10/05/2020

Oftalmologia românească sare cu nonșalanță peste standarde de sterilizare, care, în lumea occidentală, sunt considerate subînțelese. FOTO: Vitalie Brega.

Medicii oftalmologi din România reutilizează consumabilele de unică folosință întrebuințate la operațiile de cataractă. 

Există piese care sunt fabricate să fie folosite o singură dată și care sunt utilizate chiar și la 40 de intervenții chirurgicale consecutive.

Riscul de contaminare a pacienților sănătoși cu viruși proveniți de la pacienți bolnavi, operați cu aceleași consumabile, este necunoscut și nu ar putea fi determinat cu precizie decât în cadrul unui studiu științific. 

Unii doctori îl minimalizează, alții spun că el trebuie luat în considerare. 

Un mic experiment de laborator, realizat, pe ochi de animale, la São Paulo, înclină balanța către opinia acestora din urmă. 

În cazul în care riscul s-ar materializa, practica aceasta ar putea reprezenta una dintre cele mai mari breșe de asepsie din întreaga chirurgie românească.

Anual, în România, se fac circa 90.000 de operații de cataractă. Zeci de mii de pacienți, așadar, ar fi expuși pericolului contaminării cu HIV, hepatită B, C etc., fără ca măcar să li se aducă la cunoștință acest lucru. 

Niciunul dintre spitalele occidentale contactate de RISE – din Marea Britanie, Franța, Suedia, Danemarca – nu reutilizează piesele de unică folosință întrebuințate la operarea cataractei.  

Din nouă mari spitale românești, toate nouă – din București, Cluj, Iași, Timișoara, Brașov, Craiova, Galați – fac, în mod regulat, acest lucru.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

Operația de cataractă – una dintre cele mai frecvente intervenții chirurgicale pe care patologia umană le reclamă – are parte, în România, de un protocol „inovator” în privința materialelor consumabile.

Două componente de unică folosință ale aparatului de facoemulsificare – utilizat la extragerea cristalinului bolnav din ochiul pacientului – sunt întrebuințate de către oftalmologii din țara noastră de-a lungul mai multor operații consecutive. 

Componentele se numesc casetă, respectiv, tuburi și intră în contact cu fluidele pacienților. Prin refolosire, există riscul ca ele să contamineze cu materialul organic al unui bolnav un alt bolnav – spun mai mulți medici, dar neagă alții – și să transmită, astfel, viruși și bacterii de la un purtător la o persoană sănătoasă. 


Costul casetei și al tuburilor de unică folosință, pe care oftalmologii români aleg să le refolosească, este de circa 200 de lei.


Oftalmolog danez, care a acceptat să se exprime referitor la pericolul de contaminare la care sunt supuși pacienții români prin această practică: „Cred că riscul este unul foarte scăzut”.

Medic român, care a ales să își păstreze anonimatul: „Chiar dacă riscul de contaminare este mic, ținând cont de zecile de mii de operații de cataractă care se fac în România în fiecare an, riscul este inacceptabil pentru secolul XXI”.

Concluziile unei cercetări de laborator, făcute asupra unor ochi de animale, la Universitatea din São Paulo: doi din patru ochi sănătoși, operați cu un aparat dotat cu casetă și tuburi „reciclate”, au ajuns să fie contaminați cu viruși proveniți de la ochi infectați, care trecuseră, puțin mai devreme, prin aceeași intervenție chirurghicală.


PRECIZARE DESPRE METODA DE DOCUMENTARE FOLOSITĂ


Trebuie spus că oculiști români, cu care am purtat discuții formale și informale, afirmă că piesele în jurul cărora este centrat articolul nostru sunt doar vârful de aisberg al nenumăratelor improvizații care marchează chirurgia oculară de la noi din țară. (Neschimbarea mănușilor și a halatului cadrelor medicale, între un pacient și altul, nedezinfectarea sălii de operație, între un pacient și altul etc.). 

