Spitalul Floreasca a irosit un sfert din banii de echipamente ai unității de mari arși

Am mers pe urmele „navei spațiale” care zace nefolosită în mijlocul secției de mari arși de la Spitalul Floreasca. Capsula aceea orizontală cu ușă de etuvă, care a fost prezentată drept o minune a tehnicii la una dintre inaugurările care au umplut încăperile spitalului de demnitari, medici, jurnaliști, cameramani și fotoreporteri. 
Deși a făcut senzație în fața unor spectatori care vedeau o asemenea ustensilă pentru prima oară în viață, este cel mai simplu instrument pe care piața de echipamente medicale îl poate oferi în acest domeniu. Atât de simplu încât nu poate fi folosit în procedurile de urgență și de terapie intensivă, iar în unele țări tratamentul efectuat cu el, considerat riscant, nici măcar nu este decontat de stat.
Achiziția barocamerei a consumat, totuși, un sfert din bugetul de utilare a secției.
Chiar și profesorul Ioan Lascăr, șef al departamentului de arși de la Floreasca, cel care s-a ocupat de cumpărarea ei, îi recunoaște astăzi inutilitatea.  

---

Timp de un deceniu, cât au durat pregătirile pentru crearea unității de arși gravi de la Floreasca, din 2004 până în 2013, statul român nu a fost în stare să pună pe hârtie necesarul de tehnologie care să utileze această secție.

Aproape un sfert (23 la sută) din investiția în echipamentele acestei secții a fost alocat pentru o ustensilă care nu are nicio legătură cu îngrijirea marilor arși.

Se numește „barocameră monoloc” și este un instrument utilizat în medicina hiperbară, o ramură medicală care funcționează independent de îngrijirea arșilor.

Câțiva specialiști europeni în medicina hiperbară, intervievați de RISE Project – din Franța, Polonia și Belgia – spun că barocamerele „monoloc”, spre deosebire de altele, de generație mai nouă, denumite „multiloc”, nu pot fi utilizate la bolnavii aflați în stare gravă și critică.

„Un mare ars nu ar putea fi niciodată îngrijit într-o barocameră monoloc”, spune profesorul Jacek Kot din Gdansk, secretar general al Comitetului European de Medicină Hiperbară.

„Barocamerele monoloc sunt de concepție veche și periculoase”, afirmă medicul Erika Parmentier din Lille.

„Folosirea barocamerelor monoloc este puternic descurajată”, spune medicul Peter Germonpré din Bruxelles.

Punctele lor de vedere, pe larg, în articol.

Deși recunoaște și el inutilitatea echipamentului, profesorul Ioan Lascăr își păstrează calmul: „Poate, cândva, la un moment dat, în cadrul evoluției clinice a unui pacient, să fie necesară utilizarea unui astfel de serviciu”.

Nu doar că barocamera de la Floreasca e una „monoloc”. E, totodată, o barocameră monoloc „low cost”.

De fapt, e cea mai slabă barocameră monoloc vândută de producătorul neamț care o comercializează, compania Haux.

Spitalulul Floreasca nu a cumpărat-o direct din Germania, ci de la un intermediar român: societatea comercială Gemedica SRL, patronată de Aurel Galea, partenerul de afaceri și prietenul de familie al lui Sorin Oprescu.

Spitalul i-a plătit lui Galea 620.000 de euro pentru ea – de trei ori mai mult decât costă o barocameră cu specificații asemănătoare, vândută de o firmă americană.

Cel care a hotărât achiziționarea unei barocamere de tip monoloc, care a redactat caietul de sarcini al licitației și care, ulterior, a dispus achitarea acestui echipament către firma Gemedica, fără ca măcar să-l testeze, a fost Ioan Lascăr.

(Felul în care s-a desfășurat această licitație este anchetat, în prezent, de Direcția Națională Anticorupție.

La ultima raportare oficială a cazului, acum trei luni, s-a descoperit că barocamera nu fusese utilizată niciodată, nici măcar de probă, din momentul cumpărării ei, decembrie 2013, și până în prezent, deși își epuizase demult perioada de garanție.)

Dincolo de modelul inadecvat al barocamerei – monoloc, în loc de multiloc, de prețul exorbitant la care a fost achiziționată de faptul că, odată cumpărată, a fost lăsată să zacă în mijlocul secției, trebuie spus că medicina hiperbară, în sine, ca modalitate terapeutică, nu e luată foarte în serios de centre importante de arși din Europa.

Astfel, lt. col. Peter Germonpré, directorul medical al clinicii de oxigenoterapie hiperbară de la Spitalul Militar din Bruxelles – spital la care fost îngrijiți opt dintre răniții de la Colectiv – spune, pentru RISE Project, că marii arși internați aici nu sunt tratați prin oxigenoterapie hiperbară, deși spitalul ar avea întreaga logistică necesară.

