Afaceri cu rădăcini în regimul comunist

Fondatorul Mineco a făcut afaceri de anvergură în ultimii 20 de ani în România.

Copșa Mică, Transilvania: Orașul românesc din inima Transilvaniei a fost cel mai poluat din Europa, la mijlocul anilor’90, din cauza a două companii locale: ­ producătorul de negru de fum Carbosim și uzina de plumb Sometra.

Sometra a fost locul în care s­-au întâlnit principalii actori din afacerea Moldomin-Mineco de astăzi. Sârbul Dimitrije Aksentjievic făcea afaceri, la Sometra, la mijlocul anilor’90, cu actualul său reprezentant la București, Adrian Dan Rus.

Aksentjievic era atunci angajatul Glencore International și făcea tranzacții de anvergură cu plumb în România, iar Adrian Rus era directorul comercial al combinatului Sometra SA.

În 1998, Aksentijević a fost implicat și în procesul de privatizare al companiei Sometra, dar nu direct, ci prin intermediul unui afacerist local, Ștefan Mărginean, proprietarul grupului Metanef, o mai veche cunoștință a sârbului și un colaborator tradițional al grupului Marc Rich, de unde provine și Glencore International.

Stefan Mărginean, proprietar Metanef/Neferal, vechi partener de afaceri al Glencore și, ulterior, al Mineco

Ștefan Mărginean, în vârstă de 70 de ani, explică colaborarea cu sârbul Aksentijević, într-­un interviu pentru RISE Project: “La privatizarea din Copșa Mică am lucrat cu Miki Aksentijević. El a vrut să mă ajute să vină cu banii să luăm Sometra. Eu m-am dus în față la privatizare, nu el. Numai că lucurile nu au decurs cum am vrut noi”. În pofida colaborării cu reprezentantul Glencore, Metanef a pierdut licitația în fața grupului grec Mytillineos Holdings.

Mărginean susține astăzi că oferta sa a fost mult mai bună decât a grecilor

Metanef a pierdut lupta pentru Sometra, dar a câștigat un om de bază. “După privatizare, Rus a venit la Metanef și apoi a devenit directorul Neferal”, povestește astăzi Mărginean.

Adrian Rus a fost administrator în companiile Metanef și director general executiv al Neferal, până în toamna anului 2011, când a plecat să lucreze pentru subsidiara Mineco din București.

Vremuri grele

Pantelimon, lângă București: Câteva mașini din parcare și paznicul vigilent de la intrare sunt printre puținele semne că după porțile de metal încă se muncește, după aproape un an de când compania Neferal și­-a declarat insolvența. În strada Biruinței, orașul Pantelimon, la doi kilometri de intrarea în București, unde își are sediul compania, peisajul este cenușiu.

Uzina Neferal, la un an de la intrarea în insolvență.

Angajații unui mic atelier auto de lângă gardul companiei spun că vânzoleala din trecut este mai mult o amintire: „Aici se extrage plumb din acumulatorii auto, dar nu mai e ca pe vremuri, a scăzut mult activitatea”, spune unul dintre muncitori, arătând spre suprafețele mari  de teren din spate, unde în trecut era o activitate intensă.

Ștefan Mărginean, proprietarul uzinei, spune că în ultimii ani activitatea de la Neferal s-­a bazat, în special, pe valorificarea plumbului, dar că mai măsurile luate de autoritățile române în ultimii ani i­-au afectat afacerile și au împins compania în insolvență.

Uzina Neferal a fost construită de statul român în urmă cu cincizeci de ani, fiind așezată strategic chiar lângă fabrica de acumulatori auto.

Din deșeuri metalice s­-a extras aici, în ultimele decenii, plumb, cupru și aluminiu – ­ un flux de producție care s-­a frânt brusc, în mai 2012, după ce uzina a anunțat că nu­-și mai poate plăti datoriile către stat, furnizori și clienți.

Printre clienții externi ai Neferal au fost în ultimii ani și sârbii de la Mineco AG, care au derulat aici mai multe contracte de export încă din perioada în care compania românească era condusă de Adrian Rus. Compania mamă Mineco AG revendică astăzi datorii în valoare de 275.000 de dolari de la compania Neferal, solicitând rambursarea unor plăți în avans făcute după anul 2009, plus dobânzile aferente.

Contractele comerciale dintre Neferal și Mineco au apărut după o lungă perioadă de colaborări profitabile între proprietarii celor două companii. “Îl cunosc pe Aksentijević de aproape douăzeci de ani, el făcea comerț cu plumb aici, în România, pentru Marc Rich și Glencore”, spune Mărginean. El adaugă că a continuat să facă afaceri cu sârbul și după ce acesta a plecat de la Glencore: ”Când el și­-a făcut firma Mineco, a venit la mine și am făcut afaceri împreună. Eu i­-am mai vândut concentrate de cupru de la Moldomin și de la Cupru Min (…) Am lucrat mult cu el, e un baiat foarte isteț, un meșeriaș”.

Cu timpul, Aksentijević devine tot mai interesat de afacerile cu cupru.

În 2006, el încearcă să intre pentru prima dată în zăcămintele Moldomin și Cupru Min. Și tot cu ajutorul lui Mărginean.

Guvernul încerca la acel moment să revitalizeze industria minieră și metalurgică, cu sprijinul unor investitori privați, fără să le vândă companiile din portofoliu.

