AURVILLE

A fost odată un sat care a supraviețuit aurului de sub el, abuzurilor comuniste și unei tragedii miniere, până când a fost inundat cu bani și a dispărut.

La Certeju de Sus, în inima Apusenilor, afacerile cu pământ s-au făcut în subteran. Cu preț special pentru prieteni.

Unul e primarul comunei. Celălalt a făcut posibilă afacerea și conduce corporația minieră de peste 20 de ani.

S-au întâlnit regulat la notar. Compania a plătit, primarul a încasat. L-au urmat consilieri locali, funcționari cheie din primărie, neamurile lor, preotul, pădurarul și tot așa, sute de localnici încolonați la casieria companiei să ia banii pe pământ.

RISE Project le-a obținut tranzacțiile. Cifrele alcătuiesc harta unei scheme imobiliare care aspiră, la grămadă, terenuri revendicate și păduri traficate pentru aurul de miliarde din adâncuri.

Dar s-au poticnit într-un deal.

Aici se dă lupta finală, în mijlocul unei păduri parcelate abuziv și amenințate cu dispariția. Și în timp ce aleșii locali s-au îmbogățit, alți săteni aleargă prin tribunale să recupereze proprietăți vândute deja companiei.

Fondată de părintele afacerii „Roșia Montană”, printr-un aranjament din anii ’90, Deva Gold a obținut gratis dreptul să exploateze rezervele strategice.

“Aurville” e tabloul unui loc istoric, unde aurul vede lumina de sute de ani, dar care a devenit repede al nimănui.

ULTIMA CASĂ

Din satul Bocșa Mare au rămas doar numele și o singură casă în picioare. E a unei văduve.

Aurelia Nelega aleargă de cinci ani prin tribunale ca să-și țină gospodăria întreagă. Trage să recupereze curtea și grădina casei pe care doi nepoți le-au vândut, fără ca ea să știe.

Cumpăratorul e Deva Gold, mare colecționar de proprietăți în zonă.

Corporația, practic, a înconjurat-o.

În prima fază, Aurelia și fiicele ei au câștigat ce revendică, cinci mii de metri pătrați cu tot cu grădină și curte, dar nepoții au făcut recurs, iar Deva Gold e parte în proces.

„Lucrez terenurile de zeci de ani, noi de acolo trăim și ne hrănim, ne gospodărim, plătim impozit. Nimeni n-a venit să mă deranjeze. Sper să facă judecata corect, eu mi-am cerut drepturile”, ne zice Aurelia.

Mai are o pădure, singura nevândută în zonă, împrejmuită din toate părțile de proprietățile Deva Gold și se încăpțânează să n-o înstrăineze. Își încălzește casa cu lemne de acolo.

Nepoții cu care se judecă, în schimb, au vândut aproape opt hectare de teren companiei miniere și au încasat peste 250 de mii de dolari, în patru ani.

Femeia vrea să lase totul celor două fete, așa că și-a făcut socotelile ei. E în pericol acum să-și piardă acest drept.

Guvernul tocmai pregătește o lege pentru Aurelia Nelega și alții în situații similare. Vor fi deposedați automat de pământuri dacă acestea devin interesante pentru corporațiile miniere, prevede noul proiect. Modificarea conferă statut de “interes public național” unor investiții private ca Certej și Roșia Montană, justificând astfel exproprierea forțată a localnicilor.

Consecința? Pentru minele lor de aur, Deva Gold și Roșia Montană Gold Corporation pot trece cu buldozerul peste ce-a mai rămas din sate.

RISE a aflat cine a participat în grupul de lucru care elaborează proiectul de modificare a legii minelor propus în Parlament. De doi ani, procesul e coordonat de Ministerul Economiei, implicat la Roșia Montană și Certej prin intermediul companiei de stat Minvest.

La ședința din 28 martie 2017, desfășurată la minister, au stat la aceeași masă 12 oameni. Cinci au fost plătiți de cele două companii miniere în diverse momente. Le-au ajutat și ei de-a lungul timpului. Vezi AICI cine sunt.

Dar până când își fac minerii legea, văduva din ultima casă s-a trezit înghesuită pe hartă de sfânta combinație locală. Și a contestat titlurile de proprietate emise suspect de autoritățile locale pentru nepoții care au vândut la Deva Gold.

„Dacă le-o dat cineva un titlu, puteam eu sau dumneavoastră să spun: mă, asta e ilegal! Cine le-o dat răspunde, nu le-am dat noi. Deva Gold a fost cumpărător de bună credință”, se apără Nicolae Stanca, 71 de ani, șef dintotdeauna la corporația care ocupă satul.

Ce-i de făcut, totuși, în cazul Aureliei Nelega?

Și Stanca e îngrijorat. Femeia sperie investitorii: „Ea ne-a spus că vrea să rezolve pe cale legală actele și pe urmă discută și vede ce face cu ele. Dar până să discute am impresia că rămân acolo și nu mai face nimeni investiția. Că deja cu atâtea procese, se cam satură orice investitor.”

BULA IMOBILIARĂ DIN CURTE

Deva Gold aspiră terenurile pentru mina de aur proiectată în Certeju de Sus, comuna din care face parte și satul Bocșa Mare. Are nevoie de toate ca să obțină autorizațiile finale pentru construcția angrenajului industrial.

E un joc cu miză mare.

Proiectul „Certej” cântărește în aur și argint peste 3,5 miliarde de dolari, cam cât valorează rezerva strategică de aur a României, administrată de Banca Națională.

Întregul complex minier va ocupa aproape 460 de hectare, pe care se vor întinde halde de steril, cariera, o uzină de preparare și alte facilități de transport.

După ce planul mare al proiectului a fost aprobat între prieteni, totul depinde acum de puțin pământ și de câțiva oameni care n-au vrut să vândă.

În doar cinci ani au fost parafate peste 350 de tranzacții. Cu peste 20 de milioane de dolari, Deva Gold a cumpărat aproape 400 de hectare în Certeju de Sus. Mai trebuie câteva zeci.

