24/05/2019

Gruparea Dragnea și “statul paralel” au petrecut împreună primăvara arabă. Tel Drum a trimis în avangardă generali de spionaj ca să deschidă piețe în Libia și în Republica Moldova.

MESAJELE

Miercuri, 2 mai 2012, ora 02:54 PM. Din Libia până în Teleorman sunt aproape trei mii de kilometri și câteva diferențe culturale.

Dictatorul Muammar al-Gaddafi e mort de șase luni, Liviu Dragnea conduce încă județul. La București, Victor Ponta depune jurământul și preia Palatul Victoria pentru următorii trei ani și jumătate.

Afacerile topesc însă distanțele.

“Domnule Pitiș”, începe un mesaj intrat în după-amiaza aceea pe conturile de Gmail și Yahoo ale directorului Tel Drum. Intitulat “Libia”, raportează pe două puncte:

  • De la întâlnirea avută în urmă cu puține zile împreună cu Nelu și domnul Adi I., am avut astăzi ocazia să discut cu o cunoștință (român) care are și el conexiuni în Libia. Mi-a spus că în orașul Misurata are trei licitații câștigate anterior evenimentelor pentru reabilitare spital (67 milioane euro din care 23 numai reconstruire și restul e aparatură) și construcție alte două obiective (ambele în valoare de cca.500 milioane $). Are relații bune acolo, la nivel de Primărie. Una peste alta, e avansat acolo la relații. Orașul Misurata e <puțin cam distrus> de lupte și sunt bani pentru reconstrucție. Cunoștința mea este gata să stăm de vorbă în trei și să vă spună ce e la Misurata. Aștept răspunsul dvs.
  • De asemenea, eu voi întreba la Tripoli (după ce revin din deplasarea cunoscută dvs. după 11.5.12 – plecarea fiind pe 5.5.12) când putem merge până acolo ca să rezolvăm problema de care mi-ați spus.

Cu stimă,

Mircea Haș”

General de spionaj, acum în rezervă, domnul Haș revine a doua zi, pe 3 mai 2012, la ora 7:38, cu promisiuni și întrebări concrete pentru managerul Tel Drum:

“Dle Pitiș,

Urmare la mesajul de mai jos: azi m-am văzut cu amicul pomenit mai jos.

M-a ascultat. A vorbit în Libia, la Misurata. Cel de acolo a zis că <problema e ca și rezolvată>, dar solicită o serie de date: dacă firma dv e înregistrată acolo? Ce profil și cu ce nume (sau în ce stadiu este)? Ce aveți acolo deja (birou, ceva personal local/român)? Ați depus ceva bani? Ce documente dețineți (de la libieni)? Cine a fost libianul care trebuia să vă reprezinte și e decedat? În același timp, a solicitat copiile pașapoartelor noastre pentru a cere vize și ne așteaptă acolo după 15.5.2012 (eu spunând că nu pot merge până atunci).

Aștept.

Cu stimă,

Mircea Haș”

Întors din deplasarea de șase zile cunoscută domnului Pitiș, generalul Haș dă alarma electronic pe 11 mai. Se apropia data de 15. Trebuia să se coordoneze cu omul din Libia:

“Bună ziua,

Am revenit. Așteptăm punctul dvs. de vedere la cele de mai jos!

Stimă, Mircea Haș

GENERALUL

Mircea Haș vine din “statul paralel”.

A părăsit SIE în 2007, în primul mandat al lui Băsescu, ultima dată fiind activ la stația din Teheran, sub umbrelă diplomatică la ambasadă. Eliberează și postul oficial în 2008. Este expert în Orientul Mijlociu.

Altfel, s-a născut în Timiș și a intrat în Securitate la Arad, în 1972, cu grad de locotenent.

După doi ani la inspectoratul județean, tânărul ofițer Haș se transferă în corpul de elită: DIE (Direcția de Informații Externe), serviciul de spionaj ceaușist.

Prinde o perioadă prolifică, pe măsura unui dictator grandoman care coordona personal departamentul, încercând să conteze pe harta lumii.

