Cum au ajuns frații Tate în România și care au fost primele lor contacte cu crima organizată

RISE Project vă prezintă afacerile imobiliare pe care le-au făcut frații Andrew și Tristan Tate în România și cum au luat contact cu interlopi din țara noastră.

Cei doi frați au fost arestați pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol, împreună cu acolita lor Georgiana Naghel. Vă arătăm cum s-au cunoscut și ce afaceri au derulat pe numele ei, dar și cine retrăgea constant bani din conturile lor.

Procurorii antimafia arată că britanicii și-au spălat banii în proprietăți imobiliare și îi investighează pentru asta în dosarul de trafic de persoane.

(You can read here the English version)

Prima luptă

Primele imagini publice din România cu Andrew și Tristan Tate, pe care RISE Project le-a identificat, au fost făcute la un eveniment din 4 august 2014. 

Andrew Tate, fratele mai mare, avea atunci 27 de ani. Încă nu era printre cei mai căutați oameni de pe Google, încă nu se mutase în România pentru afaceri cu interlopi locali și nici nu ținuse femei sub cheie la marginea Bucureștiului

În august 2014, frații Tate erau pozați și filmați la „o bătaie ca în Las Vegas”. 

Sursă: RXF

Bătaia era la Mamaia, în Constanța, pe o plajă aglomerată de familii cu copii veniți să caște gura. Iar frații Tate nu se băteau cu nimeni, ci doar cărau prosoapele unui luptător polonez

Amândoi au purtat tricouri cu Storm Gym, sala de forță pe care o frecventau în acei ani. Acolo se antrenau cu luptătorul polonez. Storm Gym e în Luton, un orășel din suburbiile Londrei, cu o comunitate mare de migranți români și polonezi, iar frații Tate au crescut cu ei în oraș

Sursă foto: Facebook.

Andrew Tate câștigase deja și câteva centuri la gale de lupte din Marea Britanie. 

Polonezul era coleg de sală cu el. Venise la Mamaia să se bată cu Sandu Lungu, un luptător naționalist de 165 de kilograme. Toată plaja a ținut cu românul. 

După bătaia din Mamaia, frații Tate au rămas și la petreceri cu organizatorii câteva zile. 

Așa a apărut în peisaj Sebastian Vieru, coproprietar, organizator și promotor al galelor de arte marțiale mixte RXF.  

RXF venea, la începuturi, în 2012, de la Romanian Xtreme Fighting. Organizau lupte în cuști cu garduri pe care luptătorii nu le pot sări ca să iasă din ring. Brandul a devenit Real Xtreme Fights în 2016 și s-a extins regional. De-a lungul anilor, la galele RXF organizate de Vieru, au venit luptători din toată Europa 

Sursă foto: Facebook, RXF

Vieru avea să devină unul dintre prietenii de nădejde ai celor doi frați Tate, odată cu stabilirea lor în România.

După ce au mai fost de două ori la gale RXF cu același polonez, Andrew și Tristan au avansat la postura de comentatori premium ai galelor RXF. Vorbeau engleză cu accent britanic și veneau din lumea luptătorilor. Câștigaseră câteva competiții în circuite britanice și se antrenau în suburbiile Londrei. Spre deosebire de comentatorii români plictisiți, cei doi Tate făceau spectacol la microfon.

Sursă foto: Facebook, RXF

Nimeni nu verifica poveștile pe care le spuneau despre trecutul lor, iar lui Vieru îi plăcea de ei pentru că știau să își vândă șmecheria.   

Omul care i-a pus pe frații Tate la masă cu crima organizată 

Sebastian Vieru, figura publică a evenimentelor RXF, duce, de fapt, către un grup de interese mult mai complex. 

Astăzi e celebru în lumea sporturilor de contact, dă interviuri despre competițiile pe care le organizează și despre luptătorii pe care îi promovează, e invitat constant la podcasturi și la televiziunile cu profil sportiv

Sebastian Vieru, explicând la televizor că RXF e un fel de UFC românesc

Înainte de RXF, și-a încercat norocul în imobiliare și consultanță, inclusiv o firmă cu inițialele sale: VGS – Vieru Grigore Sebastian

Acum, Vieru, însă, își duce existența sub un blazon cu alte inițiale: DMS. 

Cele trei litere vin de la Doroftei, Mihăiță și Sorin, doi frați din Suceava și Iași, stabiliți la Brașov, alături de care Vieru a fondat brandul RXF. Ei sunt și proprietarii lanțului de cazinouri Las Vegas, cu sute de puncte de lucru în toată țara și mii de păcănele în sălile lor sau prin crâșme sătești, care sponsorizează constant galele. 