Am optat însă pentru această abordare – verificarea schimbării a doar două piese de unică folosință, utilizate la cea mai răspândită operație de ochi – pentru a desfășura un sondaj cât mai sec, în privința respectării condițiilor de asepsie în sălile de chirurgie ale secțiilor de oftalmologie din România. 

Argumentul în favoarea acestei „metode” ține și de fondul, dar și de forma documentării noastre jurnalistice. 

În primul rând, o intervenție chirurgicală e nesterilă atunci când oricare dintre instrumentele folosite e nesteril. 

Astfel, e suficient să demonstrezi că o singură piesă din angrenajul celor folosite la operația de cataractă e nesterilă pentru a demonstra că operația, în ansamblu, e nesterilă. 

În al doilea rând, am vrut să vedem cum sunt folosite aceste piese la cât mai multe spitale, și din România, și din străinătate, iar atunci când desfășori tipul acesta de interogare jurnalistică – de masă – adresată unor entități cu cele mai diferite cutume de comunicare publică, ca să crești șansele de a ți se răspunde, e bine să pui cât mai puține întrebări posibil.


PRECIZARE DESPRE CONCLUZIILE DOCUMENTĂRII


La capătul documentării noastre, nu am reușit să lămurim care este riscul real de contaminare a pacienților din cauza reutilizării acestor piese de unică folosință. De altfel, măsurarea lui riguroasă, în cifre statistice, nu s-ar putea realiza decât printr-un studiu medical de sine stătător, intraspitalicesc, care să își propună o astfel de temă.

Am ales însă să publicăm articolul de astăzi, în ciuda concluziilor lui echivoce, datorită impactului foarte mare asupra sănătății publice pe care riscul contaminării l-ar presupune, în cazul în care s-ar materializa. 

Anual, în România, sunt efectuate în jur de 90.000 de operații de cataractă, în spitale, policlinici și în sute de cabinete oftalmologice independente. 

În ipoteza în care riscul de contaminare ar fi real, am avea de a face cu una dintre cele mai mari breșe de asepsie din chirurgia românească. Zeci de mii de pacienți ar fi expuși unor pericole de infectare virală și bacteriană, care le-ar fi ținute ascunse, deși le-ar putea provoca grave afecțiuni medicale.


PRECIZARE DESPRE CONTEXTUL PUBLICĂRII


Articolul de mai jos nu are legătură cu criza sanitară pe care România o traversează în momentul de față, însă am ales să îl publicăm acum, în plină epidemie de COVID-19, când lumea pare preocupată de cu totul „altceva”, din cel puțin două motive:

În primul rând, după bombardamentul de știri legate de ușurința contaminărilor cu coronavirusul venit din China și după instrucția publică despre cum trebuie așezate măștile chirurgicale pe față, cum spălate mâinile, cum dezinfectate clanțele și podelele etc., românii sunt mai pregătiți decât oricând să înțeleagă cât de rigide sunt protocoalele de sterilizare din practica medicală. Și cât de grave pot fi consecințele încălcării lor, odată ce rigiditatea acestora este relativizată.

În al doilea rând, într-un moment în care, în mod legitim, corpul medical românesc acuză statul că nu i-a pus la dispoziție echipamentele necesare pentru a se proteja de COVID-19, articolul nostru dezvăluie toleranța de masă, „instituționalizată”, pe care medicii din țara noastră o pot avea față de relaxarea regulilor sterilizării, în cazurile în care în joc nu e și sănătatea lor, ci doar sănătatea pacienților. 

Documentarea RISE prezintă, de fapt, o părticică din cultura pe care compromisul medical o are în România – cultură care, acum, în criza „Coronavirus”, s-a întors inclusiv împotriva personalului sanitar. 


Operația de cataractă durează aproximativ o jumătate de oră. Ea constă în înlocuirea cristalinului natural, care devine opac odată cu avansarea în vârstă, cu un cristalin artificial. 

Extragerea cristalinului natural din globul ocular se face – peste tot în lumea avansată – cu un aparat numit „facoemulsificator”. (Există și alte soluții tehnice, însă, în momentul actual, aceasta metodă are întâietate în toate țările civilizate). 

