Enigmaticii sârbi implicați în rețeaua Păvăleanu – cazul anului, în materie de spălare de bani – au rulat, conform documentelor din România, zeci de milioane de euro deși, în Serbia, i-am găsit săraci, șomeri, dependenți de droguri și cu mulți ani de pușcărie la activ. RISE Project și colegii de la Centrul pentru Jurnalism de Investigație din Belgrad (CINS), Serbia investighează împreună acest caz.
Reamintim că în acest dosar a fost arestat fostul consilier al Secretariatului General al Guvernului, Marcel Păvăleanu. El este cercetat împreună cu doi interlopi prahoveni, cu fiica președintelui Consiliului Județean Prahova și alți complici pentru spălarea a peste o sută de milioane de euro. În același caz, procurorii anchetează zeci de companii abonate la contracte cu statul, societăți care au virat sume importante de bani către o rețea de firme fantomă. Printre acestea se numără companii din grupul GFR (Grupul Feroviar Român) implicat în privatizarea CFR Marfă și patronat de către Gruia Stoica, Roșia Montană Gold Corporation dar și Tehnologica Radion, firmă deținută de către “regele asfaltului”, Theodor Berna. De cealaltă parte, firmele fantomă au, în acte, patroni de dincolo de Dunăre, din Serbia.
În urmă cu câteva zile, CINS și RISE au pornit pe urmele fantomaticilor sârbi și au descoperit o poveste în care politicienilor, interlopilor și afaceriștilor români li se alătură hoți sârbi aflați în pușcărie, șomeri și dependenți de droguri de pe celălalt mal al Dunării. Sârbii sunt toți din Zaječar, un oraș de pe Valea Timocului, situat la vreo 400 de kilometri de București unde trăiesc și foarte mulți români.
Dependent de droguri, închis pentru tâlhărie
Nemanja Pavlović are 29 de ani, locuiește în Zaječar și, de mai bine de doi ani, e patron în România. Cel puțin asta spun actele oficiale pentru că, în realitate, Nemanja Pavlović zace într-o pușcărie sârbească încă din 2011.
La sfârșitul lui 2010, sârbul a devenit formal proprietarul firmei Alex Design din Ploiești, preluând-o de la un localnic. Aproape simultan, același Nemanja Pavlović, împreună cu un alt compatriot, au devenit patroni ai companiei Kult Premium Design. Ambele firme ploieștene sunt cercetate acum pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Procurorii susțin că sunt SRL-uri de tip “fantomă”, după ce au constatat că firmele au încasat și distribuit sume forate mari de bani fără să desfășoare activități comerciale reale. Nemanja a fost citat oficial de autoritățile române dar degeaba: omul pare de negăsit.
De la începutul anului 2011 și până în 2013, Alex Design a încasat nu mai puțin de 23.7 de milioane de lei. Banii au fost rulați în suveica financiară pusă la punct de Marcel Păvăleanu, fostul consilier guvernamental și de Răzvan Alexe, un interlop din Ploiești, plimbându-se sub formă de plăți către alte firme cercetate penal. Procurorii susțin că achizițiile sunt ilegale pentru că firmele nu au avut niciodată angajați sau resurse care să asigure acest tip de servicii. Kult Premium, o altă firmă fantomă, în opinia anchetatorilor, a acumulat în ultimii doi ani datorii de 14.6 milioane de lei.
La adresa lui Nemanja Pavlovic din Zajecar, adresă care figurează în actele firmelor românești, locuiește bunicul său, Boris Jotov. Ne primește în casă, dar spune că nu mai știe nimic despre nepotul său de multă vreme.
„Am avut, cândva, un nepot dar a plecat acum 20 de ani și nu s-a mai întors. Nu a sunat niciodată. Nu mai am nepot” ne spune bunicul Jotov pe un ton trist.
Tot în Zaječar am găsit și adresa tatălui lui Nemanja, Zoran Pavlovic, care figurează și el în cîteva firme cu datorii din Ploiești și București. Zoran nu e însă acasă, lipsește de câteva zile. Nici fiul său, Nemanja n-a mai trecut de mult pe acolo. Este la închisoare, ne spun vecinii care adaugă că Nemanja este închis periodic, de multe ori chiar în tandem cu tatăl lui.
De data aceasta, însă, Zoran Pavlovic e liber. Îl găsim într-un final, iar tatăl lui Nemanja confirmă spusele vecinilor: fiul său a fost condamnat pentru furt acum doi ani. De atunci se află în închisoare. Nemanja are și probleme cu drogurile, ne mai spune tatăl său. Potrivit lui Pavlovic-senior, fiul său a făcut două drumuri în România în urmă cu doi-trei ani: „A fost în București și la Ploiești. A preluat o firmă, fără să facă nimic pentru asta și a primit în schimb 1000 de euro.” El mai spune că nu știe nici numele firmei, nici cine au fost cei care l-au plătit pe Nemanja.