Medicul olandez Jos Vloemans, specialist în îngrijirea arșilor la Spitalul Crucii Roșii din Beverwijk (lângă Amsterdam) – spital unde a fost tratat Andrei Găluț, solistul trupei Goodbye to Gravity  – spune, la rândul său: „Oxigenoterapia e puțin eficientă și greu practicabilă la pacienții cu răni extinse. La spitalul nostru, nu există o facilitate de medicină hiperbară”.

După ce a plătit mai bine de o jumătate de milion de euro pentru un astfel de echipament, profesorul Ioan Lascăr relativizează și el importanța barocamerelor în decorul unităților de arși: „La momentul în care eu, personal, am demarat acest proiect (n.r. – al unității de arși), barocamera făcea parte obligatoriu din standardul de dotare al unei astfel de unități. Între timp, lucrurile au mai evoluat și aș zice că acest echipament a devenit opțional”.

Tabloul utilității medicinii hiperbare la marii arși e, totuși, mișcător.

Medicul Erika Parmentier, specialistă în oxigenoterapie hiperbară la Centrul Spitalicesc Regional Universitar din Lille, amintește că această procedură este utilă în tratarea intoxicațiilor cu monoxid de carbon, de care au parte, uneori, victimele incendiilor.

Iar Jacek Kot, secretarul Comitetului European de Medicină Hiperbară, consideră că „un centru de arși trebuie să ia în calcul achiziționarea unei barocamere”.

Pe parcursul acestei documentări, am discutat cu mulți doctori și angajați ai unor spitale din Europa. Toți au răspuns mai consistent, după mai puține formalități și, în majoritatea cazurilor, mai repede decât cei de la Spitalul Floreasca.

Atunci când, în cele din urmă, a răspuns la întrebările RISE, Spitalul Floreasca a refuzat să spună care sunt firma producătoare și modelul barocamerei cumpărate de la firma lui Aurel Galea. 

Chiar dacă spitalul nu a vrut să ne comunice această informație, marca și modelul barocamerei pot fi descoperite în imaginile fimate de Pro TV la una dintre inaugurările ratate ale secției.

Barocamera este de tip OxyStar 800, cea mai ieftină și mai nesofisticată dintre cele șase barocamere vândute de producătorul german Haux.

Compania nemțească chiar o descrie ca fiind „low cost, entry model” (vezi print-screen de mai jos).

Pentru a verifica realismul prețului plătit de stat pentru această ustensilă, RISE Project a obținut o ofertă de barocamere monoloc vândute de o firmă concurentă, compania americană Perry Baromedical.

Prețurile firmei Perry variază între 185.000 de euro, pentru cea mai simplă barocameră monoloc, și 280.000 de euro, pentru cea mai sofisticată.

Barocamera cea mai rudimentară din oferta Perry, asimilabilă, grosso-modo, celei furnizate de Gemedica către Spitalul Floreasca e vândută de compania americană cu 185.000 de euro.

Acesta nu e singurul indiciu că achiziția de la Floreasca ar fi putut fi supraevaluată.

Medicul Erika Parmentier, de la centrul de medicină hiperbară din Lille – unul dintre cele mai mari din Europa –  spune că o barocameră monoloc costă între 50.000 și 200.000 de euro.

O analiză a realismului sumei de 620.000 de euro, plătită de Floreasca pentru barocamera monoloc, poate fi făcută și plecând de la prețul cu care sunt vândute barocamerele multiloc – în care pot fi tratați, deodată, mai mulți bolnavi, însoțiți de echipamentele de reanimare care îi țin în viață, de medici și de asistente.

Astfel, în 2015, administrația spitalelor publice din Berlin a cumpărat, tot de la Haux, cu 923.000 de euro, o barocameră multiloc, în care pot încăpea: fie doi bolnavi așezați în paturi de terapie intensivă, fie patru pacienți așezați pe paturi de spital simple, fie opt pacienți, puși pe scaune, împreună cu personalul medical care să le acorde îngrijire.

Deși instrumentul cumpărat în Berlin e mult mai sofisticat decât cel de la Spitalul Floreasca, simplificând puțin lucrurile, de dragul comparației, dacă ținem cont că în barocamera achiziționată în Germania pot intra patru pacienți așezați în paturi, față de unul singur, pus pe o targă, cât este capacitatea barocamerei din București, rezultă că utilajul medical adus în România a costat cu circa 400.000 de euro mai mult decât ar fi trebuit.
(620.000 de euro – 923.000 de euro/4 = 389.000 de euro).

Barocamere multiloc, asemănătoare celei cumpărate în Berlin, au fost achiziționate, în ultimii ani, și de Spitanul Universitar din Oslo, și de Consiliul Local Stockholm.

Deși prețurile tranzacțiilor dintre cei doi clienți scandinavi și compania Haux au fost mult mai mari – 1,5 milioane de euro, respectiv, 1,6 milioane de euro – dacă le-am lua ca reper pentru achiziția de la București, acestea tot ar indica o supraevaluare cu circa 200.000 de euro a echipamentului de la Floreasca.
(620.000 de euro – 1,6 milioane de euro/4 = 220.000 de euro).

