făcute la Bruxelles, țara noastră stagnează sub planuri de decarbonare care mai de care mai eșuate, în timp ce Complexul Energetic Oltenia este ținut în viață de stat prin subvenții de zeci, chiar și sute de milioane de euro anual.

„Doamne, să nu bată vântul!”

Când familia ei vine în vizită vara, copiii și nepoții doctoriței pneumolog Maria Brăcaci preferă să ia masa afară, în foișor – asta numai dacă poluarea cu cenușa le permite.

„Ne rugăm: «Doamne, să nu bată vântul», că dacă bate ne băgăm repede în casă, claie peste grămadă, pentru că nu putem mânca, că se așază peste tot. Așa e stratul”, povestește ea.

Familia Brăcaci locuiește la câțiva kilometri de una dintre cele mai mari termocentrale pe cărbune din România, în orașul Turceni, din sud-vestul țării. Termocentrala este deținută de Complexul Energetic Oltenia SA, compania energetică de stat a României, care furnizează o treime din electricitatea țării. Oltenia arde aproape exclusiv lignit, un tip de cărbune de calitate scăzută pe care experții îl consideră extrem de periculos pentru sănătatea oamenilor.

„Comuna noastră este clasificată ca zonă cu risc ridicat. Oamenii se pot pensiona cu doi ani mai devreme. Asta din cauza poluării”, povestește fostul cadru medical. Regulat, gospodăria ei și altor zeci de vecini sunt afectate de nori de praf și cenușă care rezultă din arderea lignitului pentru producerea de energie electrică. Mai exact din arderea incompletă a lignitului. În apropierea marilor termocentrale de la Rovinari, Turceni și Ișalnița sunt amenajate sute de hectare unde sunt depozitate aceste reziduuri. Autorizația de mediu cere CEO să facă un amestec de apă cu cenușă în așa fel încât acesta să nu se ridice în aer.

La fiecare vânt mai puternic însă cenușa este ridicată sute de metri în aer și purtată pe kilometri întregi, afectând localitățile din jur. În ultimii 10 ani, Garda de Mediu Gorj a verificat Complexul Energetic Oltenia de sute de ori și a amendat unitățile de la Turceni și Rovinari de 29 de ori. Totalul amenzilor este de aproape 1 milion de lei pentru poluare cu pulberi. La aceste sume se adaugă alte sute de mii de lei amenzi pentru depășiri ale plafoanelor de emisii la cele trei mari unități – Turceni, Rovinari și Ișalnița.  

”Nu de puține ori am constatat că lucrurile nu au mers așa cum prevedea autorizația de mediu. La Turceni am venit cu o măsură suplimentară, prin actele noastre de control, să se monteze niște aspersoare”, a declarat Gheorghe Sanda, comisarul șef al Gărzii de Mediu Gorj. 

Deși locuitorii din apropierea termocentralelor se plâng de poluarea cu zgură și cenușă, sistemele de verificare a calității aerului fie nu înregistrează episoadele de poluare, fie nu măsoară depășirile. Explicația vine chiar de la comisarul de mediu.

“Atât în Rovinari, cât și în Turceni, Agenția de Mediu are niște stații de monitorizare a calității aerului. Alea care fac parte din sistemul integrat al calității aerului. Ele în mod normal ar trebui să înregistreze absolut aceste episoade de poluare accidentală, însă noi nu am constatat tot timpul lucrurile astea. De ce? Pentru că ele nu sunt amplasate pe direcția predominantă a vântului”, a explicat Sanda. 

Cu alte cuvinte, instalațiile de măsurare a calității aerului sunt așezate într-o zonă în care practic nu preiau acele particule fine de suspensii care i-ar putea conduce pe cei de la Garda de Mediu să dețină niște date certe. Dar de ce nu pot fi mutate de ANPM? Pentru că ele aparțin ministerului mediului. Și ca lucrurile să fie și mai complicate, comisarul de mediu susține că de fapt stațiile măsoară doar particulele PM10, nu și pe cele de 2.5 care sunt cele mai periculoase pentru sănătatea umană. 

În realitate, nici emisiile de PM10 nu sunt înregistrate cu recurență. Dovadă stă episodul de poluare din data de 27 iunie de anul acesta când un nor de praf de la depozitul din Turceni a acoperit Brăneștiul (Gorj), una dintre cele mai afectate localități de poluarea cu pulberi și unde locuiește familia Brăcaci. Deși din imagini norii cu zgură sunt ușor vizibili, sistemele online de detecție nu au înregistrat nicio depășire, iar în sistemul de monitorizare a calității aerului, la categoria PM10, nu apare indicată nicio cifră. 