Indiferent de firma care produce acest aparat, în componența lui intră o casetă și niște tuburi prin care circulă lichidul biologic al pacienților. 

Propriu-zis, pe aceste tuburi și în această casetă este aspirat cristalinul natural după lichefierea lui, printr-un tratament cu ultrasunete. 

Facoemulsificatorul de tip Infiniti Ozil, produs de Alcon, este unul dintre cel mai frecvent întâlnite aparate de acest tip în România.

RISE Project a verificat câte astfel de casete și tuburi sunt consumate în România, comparativ cu numărul de operații executate în țara noastră. 

Am făcut acest sondaj la mai multe spitale din țară și am cerut această statistică și de la câteva spitale din Europa de Vest. 

Pe scurt, situația arată în felul următor:

19.691 de operații de cataractă au fost făcute, în 2018, la Spitalul de Ochi din Londra. Și au fost consumate 19.691 de casete de unică folosință de facoemulsuficator.

7.110 de operații au fost făcute la Spitalul Lahovari din București – cel mai mare de oftalmologie din România – și au fost consumate 1.125 de casete! 

Circa 6.000 de operații de cataractă au fost făcute prin facoemulsificare la Spitalul „Édouard Herriot” din Lyon. Și au fost consumate tot atâtea casete.

813 operații de cataractă au fost făcute la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. Și au fost consumate 18 casete!


Am strâns acest tip de date – referitoare la anul 2018 – de la nouă mari spitale din România, din București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov, Galați și Craiova. Ele pot fi găsite, comprimat, în tabelul de mai jos. 

Datele trebuie citite în sensul în care ele descriu o tendință și nu preluate, rigid, cifră cu cifră. Din mai multe motive:

  • Pentru o minoritate dintre operațiile de cataractă, înlăturarea cristalinului se face chirurgical și nu cu facoemulsificatorul. Putem avea deci operații de cataractă la care, în mod obiectiv, nefolosindu-se facoemulsificatorul, nu se consumă nicio casetă. 
  • Există puține modele de facoemulsificatoare – mai vechi – care nu folosesc casete și tuburi de unică folosință. Ci care se sterilizează între operații. Și în cazul acesta, așadar, vom avea operații de cataractă la care, obiectiv, nu se consumă casete. 
  • Facoemulsificatorul nu e folosit doar pentru operațiile de cataractă, ci și pentru niște operații mai rare, numite vitrectomii, care întrebuințează, la rândul lor, casete. În cazul acesta, dimpotrivă, vom avea casete consumate, fără să putem contabiliza în dreptul lor operații de cataractă. 

În ciuda tuturor „notelor de subsol” pe care tabelul le comportă, datele lui, coroborate cu declarațiile oficiale ale multor medici și spitale, conduc la aceeași concluzie: în mod instituționalizat, în România, la operațiile de cataractă, consumabilele de unică folosință sunt utilizate, repetat, la mai multe intervenții chirurgicale consecutive.

Unul dintre cele mai tranșante răspunsuri legate de întrebuințarea repetată a celor două piese de unică folosință, în cadrul operațiilor de cataractă din România, l-am primit de la medicii Spitalului Județean din Cluj. 

Aceștia ne-au spus că, în 2018, au utilizat aproximativ de patru ori mai puține casete și tuburi decât numărul operațiilor de cataractă executate. 

Asta înseamnă că, din patru pacienți supuși acestei intervenții chirurgicale, doar unul singur a beneficiat de consumabilele respective în stare sterilă. Ceilalți trei le-au „moștenit” de la el. 

Practica curentă este ca ele să fie înlocuite o dată pe zi. 

Întrebați dacă, în felul ăsta, nu au pus în pericol sănătatea pacienților, medicii din Cluj resping ipoteza aceasta și spun că, în 2018, nu au înregistrat nicio infecție intraoculară ca urmare a operațiilor de cataractă. (Răspunsul integral al Spitalului din Cluj, AICI).