Oarecum critic cu sovieticii, fenomen rar întâlnit în spatele Cortinei de Fier, Ceaușescu poza în liderul lumii a treia și flirta diplomatic cu dușmanul capitalist. Spionii săi profitau însă de orice minimă deschidere externă, ca să fure tehnologie din Vest sau să producă bani în Orient.

Între ’76 și ’80, Mircea Haș activează în Dar-Es-Salam, Tanzania. E încă locotenent major, sub acoperire de secretar III la ambasadă, iar Africa de Est îi ține adăpost la dezastrul din ’78.

Generalul Ion Mihai Pacepa în 1975 Foto:ANGHEL PASAT/AGERPRES via commons.wikimedia.org

Atunci a defectat la americani generalul Pacepa, adjunctul DIE, eveniment ce a compromis rețele, agenți, ofițeri și operațiuni pe tot globul. Departamentul a fost pulverizat. Cadrele, epurate masiv. Din cenușă a apărut CIE (Centrul de Informații Externe).

Căpitan acum, Haș continuă războiul rece la Bruxelles, Belgia, unde funcționează inclusiv cartierul general al NATO. “Lucrarea” se face în ’82 – ’84, tot sub statut diplomatic.

Apoi e avansat maior și rămâne cantonat la Centrală. Conduce o brigadă operativă. În postura asta îl prinde Revoluția și, prin haosul acelor zile, se transferă formal la Ministerul Apărării și iese rapid în rezervă. Nu pentru mult timp.

În următorii doi ani, aparatul de spionaj a fost mufat la KGB, după ce Ion Iliescu i-a plantat un agent sovietic în vârf. Nu era singurul caz. Din ’90 până în ’92, la SIE a comandat generalul Mihail Caraman, o legendă care penetrase NATO cu succes în anii ’60, dar marginalizat ulterior din cauza legăturilor cu rușii și monitorizat de contraspionaj.

În timpul ăsta, Mircea Haș operează la Budapesta, într-un context cam încordat, după violențele interetnice din martie 90 de la Târgu Mureș. Când revine din Ungaria în ’93, epoca Caraman e apusă, iar reorganizarea internă îl ține un timp la comandament.  

Om de teren, pleacă din nou între ’98 și 2003. De data asta, chiar la rezidența din Tripoli, Libia, un avanpost tradițional pentru SIE.

Ceaușescu l-a cultivat economic, ideologic și îndelung pe Gaddafi. Contingente de ingineri și tehnicieni români plecau atunci în Africa de Nord ca să construiască rafinării, rețele de conducte sau fabrici de echipamente militare în “marea jamahirie socialistă”. Bogată în resurse și agresivă regional, Libia devenise totodată o zonă fertilă din punct de vedere operativ pentru serviciul de spionaj, inclusiv cel militar, care suda contacte de anduranță în lumea arabă.

Colonelul Haș cumulează două acoperiri diplomatice la Tripoli: însărcinat de afaceri și consilier pe probleme politice.

Ambele i-au deschis spații de manevră pe oriunde a spionat și s-au mai suprapus o dată, în intervalul 2003-2007, la ultima misiune. Cea din Teheran, Iran.

Haș a acționat de-a lungul timpului sub numele conspirative “Mircea Haiduc”, “Hanganu M.”, “Haralambie V.” sau “Petre Hulubei”. Și asta e doar ceea ce s-a scurs din sistemul ermetic în care a lucrat, altminteri cariera îi rămâne sub consemnul secretului de stat. Două dintre surse sunt publice: anuarul diplomaților și arhivele CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității).

Pe radarul CNSAS a intrat la grămadă cu diplomații din Ministerul de Externe, la verificările în masă de acum doisprezece ani. Era încă la post, în Iran. A făcut poliție politică în calitate de securist, au constatat cercetătorii, apoi au decis judecătorii. Verdictul final datează din 2009.

Îl urmărește fantoma unei operațiuni din tinerețe, când a încălcat drepturi fundamentale la liberă exprimare, opinie şi viaţă privată.