“A bătut vântul și a plouat și a ridicat praful iarăși la zeci de metri în sus”, povestește Maria Brăcaci, care locuiește la câțiva kilometri distanță de unitatea CEO Turceni și depozitul de zgură. Localitatea se află pe lista zonelor cu risc și care sunt afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui.

Familia Brăcaci este singura din Brănești care a dat în judecată Complexul Energetic Oltenia pentru poluare cu pulberi. După ani de procese soții Brăcaci au câștigat, dar asta nu le-a rezolvat problema poluării.

“Clima e în schimbare și avem vânturi aproape în fiecare zi. La un moment dat n-am mai putut suporta”, povestește Maria Brăcaci, așezată la o masă din foișorul din curtea casei.
Din urmă apare și soțul ei, Savu Brăcaci, un bărbat înalt, subțire și costeliv. “Veniți aici să vedeți cum stă praful pe etajeră. Haideți, veniți!”, ne îndeamnă supărat bărbatul.

Acum cinci ani, sătui să înghită praful din depozitul de cenușă de la Turceni, soții Brăcaci s-au hotărât să meargă în instanță și să solicite CEO să rezolve problema poluării. Au adus probe, martori și expertize care au arătat “că o parte din componentele prafului poluant (nisip, praf, argilă, metale grele) se acumulează în țesuturile vegetale” și le afectează culturile și viața. Familia a cerut daune și eliminarea factorilor poluatori.

În apărarea ei, printre altele, termocentrala Turceni a solicitat judecătorilor să nu le dea drept de cauză și a invocat faptul că unitatea este monitorizată 24 de ore din 24 prin stația de monitorizare a aerului administrată de ANPM. Adică exact aceeași unitate care nu a înregistrat în sistemul online poluarea de la furtuna din iunie și despre care comisarul de la Garda de Mediu Gorj a susținut că nu este poziționată corect pentru a prelua și măsura particulele de praf. 

După câțiva ani de procese, familia Brăcaci a câștigat în instanță, dar asta nu a schimbat cu nimic realitatea cu care se confruntă când vin furtunile care înghit cu praf zona în care locuiesc. 

Dar poluarea cu particule de praf nu înseamnă doar disconfort în perioada furtunilor, ci și un risc de îmbolnăvire sau de acutizare a unor boli respiratorii în cazul pacienților cronici. Maria Brăcaci știe asta pentru că a fost medic specialist în pneumologie la unul dintre spitalele din zonă. Femeia spune cu amărăciune că a ajuns să urmărească posibilele efecte ale acestui tip de poluare și să fie propriul pacient.

“Efectele asupra sănătății sunt multiple. Particulele de dimensiuni mai mari se opresc în mucoasa nazală și chiar în laringe, și prin tuse se elimină. Dar cele fine se inhalează, pătrund în bronhii și obstrucționează bronhiile și atunci aerul cu oxigenul pătrunde în cantitate mică, nu se mai oxigenează creierul foarte bine, inima și chiar plămânii”.

Adică exact acele particule PM 2,5 pe care sistemele de monitorizare a calității aerului nu le verifică. 

“Dacă făceam o expertiză pe sănătate, și făceam spirometrie prin sondaj la persoane care nu sunt fumători, la persoane care n-au lucrat în mediu (nr toxic), dar care au locuit aici, cred că ieșea un dezastru. Mergeți la Iliești, peste Jiu, să vedeți ce este acolo. În primăvara asta a fost mai rău la ei, decât la noi. Știți cum era, cum e prin filme, furtuni de nisip”, a explicat Maria Brăcaci

Viața soților Brăcaci din Brănești este trasă la indigo cu cea a familiei Gengiu, din Iliești. Singurele diferențe sunt că Iliești se află pe malul drept al râului Jiu și că soții Gengiu nu au avut bani de expertize, avocați și procese. În rest, asemănările se țin lanț. 

“În aprilie cand a fost furtună nu se mai vedea nimic. Nu se vedea până la colțul casei așa de rău a fost. Și au fost de multe ori. Aproape în fiecare zi se ridică praful. Ieri a fost, alaltăieri a fost”, povestește Vlad Gengiu, în timp ce soția sa Maria se duce în casă ca să aducă telefon în care au fost salvate imagini video. “Să vedeți și dumneavoastră cum arată furtunile de nisip din zona Turceni”.

