Unul dintre sultanii legumelor a fost reținut

RISE Project împreună cu echipa „În Premieră” a realizat un documentar intitulat „Sultanii piețelor” despre o grupare de turci care controlează piața legumelor de import din România. Unii dintre aceștia au creat o infrastructură foarte complicată ce este alcătuită din firme fantomă care sunt folosite în ample operațiuni de trafic de droguri si evaziune fiscală.

Un documentar realizat de echipa În premieră, la care a colaborat și Rise Project, arată cum numele lui Abbas Yuksek apare în dosarul unei ample operațiuni anti-drog derulată de procurorii români împreună cu autoritățile americane și spaniole.

 

De curînd, unul dintre liderii comerțului ilegal cu legume si fructe din România a fost reținut  într-un dosar de evaziune fiscală. Abbas Yuksek a fost ridicat joi dimineață de la domiciliul său din Ilfov, în timp ce polițiștii colectau documente de la punctele de lucru din angroul SU Market­ cel mai mare centru comercial de legume și fructe.

În dosar, mai sunt învinuite alte cinci persoane.

Cine este Abbas

Abbas Yuksek

Abbas este originar din regiunea Hatay, Turcia, la cativa kilometri de localitatea Samandag ­ locul de unde provin sute de cetățeni turci implicați în traficul de legume și fructe. În Romania, Abbas joacă un rol cheie în afacerile cu legume si fructe, fiind fratele liderului gruparii, Sahin Yuksek, care de altfel îi și coordoneaza mișcările.

Abbas a fost reținut, joi, pentru un prejudiciu adus bugetului de stat de 900 de mii de lei. Vineri, Tribunalul Ilfov l­a pus în libertate pe turc, interzicându­i să părăsească România timp de 30 de zile sau să ia legătura cu martorii sau învinuiții din acest dosar. Abbas mai este cercetat împreună cu fratele său Sahin într-un alt dosar, pentru evaziune fiscală, contrabandă, spalare de bani și constituire a unui grup infractional organizat. Procurorii sustin ca fratii Yuksek efectueaza încă din anul 2004 importuri de legume si fructe prin intermediul mai multor firme, folosind documente comerciale falsificate. Adică, subevaluează marfa si modifică documentele de transport fară să le înregistreze în contabilitate. Procurorii îi suspectează pe frații Yuksek că se află în spatele mai multor firme care rulează sume importante de bani, după care dispar fără să își plătească datoriile către stat. Frații Yuksek sunt cunoscuți la ei acasă, în Samandag, drept „comisionarii”, pentru că majoritatea firmelor care doresc să importe legume sau fructe în Romania le plătesc un comision pentru ca marfa să poata intra în țară fără să fie controlată. Datorita relațiilor pe care ei și le-au consolidat de-a lungul timpului în Vama, Garda Financiara sau la Politia de Frontiera, camioanele sau containerele sunt rareori oprite pentru verificari. iar de cele mai multe ori controalele se fac doar pe hartie.

Romana Puiuleț