RISE Project prezintă, începînd de astăzi, interesele și cercurile de afaceri din preajma politicienilor de la guvernare dar și din opoziție. Vom arăta cu ajutorul vizualizărilor RISE, pe parcursul următoarelor săptămâni, legăturile dintre politicieni și familiile lor cu firme și corporații din țară și din străinătate. Astfel, mișcările politice și influențele exercitate din zona de afaceri pot fi înțelese mai ușor.
Începem cu șeful noului guvern: prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu.
PRIM-MINISTRUL. Soția premierului, Daniela Ungureanu, este administrator al firmei Petromed Solutions SRL – subsidiară a grupului OMV Petrom. Ea a intrat în echipa executivă a companiei pe 18 decembrie 2007, la o lună după ce soțul său a fost numit director al Serviciului de Informații Externe (SIE).
Declarațiile de avere completate în ultimii cinci ani de Mihai Răzvan Ungureanu nu consemnează calitatea de administrator a Danielei Ungureanu în Petromed Solutions – lucru care ar fi obligatoriu numai dacă activitatea acesteia în firmă ar genera venituri.
Pe de altă parte, premierul arată că soția a încasat peste 160.000 de euro de la OMV AG Austria – firma mamă a OMV Petrom. Banii au fost virați în perioada 2009 – 2010 și reprezintă plata unor “serviciii de consultanță medicală” prestate de Daniela Ungureanu.
Soția premierului a refuzat dialogul cu RISE Project, în ciuda apelurilor și mesajelor electronice repetate. Poziția oficială a guvernului sună sec: “Domnul prim-ministru Ungureanu își asumă propriile declarații de avere”.
La întrebările legate de remunerația administratorului Daniela Ungureanu precum și ce a presupus exact consultanța acordată de aceasta centralei OMV, reprezentanții Petrom au răspuns astfel: “Datorită expertizei și abilităților sale profesionale excelente dr. Ungureanu este membru al Consiliului de Administrație al Petromed (100% subsidiara a Petrom). Petromed este compania care gestionează activitatea de medicina muncii a Petrom și este furnizorul tuturor serviciilor medicale către Petrom. Nu avem alte comentarii.”
Singurul care a dezvoltat subiectul a fost doctorul Dorin-Iosif Bardac – și el administrator al Petromed Solutions. Bardac, șeful Centrului Clinic de Medicină Preventivă Sibiu, a explicat pentru RISE Project: „consiliul de administrație al Petromed se întâlnește de câteva ori pe an și decide din timp liniile directoare ale firmei”.
Mihai Munteanu, Daniel Bojin