După câteva minute femeia se întoarce cu imaginile care arată cum le-au fost înghițite de praf casa, vița de vie, în timp ce coșurile de evacuare ale termocentralei Turceni abia se zăreau în depărtare. Soții Gengiu spun că poluarea le-a afectat viața, dar că după 50 de ani în Iliești nu mai au putere să se mute. Analizele la apă sunt proaste și ei depind de filtre. Apa din fântână la fel nu poate nici ea să fie folosită, iar plantele sunt mai tot timpul acoperite de praf.

“Au venit mulți la noi aici de la mediu. Au venit și au plecat. Nu se face nimic aici. Au tot zis că fac și nu au făcut. Am făcut atâtea adrese, am ajuns și la București când a fost cenușă multă. Nu a vrut niciunul să meargă cu mine. M-am dus singură. M-am dus și le-am spus problemele noastre. Nu am frică de nimeni!”

De la București li s-a transmis că totul este în regulă și că raportările de pulberi sunt în limite legale, deci nu este nicio problemă. Cel puțin asta spun hârtiile.

Suspiciuni cu privire la raportările României

Complexul Energetic Oltenia stă bine pe hârtie nu doar la categoria poluarea cu cenușă, dar și la emisiile cu dioxid de carbon. 

Când vine vorba despre emisii cu efect de seră, România este printre cele mai verzi state din Europa în sectorul extrem de poluant al termocentralelor pe lignit. Unul pe care se sprijină, cu bune cu rele, securitatea energetică a României.

Pe hârtie, țara noastră deține termocentralele care, în urma arderii cărbunelui, poluează cel mai puțin, drept urmare factura de plată pentru emisiile de carbon este printre cele mai mici în UE. 

Această realitate se reflectă în certificate CO2, pe care statele membre sunt obligate să le plătească tribut pentru poluare. “Poluatorul plătește” este deviza Uniunii Europene cu care țintește reducerea gazelor cu efect de seră. An de an, Comisia Europeană crește prețul acestor certificate și forțează astfel mâna statelor membre care nu vor să se dezică de cărbune în procesul de producție al energiei electrice.

Dar să ne întoarcem la România. La începutul acestui an, fostul ministru Sebastian Burduja anunța cu fală că țara noastră a depășit orice așteptări și că suntem în topul țărilor cu cele mai reduse emisii de dioxid de carbon.  

“Cum stă România la capitolul emisii de CO2? Ei bine, suntem statul membru care a redus cel mai mult emisiile de gaze cu efect de seră (GES) față de nivelul din 1990, respectiv cu 77%, comparativ cu 31% media Uniunii. Iată că putem fi și noi campioni europeni la un capitol”, a scris Burduja pe pagina lui de Facebook. 

Situația însă nu e atât de verde precum pare. Ca un paradox, explicația autorităților de la noi este că centralele noastre nu poluează pentru că sunt vechi și ineficiente energetic, nemailuând în calcul faptul că folosesc liginit de proastă calitate care nu arde complet. Complexului Energetic Oltenia de exemplu, principalul producător de energie pe bază de lignit, nu ajunge să polueze precum alți operatori europeni care folosesc același tip de combustibil. De ce? Pentru că se arde mult în gol lignit de proastă calitate.

Așa explică țara noastră gradul mic de poluare din cifrele mici pe care le prezintă anual Comisiei Europene. În aceste condiții țara noastră  stagnează sub planuri de decarbonare care mai de care mai eșuate, iar CEO este ținută în viață de statul român prin subvenții de zeci, chiar și sute de milioane de euro anual. 

Cifrele raportate de România nu au trecut neobservate și au ridicat suspiciuni în birourile celor de la UNFCCC și care fac analize și care au observat că datele  se află sub medie. În ultimii ani, țara noastră a fost întrebată cu privire nivelul scăzut al factorilor de emisie raportați Comisiei Europene prin Sistemul European de Comercializare a Emisiilor (EU- ETS).