Dirija atunci o rețea informativă pe lângă un bărbat urmărit de Securitate  pentru a fi recrutat și, implicit, șantajat cu un dosar mai vechi. Omul se manifestase dușmănos la adresa URSS într-o seară din 1957, elev de liceu fiind, când s-a îmbătat cu niște prieteni și a început să strige prin centrul Devei că e fiu de colonel care a murit la Cotul Donului (bătălie cu rușii din al doilea război mondial – n.n.) și vrea să termine ce a început taică-său. La percheziție, i-au găsit și un pistol în dulap.

În anii ’70, Haș a recrutat “obiectivul” pe baza materialului compromițător din anii ’50. Dar acesta a renunțat să mai colaboreze după un timp, din cauza “sănătății şi firii sale sensibile”, plus faptul că găsea imoral să-și toarne prietenii.

Patalamaua de “poliție politică” decorează astfel trecerea lui Mircea Haș în rezervă, cu gradul general de brigadă.

Există însă adrenalină și la pensia specială.

Veteranul intră imediat în afaceri de consultanță și în proximitatea unor miliardari cu legături politice și viitor penal. Își privatizează expertiza, deschide uși, dizolvă granițe, conectează oameni în piață. Și a început organizat, într-un fel de club al generalilor care au trecut de la SIE într-un SRL.

Cu acest anturaj, a ajuns în proximitatea Tel Drum. Deci ne întoarcem în Teleorman.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

DATELE

#Valiza face lumină.

Printre altele, stochează folderul “Tel Drum – Libya”, adică varianta electronică a unui dosar de reprezentare cu documente traduse integral în arabă.

Mai exact: acte constitutive, câteva hotărâri ale acționarilor, bilanțuri financiare pe trei ani (2007, 2008, 2009), certificate, scrisori de bonitate de la bănci (BRD și Unicredit Țiriac Bank), niște diplome, dar și recomandări de la instituții românești extrem de mulțumite de serviciile Tel Drum, precum primăria Alexandria sau consiliul județean Teleorman.

Gruparea “Dragnea”, cercetată azi la DNA pentru crimă organizată, tura la maximum atunci într-un județ deja strâmt, pe banii căruia trăia de un deceniu, deci profita de oportunitățile geopolitice ale momentului.

Documentele spun că Tel Drum a decis în octombrie 2010 să-și înființeze o reprezentanță (sucursală sau filială) în Republica Socialistă Libiană. “Fratele conducător” ținea încă de toate pârghiile puterii acolo. Revoluțiile nu începuseră în Magreb, iar teleormănenii pândeau contractele mari de infrastructură ale regimului gaddafist.

S-au băgat la orice înseamnă șantier pe bani publici: drumuri, poduri, autostrăzi, mentenanță, canalizare, alimentare cu apă, spații verzi în zonele urbane, irigații, construcții industriale și civile. Directorul Petre Pitiș a fost desemnat reprezentantul Tel Drum în fața autorităților libiene, să deschidă conturi bancare, să plătească impozite, să angajeze oameni etc.

Liviu Dragnea și Victor Drăgușin. Fotografia a fost postată pe contul de Facebook de primarul orașului Alexandria în 22 mai 2019.

Potrivit obiceiurilor locale, Tel Drum a dat scris că n-a avut niciodată relații cu statul Israel, că nici nu va avea vreodată și că noua societate sau angajații ei nu vor interveni în afacerile interne ale Jamahiriei. Documentația depusă respectă cu atenție terminologia de lemn a dictaturii arabe.

Dimensiunea combinației reiese din scrisorile de bonitate emise de cele două bănci româneșți pentru a servi Tel Drum în Libia. Unicredit Țiriac Bank avansează chiar un plafon enorm de împrumut la care s-a fi încadrat compania în acea fază: 100 de milioane de dolari. Mai moderată, BRD îi certifică comportamentul de bun platnic, în condițiile unui împrumut de 16 milioane de lei, aflat în derulare.

