FACTURA RUSEASCĂ

Câștigul. Aproape 1 milion de euro pe zi. Atât a încasat, în medie, anul trecut, biroul din București al unei companii cipriote, principalul importator de gaze naturale în 2021. A obținut astfel un profit de opt ori mai mare decât filiala Gazprom din România.

Prețul preferențial. Compania cipriotă a reușit să aducă gazele mai ieftin decât Gazprom, gigantul statului rus, de unde se aprovizionează. A vândut și de cinci ori mai scump în plină criză energetică.

Beneficiarul. Schema îl îmbogățește pe oligarhul rus Vitaliy Machitski, care importă de două decenii gaze rusești la noi prin intermediul unor companii înființate în paradisuri fiscale. Lanțul comercial îi permite să câștige de două ori, atât din importuri, cât și din furnizare.

Omul Kremlinului. Machitski este prieten din tinerețe cu generalul KGB, Serghei Chemezov, directorul executiv al ROSTEC, complexul militar al Kremlinului care produce și armele cu care sunt atacate acum orașele din Ucraina. Chemezov este, la rândul lui, vechi camarad în spionajul sovietic cu Vladimir Putin, liderul suprem de la Moscova. În ultimii opt ani, Chemezov a figurat constant pe lista sancțiunilor internaționale, în timp ce aviza proiecte de anvergură între ROSTEC și companiile lui Machitski.

Decontul. Guvernul nostru contracarează scumpirea gazelor prin compensarea facturilor și plafonarea prețului la consumatorii finali. Decontul este suportat tot de noi, prin taxe și impozite, susțin experții în energie. În plus, gazele au scumpit masiv îngrășămintele, iar specialiștii spun că simțim asta în buzunare când cumpărăm pâine, carne sau ulei.

CUM PIERDEM. Doi mici fermieri încep în forță noul an agricol, în martie, la marginea unui sat din județul Cluj, deși iarna pare că s-a mutat la începutul primăverii. Nici războiul care tocmai începuse la graniță, nici creșterea prețului la îngrășăminte chimice, esențiale pentru culturile agricole, nu-i sperie deocamdată: 

„Noi cumpărăm mai ieftin din Ungaria, de la Azomureșul lor”.

Prețul crescuse de patru ori față de vara trecută.

La nici o sută de kilometri distanță, producătorul local, Azomureș Târgu Mureș, anunțase cu trei luni înainte că oprește temporar producția, fiind sufocat de costul gazelor naturale – principala materie primă: 

„(…) În această situație, Azomureș nu poate produce îngrășăminte la prețuri accesibile distribuitorilor și fermierilor. (…) Este imposibil ca fermierii români să accepte astfel de prețuri și, prin urmare, este imposibil ca Azomureș să opereze cu astfel de costuri”, menționa, pe 17 decembrie 2021, un comunicat oficial al combinatului. 

Azomureș consumă mari cantități de gaze ca să producă îngrășăminte printr-un proces tehnologic complex.

La scară națională, populația era deja copleșită de facturile la gaze și electricitate, iar Guvernul contracara explozia prețurilor cu bani pompați de la buget.

Compensarea facturilor și plafonarea prețului, decisă de Guvern în octombrie 2021, a scumpit din nou gazele, spune Dumitru Chisăliță, expert în energie și fost director în compania Romgaz, principalul producător intern:

„Înainte de plafonare, în octombrie, prețul era de 280 lei/MWh, iar săptămâna următoare, după plafonare, a fost de 450 de lei/MWh. (…) La modul general, putem spune că populația subvenționează diferențele de preț, dar nu știm exact cu cât. (…) Plafonarea e clar că, în prima fază, a ajutat consumatorii casnici, dar trebuie avut în vedere că într-un final acești bani se iau din dările care se strâng, adică banii îi plătesc tot consumatorii”. 

Unii furnizori au speculat anunțul plafonării, susține Chisăliță, dar au beneficiat și importatorii:

„Bineînțeles că un importator sau un producător, când a văzut că furnizorul aproape a dublat prețul doar datorită plafonării, și el (importatorul) a tras ca acest preț să fie mai mare, mai ridicat.”