În tot acest timp, corporația s-a împământenit atât de bine în zonă, încât au crescut rețele în jur. Aproximativ 250 de localnici, plus câțiva veniți din alte județe, se regăsesc pe statele de plată ale companiei, printre care o fostă șefă de la Mediu, consilieri locali, viceprimari sau neamurile lor.

Chiar și copiii puternicilor din județ.

Jean Florin Bălan este ginerele șefului PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor, și lucrează de cinci ani ca IT-ist la Deva Gold. Altfel, tânărul activează intens la filiala județeană de partid. Socrul Nistor a fost până în 2016 și președintele Consiliului Județean.

Un post de economist în companie îi revine și lui Andrei Șerban, fiul lui Florian Șerban, șeful Finanțelor Publice Hunedoara. Seniorul a condus un deceniu Garda Financiară județeană, din 2002 până în 2012, când a fost numit de PNL în postul curent.

Mai multe generații au schimbat relieful în zonă, săpând după aur la Certeju de Sus. Au simțit prețul pe pielea lor atunci când vremurile o luau razna. Un accident îngrozitor a îndoliat locul la începutul anilor ’70, apoi comuniștii au rezolvat treaba cum știau ei, cu o expropriere masivă, ca să construiască mina „Coranda”, în ’82. Așa s-a numit ultima exploatare auriferă din zonă, abandonată de Guvernul Tăriceanu un sfert de secol mai târziu, ca să facă loc proiectului privat.

Iar Bocșa Mare s-a făcut mică.

Compania minieră întâi a cumpărat, apoi a dărâmat.

Azi, iarba crește sălbatic peste ruine de fundații. Păsările și căprioarele s-au întors momentan în habitatul lor natural. Ici-colo, o fântână stingheră sau vreo bucată de drum pietruit mai amintesc de așezarea umană.

Au mai rezistat câteva livezi de pomi fructiferi.

„Or fost așa naivi unii că or crezut că, dacă vând pământul, pot să mai ia tot ei prunele și să facă țuică. Acum oamenii Goldului trec cu prunele pe stradă și le duc la cazanul lor de țuică. Nu s-a gândit unul că din mâna terenurilor ălora trăiește o viață”, regretă sincer o bătrână din comună.

Conflictele pentru pământ s-au întețit în urmă cu nouă ani, când consilierii locali din Certeju de Sus au autorizat proiectul minier să traverseze trei dintre cele nouă sate ale comunei: Bocșa Mare, Hondol și Bocșa Mică.

„Aici e toată comuna!”, exclamă alt localnic. Citește lista cu oamenii care și-au vândut terenurile, casele și pădurile.

„Uite-l și pe preot…”

Mai sunt vreo 3.000 de suflete, iar omul ne spune cum mai merg cumetriile. Milioanele de dolari au transformat bătrânul sat într-un paradis imobiliar după 2010, paradoxal, în plină criză financiară globală.

„El e Gică, pădurarul!”, se oprește brusc cu degetul pe Gheorghe Albu, vechi consilier local.

Pădurarul politic a ajutat constant corporația, fiind încă din 2010 unul dintre consilierii-cheie care au aprobat planul urbanistic al proiectului minier „Certej”. Acest eveniment, în sine, a declanșat febra imobiliară în localitate, fiindcă a presupus delimitarea exactă a noii mine peste cele trei sate și aproape 460 de hectare.

La doar câteva luni după ce susținuse aprobarea planului urbanistic, consilierul Albu a încasat peste 100 de mii de dolari de la Deva Gold din vânzarea unui teren.

Și n-a fost singurul.

L-au urmat primarul, secretarul comunei, consilieri locali si funcționari din primărie. Plus rudele lor. Fiecare a primit de la corporație zeci sau sute de mii de euro pe ce a vândut când a explodat prețul.

„Poate fi mită, nu numai conflict de interese, dacă au vândut peste prețul pieței”, suspectează juriștii consultați de RISE.

CU MÂINILE OCUPATE

Cert e că pe 16 septembrie 2014, Petru Cîmpian, primarul comunei, a plecat dintr-un birou notarial mai bogat cu 25 de mii de dolari. Primiți în numerar, echivalentul în lei, pentru vânzarea unui teren agricol de 7.500 de metri pătrați.

Prețul e dublu față de alte proprietăți vândute în zonă, iar cumpărătorul – corporația Deva Gold.

În aceeași zi, pe 16 septembrie 2014, edilul Cîmpian aprobă oficial primul șantier pentru proiectul minier în Bocșa Mare, dar autorizația de construire e anulată rapid în instanță, fiind nelegală. Chiar în timpul procesului, semnează a doua autorizație pentru același șantier.

„Nu văd conflict de interese”, spune Petru Cîmpian despre situația din acea zi, când a încasat cu o mână, iar cu cealaltă a semnat autorizația pentru companie. „Nu are nimic una cu alta. E o asociere nefericită pe care o faceți dumneavoastră. Toată lumea a vândut.”

În cazul lui, vânzarea n-a fost întâmplătoare. Primarul se asigurase că doar corporația minieră poate să-i cumpere terenul.

Anul acela, o lege nouă schimbase radical regulile prin care puteau fi cedate terenurile agricole din afara localităților. Vânzătorii erau acum condiționați să-și anunțe public intenția la Primărie și apoi să aștepte treizeci de zile, perioadă în care terenul să poată fi ofertat de co-proprietari, arendași, vecini și stat.

Dar însuși primarul a ocolit normele.

Pe 10 aprilie 2014, cu doar o zi înainte ca legea respectivă să intre în vigoare, Cîmpian a semnat un antecontract cu Deva Gold pentru terenul vizat. Era singura portiță legală care-i permitea să vândă apoi direct corporației, după ce rezolva o succesiune. Nu era încă proprietar cu acte-n regulă. Primarul a semnat totuși, promițând că vinde după ce rezolvă cu moștenirea. În august o face, în septembrie ia banii.