Planul Guvernului de la București era unul simplu: parafarea unor acorduri de cooperare, în care investitori privați să fie cooptați ca parteneri în licențele de exploatare – ­ drepturi deținute de producătorii de stat Moldomin SA Moldova Nouă și, respectiv, Cupru Min SA Abrud (care operează, la Roșia Poieni, în Munții Apuseni, unul dintre cele mai importante zăcăminte de pe continent). În fapt, guvernul actual de la București a anunțat nu demult că va încerca din nou această metodă de privatizare prin asociere.

Autoritățile române au anunțat în 2006 că un consorțiu format din Metanef și Mineco a cumpărat caietul de sarcini pentru cele două exploatări, dar în final nu a mai depus nicio ofertă.

Ștefan Mărginean spune astăzi că nu a fost vorba de un consorțiu între cele două companii, ci doar l­-a ajutat pe sârbul Aksentijević în primii pași ai licitației: “Eu atunci am cumpărat doar caietul de sarcini pentru Mineco. M-a rugat Miki să îl ajut. I­-am cumpărat caietul de sarcini, el mi l­-a plătit și asta a fost tot.”

La licitația din 2006, Glencore International și alte companii elvețiene au cumpărat separat caietul de sarcini pentru cele două exploatări, dar în final nu au mai depus nici ele oferte. (DETALII AICI)

În final, singura ofertă a fost a unui consorțiu românesc: Cuprom, Energomineral și Ipronef. Firmele din consorțiul românesc denunță colaborarea cu statul în 2009 și intră în insolvență.

Un an mai târziu, Moldomin își anunța falimentul. O bună oportunitate pentru Mineco să tatoneze din nou preluarea afacerii cu cupru de la Moldova Nouă.

Pentru acest nou asalt, sârbii îl cooptează, în 2011, pe executivul grupului Metanef, Adrian Rus, alături de care sunt astăzi acuzați pentru complicitate la cumpărarea influenței judecătorului român.

Adrian Rus a semnat în noiembrie 2011 actul constitutiv pentru înființarea filialei Mineco de la București. După doar trei luni, SRL-ul prelua licența de exploatare a zăcământului Moldova Nouă

“De la noi, Rus a plecat direct la Mineco”,  spune Ștefan Mărginean, adăugând că de atunci nu a mai vorbit cu fostul său executiv: “Nu l-­am mai văzut pe Rus de când a plecat. Nici nu mai stau de vorbă cu el. L-­am lăsat să se ocupe de companiile mele și apoi mi-am dat seama că nu trebuia sa fac asta”.

Adrian Rus a refuzat să discute despre acest subiect cu reporterii RISE Project.

Epoca de aur

Interesele lui Marc Rich, fondatorul Glencore International, pentru aluminiul sau plumbul românesc se pierd în ultimii ani ai comunismului, când regimul de la București încerca să facă rost de valută forte ca să plătească datoriile externe.

Mărginean povestește istoria de aproape treizecei de ani cu firmele lui Marc Rich: “Eu sunt inginer metalurg. După facultate am lucrat șapte ani la Institutul de proiectări și cercetări pentru metale neferoase, iar apoi cinci ani la Agenția Economică a României din Tokyo. În 1980, am revenit în țară și am fost numit șef de birou la Metalexportimport, responsabil cu exporturile de aluminiu. Așa i­-am cunoscut pe oamenii lui Marc Rich”.

Trei ani mai târziu, Mărginean devine director general adjunct al Metalexportimport și continuă colaborarea la alt nivel cu firmele din grupul Marc Rich: “Eu vindeam aluminiu de 80 de milioane de dolari pe lună lui Marc Rich în ultimii ani ai lui Ceaușescu. Cu acești bani și cu afacerile cu petrol, România și­-a plătit datoriile externe înainte de ’89. Chiar și așa Dăscălescu (n.r.­ prim­ministrul din acea perioadă) mă chema de două­-trei ori pe lună să mă arunce pe geam că nu aduc suficienți bani. Aveam o relație așa bună cu oamenii lui Marc Rich că puneam mâna pe telefon și a doua a zi mai intrau în conturile companiei de la Banca Română de Comerț Exterior cinci milioane de dolari.”

Cu un alt demnitar comunist, Ion Dincă ­ vicepremier pe probleme de chimie, construcții și apoi metalurgie în acei ani, ­ Mărginean a devenit cumătru. Afaceristul susține însă că relația cu familia fostului demnitar nu l­-a ajutat în carieră: “Lumea tot spune că sunt din neamul lui Dincă, dar nu e așa. Eu sunt nașul Doinei Dincă (n.r. ­ fiica fostului demnitar comunist) și a lui Puiu Popoviciu (n.r ­ unul dintre cei mai bogați afaceriști din România). Puiu e nepotul soției mele și așa am ajuns să le fiu naș. Mă întorsesem de puțin timp din Japonia când ei s­-au căsătorit”.

După prăbușirea comunismului, Ștefan Mărginean înființează grupul Metanef și devine unul dintre capitaliștii importanți din România.

Grupul Metanef s­-a implicat în mai multe privatizări în industria metalurgică românească, cu sprijinul Glencore International, dar a ratat ambele obiective strategice pe care le-­a țintit: Alro Slatina și Sidex Galați.

Cristi Ciupercă, Daniel Bojin