Sursă foto: Facebook, RXF

În ultimele patru luni, de la izbucnirea scandalului, Sebastian Vieru le-a luat apărarea insistent britanicilor:

„Iar chestia cu violul… Când ai acasă frigiderul plin și peste tot îți vine mâncare, ca să fac o paranteză, nu cred că-ți mai trebuie sandwich-ul din mâna altcuiva. Eu nu cred că aveau nevoie vreodată să meargă să violeze ceva. Casa respectivă are firmă de pază. Dacă chiar erau sechestrate, puteau să se plângă. Nu cred că poate să existe dubii asupra oamenilor din pază că le țineau partea lor.”

Unul dintre bodyguarzii fraților Tate luptă constant în cuștile RXF, iar britanicii s-au bătut cu luptători promovați de RXF.

Britanicul Tristan Tate, bătut fără drept de apel de către Adrian Preda, unul dintre liderii clanului Luptătorilor din Sectorul 6 al Bucureștiului

O altă firmă pe care au înființat-o Sebastian Vieru și frații Doroftei, Royalty Sport Management, este acum asociată cu Andrew Tate. Frații Doroftei au ieșit din firmă și i-au cedat-o lui Vieru. Ulterior, Royalty Sport s-a asociat cu Tate într-o altă afacere. Prin această societate e organizată o altă gală, KO Masters.

Buletin de București a relatat despre această legătură de afaceri dintre proprietarii cazinourilor Las Vegas și britanici, dar departamentul juridic din spatele păcănelelor a negat informațiile.

La primul eveniment RXF, în Brașov, în 2011, Vieru era în sală cu Mihăiță Doroftei și au urmărit împreună luptele.

Gruparea Las Vegas

Mihăiță Doroftei, căruia i se zice Polonezu’, e căutat de procurorii antimafia ca lider al celui mai mare sindicat de crimă organizată din istoria recentă a României. I-a adunat la aceeași masă pe liderii interlopi din toată țara și i-a plătit ani de zile ca fiind, în acte, tehnicienii care repară păcănelele din incinta sălilor de jocuri Las Vegas. 

Sursa foto: Facebook, Laurențiu Mitică Pletosu / Stânga, Sorin Doroftei. Dreapta, Mihăiță Doroftei.

În realitate, departamentul de mentenanță era, de fapt, o armată de luptători. O parte dintre ei frecventau galele RXF pentru bătăi libere, dar se duceau și peste câștigătorii de jackpot din cazinourile Las Vegas. 

Cu o lună înainte ca procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) să intre peste frații Tate, s-au dus peste interlopi în mega-dosarul Las Vegas. Oamenii legii au propus arestarea lor pentru șantaj, recuperări violente, sechestrare și alte activități de tip mafiot.

Sorin Doroftei, alături de Costel Barcău, coleg de dosar la DIICOT, și Tomasz Czerwinski, luptătorul polonez cu care frații Tate au venit pentru prima oară la RXF / Sursă foto: Facebook.

Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol România, spunea la acea vreme: „Vedem, iată, și această caracteristică pe care nu am întâlnit-o în trecut – liderii grupărilor au uitat de orgolii pentru a-și împărți zonele de influență și beneficiile”.

Conform dosarelor DIICOT, jucători care au câștigat sume prea mari la cazinourile fraților Doroftei, au luat bătaie până au returnat jackpotul. Armata lui Doroftei avea și rolul, potrivit procurorilor, de a prelua ostil cazinouri de la concurență, patronii de săli de jocuri fiind presați să le cedeze afacerea.

Mai multe detalii despre legăturile dintre frații Tate și frații Doroftei, dar și cazinourile pe care aceștia le dețin împreună, puteți citi în episodul următor din această serie de investigații. Veți putea citi mai multe și despre cum comentează relația dintre grupul de firme Las Vegas și liderii interlopi din toată țara. (AICI)

Până atunci, puteți afla mai multe despre cum au început afacerile britanicilor în România. Înainte de acestea, Vieru, asociatul fraților Doroftei, i-a băgat pe cei doi britanici în imobiliare. Ulterior, au ajuns atât de apropiați, încât britanicii i-au dat lui Vieru chiar și acces la conturile firmei lor.

Proprietățile ascunse 

Primele investiții imobiliare ale fraților Tate nu s-ar fi întâmplat fără noul lor prieten din Brașov, Sebastian Vieru.