Mișcările din piață au fost reflectate după luni bune și în raportările oficiale ale arbitrului pieței – Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Dar ANRE furnizează datele cu întârziere, iar asta nu-i ajută pe consumatorii finali să se orienteze în piață, mai spune expertul în energie:

„Este, de fapt, o altă șmecherie românească ca să destabilizeze consumatorii și modul în care acceptă ei prețurile. Anul trecut, când prețurile erau în creștere, ANRE le dădea (datele) cu mare întârziere, astfel încât consumatorii să nu aibă nicio bază (de comparație) și să accepte, pur și simplu, orice prețuri de la furnizori. După luni de zile, când publica ANRE, prețul nu mai era relevant. De exemplu, prețul în aprilie anul trecut a fost de 73 lei/MWh, iar în septembrie se făceau oferte de preț de 600 lei/MWh și oamenii nu aveau cum să se orienteze, să vadă prețul ANRE. Când a apărut prețul (raportat de) ANRE pentru septembrie, s-a văzut că a fost undeva la 180 lei/MWh, dar asta a apărut abia în decembrie. Până atunci, oamenii au plătit 600/MWh, pentru că au zis că ăsta e prețul corect, neavând alte referințe.“

ANRE susține însă că nu poate comunica mai repede de trei luni rapoartele de monitorizare care conțin și prețurile medii, dar că acest lucru nu influențează piața:

„(…) Tranzacțiile comerciale cu gaze naturale se fac angro sau cu amănuntul, iar preţurile se formează pe baza cererii şi a ofertei ca rezultat al mecanismelor concurenţiale, coroborat cu reglementările emise de ANRE în acest sens, nicidecum având la bază informaţii din rapoartele lunare de monitorizare a pieţei de gaze naturale.” (Doc: Răspunsul ANRE)

Dumitru Chisăliță nu e de acord: „Nu-i așa, la consumatorul final nu e valabilă chestia asta. Acolo nu există o piață reală, ci una a ofertelor. Iar ofertele sunt acceptate în baza informațiilor disponibile. Dacă am informația că prețul mediu de vânzare este de 270 de lei, nu o să accept așa ușor oferte de 500 de lei”.

Susține că ANRE poate să publice prețurile mult mai repede, măcar datele provizorii:

„Inclusiv Institutul Național de Statistică are o practică curentă. Pot să vin și să aproximez, dacă am deja 98% din date în, să zicem, ziua a cincea a lunii următoare, eu pot să vin și să dau un raport preliminar, cum face și INS. Și să vin după 30 de zile să dau raportul cu datele finale. Dar asta înseamnă să vrei. Dacă nu vrei, cauți diverse explicații. Iar când nu vrei și vezi că, de fapt, avantajezi unii jucători prin această metodă (întârzierea furnizării datelor), ești părtinitor de fapt. Iar cel mai mult din zona asta au de câștigat rușii. De câte ori a crescut prețul, ei au fost principalii avantajați de această situație, pentru că producătorii români aveau deja încheiate contracte pe șase luni sau pe un an de zile. Și atunci cei care aveau de câștigat erau rușii, Imex Oil și WIEE România (filiala Gazprom). Nu zic că a fost cu intenție făcută, dar cel puțin nu au intervenit (ANRE) să limiteze această situație, ceea ce le creează o anumită vinovăție.“

Iar un oligarh rus a profitat din plin.

Vitaliy Machitski, 68 de ani, este un afacerist discret, cu rare apariții publice, deși controlează unele dintre cele mai profitabile companii de la noi. Privatizările pe care le-a orchestrat și fluxurile de bani către companiile sale au fost anchetate ani la rând de procurori, dar fără consecințe legale.

Câștigă de două ori. O dată din importuri, prin Imex Oil și Conef Energy, două companii pe care le controlează din umbră. Încasează apoi și din furnizarea de gaze către consumatorii finali, prin alte două vehicule comerciale: sucursala bucureșteană Imex Oil și, respectiv, Conef Gaz, alt furnizor propriu.