Ani la rând, factorii de emisie pentru lignit raportați de România au fost atât de mici, încât au ieșit din baremele europene. Autoritățile de la noi au explicat aceste diferențe prin faptul că instalațiile sunt foarte vechi, ineficiente, drept urmare arderea cărbunelui este incompletă. Astfel nu tot carbonul ajunge să formeze particule de CO2 și să iasă pe coș. În urmă rămâne însă multă cenușă și monoxid de carbon – gaz care nu se află pe lista gazelor cu efect de seră, deci nu este taxat.  

Pentru a obține aceste cifre mici, România a ponderat emisiile cu un factor de oxidare, care transpune în calcule fix arderea incompletă. Așa a fost redusă mult cantitatea de emisii raportată. Dacă în formulele de calcul standard, oxidarea este considerată ca fiind aproape completă 99-100%, termocentralele CEO ajung și la 75%. Reporterii OCCRP/RISE au pus la dispoziția unor experți emisiile raportate și explicațiile autorităților române. După o analiză aceștia au susținut că argumentația nu este convingătoare.

“Afirmația că factorul de emisie scăzut este explicat printr-un factor de oxidare scăzut nu este plauzibilă. Nu este de conceput ca mai mult de 10% din carbonul conținut în combustibil să părăsească coșul de combustibil nears”, este de părere Hermann Hauke, Senior Researcher la Oko-Institut. Cu sediul în Berlin și fondat în 1977, Oko Institut este o organizație de cercetare și consultanță în domeniul mediului, care dezvoltă strategii pentru dezvoltare durabilă.

Expertul german a adăugat că explicațiile din România nu pot fi în conformitate cu controlul poluării aerului și “este, de asemenea, neplauzibil că această pondere mare de lignit să nu fie utilizată pentru a produce electricitate, ci pur și simplu să fie evacuată”.

Concluziile lui Hauke au fost împărtășite și de un alt expert din România care, de teamă să nu-și piardă locul de muncă, a dorit să-și păstreze anonimatul. Acesta a susținut că indiferent dacă raportările către EU-ETS se pot face cu sau fără factor de oxidare, rezultatele nu ar trebui să difere semnificativ. Iar orice diferență ar trebui explicată și justificată. Problema apare în momentul în care nu există transparență în date.

În momentul în care au două metodologii, dacă nu le-a ieșit bine, îl fac pe altul și nu-i putem verifica niciodată, fiindcă nu avem acces la datele de pe site-ul ANPM. Nici UNFCCC nu poate să-i verifice, dar le acceptă

Expert consultat de Rise

Dar de ce nu se pot face calcule exacte? Pentru că datele de activitate ale termocentralelor nu sunt publice. Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a refuzat să furnizeze reporterilor RISE informațiile solicitate și a invocat “protecția know-how-ului” și faptul că ar fi confidențiale. 

Cât privește suspiciunile organismului internațional cu privire la raportări, acestea nu au ridicat îngrijorări în interiorul Agenției Naționale pentru protecția Mediului (ANPM). Motivul? Legislația nu le cere în mod expres să facă o verificare.

În toată această ecuație, ANPM joacă un rol multiplu. Pe de o parte este organismul care emite autorizațiile privind emisiile de gaze cu efect de seră, pe de alta răspunde pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin UNFCCC de țara noastră. 

Întrebată despre emisiile mici ale României la nivel european, dar și de faptul că factorul de emisie a scăzut constant în ultimii ani, conducerea ANPM nu a oferit un răspuns direct și s-a rezumat să spună că nu deține date în acest sens și nu a făcut un control. 

Nici nu era cazul, a fost reacția conducerii Complexul Energetic Oltenia, care spune că unitatea de producție nu poate fi comparată cu alți operatori din Europa care utilizează  lignit pentru producția de energie electrică. 

“Nu pot fi comparate decât emisiile generate de același tip de instalații, același tip de combustibil și pentru aceeași producție de energie”. 

CEO susține că se aprovizionează exclusiv din bazinul carbonifer al Olteniei, unde cărbunele e plin de steril, are o calitatea inferioară cu putere calorifică mică, fapt care a rezultat într-un conținut mic de carbon și o  imensă cantitate de cenușă rezultată în urma arderii incomplete. 

Cu cifrele în fața, Hermann Hauke de la Oko Institut îi contrazice din nou pe cei de la CEO și e de părere că, pentru a se face lumină, este necesară o investigație de laborator independentă, care să fie finanțată de Comisia Europeană. 

În prezent toate raportările de emisii se bazează pe date și analize făcute într-un laborator acreditat și deținut de CEO. Cu alte cuvinte, Complexul Energetic Oltenia își face propriile analize de laborator pentru lignitul pe care-l folosește tot ea pentru producția de energie.    

