6/04/2016

Încă de la grădiniță, fiul președintelui azer a ajuns beneficiarul secret al unei fundații panameze. Îl cheamă Heydar Aliyev junior și duce mai departe numele bunicului său. Heydar senior, fost general KGB, a murit în 2003, după ce i-a netezit drumul la putere fiului său Ilham Aliyev, actualul președinte al Azerbaidjanului.

Tot în 2003, anul transferului de putere, la mii de kilometri distanță se puneau bazele unui imperiu financiar la fel de solid ca dinastia Aliyev. Azerii din Panama fac de șapte ani afaceri de milioane de euro și la București.

dinastia_aliyev_002

FUNDAȚIA SECRETĂ

În Panama, fundațiile au un regim special de confidențialitate, concurând cu succes companiile de tip offshore. Ambele forme de proprietate au fost utilizate la scară largă de prima familie din Azerbaidjan.

UF Universe Foundation, structura asociativă panameză în care, în 2005, a fost cooptat fiul președintelui Ilham Aliyev, avea un scop limpede – să fie primul nivel de camuflaj dintr-o structură complexă de proprietate. Heydar junior avea atunci șase ani și era primul pe lista beneficiarilor fundației.

Aceasta deținea deja, prin intermediul unor companii-paravn, cel mai mare grup de afaceri din Azerbaidjan, AtaHolding. Conglomeratul financiar înglobează și astăzi bănci, firme de construcții și de turism în țara de la Marea Caspică. În ultimul deceniu, familia Aliyev a controlat din umbră mai bine de jumătate din holding-ul azer.

În prima linie a beneficiarilor se aflau, încă din 2005, fiul președintelui, prima doamnă Mehriban Aliyeva și cele două fiice adolescente ale familiei prezidențiale, Leyla și Arzu Aliyeva.

Membrii marcanți ai fundației panameze au fost propulsați apoi în conducerea AtaHolding, grup ce contabilizează venituri de peste jumătate de miliard de dolari.

STRUCTURA PIRAMIDALĂ 

Fundațiile din Panama sunt supervizate de protectori, care au putere de decizie. Ei sunt acompaniați de beneficiari, care pot fi listați pe straturi ca într-un testament: dacă X decedează, atunci Y devine beneficiar.

Ashraf Kamilov (stânga) și Ilham Aliyev (dreapta), la prezentarea unui proiect turistic al grupului AtaHolding.

Ashraf Kamilov (stânga) și Ilham Aliyev (dreapta), la prezentarea unui proiect turistic al grupului AtaHolding.

Printre membrii influenți ai fundației figura și Ashraf Kamilov, devenit, între timp, șef în AtaHolding.

Kamilov și-a pus și el rudele apropiate pe lista beneficiarilor fundației.

BANII DIN POPA SOARE

Familia Aliyev s-a aliat cu Kamilov și la București.

În 2008, azerul din conducerea ATAHolding a investit 6,5 milioane de euro în achiziția unei clădiri din centrul Capitalei, mai exact pe strada Popa Soare.

La trei zile după tranzacție, aici s-a mutat fundația Heydar Alyiev, organizație înființată în memoria fostului general KGB și lider al Azerbaidjanului.

Câteva luni mai târziu, afaceristul azer a cedat afacerea imobiliară către Arzu Aliyeva, fiica mai mică a președintelui. Aliyeva, a treia ca influență în fundația panameză, și-a mascat interesele financiare din București în spatele unei companii offshore din Insulele Virgine Britanice. RISE Project a publicat pe larg anul trecut povestea acestei afaceri. (Detalii, AICI).

ȘEFUL FISCULUI, CONTABILUL LUI ALIYEV

Prima familie din Azerbaidjan și-a camuflat constant interesele folosind firme offshore și interpuși. Prin intermediul lor deține mine de aur, bănci și clădiri peste hotare, avere pe care nu o putea justifica cu veniturile la vedere. Dar cel care s-a ocupat direct să ascundă în Panama averea familiei prezintențiale a fost chiar șeful Fiscului azer, Fazil Mammadov.

