Cartierul generalului: pe aici, cândva, trecea un râu

FOTO: Mediafax Foto / Marius Vasilica

FOTO: Mediafax Foto / Marius Vasilica

Generalul Oprea a băgat în pământ un râu pentru a face loc unui cartier de vile. Aceasta este cea mai mare tranzacție imobiliară a fostului vice-premier, iar în afacere apar și alte nume importante de pe scena politică.

Schema de 2,5 milioane de euro a început tot prin paravanul pe nume Loredana Radu, nepoata lui Oprea și avocat al fostului premier Ponta, arestată împreună cu primarul Sectorului 2, Neculai Onțanu, pentru că ar fi intermediat o altă șpagă pentru unchiul ei.

La câteva zile după ce un cunoscut samsar ilfovean a fost împroprietărit de comisia județeană cu 20 de hectare de teren în Voluntari, nepoata lui Oprea, Loredana Radu, a cumpărat de la acesta un hectar, cu prețul de 400.000 de dolari. Terenul era lipit de o altă proprietate care-i aparținea lui Gabriel Oprea.

Nepoata generalului i-a vândut imediat jumătate din teren unchiului ei. Cealaltă jumătate a ajuns la omul de afaceri Dumitru Bucșaru. Pe tot hectarul vândut celor doi, Loredana Radu a luat exact cât a plătit: 400.000 de dolari.

Noii coproprietari ai terenului cumpărat de la Loredana Radu, Oprea și Bucșaru au mers la Primăria Voluntari și au luat o autorizație de construire pentru 19 vile de lux. Nu înainte de a face să dispară o porțiune din râul Valea Roșiei, care era granița de nord a proprietății lor.

Fără nicio autorizație, râul a fost înghesuit într-o țeavă de plastic, pe care proprietarii au îngropat-o pe toată lungimea parcelei lor de teren.

După finalizarea construcției, zece din cele 19 vile i-au revenit generalului Oprea, care le-a vândut apoi unui controversat om de afaceri cu suma de 2,5 milioane de euro în iulie 2007.

Aceasta este cea mai mare tranzacție imobiliară a generalului Oprea. Dintre cele cunoscute.

RISE Project și Centrul de Investigații Media vă prezintă istoria cartierului de vile al cuplului Oprea-Bucșaru din Pipera, o poveste cu iz penal în care mai apar Florentin Pandele și Traian Băsescu.

Loredana Radu a fost paravanul în spatele căruia Gabriel Oprea și omul de afaceri Dumitru Bucșaru, vecini pe strada Tudor Arghezi din Pipera, au pornit împreună într-o aventură imobiliară: un cartier de vile.

8 octombrie 2004 a fost ziua în care a început marele tun imobiliar al generalului. Atunci, un samsar ilfovean pe nume George Gaiță, care era implicat în mai multe scandaluri cu terenuri în Ilfov, primea de la Primăria Voluntari 10.000 de metri pătrați de pământ în Pipera. Primăria era condusă de Florentin Pandele, la acea vreme subordonat pe linie de partid lui Gabriel Oprea, care era președinte al PSD Ilfov.

Terenul era parte dintr-un lot de 20 de ori mai mare, pe care omul avea titlu de proprietate încă din 2001 de la Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din Ilfov, dar nu fusese pus în posesie.

În 11 octombrie 2004, adică după numai trei zile, nepoata lui Gabriel Oprea, Loredana Radu, cumpăra de la Gaiță cei zece mii de metri pătrați de teren, cu 400.000 de dolari.

Terenul cumpărat atunci de Loredana Radu era vecin cu proprietățile deținute de Oprea și Bucșaru pe strada Tudor Arghezi din Pipera.

Captură Goolge Earth din anul 2004 / Foto: Mediafax Foto, Octav Ganea, Dragoș Savu, George Filip.

Captură Goolge Earth din anul 2004 / Foto: Mediafax Foto, Octav Ganea, Dragoș Savu, George Filip.

La 15 noiembrie 2004, adică o lună mai târziu, în plină campanie electorală pentru parlamentarele din 2004 – în urma cărora avea să devină deputat de Ilfov – Oprea cumpăra de la nepoata sa jumătate din acest teren, cu 200.000 de dolari. În acel moment, nepoata Loredana Radu și unchiul Gabriel Oprea rămâneau proprietari pe toată suprafața de zece mii de metri pătrați de teren din Pipera.

În 29 martie 2005, deci patru luni mai târziu, Loredana Radu vindea și cealaltă jumătate din teren și ieșea din schemă fără niciun profit. Noul partener al lui Oprea devenea Dumitru Bucșaru, care i-a plătit nepoatei generalului 200.000 de dolari.