„N-am avut altă ofertă”, susține Cîmpian, deși cronologia tranzacției arată că premeditase vânzarea către compania minieră:

„De ce n-ați venit dumneavoastră să cumpărați? Era proprietatea mea și mă gândesc că fac ce vreau cu proprietatea mea. Trebuie să dau socoteală cu ceea ce dețin eu în proprietate?”.

Cu două zile înainte de noua lege, pe 9 aprilie, primarul mai vânduse corporației 3.566 de metri pătrați, înscriși la cadastru în regim de urgență, cu aproape 12 mii de dolari.

Pe ambele proprietăți, Cîmpian a obținut un preț mai mare decât media tranzacțiilor din zonă, deși terenurile lui erau departe de epicentrul proiectului minier.

Până la urmă, după ce le-a mai vândut un alt teren în 2017, primarul a primit în total aproape 45 de mii de dolari de la Deva Gold.

Banii au ieșit din casieria companiei miniere pe avizul lui Nicolae Stanca, omul care conduce Deva Gold de aproape douăzeci de ani. Stanca a mers personal de fiecare dată la notar să semneze contractele cu primarul. Sunt prieteni vechi.

SĂTEANUL ANALOG

În aceeași zi cu primarul, pe 9 aprilie 2014, un alt localnic, pe nume Gheorghe Câmpean, mai vinde o proprietate.

Actele sunt pregătite de același inginer topograf care îi rezolvase și edilului înscrierile în cartea funciară. Iulian Marius Popa îl cheamă, el fiind cel care a gestionat documentația pentru majoritatea achizițiilor făcute de companie.

Topograful Popa era deja sub contract cu Deva Gold: „Din 2008 fac intabulări pentru ei, măsor tot ce-i în perimetrul lor. Existau mereu antecontracte, mergeam și măsuram împreună cu pădurarul și apoi când se finaliza intabularea, atunci se făcea contractul final.”

În fine, localnicul Gheorghe Câmpean a vândut 9.600 mp cu 13.590 de dolari. Înseamnă un preț mediu de 1,44 de dolari pe metru pătrat, adică de două ori mai mic decât a luat primarul pentru terenul său în aceeași zi.

Primarul și consăteanul au parafat contractele în același birou notarial – Marius Orșa -, un așezământ consacrat al afacerii, amplasat în centrul orașului Deva. Pe aici, de altfel, au trecut cei mai mulți oameni din comună când și-au vândut proprietățile la Deva Gold. La fel, directorii corporației pentru diverse declarații și procuri notariale.

Pe cei doi, Câmpean și Cîmpian, îi mai leagă tragedia majoră care a marcat locul acum 47 de ani.

A bubuit într-o dimineață cețoasă, pe 30 octombrie 1971, când digul unui iaz de decantare cu nămol toxic rezultat din extragerea aurului prin cianurare a crăpat și a măturat totul în jur. Tone de balast și leșie amestecată cu plumb au astupat case, fântâni și oameni.

Săteanul Câmpean avea zece ani atunci și a fost spitalizat cu mai multe răni. O parte din acoperișul casei sale s-a prăbușit, își amintesc vecinii. Numele lui figurează pe lista oficială a victimelor.

Primarul Cîmpian avea șapte ani la vremea aceea. A fost rănit, zice el: „Eram elev la școală în momentul catastrofei. Mă leagă amintiri neplăcute legate de tristul eveniment. N-am pierdut pe nimeni din familie. Colegi de clasă am avut doi care au pierit. Mulțumesc lui Dumnezeu că-s întreg.”

 

Acum, la 55 de ani, noile iazuri proiectate de Deva Gold nu-l mai sperie: „Mă gândesc că cei de la București, care avizează favorabil proiecte de amploarea asta, nu sunt tâmpiți…”

Pe harta noului proiect minier, spre vârful verde al dealului Măcrișu, zona Bocșa Mare, sunt desenate două iazuri. Ambele reprezintă refugii pentru deșeurile noii mine de aur. Deva Gold plănuiește să defrișeze și apoi să construiască, într-un fel de cascadă, cele două puncte de decantare.

Primul iaz, pentru cianură, e gândit să depoziteze aproape 5 milioane tone de steril. Mai jos, spre mijlocul dealului, va fi al doilea iaz, cu rol de zonă-tampon și mai mare, în care autoritățile susțin că nu intră cianuri. Potrivit Ministerului Mediului, acesta din urmă ar fi o măsură de siguranță, în cazul unui eventual accident, ca să preia din conținutul celui de sus.

Pentru cele două iazuri, compania a cumpărat masiv zone forestiere, în timp ce primarul îi înlesnea efortul.

SCHEMA DIN PĂDURE

Pe 12 septembrie 2012, edilul Cîmpian taie o suprafață veche, adaugă una nouă, iar un teren zboară scriptic deasupra comunei dintr-o singură mișcare de pix.

Aterizează cadastral într-o pădure pe dealul Măcrișu, mai sus de cariera Coranda. E cel mai disputat loc din comună. Corporația îl cucerește pas cu pas, ca să-și construiască aici noile iazuri.

Pe noul proprietar îl cheamă Ovidiu Bugi. E mâna dreaptă a edilului, adică secretarul Primăriei Certeju de Sus. Statul îl plătește pe Bugi să verifice, printre altele, legalitatea actelor oficiale pe care le emite instituția.

Bugi și Cîmpian au făcut rocada în 2004. Până atunci, Cîmpian fusese secretarul, iar Bugi – primarul.

Ideea e că prin 2005, Ovidiu Bugi dobândește un teren de peste un hectar în comună. Șapte ani mai târziu, în 2012, primarul Cîmpian se trezește brusc: o bucată din terenul lui Bugi, de vreo 7.000 de metri pătrați, ar fi amplasată greșit. „Nu scrie bine, e o eroare materială”, decide Cîmpian și trimite la cadastru un nou amplasament fixat din pix în pădurea Măcrișu.