„Au fost luni, anul trecut, în care Imex Oil a adus peste 90 la sută din cantitățile de gaze importate. De ce s-a întâmplat treaba asta? Cumva, unii cunoșteau ce se va întâmpla în 2022, că va fi un război. A fost, dacă vreți, o pușculiță care s-a pregătit din punctul ăsta de vedere. Trebuie să înțelegeți că Imex Oil s-a constituit ca o pușculiță pentru nevoi speciale. Atunci când era nevoie să se obțină bani și, mă rog, acești bani să fie invizibili, Imex Oil avea de lucru pe linia asta”, susține Dumitru Chisăliță, care în urmă cu două decenii făcea parte din echipa tehnică care se ocupa de relația cu Federația Rusă pentru comerțul cu gaze. 

I-am trimis întrebări lui Vitaliy Machitski, oligarhul rus de care se leagă istoria Imex Oil în ultimii 20 de ani, ca să înțelegem cum a reușit să domine filiala Gazprom pe piața din România, dar și despre relația veche de prietenie cu Serghei Chemezov, om de bază al Kremlinului.

Nu ne-a răspuns până la publicarea materialului, dar legăturile sale la Moscova sunt vechi, profitabile și asumate.

FRAȚI DE ARME.  Machitski n-a ascuns, în presa rusă, că este prieten încă din adolescență cu Serghei Chemezov, șeful corporației ROSTEC – complexul militaro-industrial al Kremlinului. Mergeau împreună la petreceri în orașul Irkutsk, denumit „Parisul Siberiei”.

Chemezov are, la rândul lui, o relație veche cu președintele rus Vladimir Putin. Cei doi se cunosc din anii ’80, când au locuit în același bloc la Dresda, Germania de Est. 

Erau amândoi colegi acolo ca tineri ofițeri în KGB – spionajul sovietic. Prietenia lor a rezistat până astăzi.

Putin l-a ținut mereu aproape pe Chemezov și l-a propulsat în poziții strategice, cum este și conducerea corporației ROSTEC, care produce și armele cu care sunt atacate acum orașele din Ucraina. 

Nici Chemezov nu și-a uitat vechiul tovarăș.

Companiile lui Machitski au fost implicate, în ultimul deceniu, în proiecte de anvergură cu ROSTEC, de la mine africane la mari proiecte imobiliare la Moscova. 

Serghei Chemezov este pe lista sancțiunilor internaționale de opt ani, după prima invazie rusă din 2014, când a fost anexată peninsula Crimeea. 

Acum doi ani, Chemezov a fost în centrul unor sancțiuni impuse de Fiscul român mai multor distribuitori locali de îngrășăminte tocmai pentru că le importaseră de la un combinat rus. Motivul? Producătorul rus Uralkali era condus de același Chemezov, aflat pe lista neagră. 

Fiscul n-a demonstrat însă că Uralkali trebuia să figureze pe lista sancțiunilor internaționale doar pentru că era condusă de Chemezov. A fost, deci, o eroare, potrivit unei recente decizii a unei instanțe românești. Fiscul a pierdut pe linie, până acum, procesele cu distribuitorii sancționați, astfel că riscă să le plătească daune din banii noștri. 

Uralkali n-a fost doar un competitor pe piața românească de îngrășăminte pentru Azomureș.

Andreas Zivy, magnatul elvețian care controlează combinatul din Târgu Mureș, are un vechi conflict cu oligarhul Dmitry Mazepin, principalul acționar al Uralkali. 

De aproape un deceniu, Zivy îl acuză pe Mazepin că a încercat să-l deposedeze de participația pe care o deținea într-un alt mare producător rus prin atacuri de tip raider. 

Miliardarul elvețian nu a răspuns întrebărilor RISE pe marginea conflictului cu Mazepin și nici de ce Azomureș, compania pe care o controlează, a cumpărat anul trecut gaze de la prietenul lui Chemezov.