Oprea și Bucșaru pregăteau terenul pentru investiția imobiliară. Doar că în drumul lor spre milioanele din vilele pe care aveau să le construiască stătea un râu.

Râul căzut sub buldozerul generalului

Valea Roșia (sau Valea Piperei), afluent al râului Valea Saulei, era granița de vest a terenului cumpărat de Oprea și Bucșaru prin Loredana Radu. Cursul de apă, aflat în administrarea Consiliului Local Voluntari, despărțea vechile proprietăți ale celor doi de proaspăt-cumpăratul teren.

Ca să mai câștige câțiva metri pătrați pentru cartierul pe care aveau să-l ridice, Oprea și Bucșaru au îngropat râul, proprietate a statului român, pe toată suprafața terenului lor.

Lucrările au început în primăvara lui 2005. O fotografie din satelit făcută în 15 iunie de Google arată că, la acel moment, râul fusese deja îngropat pe aproape toată lungimea viitorului ansamblu de vile.

Capturi Google Earth

Capturi Google Earth

Fără nicio autorizație de amenajare a cursului de apă, după cum afirmă Administrația Națională Apele Române – Serviciul de Gospodărire a Apelor București-Ilfov, într-un răspuns oficial.

Valea Roșiei izvorăște la aproape un kilometru mai sus de terenul lui Oprea. Traversează liber toate proprietățile din amonte de cartierul de vile ridicat de Oprea și Bucșaru, iar la intrarea pe terenul lor dispare. Reapare dintr-o țeavă de plastic, la câțiva metri după cartierul de vile.

„Mi-e foarte greu să cred că niște cetățeni români pot să se suie pe un râu fără să se gândească la faptul că, o dată la 20 de ani, vine apa mare și le intră apă în casă. Apa pe acolo va trece, ea nu știe să se ducă în altă parte. (…) Ca lucrare, țeava aia n-are nicio legătură. La ce debite trebuie să care râul ăsta nu poți să pui o țeavă, pui o casetă, să aibă un metru pe doi metri”, ne-a declarat un fost director al Administrației Naționale „Apele Române”.

Pandele autorizează, Bucșaru construiește pentru el și Oprea

Florentin Pandele / Foto: Mediafax Foto, Liviu Chirica

Florentin Pandele / Foto: Mediafax Foto, Liviu Chirica

Dumitru Bucșaru / Foto: Mediafax Foto, George Filip

Dumitru Bucșaru / Foto: Mediafax Foto, George Filip

În 15 noiembrie 2005, Gabriel Oprea și Dumitru Bucșaru obțineau o autorizație de construire de la Primăria Voluntari,condusă și atunci și acum de Florentin Pandele. Paradoxal, primarul din Voluntari le dădea celor doi certificat de urbanism nu înainte, ci la două săptămâni după autorizația de construire, adică în 28 noiembrie 2005.

Jurnaliștii RISE Project și Centrul de Investigații Media au solicitat în repetate rânduri Primăriei lui Pandele autorizația dată celor doi investitori VIP pentru ridicarea cartierului, însă aceasta a refuzat să arate vreun act.

Iată răspunsul: „Cu privire la comunicarea autorizațiilor de construire aferente perioadei 2000-2007, arătăm că procedura de identificare a acestora este îngreunată de faptul că nu există o evidență în format electronic și, în consecință, vom comunica lista pe măsură ce se vor identifica actele administrative din registrele de evidență ale acestora”.

Răspunsul Primăriei Voluntari din data 27 noiembrie 2015

Răspunsul Primăriei Voluntari din data 27 noiembrie 2015

Și-apoi tăcere.

Totuși, în baza autorizației pe care azi angajații lui Pandele nu o mai găsesc, la sfârșitul lui 2005, pe terenul din Pipera începeau să se ridice 19 vile. Opt dintre ele în stil duplex, iar trei – case simple.

De construirea lor s-a apucat Bucșaru, printr-o firmă de-a sa, Art Construcții Prest 92 SRL, căreia omul de afaceri i-a transferat drepturile asupra terenului imediat după ce Pandele a semnat autorizația.

Art Construcții Prest 92 SRL nu era o firmă oarecare. Pentru a-și recupera niște datorii de pe urma unor contracte bănoase cu statul, în favoarea firmei intervenea, în același an 2005, însuși șeful statului, Traian Băsescu.

O captură Google Earth din aprilie 2006 arată primele șantiere deschise în viitorul cartier Oprea-Bucșaru.