Bugi n-are nimic împotrivă.

Apoi secretarul primăriei vinde rapid companiei miniere o bucată de 4.300 metri pătrați din noua lui pădure. Încasează aproape 20 de mii de dolari, la un preț de 4,61 dolari pe metru pătrat, aproape dublu față de valoarea medie la care compania cumpăra terenuri în comună.

Contactat telefonic, Bugi își amintește cu greu: „Nu pot să vă dau așa, pe loc, niște explicații plauzibile… S-au făcut niște măsurători acolo în vechiul amplasament și s-a constatat că se suprapunea cu al unei vecine și pe motivul ăla am făcut schimbarea respectivă. Și mi s-a pus la dispoziție noul amplasament neexistând libere alte parcele.”

RISE Project: Păi chiar nu erau alte parcele, de ce fix în Măcrișu?

Ovidiu Bugi: Erau, dar mi s-a spus că acolo ar exista încă o suprafață disponibilă, dacă vreau să iau acea suprafață. (…) Și ca orice alt cetățean am dreptul să vând proprietatea pe care o dețin. Era o zonă în care se putea face treaba asta, era ofertată. Nu cred că m-am aflat în incompatibilitate.

Primarul Cîmpian a repetat schema cu pixul de mai multe ori, modificând amplasamente pentru cumnatul său, un consilier local, funcționari din primărie și rudele acestora. Ei s-au îmbogățit, compania s-a cocoțat pe deal.

I-am luat la rând.

Primarul e liniștit: „Ce să-mi reproșez? Nu am ce! Au fost erori îndreptate de cei în drept”. Zice că nu înțelege legătura dintre schimburile de terenuri și interesul corporației.

Petru Cîmpian: Asta înseamnă schimbare de amplasament, dar nu văd ce treabă are cu obiectivul minier?

RISE Project: Păi terenurile au ajuns apoi la compania minieră…

Petru Cîmpian: Foarte tare! Nu cred că eu am avut de-a face. Cine a avut probleme de soluționat, s-a adresat, sunt documente în sensul ăsta.

Documentele lipsesc, primarul n-a justificat noile amplasamente și nici n-a probat „erorile inițiale”, constată abia acum Prefectura Hunedoara, contactată de RISE. Aici funcționează comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate privată din întregul județ, care a procesat, bine-mersi, modificările funciare ale primarului Cîmpian, în drumul lor spre cadastru.

Dincolo, la Cîmpian, se lasă ceața: „Eu, sincer, n-am avut nicio discuție cu Prefectura. Poate știți ceva ce nu știu eu. Îmi puneți întrebări despre niște aspecte care s-au petrecut acum șapte, opt ani (…) Au fost mai multe terenuri, nu doar cele vândute. Mai multe persoane au fost în situația de a avea amplasamente eronate.”

Printre beneficiarii schemei apare și Rodica Susan, reprezentant sătesc în consiliul local al comunei. Fusese împroprietărită în 2005, în Toplița Mureșului, la șase kilometri distanță de Bocșa Mare. După nouă ani, pe 26 martie 2014, primarul cere schimbarea amplasamentului. La o lună distanță, topograful Deva Gold o „intabulează” pe Rodica Susan în raiul din Măcrișu. Imediat, doamna Susan vinde 2,5 hectare pe 100 de mii de dolari.

Am întrebat-o ce și cum:

Rodica Susan: Da’ ce, nu am dreptul să o iau acolo unde am luat-o?

RISE Project: Dumneavoastră ați luat suprafața în Toplița Mureșului…

Rodica Susan: Nu știu…

RISE Project: Cum s-a întâmplat să vă mute în altă parte?

Rodica Susan: Eu acolo am primit-o.

Vișinica Florea, angajată la direcția de taxe și impozite din Primărie, unde se indexează fiscal toate suprafețele, a obținut la fel de brusc schimbarea amplasamentului. Avea 2.000 de metri pătrați primiți în 2005 în altă zonă din comună, dar nu-i înscrisese la cadastru. Peste șase ani, primarul îi mută amplasamentul, omniprezentul topograf intabulează repede situația, iar funcționara pasează repede terenul la Deva Gold pe opt mii de euro.

Soțul doamnei de la taxe, Traian Ieronim Florea, se află într-o situație similară. A primit un teren pe dealul Măcrișu, tot în 2012, deși fusese împroprietărit în altă parte cu trei ani mai devreme. L-a vândut rapid companiei cu 72 de mii de dolari.

Vișinica Florea: Nu știu ce explicație să vă dau. Să vorbesc cu soțul, apoi vă sun. Nu știu ce răspuns exact să vă dau acum, dar cred că s-a făcut greșeală la titlurile de proprietate.

RISE Project: Nu-i greșeală, am identificat parcelele dumneavoastră.

Vișinica Florea: Dar oare de unde sunteți dumneavoastră?

OBȘTEA DIVIZATĂ DE BANI

Era însă o altă problemă: suprafețele vândute companiei erau deja revendicate în instanță. Încă din 2010.

Reuniți într-o veche asociație obștească, alți săteni alergau în timpul ăsta cu acte vechi prin tribunale ca să obțină pădurea din deal. Sunt moștenitorii celor care au înființat prima dată obștea, în 1946, desproprietăriți abuziv de comuniști.

Sorin Șteolea, președintele Asociației „Obștea Agricolă Măcrișu”, ne-a descris lucrurile din perspectiva lui: „Au luat titluri de proprietate chiar în timpul procesului. Pe noi ne tărăgănau, nu ne dădeau adeverințe, nu ne dădeau niște acte, ca ei să se apropie și să o ia. Nu cred că un bun aflat în litigiu poți să-l înstrăinezi.”

După ce a reînființat obștea cu greutate, acum mai mulți ani, Asociația a revendicat inițial, în 2010, aproape 115 de hectare.