Totuși, infecțiile acestea – „absente” – la care se referă doctorii de la Cluj privesc exclusiv starea de sănătate a ochiului și ar putea fi cauzate doar de contaminarea lui cu bacterii.

Pe cale oculară, însă, organismul poate fi infectat și cu viruși – HIV, hepatita B, hepatita C – iar aceste infecții nu au legătură cu funcția vizuală. 

Dacă, într-adevăr, s-ar produce, ele nu ar fi detectabile printr-un consult oftalmologic, așadar doctorii nu ar avea cum să le depisteze la examinările postoperatorii.

Mai mult decât atât: ținând cont că fiecare dintre acești viruși are o perioadă de incubație diferită, momentul zero al infectării cu ei și-ar pierde urmele în multitudinea de activități întreprinse de pacient, după ce el ar părăsi sala de operații și s-ar duce acasă. 

Propriu-zis, o astfel de infectare ar fi ca o bombă cu ceas, plantată în corpul bolnavului, fără să se mai poată spune când și cu ce ocazie a fost amorsată.  

Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca spune că o casetă e folosită, repetat, pe durata aceleiași zile operatorii.

Spitalul „St. Erik” din Stockholm, în cadrul căruia funcționează cea mai mare clinică de oftalmologie din Suedia, spune că folosește câte o casetă la fiecare nouă intervenție chirurgicală.

Practica reutilizării casetei și a tuburilor de unică folosință, împământenită la Spitalul din Cluj, este standardul de lucru și la Spitalul Județean din Brașov. 

Șeful departamentului de oftalmologie de la spitalul brașovean, doctorul Mircea Varga, susține că cele două componente nu pot fi o sursă de contaminare, între o operație și alta, deoarece circulația lichidului biologic prin aceste piese este unidirecțională: doar dinspre ochi spre facoemulsificator, nu și invers. 

O cale posibilă de contaminare ar fi totuși, recunoaște Mircea Varga, prin murdărirea exteriorului tuburilor cu material organic de la un pacient, în timpul unei operații. Medicul spune însă, că, atunci când lucrul acesta se întâmplă, tuburile sunt schimbate. (Răspunsul integral al doctorului Varga, AICI).


Situația de la Cluj și de la Brașov e departe de a presupune cea mai mare abatere în raport cu standardul Europei de Vest.

La Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, de exemplu, în cursul anului 2018, au fost folosite doar 18 casete pentru un total de 813 de operații! 

Asta înseamnă, grosso-modo, cu toate aproximațiile de rigoare, că o casetă de unică folosință, cu tot cu tuburile ei, a fost reutilizată de 40 de ori. (La Cluj și la Brașov, reutilizarea avea loc de circa 4 ori). 

În 2018, șef al clincii de oftalmologie a Spitalului „Sf. Spiridon” a fost medicul Dorin Chiseliță (67 de ani). 

Între timp, acesta a părăsit sistemul de stat și s-a retras la propria clinică particulară. 

Chiseliță dă vina pe proasta aprovizionare cu materiale medicale din sistemul de sănătate de stat, în privința reîntrebuințării consumabilelor de unică folosință. Dar spune că „raportul de reutilizare” de la Iași, de 1 casetă la 40 de pacienți, ar putea fi, în realitate, mai puțin dramatic. 

Astfel, e posibil ca, pe parcursul lui 2018, pacienții înșiși să fi cumpărat casete și tuburi, așa cum își cumpără singuri și cristalinele, și să fi venit cu ele în sala de operație; prin urmare, ele nu apar acum în istoricul contabil al spitalului.

Deși a condus clinica de oftalmologie la acea dată, Dorin Chiseliță spune că nu știe sigur dacă lucrul ăsta chiar s-a întâmplat. 

Întrebat care e, în opinia sa, riscul de contaminare a pacienților, pe care îl presupune neînlocuirea casetelor și a tuburilor de unică folosință, medicul spune că „fără discuție, un risc potențial de contaminare există”.