Nici reprezentanții locali ai Azomureș nu au dorit să comenteze relația comercială cu compania cipriotă. Ne-au spus că numele furnizorilor săi este confidențial, la fel și cantitățile sau prețurile la care cumpără.

Același răspuns l-am primit și de la conducerea Imex Oil. 

Combinatul a plătit, anul trecut, peste 45 de milioane de euro către Imex Oil, pentru gazele achiziționate în mai multe luni consecutive, potrivit documentelor obținute de RISE.

În decembrie, Azomureș a anunțat că închide producția pentru că prețul gazelor făcuse un nou salt semnificativ. La acel moment, Imex Oil tocmai efectua un nou import la un preț de aproape cinci ori mai mic – aproape 62 lei/MWh (cam 13 euro/MWh). În plus, compania cipriotă reușea să aducă gazul în țară la jumătate de preț față de filiala Gazprom, potrivit documentelor RISE.  

În aceeași perioadă, WIEE România, filiala Gazprom, aducea o cantitate similară la un preț de circa 119 lei/MWh (25 euro/MWh).

Situația se repetase și în lunile precendente.

„Dacă se face treaba asta, înseamnă că în spate se ascunde ceva. Nu are o logică economică. E o altfel de logică”, spune Dumitru Chisăliță.

El adaugă că intermediarii ruși au schimbat locul în topul importatorilor în funcție de interesul de la un anumit moment, dar că nu-și explică totuși de ce firma cipriotă a adus gaze mai ieftin decât filiala Gazprom: „Nu știu dacă e așa, dar ce intuiesc e că în astfel de momente sunt niște spălări de bani care se fac. Adică eu ți-l dau, de fapt, atât de jos (prețul), ca tu fiind o firmă cu sediul în Cipru, unde nu există niciun control pe contabilitatea ta, tu de acolo să scoți niște bani pentru alte interese. (…)”

WIEE România, filiala Gazprom, a câștigat astfel de opt ori mai puțin în 2021 decât sucursala companiei cipriote, în special pentru că și-a diminuat masiv importurile din luna aprilie, cedând locul în favoarea Imex Oil.

CUM AM AJUNS AICI. După anul 2000, autoritățile noastre au renunțat la relația directă cu Gazprom, astfel că gazele rusești au fost importate din Rusia prin intermediari. Așa a ajuns compania cipriotă să domine piața importurilor în 2021. 

Totul a început în urmă cu două decenii printr-un acord secret parafat în paradisurile fiscale. 

Pe 14 martie 2002, compania cipriotă Imex Oil, controlată de Vitaliy Machitski, încheie un parteneriat cu o alta din Bahamas, Glacis International Ltd..

Firma din Bahamas era deținută de Alexander Krasner, afacerist ruso-britanic pe care Machitski îl trimisese la București ca să pună la punct detaliile pentru importurile de gaze și să se ocupe de preluarea companiei Alro Slatina de la statul român. 

Pentru serviciile sale, Krasner urma să primească 20 la sută din profiturile operațiunilor cu gaze naturale. Înțelegerea lor a sfârșit într-o dispută juridică doi ani mai târziu, când Machitski preluase controlul asupra combinatului de aluminiu și era deja importator-cheie al gazelor rusești. Conflictul lor s-a întins pe mai multe fronturi.

Krasner merge, în 2004, la o instanță din Londra ca să fie despăgubit cu 94 de milioane de dolari, în baza acordului cu Machitski. În schimb, Machitski solicită, în 2005, blocarea conturilor și lichidarea companiei din Bahamas. 

Detaliile apar în arhiva #PanamaPapers, masiva scurgere de documente din paradisurile fiscale. Corespondența dintre avocați detaliază conflictul:

„(…) După mai multe tentative de soluționare pașnică a situației, beneficiarul (n.r.- Krasner) a depus o acțiune în justiție la Londra împotriva domnului Machitski, solicitându-i acestuia plata a 94 de milioane de dolari pentru acțiunile deținute. Negocierile sunt prevăzute să înceapă la data de 27 iunie 2005, însă sunt semne că se poate ajunge la o înțelegere înainte de acest termen. Operațiunea de poprire a acțiunilor Glacis de către banca Schroders din Zurich (în martie 2005) și solicitarea care urmează să fie pusă în aplicare de tribunalul din Bahamas (n.r.- lichidarea Glacis International) trebuie analizate în contextul general al acțiunii de la Londra, domnul Machitski încercând pe toate căile să își submineze fostul partener”.