Afacerile de acest tip nu sunt străine celor doi, tată și fiu, nici în Serbia. Ei au preluat și aici două companii cu probleme, Delicato Forte și In Spe – ambele cu înregistrate în satul Grljan, situat la 5 km de Zaječar. De fapt, sediile firmelor au rol de cutii poștale, unde ajung din când în când facturi pe care le ridică chiar Zoran Pavlovic. Bâtrânul admite legătura lor cu cele două firme, dar spune că aceste afaceri, în sine, nu au funcționat niciodată. E adevărat, fiul său a primit niște bani de la foștii proprietari ai Delicato Forte, Sonja Djordjevic și Jelena Bozovic, în schimbul preluării societăților. În ochii tatălui, fiul e de vină: “Nemanja se droghează permanent.”
Misteriosul domn “John Doe”
Nikola Dordevic, partenerul lui Nemanja din firma ploieșteană Kult Premium, are 38 de ani și e tot în Zaječar. Pe lângă SRL-ul menționat, Nikola a mai preluat o firmă implicată în dosarul “Păvăleanu”: Radu Motors SRL. Nici această societate n-a avut vreun angajat din 2008, dar a raportat o cifră de afaceri de peste 12 milioane lei plus datorii de mai bine de 16 milioane de lei la bugetul de stat. Cu Nikola Dordevic ne-am întîlnit în centrul orașului Zaječar, într-o cafenea. A negat de la bun început că ar avea vreo legătură cu vreuna dintre cele două companii din Ploiești, iar pe Nemanja, partenerul său din România, îl știe doar pentru că sunt vecini în Zaječar și se salută atunci cînd se intersectează. „Nemanja a stat peste zece ani la pușcărie. E un criminal cu pedigree. Nu știu nimic despre companiile din România, nu cunosc niciun român” spune Dordevic. Este foarte nervos: „Ce mi se poate întâmpla dacă merg acum în România? Nimeni nu m-a mai contactat până acum ca să vorbim despre firmele astea. Nu sunt inocent dar nu fac nici afaceri de tipul ăsta” mai adaugă sârbul.
Dordevic își explică totuși această situație încâlcită prin faptul că și-a pierdut pașaportul, iar cineva i-ar fi furat identitatea. Ne dezvăluie doar porecla traficantului de pașapoarte, nu și numele acestuia: “John Doe”. Acesta din urmă i-ar fi promis lui Nikola că îi obține o viză de Statele Unite, dar visul american a rămas doar o fantasmă pentru sârb, iar pașaportul o amintire. “John Doe mi-a spus că apartamentul său a fost distrus într-un incendiu, cu tot cu pașaportul meu”. El a mai adăugat că nu a informat autoritățile despre furtul pașaportului dar că o va face cât de curând.
Cumpărături de haine de la o fantomă
Tot în Zaječar trăiește și Goran Prvucovic, un apropiat al familiei lui Nemanja Pavlovic. Prvucovic deține și el o firmă fondată în Ploiești și urmărită penal pentru spălare de bani în același caz. Se numește Kadok Interprest și a făcut achizitii de la diverși furnizori în valoare de 56,4 milioane de lei și livrări de 52,7 milioane de lei. În realitate, însă, operațiunile comerciale au fost fictive, societatea nu a avut niciun angajat și niciodată nu a funcționat la sediul declarat.
Kadok Interprest, controlată la vedere de Goran Prucovic, a încasat peste un million de lei de la Roșia Montană Gold Corporation – firmă urmărită acum penal chiar pentru această tranzacție. Procurorii români susțin că firma Kadok este și ea o “fantomă”, fiind folosită pentru tranzacții neacoperite de activități comerciale reale, în timp ce oficialii canadieni ai corporației miniere declară că au cumpărat haine de la compania lui Prvucovic.
Potrivit lui Zoran Pavlovic, tatăl lui Nemanja, patronul oficial al Kadok Interprest s-ar afla în Serbia, într-un stabiliment pentru dependenții de droguri, având exact aceeași problemă ca și fiul său.
Ne-am întâlnit și cu sora lui Goran Prucovic iar aceasta nu a fost deloc bucuroasă să ne vadă. Ea spune că fratele său nu a mai fost acasă din luna iunie a acestui an și nici nu crede că o să se întoarcă prea curînd. Totuși, în timp ce ne alunga, ne-a anunțat că Goran n-a avut niciodată afaceri în România și că ne aflăm pe o pistă falsă.
În fapt, toți sârbii pe care i-am contactat au negat vreo legătură cu firmele fantomă din România în care companii românești de anvergură au pompat zeci de milioane de euro, bani care au fost scoși la sacoșă din conturile bancare și au ajuns la destinații investigate acum de procurorii români.