RISE a mai găsit un document intern de 20 de pagini, cu indicatori tehnici și necesar de materiale. Bazat pe un caiet de sarcini libian, draftul vizează executarea rețelei de drumuri, trotuare și iluminat public în orașul Hun, capitala districtului Jufra din centrul țării.

Lăudacii cei mai mari sunt primăria Alexandria și Consiliul Județean (CJ) Teleorman. Cuvintele de ordine sunt excelență, profesionalism, eficiență, standarde înalte, așa cum drumarul a dovedit în județ. La primărie a semnat edilul Victor Drăgușin și la CJ – adjunctul lui Liviu Dragnea, Eugen Ovidiu Vlad.

Folderul “Tel Drum – Libya” a fost salvat în computerul Nicoletei Pene, directoarea comercială a companiei, pe 4 iulie 2011, în jur de 11:00 dimineața.


În momentul acela, Libia trăgea deja pocnitori mai grele.

Gaddafi intra în declin, trupele loialiste pierduseră bătălia pentru Misurata. Milițiile rebele au rezistat în acest port mediteranean, al treilea oraș ca populație, încât a devenit un fel de simbol revoluționar numit “Stalingradul Libiei”. Asediat îndelung, a fost “puțin cam distrus”, după cum relata optimist generalul Haș către managerul Tel Drum.

Iar vara lui 2011 a adus stoluri de bombardiere NATO pe cerul deșertului.

Alianța i-a pus capac lui Gaddafi ca să protejeze civilii bombardați de guvern cu rachete. Spațiile aerian și maritim au fost ecranate, ceea ce-a blocat ofensiva trupelor loiale.

Gaddafi a pierdut definitiv și Benghazi, cartierul general al rebeliunii, apoi capitala Tripoli în august 2011, a urmat Sirte în octombrie, ocazie cu care a fost linșat. Libia s-a declarat liberă, iar intervenția NATO – oprită.

În 2012, peste jumătate din cheltuielile noului guvern libian, recunoscut internațional, au mers către dezvoltare și reconstrucție. Aproximativ 35 de miliarde de dolari.

Sancțiunile se evaporau. SUA dezgheța active libiene de 1,5 miliarde de dolari, urma Elveția. Asta a însemnat acces la sume importante din străinătate, aparținând companiilor de stat. Energetic vorbind, Libia reprezintă un el-dorado nord african, o țară pe cât de segregată etnic, pe atât de bogată în petrol și gaze naturale.

Tel Drum pândea după colț.

FIXERUL

Fotografie cu Neda Florea din #teleormanleaks

Dar, probleme.

Omul care ghida Tel Drum în dezordinea libiană a murit subit în aprilie 2012. Era, de fapt, un sirian stabilit în România. L-a chemat Ghassan al Samman al Madani.

Împuternicirea din #Valiză pentru fixerul Ghassan apare în patru exemplare draft, traduse în arabă pentru a fi autentificate la notarul tradițional al Tel Drum (Nicoleta Drăghici) pe 19 ianuarie 2011, cu o lună înainte să înceapă protestele din Libia.

Neda Florea, cel mai vechi director din grupare, l-a delegat atunci pe răposatul Ghassan să-i reprezinte în fața oricărei instituții libiene care acordă contracte sau percepe taxe

În România, Ghassan activa mai mult prin zona Pitești. A fost martor într-un dosar de înșelăciune și a trecut prin patru firme, împreună cu alți sirieni, turci, libanezi și iranieni. Argeșul are tradiție în rețele de evaziune, încât și Tel Drum a apelat la niște firme “fantomă” din zonă. Detalii, AICI.

Doi dintre asociații sirieni (Mondrian SRL) ai lui Ghassan au fost condamnați în lipsă pentru frauda fiscală, într-o cauză a magnatului de la Romprest, Florian Walter, cumătru cu PSD-istul Miron Mitrea și decedat recent. O altă firmă de-a lui Ghassan (Sherry Company Lux) a ajuns la un băiat din Pitești, arestat că a dezmembrat o sondă petrolieră ca s-o vândă la fier vechi.