Ei aveau bani, iar Vieru avea prieteni care ridicau blocuri și căutau clienți.

Andrew Tate, lăudându-se pe internet cu un teanc de lire, cu câteva luni înainte să cumpere apartamentul din Săcele.

De când au venit în România, frații Tate au făcut mai multe investiții în case și terenuri. Trei dintre ele, case de locuit sau de petreceri, se află la adrese unde urbanismul și haosul birocratic din primării le-au făcut greu de găsit în arhive și bazele de date ale statului. Nici măcar Agenția Națională de Cadastru nu-l găsește în propria bază de date pe Andrew Tate ca fost proprietar

De exemplu, casa în care locuiau efectiv frații Tate se află pe Drumul Bisericii nr. 50, dar la aceeași adresă mai sunt două blocuri și alte 30 de case. O altă casă pe care o dețin în Comarnic se află la aceeași adresă cu ruinele unei foste fabrici de stat, un hipermarket. Proprietatea lor, însă, e la 2 kilometri, la două străzi distanță.

Mai mult, o parte dintre aceste proprietăți au fost cumpărate prin interpuși sau transferate ulterior pe numele altora

Trei dintre aceste proprietăți, pe care le-au închiriat sau le-au deținut, n-au vecini sau se află în fundături care le fac aproape imposibil de identificat.

Bran, localitatea în care au achiziționat un teren ca să construiască un castel în care să cazeze fetele pe care le exploatau pe internet, are mai multe numere poștale pentru fiecare proprietate. Pe fiecare poartă, găsești numărul vechi al casei, numărul nou și un al treilea număr fără rost pentru care sătenii n-au explicații.

Pe lângă asta, conform referatului de arestare, mai multe imobile au fost tranzacționate într-un singur contract pentru o singură sumă globală, care a inclus toate imobilele, fără ca prețul fiecăruia să fie identificat separat. 

Prima afacere imobiliară 

Prima investiție a fraților Tate a fost în Săcele, județul Brașov. Pe strada Narciselor nr. 70, în 2010, un investitor începuse construcția unui bloc, ultima clădire înainte să ieși din localitate și să intri în pădure.

Proiectul imobiliar a fost abandonat și a fost preluat de către Vasile Mezdrea, un agent imobiliar din Brașov. Mezdrea a adunat bani de la apropiați ca să termine blocul.

Azi, Mezdrea e activist pentru drepturile constructorilor care vor să ridice blocuri pe munții și dealurile din jurul orașului Brașov. 

Vasile Mezdrea/Sursă foto: Instagram

A convins oamenii să investească în șantierele lui și acum militează în Consiliul Local Brașov ca simplu cetățean pentru șantierele altora. E și membru de partid în România Mare, dar n-a primit destule voturi ca să poată să și voteze în Consiliul Local Brașov.

În vara lui 2015, după ce au fost aduși la Brașov de Sebastian Vieru, frații Tate investeau în șantierul abandonat al lui Vasile Mezdrea. 

De atunci, agentul imobiliar Mezdrea este și dezvoltator. 

Unchiul lui, pe care îl cheamă tot Vasile Mezdrea, povestește că nepotul n-avea bani în 2015 să finalizeze blocul și căuta investitori. 

A primit ajutor de la Sebastian Vieru, prietenul lui, după cum îl descrie unchiul său cu același nume. Mezdrea cerea minim 19 mii de euro pentru apartamente precum cele pe care le-a plasat fraților Tate.

Broșura cu care Vasile Mezdrea încerca să atragă clienții în blocul lui construit în Săcele, în 2015. Sursa foto: Facebook, Mez & Vas Imob

Mezdrea semnase în 2015 mai multe promisiuni de vânzare-cumpărare, când blocul pe care îl ridica în extravilanul orașului Săcele era încă un șantier. Nu avea ce să vândă încă, livra doar promisiuni.  

Mai mulți oameni s-au angajat că îi vor cumpăra apartamentele când vor fi gata, iar data limită la care trebuiau să plătească era stabilită pe 30 noiembrie 2015

Atunci, două apartamente au fost vândute de Mezdrea lui Andrew Tate și Melissa Wade, una dintre fetele pe care le postau pe internet. Wade era de încredere, s-a interpus în mai multe afaceri. Ani mai târziu, pe numele său au fost mutate și operațiunile din Dubai ale fraților Tate.