Forme vechi de organizare, obștile nu pot să-și vândă pădurea, ci doar să o exploateze în beneficiul membrilor săi. Fiecare primește cotă-parte din beneficii, în funcție de cât teren deține în asociație, pe modelul distribuirii profitului într-o companie.

Un obstacol pentru vânzarea pădurii, obștea se surpă din interior taman în timpul procesului.

Aproape un sfert dintre membri întorc armele, pe 16 martie 2011, când 40 dintre ei semnează o listă și intervin pe rol împotriva obștii. Nu mai vor ca ea să ia pădurea. Alți 11 membri se opun, la fel, o lună mai târziu.

Șteolea, președintele asociației, crede că membrii care s-au opus ar fi fost manipulați: „Li s-a spus că nu or să poată să-și vândă terenul, dacă o să îl ia sub formă asociativă, iar ei voiau să vândă. Probabil, la sugestia comisiei locale și a primarului, ca să creeze un precedent sau o dispută între noi, au împărțit terenul.”

Unii fuseseră deja plătiți de companie.

Viceprimarul de atunci, Mihai Iancu, a reprezentat Primăria în procesul cu obștea, ba chiar a adunat semnăturile de la cei care s-au răzgândit. Acum Iancu lucrează chiar la Deva Gold și nu prea are chef de vorbă: „Da, eram viceprimar și am reprezentat Primăria în baza împuternicirii primarului. Nu am altceva să vă spun”.

Prima pe lista răzgândiților figurează Elena Magda, soția consilierului local Iulian Magda. Tot în martie 2011, cu două săptămâni înainte să semneze lista, Elena Magda a vândut aproape două hectare companiei miniere. Prețul? 83 de mii de dolari.

„N-am știut că lista va fi folosită împotriva obștii, că n-aș fi semnat-o niciodată”, spune ea acum că a fost indusă în eroare atunci. Nu-și amintește nici cine a venit cu lista: „A circulat de la unul la altul, dar nouă ni s-a spus că suntem intervenienți în nume propriu, că vom primi terenul individual. Ne-am deșteptat după. Ne-a zis avocatul: doamnelor, domnilor, n-ați fost în nume propriu, ci în favoarea cuiva.”

Sofia Magda, mama aceluiași consilier local și a cincea pe lista respectivă, tocmai luase în decembrie 2010, deci cu trei luni mai devreme, aproape 50 de mii de dolari de la Deva Gold în schimbul unui hectar jumate din pădure.

Florica Mariana Șteleac, mama Elenei Magda, semnase a patra, imediat sub cuscra ei. Obținuse 16.000 de metri pătrați chiar în timpul litigiului cu obștea și i-a vândut cu o lună înainte să se întoarcă împotriva ei. S-a ales cu 60 de mii de dolari și a beneficiat, mai departe, de generozitatea autorităților.

Reclamând din nou o eroare materială, primarul i-a mutat dintr-un foc 3.117 mp pe dealul Măcrișu, la patru luni după ce femeia intervenise în procesul obștii. Suprafața ajunge tot la Deva Gold pentru 12.770 de dolari. Apoi, alt cadou. O pășune de la soacra consilierului a fost transformată în pădure prin decizia Consiliului și mutată pe mult doritul deal Măcrișu. În 2012, soacra obține 100 de mii de euro pentru 2,6 ha.

În 2013, pe fondul ăsta, obștea divizată pierde procesul. Dealul fusese deja parcelat. „Nu zic că nu aveau dreptul să primească teren, pentru că ei mai aveau de primit și alte suprafețe individual, dar nu trebuiau să le primească aici, în perimetrul obștii”, susține șeful asociației, Sorin Șteolea.

În schimb, primarul Petru Cîmpian spune că obștea s-a reînființat în 2009 doar ca să blocheze proiectul iazurilor din deal: „Ei sunt conștienți că nu pot vinde, că prin lege o asociație reconstituită în modul ăsta, nu poate să înstrăineze niciodată nimic. (…) Dacă nu ar fi fost Deva Gold, cu intenția lor de dezvoltare, nici azi nu se constituiau ca asociație.”

Membrii care mai susțin cauza obștii, adaugă Cîmpian, au încercat să-și vândă proprietățile individuale companiei, dar ar fi cerut prea mult: „Acum a rămas un nucleu care nu a căzut la înțelegere cu investitorul privind prețul și de aici a început nebunia asta. (…) Au cerut niște prețuri din alea, 50 de euro metrul pătrat.”(…)

Nu e adevărat, răspunde Șteolea: „Nu am vrut să vindem, de ce să vindem? Au zis ca ne scot ei oricum. Să vedem cum ne scot.” A reluat lupta pentru pădure cu al doilea proces, intentat de asociație în 2017 împotriva autorităților locale. „Acum cerem toate cele 201 de hectare, avem dreptul la ele”, apasă el pe cuvinte, în dezacord total cu împărțirea proprietăților de-a lungul anilor.

Primarul ridică din umeri: „N-au decât să acționeze pe cale de consecință împotriva celor care au beneficiat, că sunt 142 de titluri emise, dacă ei consideră că s-a săvârșit o ilegalitate”.

Litigiul a blocat recent defrișarea pădurii de 56 de hectare pe dealul Măcrișu, unde corporația vrea să facă loc iazurilor de decantare. Deva Gold, care solicitase anul trecut tăierea, s-a angajat, conform legii, să reîmpădurească o suprafață de trei ori mai mare în altă parte.

Are însă nevoie de aprobarea Guvernului ca să doboare pădurea, mai ales că avizul de mediu emis pentru proiectul minier, în urmă cu șase ani, le permite să radă 165 de hectare. Deci, de trei ori mai mult decât au cerut în prima etapă. Ar veni vreo 200 de terenuri profesioniste de fotbal.

Ca de obicei, iminența drujbelor a inflamat organizațiile neguvernamentale care monitorizează ecologic proiectul minier. Printre proteste, activiștii au semnalat autorităților centrale existența noului proces deschis de obște.