Detaliile privind imperiul offshore al familiei Aliyev apar în documentele #PanamaPapers, arhivate de casa de avocatură Mossak Fonseca.

O REȚEA TOT MAI EXTINSĂ

Investigațiile jurnalistice realizate în ultimii ani de Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), organizație din care face parte și RISE Project, au dezvăluit mai multe afaceri ascunse prin acest mecanism de familia Aliyev. Arhiva Mossack Fonseca oferă însă o imagine de ansamblu asupra afacerilor de corupție din Azerbaidjan.

Fragment din filmul ‘Our currency is Information: Exposing the Invisible’ by Tactical Technology Collective

Documentele #PanamaPapers mai arată cum familia prezidențială și-a asigurat controlul asupra unei mine de aur. În 2006, Guvernul azer a acordat licențe miniere în vestul ţării unui consorţiu de firme care a înființat Azerbaidjan International Mineral Resources Operating Company Ltd (AMIROC). Consorțiul primea 70 la sută din profit, conform acordului de exploatare semnat cu oficialii azeri pe o perioadă de 30 de ani. La momentul respectiv, afacerea a fost acuzată de netrasparență de către opozanții regimului Aliyev. În 2012, jurnaliştii OCCRP au dezvăluit schema afacerii: compania Globex International LLP, parte din consorțiu, era deţinută de trei firme din Panama. Iar în spatele firmelor offshore se aflau familia prezidențială şi un om de afaceri elveţian şi prieten al familiei azere.

Cea mai mare exploatare auriferă din Azerbaijan este deținută printr-o suveică de firme din Panama și Anglia de către fiicele președintelui Aliyev.

Cea mai mare exploatare auriferă din Azerbaijan este deținută printr-o suveică de firme din Panama și Anglia de către fiicele președintelui Aliyev.

Printre reporterii OCCRP care au realizat acel material s-a numărat și Khadija Ismayilova, condamnată la închisoare, în 2015, decizie catalogată de organizațiile civice internaționale ca fiind un abuz, jurnalista fiind pedepsită pentru că a demascat corupția de la cel mai înalt nivel din țara sa. Reporterii RISE au protestat împotriva abuzului comis de autoritățile azere. (Detalii, AICI)

Ismayilova a fost acuzată de deturnare de fonduri, afaceri ilegale, evaziune fiscală, abuz de putere, precum şi pentru că ar fi instigat un coleg la suicid. Sentința finală: șapte ani și jumătate de închisoare. “A stabili acționariatul AIMROC este o sarcină descurajatoare,” scria în 2012 Ismayilova, cu privire la compania care coordona consorțiul din mina de aur.

#PanamaPapers dezvăluie acum cine este în spatele Londex Resources S.A., societatea înregistrată în Panama în 2005, care a ajuns să dețină 45 la sută din acțiunile consorțiului. Documentele Mossack Fonseca arată că, în aprilie 2008, aceleaşi trei companii panameze deţinute de fiicele președintelui, care împărțeau controlul asupra Globex International, au devenit și acționari ai Londex. Globex Internaţional deținea la rândul său 11 la sută din acțiunile consorţiului la mina de aur. Astfel, noile documente arată că, în final, familia prezidențială deținea 56 la sută în afacerea auriferă. Exploatarea a fost închisă brusc în 2014, după dezvăluirile de presă, iar cei care au avut de suferit au fost salariații. Ei au protestat, în ianuarie 2016, în fața Parlamentului, pentru că nu și-au mai primit salariile de aproape doi ani.

 


Aceasta este o variantă abreviată și adaptată a materialului original publicat de Organized Crime and Corruption Reporting Project (organizație din care fac parte și doi dintre reporterii RISE Project), pe care îl puteți accesa, în engleză, AICI

Autorii acestei investigații sunt: Miranda Patrucic, Eleanor Rose, Lejla Camdzic și Khadija Ismayilova.

Documentele #PanamaPapers au fost obținute de către Süddeutsche Zeitung de la o sursă anonimă. Publicația germană a oferit datele organizației International Consortium for Investigative Journalism, care i-a cooptat în acest proiect pe jurnaliștii de la RISE Project.

Comenteaza acest articol