Cert e că moartea fixerului a împins gruparea “Dragnea” pe mâna profesioniștilor. Așa a ajuns generalul Haș preocupat de subiect.

MOLDOVA

Încă din primul mesaj către Petre Pitiș, spionul invocă momentul zero al intersecției cu Tel Drum: “De la întâlnirea avută în urmă cu puține zile împreună cu Nelu și domnul Adi I., (….)

S-a întâmplat în aprilie 2012, imediat după moartea fixerului Ghassan, când teleormănenii căutau soluții ca să nu rămână suspendați în Libia.

Am reușit să-l identificăm pe Adi I în persoana generalului SIE, Adrian Isac.

Generalul Adrian Isac în 2008 FOTO: Octavian Cocolos / www.evz.ro

Ca să dăm de Haș, l-am căutat pe Isac. Cei doi sunt prieteni vechi, au ieșit împreună în rezervă și s-au asociat în afaceri.

“Mi-a zis că nu e interesat de subiect, așa că nici nu i-am mai dat numărul dvs, să știți”, ne-a comunicat generalul Isac când a revenit.

Mai disponibil decât camaradul său, Isac a admis că s-a întâlnit cu Petre Pitiș. Chiar de două ori. Nu știe exact ce a făcut Haș apoi cu Tel Drum și a refuzat să-l divulge pe Nelu.

Zice însă că n-a rămas cu o părere bună despre directorul Petre Pitiș: “Arogant și neserios. O dată, acum vreo șase ani, ne-am întâlnit și i-am făcut un plan de intrare pe o piață externă, dar în altă țară, nu Libia. Mai la Est. Republica Moldova. Nu s-a întâmplat nimic după.

Interesele Tel Drum în Moldova reies într-adevăr din arhiva #TeleormanLeaks. Documentele din categoria asta arată că urmăreau diferite tronsoane de drum, scoase la licitație de guvernul de la Chișinău. (Hîncești-Lăpușna și Chișinău-Ungheni-Sculeni). Corespondență instituțională, un draft de contract în subantepriză, planuri de mediu specifice birocrației din achizițiile publice – toate poartă date din perioada 2012 -2013.

Generalul Isac zice însă că n-are legătură: “Or fi făcut după ce au vorbit cu mine, nu m-a mai interesat.”

Totuși, în Republica Moldova, Tel Drum a găsit un fixer. O dovedește un draft de contract de consultanță încheiat cu o firmă locală, (Moncotel-Service SRL), deținută de un anume Veaceslav Ursachi, fiul directorului Moldtelecom în perioada 2003-2009, Gheorghe Ursachi. Într-o investigație despre căpușele Moldtelecom, societatea de telecomunicații a republicii, RISE Moldova scrie că Ursachi Junior a prestat consultanță inclusiv acolo. Prin aceeași firmă.

În cazul nostru, draftul din #TeleormanLeaks dezvăluie că moldoveanul pretindea un comision de 3% din valoarea contractelor Tel Drum.

L-am sunat și pe directorul Petre Pitiș ca să dezvoltăm subiectele externe, dar a închis imediat: “Ah, nu vorbesc cu dumneavoastră, îmi pare rău”.

Liviu Dragnea n-a răspuns deloc.

CONSULTANȚII

În ce măsură sunt “statul paralel” cei la care au apelat apropiații șefului PSD?

În 2007, pe fondul verificărilor CNSAS la Ministerul de Externe, veteranii s-au pensionat din SIE pe bandă rulantă. Arhivele Securități i-ar fi expus în calitate de ofițeri. Pica orice paravan diplomatic.

Generalul Adrian Isac relatează destul de sintetic situația: “(…) Atunci, șefii mei mi-au pus în față mai multe opțiuni. Nu puteam însă să-mi trimit subordonații pe teren, iar eu să stau aici. Am ieșit în rezervă.”