“Factorii de emisie raportați de centralele electrice pe lignit din România sunt suspect de mici. (…) Puterea calorică a lignitului extras în România este comparabilă cu cea a lignitului extras în Germania. Nu văd un argument convingător pentru care factorii de emisie ar trebui să fie atât de mici în România. (…)“, a încheiat Hermann Hauke.

În timp ce specialiștii independenți și organismele internaționale ridică semne de întrebare cu privire la valorile mici raportate de România, Ministerul Energiei de la noi invita la calm. Factorii de emisie de la CEO sunt în baremele europene ni se spune din birourile de la București. Iar motivul pentru care factorii sunt mici s-ar datora și faptului că CEO consumă foarte mult gaz natural în procesul de ardere: 

“După cum bine se ştie, gazul natural are un factor de emisie mult sub valoarea factorului de emisie a lignitului şi, mai precis, sub jumătatea acestuia, acest lucru generând o scădere a emisiilor de CO₂, și, automat, a factorului de emisie pe centrală.”
Exact același paragraf a fost formulat cu „copy-paste” în răspunsurile primite de reporterii RISE de la Ministerul Energiei și de la Complexul Energetic Oltenia pentru solicitări de presă diferite.

Argumentația de mai sus vine să contrazică documentele interne ale Complexului Energetic Oltenia, dar și de documentele Comisiei Europene. Mai multe rapoarte arată că gazul nu reprezintă nici măcar 1% din acest proces de ardere și că lignitul este combustibilul principal în producerea de energie la CEO. 

De altfel, explicațiile autorităților sunt puse sub semnul întrebării de mai mulți experți și activiști care analizează piața de energie produsă prin arderea combustibililor fosili. 

“Costuri există la toate termocentralele pe cărbune din Europa, însă vedeți că doar certificatele de CO2 reprezintă deja un cost enorm, probabil între 40% și 80% din costul de producție e doar pentru CO2. Acesta e și motivul pentru care majoritatea centralelor pe cărbune din Europa s-au închis sau se închid. Dacă era posibil sa reducă costurile cu CO2-ul prin slaba oxidare, cred ca făceau asta deja”, este de părere Alexandru Mustață, activist în cadrul organizației internaționale Beyond Fossil Fuels .

Acesta a adăugat că puterea calorică mică te obligă să arzi mai mult. “Și cu cât arzi mai mult, cu atât ar trebui să crească emisiile.(..) Dacă tu trebuie să introduci mai mult cărbune, adică trebuie să introduci mai mult carbon ca să produci aceeași cantitate de energie, CO2 nu are cum să fie altfel“.  

Părerea este împărtășită și de Mihai Constantin, senior researcher în cadrul Energy Policy Group. 

Într-o discuție cu reporterii RISE acesta spune că ”justificarea emisiilor scăzute prin calitatea proastă a cărbunelui este discutabilă, deoarece un lignit de slabă calitate ar trebui, în mod normal, să genereze mai multe emisii pe MWh produs, nu mai puține”.

Nici centralele vechi nu sunt un argument valid, susține Corina Murafa, expert în politici energetice și fost consultant pentru World Bank:

“Cu cât e mai veche centrala, cu atât emisiile sunt mai mari, nu mai mici. Deci ar trebui ca ale noastre centrale să fie foarte poluante spre deosebire de centrale pe cărbune mai noi. Adică în niciun caz că sunt vechi se emită mai puțin. Asta mi se par un argument absolut tâmpit”. 

MIZA FINANCIARĂ

Dar care ar fi motivul raportării unor emisii suspecte, sau mai mici decât în realitate? În tot acest hățiș de elemente tehnice, factori de oxidare, calcule, arderi, emisii, răspunsul pare să fie unul simplu – banii.  

O analiză făcută de OCCRP, organizația media internațională la care este afiliată și RISE, sugerează că CEO a avut în ultimii opt ani valori ale emisiilor mult sub mediile altor centrale pe lignit care operează în UE. 

Deși aceste date nu sunt disponibile public, OCCRP a reușit să calculeze factorii de emisie ai companiei energetice de stat comparând două seturi de indicatori pe care unitatea le raportează anual, public, către UE: energia teoretică conținută în tot lignitul ars de fiecare centrală într-un an și emisiile anuale de dioxid de carbon ale acelor centrale.