Apoi, în 2016, când construcția era deja gata, și Tristan Tate cumpăra un apartament în același bloc. Britanicii și Mezdrea s-au și împrietenit mai apoi, iar ani mai târziu s-au tot întreținut la terase și ieșiri publice.

Cum a arătat afacerea din Săcele în acte

Conform ieșirilor publice, frații Tate și Melissa Wade și-au cumpărat niște apartamente în care au locuit și pe care ulterior le-au vândut la un preț mai mare. Par simpli cetățeni care au speculat o bulă imobiliară

Tranzacțiile imobiliare au fost, însă, mai complicate. După ce britanicii au luat apartamentele de la dezvoltator, i le-au cedat înapoi, înainte ca ele să ajungă la viitorii locatari.

Nu putem ști dacă schema cu apartamentele e o simplă speculație imobiliară sau o spălătorie de bani. Pentru asta, ar trebui să știm ce bani au rulat. Dacă ei au vândut scump și apoi au cumpărat ieftin sau invers. Adică, trebuie să putem analiza diferența de preț dintre tranzacții. 

Am încercat să aflăm valoarea apartamentelor din Săcele, dar informațiile nu sunt publice. 

Mezdrea pretinde că rolul său în aceste tranzacții este cel al unui simplu agent: „Și dacă tot le-au cumpărat de la mine, iar eu lucrez în branșă ca agent imobiliar, evident, cel mai ușor a fost să le vândă tot prin mine. Eu eram cel care i-a ajutat cu aceste unități locative și, evident, era normal, având și un raport de prietenie, de încredere, să mi le cedeze tot mie. Eu, mai departe, le-am revândut cui am crezut de cuviință. Fiecare a fost mulțumit din toată afacerea asta.”

Astăzi, procurorii presupun că frații Tate au investit în imobiliare banii pe care îi făceau exploatând femei pe internet.

Unde au ajuns banii din videochat

Celebra proprietate a fraților Tate din nordul Capitalei a fost cumpărată de la un cuplu de samsari imobiliari, dar nu în întregime, cum au lăsat să se înțeleagă. Acolo au fost arestați în ultimele zile ale lui 2022.

Fanii lor cred că proprietatea a valorat între 7 și 30 de milioane de dolari. Acolo aduceau fetele pentru a le impresiona cu flota de mașini de lux. De-acolo nu făceau mai mult de cinci minute pe jos până la casa unde erau sechestrate victimele, obligate să își vândă corpul pe internet, potrivit acuzațiilor procurorilor.

În realitate, casa a fost mult mai ieftină și înainte a fost doar un atelier de tâmplărie. Încă îl împart cu foștii proprietari, familia Dărăbuț, care au intrarea prin spate. Au cumpărat mai mult de jumătate din casă și toată curtea, cu piscină și parcare, pentru 740 de mii de euro. 

Asta nu e singura afacere pe care au făcut-o împreună cei doi frați Tate cu Dărăbuț. 

Pe Valea Prahovei, în Comarnic, unde se blochează traficul de pe DN1, cum mergi de la București la Brașov, Cătălina Dărăbuț le-a mai vândut o proprietate fraților Tate. 

Intersecția din Comarnic este situată în fața fostei fabrici de cărămidă, Vulturul SA, pe Republicii nr. 4

Compania a fost ruinată și patrimoniul ei imobiliar s-a împrăștiat apoi. Niște speculanți imobiliari au luat o parte, pe altă bucată de teren s-a construit un hypermarket, iar niște anexe și un teren au ajuns la frații Tate. 

Fabrica propriu-zisă fusese tocată la fier vechi, iar frații Tate au o casă în spatele fostei întreprinderi

Adresa este aproape imposibil de găsit pentru cineva care nu poate reconstitui istoricul proprietății și merge pur și simplu în vizită la frații Tate.

Casa pe care frații Tate o dețin în fundul curții fostei fabrici de stat, Vulturul SA, în zilele în care poarta era încă sigilată de Poliție

Cei doi britanici nu au cumpărat această proprietate direct de la Vulturul SA, fosta fabrică de stat, ci de la Tarmac Investments, deținută de aceeași Cătălina Dărăbuț, de la care au luat și casa din Voluntari, unde locuiesc acum influencerii. 

Procurorii susțin că investițiile au fost făcute ca să spele banii din prostituția digitală.

Cum au început afacerile

Din mai 2017, de când Georgiana Naghel și Andrew Tate s-au pozat împreună în acest Lamborghini pe Valea Prahovei, au mai fost nevoie de 5 ani până să fie arestați împreună pentru trafic de persoane

Georgiana Naghel și Andrew Tate, în 2017, pe DN1, în drum spre Sebastian Vieru / Sursă foto: Facebook.