Isac și-a început cariera în spionaj tot în anii ’70. A condus cinci direcții vitale din DIE/CIE/SIE (Contraspionaj, Cifru și Mijloace Tehnice Operative, Antiterorism, Neproliferare și Informații). Misiuni: Luanda, Angola (’83- ’86), Beirut, Liban (’87- ’88), Tokyo, Japonia (’90). Toți anii aceștia, a acționat sub acoperirea comerțúlui exterior sau ca diplomat, lucrând inclusiv pe spațiul ex-sovietic. În 2005, a coordonat operațiunea de eliberare a ziariștilor răpiți în Irak.

În primele zile de civilie, Isac și Haș au înființat firma Elite Intelligence Consulting și l-au consiliat pe magnatul imobiliar Marius Locic, începând din 2008. Partener cu Gigi Becali, inclusiv în celula de la închisoarea Jilava, Locic a sfârșit condamnat în cazul răsunător de corupție al senatorului PSD, Cătălin Voicu, pentru care colecta mită.

În firma foștilor spioni, care aveau birourile chiar în clădirea Locic Meeting Point din Piața Dorobanți, a mai încăput un general SIE, ieșit în rezervă tot cu “promoția” din 2007: Ion Isar.

Pe acesta din urmă, Revoluția îl prinde în organigrama Romconsult, un institut al Securității care recruta forță de muncă în străinătate. În ’93, pleacă în Irak. Secretar II la ambasada din Bagdad. Ulterior, conduce Direcția Antiterorism din SIE. Stă o perioadă și în Japonia.

Marius Stoian. Foto: www.mariusstoian.ro

Al patrulea asociat (Ellite Intelligence Consulting) este Marius Stoian, finul de cununie al generalului (r) SIE, Teodor Dorobanțu, fost operativ în spațiul est-european, retras în 2009.

Dorobanțu și Stoian s-au cunoscut la Budapesta în anii ’90, unde primul era “diplomat”, iar al doilea corespondentul ziarului “Evenimentul Zilei”.

Mai târziu, în ‘98. Stoian devine corespondent la Chișinău pentru trustul Intact al lui Dan Voiculesu, în timp ce conduce „Fundația Moldo-Română pentru Comunicare și Mass-Media“ și „Jurnalul Național”, ediția de Chișinău. Sub guvernul Năstase, în anii 2000, finul generalului Dorobanțu este numit directorul proiectului „Dracula Park“ – un tun imobiliar care a început în zona Sighișoarei, bazat pe subscripțiile bănești ale populației, controversat și eșuat.

Oricum, afacerile au început cu un an înainte ca generalii să iasă propriu-zis din sistem.

În 2006, soțiile lui Isac și Dorobanțu se asociaseră deja cu nevasta corespondentului Stoian într-o firmă (Plus Concept & Consulting) Al patrulea partener aici era colonelul (r) Mugur Preda, fost căpitan de Securitate în Ploiești, apoi șef la secția prahoveană „Doi ș’un sfert“ (serviciul secret al Ministerului de Interne) în anii ’90. Firma era axată pe imobiliare.

“Eu m-am retras din toate firmele, acum lucrez pe persoană fizică autorizată”, susține Adrian Isac.

A înființat totuși în septembrie 2016 o companie (Enverra Consult & Trade) împreună cu Thomas Schiefer, un german stabilit în România, fost director general la compania austriacă Holzindustrie Schweighofer (tot în 2016).

De altfel, Isac l-a și consiliat oficial pe Scheifer cât timp neamțul a condus drujbele din România ale corporației austriece: “L-am sfătuit în vederea identificării unor oportunități legale de afaceri pe teritoriul României, asta a fost tot. A stat două luni acolo, iar firma noastră a apărut după ce am plecat de la Holzindustrie. El e un tip foarte drăguț, să știți.”

Mihai MUNTEANU

Ai citit această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!
Comenteaza acest articol

Folosim cookie-uri

Rise Project utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastra pe site-ul nostru. Va rugam sa cititi modul in care riseproject.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform politicii de prelucrare a datelor.