Un caz cu contraste asemănătoare celui din Iași este cel al Spitalului Județean din Galați. 

În 2018, aici s-au făcut 570 de operații de cataractă și s-au consumat doar „două baxuri” de casete – ceea ce, potrivit celor din domeniu, înseamnă 12 casete.

Și aici a existat, deci, grosso-modo, o rată de consum de 1 casetă la 40 de intervenții chirurgicale. 

Întrebați fiind dacă nu au pus sănătatea pacienților în pericol prin această practică, medicii din Galați ne-au răspuns că întrebarea noastră are drept premisă alte date decât cele pe care ni le comunicase, într-o primă etapă, spitalul. Totuși, datele erau chiar cele comunicate de spital… 


Ceea ce se întâmplă la Cluj, Brașov, Iași și Galați se întâmplă și la Spitalul Municipal din Timișoara, unde o casetă e folosită, în medie, la operarea a circa trei pacienți. 

Și se întâmplă și la Spitalul Județean din Craiova.

Interesant e că la Craiova, unde au fost făcute 423 de operații de cataractă cu 60 de casete, doctorii anunță că au folosit, totuși, 750 de tuburi de facoemulsificare!

Spitalul are însă în dotare un facoemulsificator de tip Infiniti Alcon, la care tuburile și caseta sunt comercializate împreună, se montează împreună și nu pot fi detașate, deci discrepanța dintre primul consum și cel de-al doilea este neplauzibilă.

Întrebată cum se explică această discrepanță, șefa clinicii de oftalmologie de la spitalul din Craiova, doctorița Carmen Mocanu, ne-a invitat să ne adresăm nu ei, personal, ci instituției la care lucrează. 

Din goana unei convorbiri telefonice pe care a refuzat-o, Mocanu ne-a transmis și că la Craiova se lucrează „ca peste tot în țară”, în linie cu sfaturile Societății de Oftalmologie din România. 

Așa arată caseta pentru aparatul Infiniti, în ambalajul în care e comercializată. Cum se poate vedea, pe folia care sigilează pachetul scrie clar: „Single use disposable. Do not reuse”.

Așa arată caseta pentru aparatul Infiniti, în ambalajul în care e comercializată. Cum se poate vedea, pe folia care sigilează pachetul scrie clar: „Single use disposable. Do not reuse”.

Nu am găsit pe site-ul Societății de Oftalmologie din România un statut din care să reiasă că de la acest ONG iradiază reguli de bună practică pentru toți oculiștii din țara noastră. 

Am vorbit însă cu președintele Societății de Oftalmologie, medicul Mircea Vasile Filip (71 de ani). 

Filip spune că, la clinica lui personală, ceea ce înlocuiește între o operație și alta este „sonda de ultrasunete”. Adică o piesă – aflată la capătul tuburilor – în vărful căreia se montează acul care pătrunde, propriu-zis, în corneea bolnavilor (acul este schimbat și el). 

Filip spune că discuția noastră, din jurul schimbării sau neschimbării casetelor și tuburilor de unică folosință este superfluă, „așa, ca să facem filosofie”. „Dacă vreți, putem schimba și aparatul, să îl facem și pe el de unică folosință”.

I-am spus medicului că la toate spitalele occidentale la care ne-am interesat – din Londra, Lyon, Stockholm, Copenhaga – piesele acestea se înlocuiesc la fiecare pacient în parte. 

Replica sa a fost ironică și a lăsat discuția în suspensie, amintindu-ne că, între România și țările în care se găsesc respectivele orașe, există totuși niște diferențe de natură economică…


Totuși, chiar și într-o țară precară financiar, cum e România, există clinici private de oftalmologie care ajung să învârtă banii cu lopata. În cazul lor, numai de constrângeri care să le oblige la economii de materiale nu poate fi vorba. 

Una dintre acestea este clinica pe care însuși Mircea Vasile Filip o patronează pe o stradă centrală din București: Ama Optimex.

În 2018, Ama Optimex a avut încasări de 3,5 milioane de euro; iar aproape o treime din încasări, profitul net, a mers în buzunarele doctorului Filip. 