Naghel a avut acces la conturile de videochat înregistrate pe numele victimelor și tot ea era responsabilă cu organizarea petrecerilor, unde ajungeau chiar și minore. Pe numele lui Naghel au fost transferate mai multe afaceri și proprietăți

Victimele nu aveau acces la conținutul postat și nici nu aveau dreptul să decidă asupra imaginilor cu ele, potrivit mărturiilor din dosarul penal. Conturile erau administrate tot de Naghel, conform referatului de arestare.

Tot ea aduna apoi banii pe cardul ei și le dădea și victimelor o parte, spunându-le că veniturile s-au împărțit pe jumătate. Victimele, însă, nu știau mereu câți bani produc, de fapt, pentru frații Tate. Procurorii spun că banii stăteau în platforme online de banking ca Revolut sau PayPal, iar de-acolo matroana le dădea mărunțiș și fetelor.

Poliția a fost în vizită la frații Tate pentru prima oară, în aprilie 2022, după ce Ambasada Statelor Unite a raportat o cetățeană americană sechestrată de Tate și păzită de Naghel. Ulterior, Talisman Enterprises SRL și Emory Andrew Tate and Sons SRL au fost mutate pe numele Georgianei. 

Dar Naghel nu avea acces la conturi, ci doar centraliza banii fetelor scoase la produs pe internet.

Pe conturile societății Talisman Enterprises a fost împuternicit, în schimb, Sebastian Vieru, organizatorul galelor de MMA, care retrăgea bani când voia. Prin intermediul lui, frații Tate au cunoscut-o pe Naghel, în 2015, care lucra ca hostess la galele RXF

Ei avansau de la poziția de băieți care cară prosoape la cea de amfitrioni. Deși câștigaseră centuri la gale locale de MMA din Marea Britanie, în România făceau, la început, doar atmosferă.

În acei ani, frații Tate rulau numerar masiv pe firma Talisman. Tranzacțiile au atras atenția inspectorilor de la Fisc. În 2021, au amendat firma, conform documentelor de control obținute de RISE Project

În 2020, frații Tate au făcut cumpărături prin Talisman Enterprises de peste 2,6 milioane lei. Apoi, Fiscul a descoperit că scoateau banii din firmă în tranșe mai mari decât plafonul legal. Am descoperit că banii împrumutați de cei doi frați către propria lor firmă au fost folosiți pentru achiziția unei case din Tunari și a celei unde stau în Voluntari. 

Autoritățile Fiscale nu știu originea acestor sume, au amendat doar gestul. 

Procurorii antimafia spun astăzi că tranzacțiile monitorizate de Fisc în 2021 s-au făcut ca frații Tate să spele banii din traficul de persoane. 

Povestea Talisman Enterprises e chiar și mai complicată, firma fiind folosită și în industria jocurilor de noroc. 

Capturi din referatul de arestare a fraților Tate și din raportul de inspecție al inspectorilor de la Antifraudă

De când au fost arestați frații Tate, publicații din întreaga lume au încercat să afle dacă aceștia dețin sau nu și cazinouri în România. 

Răspunsul a stat mereu în fața camerelor de luat vederi. O lume întreagă a văzut unde locuiau când au fost ridicați de mascați și ei, și mașinile de lux cu care își impresionau victimele.

Casa lor arată la fel ca toate cazinourile din lanțul Las Vegas, iar asta ne-a condus către cel mai mare sindicat de crimă organizată din istoria recentă a României.

Epilog

Atât avocatul care îi apără pe britanici în dosarul de trafic de persoane, cât și PR-ul care îi reprezintă public, ne-au transmis că cei doi nu doresc să comenteze subiectul cazinourilor Las Vegas. 

Nici Sebastian Vieru n-a dorit să răspundă la întrebările pe care i le-am trimis. A spus că nu avem voie să îi menționăm numele în articol și nici alte date personale, altfel va „recurge la căile legale”.

Autor: Victor Ilie

Au contribuit: Luiza Vasiliu, Bianca Albu

Editor: Daniel Bojin

Fact-checking: Roxana Jipa

Ilustrație: Andy Sinboy

CITEȘTE ȘI

Frații Tate împart bani din jocuri de noroc cu un sindicat de crimă organizată

Femeile care au vorbit despre frații Tate: Violență, Viol, Exploatare Sexuală