În acest context, am stat de vorbă cu Roxana Pencea Brădățan de la Mining Watch Romania. Iată cum sună alarma acolo: „Mina de la Certej este o bombă cu cianură, gata să explodeze oricând după avizarea definitivă a proiectului. De aceea, încercăm să prevenim tăierea celor 165 de hectare și apariția iazurilor de decantare. Unul dintre baraje, făcut dintr-un mal de pământ de 169 de metri, ar amenința siguranța oamenilor din zonă sute de ani după exploatare”.

Dar controversele ecologice au izbucnit după aranjamentele imobiliare.

NEREGULA INIȚIALĂ

Înainte să parceleze dealul și să-l împartă între prieteni, Primăria Certeju făcuse deja o combinație majoră: a concesionat alte 57 de hectare corporației Deva Gold pe dealul Măcrișu. Încă din 2010, după ce obștea începuse primul proces de revendicare a pădurii.

Planetele se aliniau pentru Deva Gold, exact în perimetrul iazurilor.

Concesiunea făcută pe 20 de ani, ca să acopere durata exploatării miniere, n-a fost în regulă. O spune Direcția Finanțelor Publice Timișoara, care a verificat recent procedurile inițiale și acuză comisia județeană că împreună cu Romsilva au cedat abuziv pădurea către comuna Certeju de Sus.

La companie, managerul Nicolae Stanca e exasperat de noua problemă. Suspectează o manevră pusă la cale de asociația obștească al cărei interes ar fi să încaseze banii în locul primăriei: „Cinci-șase câți au mai rămas s-au gândit să ia banii și să stea toată ziua la crâșmă, că avem proști, de la care să luăm”.

Cât despre concesiune? Nu ne încurcă legea, tot țara ia banii:

„Ei spun acum că trebuia s-o plătim la Romsilva, nu la Primărie. Noi am crezut că dacă dăm fie Primăriei, fie la Romsilva, e tot a statului român. Dar când s-a făcut licitația de ce nu s-a sesizat nimeni din autoritățile statului? Mai ales că în comisie au fost și doi reprezentanți de la Finanțe din afara județului”.

CONSILIERII ȘI PLANUL

De departe, însă, punctul zero al învârtelilor imobiliare pentru mina de aur planificată la Certeju de Sus rămâne ședința de consiliu local de acum nouă ani (14 mai 2010), care a trasat limitele perimetrului minier, astfel încât să traverseze cele trei sate din comună.

Planul Urbanistic Zonal (PUZ), cum se numește oficial ceea ce au aprobat aleșii atunci, stabilește detalii tehnice în zonele miniere, precum condițiile de construire a unor clădiri și anexe industriale sau destinația exactă de utilizare a fiecărui teren din interior.

„Dacă de exemplu substanța minerală se extinde pe 10 ha este obligatoriu un act de proprietate sau de acces la suprafața respectivă.”, sintetizează Tiberiu Trotea, expert în construcții miniere, principala grijă la trasarea perimetrului.

La Certeju de Sus, întregul complex minier e prevăzut pe 456 de hectare, cu principalele obiective aprobate: cariera (62,8 ha), halde de steril (72,8 ha) sau uzina de preparare (20,9 ha).

Dar să vedem cum a trecut.

Pe lanțul birocratic, PUZ-urile de orice fel sunt avizate de comisiile de specialitate ale unui consiliu. Dan Simion, consilier local și președintele comisiei pentru Buget-Finanțe, poziție din care a avizat favorabil planul urbanistic, a încasat apoi de la companie aproape 10 mii de dolari pentru două terenuri.

Gheorghe Albu era tot consilier. Și ca pădurar conducea taman Comisia de Învățământ, Sănătate, Cultură și Protecție Socială. Votează planul și ia peste 100 de mii de dolari de la corporație, câteva luni mai târziu, când începe marea preluare. Ne-a confirmat tranzacția.

Din ambele comisii făcea parte și consilierul local Marioara Bârsăian. Proiectul minier e unica soluție pentru bunăstarea comunei, arăta ea atunci într-o expunere pe subiect.

Tiberiu Gheorghe Bîrsăian, soțul doamnei consilier, a încasat ulterior aproape 150 de mii de dolari de la Deva Gold, pentru trei terenuri. Din care unele îi fuseseră mutate în pădurea Măcrișu prin operațiunea cu amplasamentele.

Doar pentru aceste parcele călătoare, soțul consilierei a încasat 71 de mii de dolari. Marioara Bîrsăian spune că locul a fost schimbat pentru că terenul pe care avea pășune anterior fusese dat de Primărie altcuiva. La schimb, a primit pădure în Măcrișu.

Proiectul Certej a trecut și pe la comisia juridică.

Adrian Bodrean, actual viceprimar al comunei, era atunci consilier și secretar la juridică. Soția și soacra lui lucrează și ele ca inspectoare la Primărie. Asta nu i-a împiedicat pe părinții și socrii viceprimarului să vândă corporației. Tatăl său a înstrăinat două proprietăți pe 29 mii de dolari. Socrul- răzgândit în procesul cu obștea și împroprietărit tot în Măcrișu – a vândut imediat suprafețele și a încasat 49 de mii de dolari.

Primarul Petru Cîmpian a susținut expunerea de motive pentru PUZ, secretarul Bugi a contrasemnat hotărârea finală.

Numai că tot apar crăpături.

După nouă ani, Tribunalul Cluj a respins PUZ-ul în primă instanță. Încă-i valabil, procesul continuă. E doar o etapă în războiul dus de organizațiile neguvernamentale pentru anularea planului de urbanism.

Decizia a fost atacată. Dacă pierde și la instanța superioară, corporația trebuie să reia întreaga documentație pentru alt PUZ.