Pe baza unor estimări conservatoare, această posibilă sub raportare a emisiilor ar fi putut aduce economii Complexului Energetic Oltenia de peste 250 de milioane de euro în taxe de carbon către UE — bani care ar fi trebuit investiți în energie verde.

Contactată pentru comentarii, compania energetică de stat a declarat că estimările OCCRP „pot conține o eroare”. Totuși, compania a recunoscut că a raportat emisii mai mici în ultimii șapte ani. Acest lucru ar putea fi explicat, a spus CEO, prin „calitatea slabă” a lignitului exploatat local în România, despre care afirmă că are un conținut energetic redus și arde ineficient.

CEO a susținut că măsurătorile emisiilor sale respectă strict reglementările UE, fiind verificate independent de auditori acreditați și validate de autoritatea națională de mediu. În fapt, așa cum am spus mai sus, laboratorul care face analiza lignitului ars în cuptoare CEO este deținut chiar de CEO.

Cu toate acestea, mai mulți experți care au analizat datele au considerat această explicație ca fiind improbabilă, deoarece un combustibil de calitate scăzută ar genera în mod normal emisii mai ridicate — nu mai mici — pentru a produce aceeași cantitate de energie.

Hauke Hermann, expert în energie și cercetător principal la Öko-Institut din Germania, a declarat pentru OCCRP că este sceptic în privința datelor raportate de Oltenia și a explicațiilor oferite de companie.

„De la biroul meu din Berlin, nu cred aceste cifre”, a spus el.

„Aș recomanda ca un laborator independent să le verifice și sunt 99 la sută sigur că ar găsi o subestimare.”

Aceiași opinie a avut-o și Sam Van den Plas, director de politici la organizația non-profit Carbon Market Watch. Acesta a declarat că datele ridică semne de întrebare cu privire la validitatea rapoartelor de emisii ale Oltenia și la un „potențial deficit de verificări” în sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii, cunoscut sub numele de ETS.

„Întrebarea esențială aici este: «cine verifică verificatorul?», a spus Van den Plas, îndemnând Comisia Europeană să „ia act” și să „propună îmbunătățiri” pentru legislația care reglementează sistemul cap-and-trade.

Brice Böhmer, liderul pe Climă și Mediu al Transparency International, a susținut și el că deținerea laboratorului de către Oltenia reprezintă un potențial „conflict de interese”, care evidențiază modul în care „întregul sistem ETS are breșe de integritate chiar în nucleul său”.

„Laboratorul responsabil de măsurarea emisiilor ar trebui să aibă un anumit grad de independență față de operator”, a explicat acesta.

CEO, un poluator costisitor 

În timp ce prețul emisiilor CO2 crește, statul pompează bani în mod excesiv și discreționar în Complexul Energetic Oltenia fără a se concentra pe tranziția socio-economică a zonei și pe investiții. 

Cel puțin asta susțin ONG-urile de profil și experții consultați de RISE. După ce ani de zile a vândut energie electrică sub prețul de producție, gigantul Olteniei înghite sute de milioane de euro pentru modernizări și reabilitări și beneficiază de subvențiii de miliarde pentru achiziționarea de certificate CO2. 

În ultimii patru ani, Complexul Energetic Oltenia a primit subvenții în valoare de 4,69 miliarde de lei, pentru achiziția de certificate de emisii de gaze cu efect de seră și 28,7 milioane de lei, compensații din Fondul de Tranziție Energetică. Pe lângă aceste sume, CEO susține că a investit alte 415 milioane de euro în modernizarea termocentralelor de la Rovinari, Turceni și Ișalnița.

Deși în cazul emisiilor de CO2 explicația companiei a fost că emisiile sunt mici din cauza instalațiilor depășite, când vine vorba despre investiții CEO susține că blocurile termocentralelor sunt în stare tehnică bună. Este vorba în special de Rovinari și Ișalnița, unități care sunt menținute anual prin programe de mentenanță pentru care compania cheltuie anual zeci de milioane de lei. 

Organizațiile nonguvernamentale au criticat modul în care statul român a gestionat problema decarbonării și strategiile pe care același stat le-a avut. ONG-urile susțin că CEO arde lignit în mod ineficient atât din punct de vedere energetic, economic dar și al costurilor de mediu. 