Peste un deceniu, schemele financiare netransparente îi ajung din urmă, la București, unde amândoi sunt citați într-un dosar penal.

„SPĂLAREA DE BANI”. Se întâmpla în 2019 la Tribunalul București, unde era decisă soarta unui dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. Mai multe companii din grupul Alro erau investigate de patru ani de inspectorii antifraudă și, respectiv, de procurorii antimafia pentru transferuri de milioane de euro către companii din paradisuri fiscale. 

Dosarul a fost clasat însă de procurori. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) n-a fost însă de acord. A atacat decizia procurorilor la Tribunalul București, ca să redeschidă ancheta penală, dar fără succes. Judecătorii au respins solicitarea Fiscului în martie 2019, astfel că ancheta penală a fost oprită. 

Decizia procurorilor a fost criticată de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), ai cărei inspectori verificaseră tranzacțiile: „(…) Nu a fost analizată situaţia de fapt prezentată de către inspectorii antifraudă prin actul de sesizare, iar probele administrate (…) au fost înlăturate fără o motivare corespunzătoare.”

Au fost investigate atunci și tranzacțiile companiei britanice Dover Resources, controlată de Machitski, care îi plătise un salariu lunar de 6700 de lire lui Alexander Krasner.

Înființată în 1999, Dover Resources a fost o verigă importantă în „Operațiunea Vostok” – planul secret pus la punct de Machitski și Krasner pentru preluarea combinatului de aluminiu de la statul român.  În paralel, Fiscul analizase și tranzacțiile Vimetco Extrusion SRL, altă companie din grup, pentru posibile tranzacții fictive. Au fost verificate, mai ales, sumele plătite pentru consultanță și publicitate către companii din jurisdicții offshore.

Machitski și Krasner au fost citați în dosarul penal de la Tribunalul București, când Fiscul a încercat să redeschidă, fără succes, ancheta penală. 

AJUTOARE DE STAT. Companiile din grupul Alro au primit două ajutoare de stat chiar în timp ce erau investigate pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Sumele primite de la bugetele publice, în 2016, cumulau aproape 8 milioane de euro.

Erau bani pentru inovare și, respectiv, protecția mediului. De atunci, companiile din grup au primit, în România, ajutoare de stat în valoare de aproape 175 de milioane de euro.

 

„BENEFICIARUL REAL”. De doi ani, Alro o declară ca beneficiar real pe Olga Volokhova, 47 de ani, asociată cu oligarhul Vitaliy Machitski în mai multe companii.  Cei doi au făcut afaceri împreună în Irkutsk, orașul lor natal. Au devenit apoi cetățeni israelieni și au creat împreună o suveică de tip offshore prin intermediul căreia își ascund afacerile comune pe mai multe continente. 

Magnatul rus nu ne-a răspuns de ce a Alro a declarat-o ca beneficiar final pe partenera lui la puțin timp după ce scăpase de dosarul penal de spălare de bani. Companiile sale au fost obligate să-și declare beneficiarii reali, după 2019, când România a promovat o nouă lege pentru combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului. Era o măsură suplimentară de transparență impusă de directivele europene. 

Conexiunile lor apar în arhiva #PandoraPapers, cea mai recentă scurgere de informații din jurisdicțiile offshore. Volokhova este „beneficiar real” și la alte două companii locale: Conef Energy și Conef Gaz. Sunt implicate în importuri de la Gazprom sau în vânzarea gazelor direct către consumatori finali.

Ana POENARIU, Ioana MOLDOVEANU, Daniel BOJIN

Citește și

OPERAȚIUNEA VOSTOK

#PANAMAPAPERS: FABRICA DE FIRME

#PANDORAPAPERS: CUTIA CU SECRETE