„Cu PUZ-ul e iar de noaptea minții”, exclamă primarul Petru Cîmpian, certându-se, cum ar veni, cu judecătorii: „Dacă cineva îmi înaintează o documentație validă pentru PUZ, indiferent cine ar fi, când vine cu toate avizele, eu ce pot să spun decât să-l promovez? (…) Să vii tu la Cluj și să constați neconformitatea avizului de mediu, pentru că e neconform avizul de gospodărire a apelor, pentru că nu-i conform avizul de sănătate publică, în ce lume trăim?!”.

Laurean Hang, fost consilier local, semnalează un viciu originar: n-au fost consultați localnicii afectați direct de planul urbanistic. Unul dintre aceștia e chiar el. Nu l-ar fi întrebat nimeni despre asta în 2010, deși avea terenuri în perimetru: “Ședințele de consultare, când le făceau, le anunțau cu o zi înainte și le țineau în sate mărginașe care nu aveau treabă cu proiectul minier. Nu am fost informați. Nu a fost dezbatere. Poate pe hârtie.”

Aprobarea planului a grăbit achizițiile, potrivit lui Hang: „În 2010 au ținut secret pentru că a trebuit să primească unii anumite terenuri ca să poată să le vândă”.

Timpul trece, prieteniile rămân.

Peste șase ani, după alegerile locale din 2016, când s-a întrunit prima dată noul consiliu, cam cu aceiași oameni, ședința festivă l-a inclus și pe omul cu banii. Lângă popă și șeful de post, Nicolae Stanca, managerul Deva Gold, a fost unul dintre invitații de onoare ai ședinței din 21 iunie 2016.

Înconjurat de cei care decid, Stanca l-a avut alături inclusiv pe Ioan Lazăr Nelega, consilier și el, opozant al obștii și cu soția angajată în primărie. Soții Nelega au obținut 200 de mii de dolari de la Deva Gold. Tradițional, parte din terenurile lor (2,99 ha) au fost schimbate din pășune în pădure pe Măcrișu. Reprezintă grosul banilor din tranzacție. 123 de mii de dolari. L-am sunat.

Lazăr Nelega: Nu îmi amintesc că e demult.

RISE Project: Vânzarea a fost în 2012, nu aș fi uitat dacă aș fi încasat 123 de mii de dolari.

Lazăr Nelega: Păi probabil nu a mai fost pășune unde trebuia să primesc și așa că mi-a dat aici.

Imediat după inaugurare, în aceeași vară, consilierii votează cu toate mâinile, fără părtinire politică, două noi planuri de urbanism zonal pentru corporația minieră. Primul vizează un bazin de acumulare, al doilea – o carieră de piatră. 11 voturi. Doar unul se abține, consilierul Dumitru Marciuc, ca să nu fie în conflict evident de interese. Lucrează ca miner la Deva Gold.

Angajat la companie este acum și consilierul Cozmin Vințan, fost viceprimar al comunei, care prestează de doi ani ca tehnician silvic. Nu-i străin nici el de turbulențele funciare ale locului, fiind implicat într-o altă revendicare de terenuri în comună, alături de doi colegi, de neamurile viceprimarului și ale altor consilieri.

Primăria le ține partea în cauză, după ce judecătorii le-au respins cererea în primă fază, considerând-o neîntemeiată și observând că petițiile individuale de revendicare erau identice. Acum, se rejudecă.

ÎNCĂ PUȚIN

Compania minieră Deva Gold mai are nevoie de aproape 68 de hectare, conchide primarul Petru Cîmpian, ca să obțină autorizațiile finale și să se pună pe treabă.

53 de hectare sunt în zona fostei cariere Coranda, pe lângă ultima casă rămasă în picioare, cea a văduvei Aurelia Nelega. Aceste suprafețe sunt încă administrate de societatea statului Minvest, acționar minoritar în Deva Gold. Și, juridic vorbind, au alt statut.

Guvernul trebuie să le treacă în proprietatea directă a Minvest ca să ajungă la Deva Gold, admite primarul. A pus și el umărul, dar nu se mai știe: „Am făcut demersuri, de paisprezece ori am promovat proiecte de Hotărâre de Guvern (ca Minvest să devină proprietar – nn). Nu eu, că n-am competența legală s-o fac, ci președintele Consiliului Județean, respectiv prefectul județului au promovat de paisprezece ori proiecte de hotărâre de Guvern și s-au oprit la anumite nivele”.

Mai sunt cei care nu vor să vândă și punct.

Deva Gold e blocată din cauza proceselor existente cu autoritățile locale, purtate de membrii loiali obștii și fostul consilier local Laurean Hang. Ține scorul primarul Cîmpian, ca un real strateg al situației: „Mai sunt 13 sau 15 hectare deținute de persoanele despre care am vorbit și care nu vor să vândă, cum e domnul Hang, care are vreo 2 hectare, domnul Șteolea care, la fel, are cam 2 hectare și tot așa”.

Retragerea investitorilor ar fi o tragedie națională pentru Cîmpian: „Vă dați seama că în ipoteza că vor pleca, tot noi vom avea de suferit, România în primul rând, apoi comuna. Țara are de pierdut 500 de milioane euro. Nu-i bugetul județului pe un mandat cât înseamnă volumul de investiții”.

Am explorat și perspectiva companiei.

„NU-I TREABA MEA, DACĂ ȘI-AU DAT LOR”

La capătul celălalt, Nicolae Stanca, șeful Deva Gold, vede societatea minieră drept beneficiar cinstit, făcând apel la conceptul juridic de „cumpărător de bună credință”, care îi exonerează în caz că proprietățile preluate au fost traficate.

„Dar cine ar fi responsabil pentru seria programatică de retrocedări”, l-am întrebat.

Nicolae Stanca: Eu atât pot să vă spun, că am fost cumpărător de bună credință. Am negociat, am văzut că e legal, notarul a verificat. Nu sunt eu competent să știu, să mă intereseze pe mine ca beneficiar cum a obținut, de la cine a luat, ce titluri are, cine i le-o dat.

RISE Project: Dar știți că au schimbat amplasamente ca să primească sus, în Măcrișu.