Primele schelete de clădiri peste râul Roșia/ Captură Google Earth din anul 2006

Primele schelete de clădiri peste râul Roșia / Captură Google Earth din anul 2006

O lună mai devreme, în 3 martie 2006, după ce schița cartierului devenise clară și lucrările începuseră deja, Oprea și Bucșaru, până atunci proprietari în indiviziune pe teren și pe cele 19 șantiere, își împărțeau terenul.

Actul de dezmembrare și partaj voluntar era completat, două luni mai târziu, în 4 mai 2006, cu un act adițional prin care Gabriel Oprea și soția sa primeau, pe lângă jumătate din teren, și „drepturile și obligațiile cu privire la un număr de nouă (9) locuințe individuale P+1”.

Prin același act adițional, care purta numărul 513/4.05.2006, soții Oprea împărțeau cei cinci mii de metri pătrați în 12 loturi: nouă aveau pe ele câte o construcție, unul era un drum de acces și ultimele două rămâneau libere. După încă o lună, în iunie 2006, soții Oprea făceau și recepția celor nouă clădiri. În procesul-verbal de recepție a clădirilor, Primăria Voluntari scria că acestea erau „la stadiul fizic de 60% (fundații, închideri perimetrale, placă peste parter și etaj)”.

Și Bucșaru își împărțea terenul în 12 loturi și construia de zor cu firma lui, și pentru el dar și pentru familia Oprea.

A zecea casă din „cartierul Oprea” din Pipera intra în proprietatea generalului după un schimb cu firma lui Bucșaru. Așa ajungea Oprea să aibă, în vara lui 2006, zece locuințe de lux în construcție, adică patru duplexuri și două vile.

Un an mai târziu, în 2007, generalul căuta cumpărător pentru partea sa din noul ansamblu rezidențial ridicat în parteneriat cu Bucșaru. O firmă a unor controversați oameni de afaceri, tată și fiu, George și Andrew Prelea, pe nume Brooklands SRL, era interesată să cumpere. Și cumpăra, în 30 iulie 2007, cu două milioane și jumătate de euro.

În 1 mai 2007 casele erau gata, iar lucrările ajunseseră, cel puțin în exterior, la detalii peisagistice.

Cumpărătorii, cei doi australieni de origine română, erau bine ancorați în business-ul imobiliar de la noi. O  firmă de-a lor, South Pacific, semna în 2004, un acord-cadru pentru construcția a 10.000 de locuințe pentru Ministerul Apărării. Aceeași firmă a vrut să facă, în anii 2000, un circuit de automobilism la Snagov, care a rămas însă la stadiul de proiect.

Astăzi, aproape toate firmele familiei Prelea sunt în faliment, iar presa a scris despre o datorie imensă a acestora către BCR, pe care banca se chinuie s-o recupereze.

O parte importantă din acești bani se află în conturile familiei Oprea.

Tăcere marțială. Sau chiar ilegală

Generalul Oprea a scris doar câteva cuvinte despre incursiunea imobiliară din Pipera.

În declarația sa de avere din 2006, Gabriel Oprea menționa: „Pe terenul de 3.000 de metri pătrați, dezmembrat, am început edificarea unor construcții imobiliare nefinalizate, folosind credite bancare”. În același document apăreau două credite bancare însumând 963.800 de euro.

În iunie 2007, deputatul Oprea scria ceva mai mult în declarația de avere despre această afacere: „Pe terenul de 3.000 de metri pătrați, dezmembrat, am început edificarea unor construcții imobiliare nefinalizate folosind parte din creditele bancare. În cursul lunii mai 2007, am încheiat antecontract de vânzare-cumpărare pentru terenul de 3.000 de metri pătrați și pentru construcțiile nefinalizate, încasând avans 100.000 de euro, sumă ce a fost virată în contul de credit BCR”.

În decembrie 2007, Oprea își amintea că a vândut nu doar 3.000, ci 5.000 de metri pătrați de teren în Pipera, precum și „construcții nefinalizate”.

Care, de fapt, nu erau deloc nefinalizate.

Tot în scris, acesta explica, la aceeași dată, ce a făcut cu cele două milioane și jumătate de euro: „Din banii obținuți am achitat creditele la bănci și am cumpărat autoturismul Mercedes”.

În 2008, generalul simțea nevoia să nuanțeze: era vorba despre un Mercedes Benz.

Am încercat să-l contactăm din nou pentru a lămuri chestiuni precum dispariția râului, autorizația primită înainte de certificatul de urbanism sau rolurile pe care le-au jucat nepoata Radu sau amicul Bucșaru în combinația imobiliară de 2,5 milioane de euro. Fără succes însă.

Ana POENARIU, Ovidiu VANGHELE (Centrul de Investigații Media)