“Ministerul Energiei, atât prin Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice, cât și prin Planul de Decarbonare a Complexului Energetic Oltenia, se ambiționează să țină artificial în viață, cu foarte mulți bani, o industrie muribundă, poluantă, care nu mai poate ține pasul cu realitățile și nevoile actuale” , susține Greenpeace într-o analiză a planului de decarbonare a CEO. 

Aceeași părere a fost împărtășită și de experții de la Energy Policy Group, organizație care a dezbătut intens tema decarbonării. Aceștia susțin că actuala strategie a statului de a oferi subvenţii multiple “afectează nu doar șansele CEO de a supravieţui într-o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră, ci are și efecte negative întregului sector energetic, riscă chiar să pericliteze tranziţia justă judeţului Gorj către o economie verde și echitabilă.” 

Planul de renunțare la cărbune a fost girat și aprobat de Comisia Europeană, la pachet cu toate subvențiile și investițiile convenite. În cazul României lucrurile arată extrem de bine pe hârtie. De altfel fostul ministru al energiei, Sebastian Burduja, s-a și lăudat cu poziția specială pe care noi o ocupăm în contextul european. Mai exact, România ar juca un rol semnificativ în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pe continent. Mai simplu spus –  țara noastră, cu cifrele ei mici, a scăzut media europeană și asta a avut un rol benefic cel puțin la capitalul de imagine al UE.

Întrebat în ce măsură a fost respectat planul de restructurare al CEO, convenit cu Comisia Europeană, Ministerul Energiei nu a vrut să dea detalii și a spus că informațiile solicitate de RISE sunt confidențiale.

“Stadiul implementării Planului de Restructurare și Decarbonizare revizuit este comunicat Comisiei Europene prin rapoarte semestriale, în conformitate cu legislația europeană și conține informații confidențiale.”

Se ridică așadar întrebarea: pentru oficialii de la Bruxelles sunt suficiente aceste explicații și raportări lacunare? Corina Murafa crede că autoritățile europene se mulțumesc cu ce primesc. ContactațI de reporterii RISE, reprezentanții EU ETS nu au dorit să comenteze oficial la solicitările de presă.  

“În mandatul Ursulei Von der Leyen Comisia Europeană a devenit foarte politizată și a închis ochii la o grămadă de chestii și continuă să închidă ochii la o grămadă de chestii”. 

Aceeași lipsă de fermitate o regăsim și de partea autorităților din România în contextul jaloanelor PNRR și al planului de decarbonizare. În iunie 2022 în România a fost înființat Comitetul Cărbunelui pentru Coordonarea Implementării Procesului de Decarbonizare. O denumire complicată pentru un organism care trebuia să facă un singur lucru – să supervizeze decarbonizarea sectorului energetic. 

Mai exact stabilirea datei limită pentru încetarea producerii energiei electrice pe bază de lignit și huilă, calendarul retragerii din exploatare a capacității totale instalate pe bază de lignit și huilă și calendarul de închidere a carierelor de lignit și a minelor de huilă.

Tipic pentru România, trei luni mai târziua fost înființat un al doilea comitet, a cărui menire era să pună la dispoziție consultanță de specialitate în implementarea procesului de decarbonizare. Corina Murafa susține că de la înființare, comitetul nu a fost reunit niciodată și nicio întâlnire nu a fost programată.  

“Fac și eu parte din acel comitet, am fost numită. De la vremea respectivă, când a fost semnat ordinul de numire, niciodată nu s-a mai reunit comitetul ăla. Care este o ficțiune pe hârtie, deși face parte din legile privind decarbonizarea din PNRR”, a explicat Murafa.

O ficțiune a rămas și un alt raport pe care România trebuia să-l facă pentru a demonstra că, în contextul directivei acum privind eliminarea gazului rusesc, independența energetică nu poate fi asigurată fără cărbune. Realizarea raportului era la fel tot o prevedere în cadrul PNRR. 

“TransElectrica trebuia să facă un studiu de adecvanță care să arate că fără cărbunele ăsta nu se poate. Problema este că acest studiu nu există și TransElectrica nu l-a produs niciodată și nu-l poate produce pentru că nu-i reală perspectiva, că fără cărbune nu se poate.”

---

Autori: Roxana Jipa, Andrei Ciurcanu, Eli Moskowitz (OCCRP), Leopold Salzenstein

Fact checking – Departamentul de Fact-checking al RISE Moldova

---

Investigație realizată cu sprijinul Journalismfund Europe