Cel mai mare centru de oftalmologie din România, Spitalul Lahovari, văzut noaptea. FOTO: Sergiu Brega.

Cele mai multe operații de cataractă realizate în sistemul public de sănătate sunt executate în București. Iar principalele spitale în care ele au loc sunt Lahovari, Militar și Universitar. 

Spitalul Universitar ne-a comunicat că a realizat 2.200 de operații în 2018, însă șefa clinicii de oftalmologie, Liliana Mary Voinea, a refuzat să ne răspundă la celelalte solicitări adresate, legate de consumul explicit al materialelor de unică folosință.

Mai transparenți, dar nu complet transparenți, cei de la Spitalul Militar ne-au transmis primul set de date cerut (2.965 de operații de cataractă în 2018), ni l-au transmis și pe al doilea (632 de casete consumate în 2018), dar au renunțat să ne mai răspundă la întrebări când le-am cerut consumul de tuburi de facoemulsificare din 2018.

Ne-au spus, în schimb, că acest consum a fost făcut cu respectarea legii!


În ceea ce privește Spitalul Lahovari – cel mai mare centru de oftalmologie din țară – acesta ne-a transmis că a realizat 7.110 de operații de cataractă în 2018, pentru care a consumat 1.125 de casete și circa 7.500 de tuburi.

Asimetria majoră dintre consumul de casete de la Lahovari și cel de tuburi este – ca și în cazul Spitalului Județean din Craiova – greu de interpretat. 

Totuși, spre deosebire de Craiova, unde există un singur model de aparat, la care casetele și tuburile sunt constituite într-o singură piesă, la Lahovari există și aparate (Constellation, Alcon) la care detașarea dintre casete și tuburi e posibilă; deci e posibil, în teorie, și consumul lor asimetric. 

E neclar însă dacă cei de la Lahovari au numărat tuburile fir cu fir sau set cu set, așa cum ar fi fost relevant. Fiindcă, la operațiile de cataractă sunt folosite, simultan, două tuburi. Iar la cele de vitrectomie – făcute, să ne amintim, tot cu facoemulsificatorul – se folosesc, deodată, cinci tuburi. 

Așa arată o casetă de unică folosință de facoemulsificator. La ea se atașează tuburile. (Există și modele mai vechi de facoemulsificator, foarte răspândite în România, la care tuburile vin gata atașate de casetă). În prelungirea casetei există o pungă în care se adună lichidul biologic al pacientului. Medici oftalmologi ne-au relatat că, în România, din cauza reutilizării acestei piese, se ajunge la următorul impas tehnic: după câteva operații succesive, punga se umple, iar aparatul, orientat de propriii senzori, se oprește. Ca să poată menține caseta pe aparat – păcălind, astfel, „simțurile” robotului – unii doctori înțeapă punga cu pensa și lasă lichidul să se scurgă într-un lighean. Odată impasul depășit, medicii operează mai departe.

Am pus întrebarea legată de riscul de reutilizare a pieselor de unică folosință foarte multor oftalmologi, din țară și din străinătate, cu sau fără legătură cu spitalele de la care am obținut datele pe care am reușit să le centralizăm.

Doctorul Lars Morten Holm, de la spitalul Rigshospitalet din Copenhaga, spune că, în opinia sa, riscul de contaminare a pacienților din cauza neînlocuirii celor două piese de unică folosință este mai mult unul potențial decât unul real. Dar, adaugă el, în Danemarca, și caseta, și tuburile sunt schimbate la fiecare operație în parte.  

Față de comentariul făcut de medicul danez, un doctor român a avut de spus următoarele: „Procentual vorbind, riscurile de contaminare virală, în general, sunt mici, pe cale sangvină. Dacă te înțepi, de exemplu, cu un ac care a intrat în contact cu sângele unui bolnav cu hepatita B, riscul de infectare e de sub 3 la sută. La HIV, acest risc e de sub 1 la sută. (…) Ținând cont că în România se fac zeci de mii de operații de cataractă pe an, chiar și un risc foarte mic ajunge să fie mare, în sensul că se răsfrânge asupra unui număr foarte extins de pacienți. Iar lucrul ăsta e inacceptabil pentru o țară europeană din secolul XXI”. 