Nicolae Stanca: Dacă or schimbat amplasamentele, asta e de competența primăriei, a comisiei locale și a comisiei județene. Eu habar n-am ce terenuri o avut primarul, sau consilierii. Au fost terenuri de interes pe care noi le-am solicitat în baza proiectului și avizului tehnic.

RISE Project: Dar cei care v-au vândut, v-au aprobat și PUZ-ul.

Nicolae Stanca: Când s-a făcut prima dată PUZ-ul, nici nu știam ale cui sunt terenurile. Faptul că și-au dat lor, ce? E treaba mea? I-am pus eu? Știu eu? Eu m-am dus la notar, am avut o casă de avocatură…

Acum 22 de ani, Stanca s-a ocupat personal de înființarea companiei pentru proiectul „Roșia Montană”, cea mai controversată afacere cu aur din România. Este exact compania care cere acum despăgubiri de peste 4 miliarde de dolari de la statul român pentru că nu i-a permis încă să exploateze resursele.

Când a făcut cererea atunci, afară era iulie 1997, iar Stanca avea 49 de ani și muncea la stat, fiind directorul regiei care administra resursele din patrulaterul aurifer, de la Certeju de Sus și până la Roșia Montană.
O lună înainte, Stanca semnase certificatul de naștere al companie private din poziția de director al regiei de stat.

Afacerea se bazase pe un fals. (Detalii, AICI).

Cu primii bani obținuți pe bursă din afacerea Roșia, controversatul investitor Frank Timiș a înființat, tot în 1997, și Deva Gold. Și tot cu semnătura lui Stanca. Doar 350 de mii de dolari a pus atunci Frank Timiș în fiecare din cele două companii și s-a urcat pe poziția de acționar majoritar în dauna statului care deținea valoroasele resurse. Stanca a fost numit în conducerea ambelor companii aurifere.

Banii veniseră de la mii de kilometri distanță, unde Timiș mai dăduse o lovitură. Preluase ieftin o companie canadiană care zăcea pe bursa din Vancouver, redenumită rapid (Gabriel Resources), apoi a anunțat că deține drepturile de exploatare a resurselor din România. Așa au intrat primele milioane de dolari de la alți investitori, pompate inclusiv în proiectul Certej.

Operațiunile lui Timiș au fost monitorizate din start de serviciile de informații și investigate ulterior în mai multe dosare de corupție. Nimeni n-a pățit nimic. Procurorii s-au întrebat cum a fost posibil ca rezervele strategice să fie transferate fără licitație și evaluare prealabilă, astfel încât contribuția financiară privată să fi fost mult mai consistentă. N-au găsit nici documente care să ateste bonitatea investitorilor.

Contractele inițiale cu regia i-au permis ulterior lui Timiș să obțină și licențele pentru exploatarea zăcămintelor de la Roșia Montană și Certeju de Sus. Cel care le-a aprobat, în 1999, a fost Mihail Ianăș, președintele ANRM, arbitrul zăcămintelor din România. Omul s-a angajat apoi la una dintre companiile lui Timiș. (Detalii, AICI)

Proiectul Certej a stat sub umbrela afacerii Roșia Montană timp de trei ani, finanțat prin intermediul unor companii offshore de aceiași investitori. În 2000, Timiș a separat afacerile cu aur din România pe bursa canadiană și s-a retras treptat din ele. Acționarii s-au tot schimbat. Mari fonduri de investiții americane și bănci europene au plasat apoi sute de milioane de dolari în cele două proiecte.

Nicolae Stanca a rămas mereu un punct fix în organigrama companiei Deva Gold. Așa a dăinuit și angajamentul inițial care obligă statul, acționar minoritar, să deconteze partea lui din cheltuielile realizate de investitori, după ce va începe efectiv valorificarea resurselor. Pentru fiecare zece dolari pe care Deva Gold i-a investit în terenurile de la Certeju de Sus, vom suporta astfel doi dolari, guvernul renunțând la cota lui de profit până când vor fi stinse obligațiile.

Ne întoarcem în prezent, însă, unde copiii liderilor locali, angajați la companie, reprezintă alt subiect de interes. Nu și pentru Stanca.

RISE Project: Aveți și angajați de seamă: fiul șefului de la Fisc. Colegii spun că nu prea dă pe la muncă…

Nicolae Stanca: E un simplu economist, doamnă. Dar nu e bine să ne agățăm de copiii nimănui că și noi o să avem la rândul nostru copii. Vine la muncă, cine și-ar permite așa ceva (n.r. să nu vină), nici nu cred că e într-o relație foarte bună cu tatăl său. A venit la muncă așa, în diverse faze care au fost…, când a fost nevoie. Sunt bârfe.

De fapt, lumea e precaută când vine vorba despre companie, fiindcă tensiunile dintre combatanții funciari mai izbucnesc când și când. Corporația ar avea ochi peste tot, se tem unii localnici. Cred că orice mașină străină care intră în localitate devine suspectă pentru angajații companiei. Ne-au cerut chiar să parcăm discret, într-o curte, să nu fim reperați.

Concret, își amintește câteva incidente și activista Roxana Pencea Brădățan de la Mining Watch: „Ne-am dus pe Valea Măcrișului cu un expert. Ne-au urmărit până când n-au mai putut urca după noi în pădure. La întoarcere, ne așteptau: filmau și fotografiau ca să ne intimideze. Când am ajuns la mașină, aveam cauciucurile tăiate.” Altădată, poliția i-ar fi amendat tot pe ei când i-a șicanat în trafic o mașină Deva Gold.

Fiind aproape cumpărată cu totul, în localitate s-a instaurat o nouă ordine, marcată din tufișuri cu bariere și indicatoare de drum privat sau acces interzis. Iar oamenii din zonă percep compania ca pe un fel de instituție.
În realitate, doar a înghițit una.

Romana PUIULEȚ, Ana POENARIU, Daniel BOJIN

Grafică: Sergiu BREGA

Foto fundal: Google Earth