Cifrele care măsoară riscurile de contaminare din medicină sunt, într-adevăr, contraintuitive. O cifră pe care, în aritmetica de zi cu zi, o putem considera infimă, odată translatată în calculele de infecțiozitate, poate deveni mare.

De exemplu, cea mai temută contaminare virală a anilor 1980-1990, cea cu HIV, pe cale sexuală, are un risc de materializare de doar 0,04-0,08 la sută. Asta înseamnă că infectarea se produce o dată la peste o mie de contacte sexuale întreținute de către o persoană cu această boală. Și, cu toate astea, riscul e considerat un risc medical important. 


Mai puțin echivoc decât răspunsul pe care ni l-a transmis medicul danez a fost cel pe care RISE l-a primit de la un reprezentant al Societății de Oftalmologie din Elveția. Acesta spune că, în cazul neînlocuirii pieselor de unică folosință, pentru pacienți există inclusiv riscul orbirii. 

Elvețianul se referă la orbirea produsă pe calea infectării ochiului cu bacterii – de felul căreia – ne amintim – medicii din Cluj, dar și cei Brașov, de exemplu, spun că nu sunt dovezi că s-ar produce în clinicile lor.  


Mai categorice chiar și decât opinia reprezentantului Societății de Oftalmologie din Elveția sunt însă concluziile unui mic studiu, care poate fi găsit pe pubmed.gov – cea mai mare bibliotecă virtuală de articole medicale din lume.

Studiul a fost făcut acum opt ani de către un grup de cercetători de la Universitatea din São Paulo. Observând că practica refolosirii materialelor de unică folosință se extinde printre oftalmologi, în cazul operațiilor cu facoemulsificatorul, aceștia au încercat să determine care e riscul de contaminare virală pe care rutina aceasta „neortodoxă” o presupune. 

În cadrul unui experiment de laborator, folosind globi oculari extrași de la porci, sud-americanii au operat, unul după altul, patru ochi contaminați cu viruși și patru ochi necontaminați cu viruși. Operațiile au decurs alternat: un ochi infectat, un ochi sănătos ș.a.m.d.

În timpul ăsta, pe aparatul de facoemulsificare au fost păstrate aceeași casetă, aceleași tuburi și aceeași „sondă de ultrasunete”, dar au fost schimbate, de la o operație la alta, toate celelalte materiale care trebuiau înlocuite. 

Rezultatul a fost că doi dintre cei patru ochi necontaminați au devenit, după operație, contaminați! 

Ecoul pe care acest mic studiu l-a avut în lumea medicală internațională sau măcar în oftalmologia braziliană este necunoscut.


Dincolo de riscul medical al apariției acestui tip de contaminări – risc pe seama căruia se poate, în continuare, dezbate – ceea ce știm sigur este că, în oftalmolgia românească, materialelor de unică folosință le e conferit un regim de folosință multiplă.

Iar lucrul acesta nu se întâmplă prin excepție, ci ca regulă. 

Un oftalmolog român aflat la pensie spune că „e mare lucru că, în ultima vreme, la operațiile de cataractă, medicii au ajuns să schimbe acele! Acele care intră în ochii bolnavilor operați!”. 

Comentariul medicului pensionar e întărit de cel al președintelui Societății de Oftalmologie, Mircea Vasile Filip, care spune că înlocuirea „sondei de ultrasunete”, care se practică la clinica pe care el o patronează în centrul Bucureștiului, este – în peisajul autohton – un gest medical „de lux”.

Ionuț Stănescu

Ai citit această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!
Comenteaza acest articol

Folosim cookie-uri

Rise Project utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastra pe site-ul nostru. Va rugam sa cititi modul in care riseproject.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform politicii de prelucrare a datelor.