– Care este, însă, prețul la care Gemedica, intermediarul tranzacției, a cumpărat barocamera „low cost, entry model” de la Haux, înainte de a o vinde, mai departe, cu 620.000 de euro, Spitalului de Urgență din București?

Patronul Gemedica, Aurel Galea, spune că nu dorește să dea amănunte despre acest contract, până la finalizarea anchetei penale aflate în curs.

Iar compania Haux – contactată de RISE Project – nu a răspuns la această întrebare.

Prețul nu este însă aspectul care ridică cel mai important semn de întrebare în privința barocamerei de la Floreasca.

Ci modelul ei, dat fiind că e imposibil de folosit la pacienții aflați în stare critică, cum sunt marii arși.

Întrebat în ce condiții ar putea fi folosită o barocameră monoloc la îngrijirea unui mare ars, profesorul polonez Jacek Kot, secretarul general al Comitetului European de Medicină Hiperbară, a spus pentru RISE Project: „Niciodată!”.

Contactat de RISE și rugat să explice rostul barocamerei pe care a cumpărat-o cu 620.000 de euro, profesorul Ioan Lascăr a recunoscut și el cvasi-inutilitatea achiziției sale. 

RISE Project: Medici din străinătate cu care am discutat spun că barocamerele monoloc nu pot fi utilizate niciodată la un mare ars.

Ioan Lascăr: Așa spun și eu, indicația acestui echipament la un mare ars, astăzi, e opțională.

Însă atunci când se optează pentru utilizarea barocamerei, ea trebuie să fie multiloc, nu monoloc.

Noi ne-am rezumat la minimumul necesar pentru a asigura dotarea prevăzută în standardele de la acea oră pentru o unitate de arși (n.r. – Lascăr spune că proiectul unității datează de acum 15 -20 ani, deși el apare prima oară într-o hotărâre de guvern de acum 12 ani). În Spitalul de Urgență, fiecare metru pătrat de construcție este câștigat cu mare dificultate. Nu există spațiu pentru un astfel de echipament (n.r. – barocameră multiloc).

Pentru o unitate de arși, cel mult un pacient poate, cândva, la un moment dat, în cadrul evoluției clinice, să fie necesară utilizarea unui astfel de serviciu.

Nu am de ce să cumpăr un echipament care are două, trei, cinci locuri – având în vedere mai ales faptul că indicația (n.r. – pentru utilizarea medicinei hiperbare) este opțională, în momentul de față.

Care sunt scenariile în care barocamera monoloc pe care ați cumpărat-o ar putea fi, totuși, folosită la un ars?

Acestea sunt probleme de strictă specialitate. Dacă vă interesează aceste detalii, după 1 septembrie, când mi se termină concediul, vă stau la dispoziție.

RISE Project a intervievat specialiști de la trei mari centre de medicină hiperbară din Europa – din Bruxelles, Gdansk și Lille – punându-le întrebări despre acest tratament care, în România, nu are nici un reper instituțional. 

Potrivit rectorului UMF „Carol Davila” din București, Ioanel Sinescu – oxigenoterapia hiperbară nu este predată la nicio școală de medicină din țară. 

Răspunsurile medicilor străini, intercalate, mai jos.

RISE Project: Cât de eficientă este oxigenoterapia hiperbară în tratamentul arșilor?

Peter Germonpré, Bruxelles: Cu toate că, teoretic, oxigenoterapia hiperbară ar putea avea un efect asupra rănilor cauzate de foc, atunci când tratamentul este inițiat în primele 6-12 ore de la producerea accidentului, în cele mai multe cazuri, sunt alte priorități – de importanță vitală – care țin de îngrijirea pacientului ars. Asta face greu să recomanzi tratamentul hiperbar în faza acută a arsurii. Chiar și în spitalul nostru, unde, teoretic, avem tot ce ne trebuie, acest lucru nu se face sistematic. Mai bine zis, nu se face deloc.

O a doua posibilă indicație a oxigenoterapiei hiperbare ține de faza reconstructivă a tratamentului. Câteodată folosim medicina hiperbară ca să creștem șansele de prindere a grefelor.

Jacek Kot, Gdansk: Folosirea oxigenoterapiei hiperbare la pacienții arși e o sarcină grea, din cauză că trebuie combinată cu proceduri de terapie intensivă și intervenții chirurgicale. Nu sunt multe dovezi în sprijinul eficienței ei, din cauză că nu sunt multe centre în Europa care au această capacitate.

Problema eficienței în tratarea arșilor a fost însă discutată, de câteva ori, în cadrul unor întâlniri internaționale (n.r. – ale experților în medicină hiperbară). Se sugerează că cele mai vizibile rezultate apar la pacienții cu arsuri pe mai mult de 20 la sută din suprafața corpului. De asemenea, și la cei care au arsuri pe față, gât, mâini, degete și pe perineu poate fi folosită, chiar dacă rănile acestora sunt de până la 20 la sută din suprafața corpului.

Dacă se decide utilizarea oxigenoterapiei hiperbare în cazul unui ars, atunci tratamentul trebuie inițiat la cel mult câteva ore după producerea arsurilor.

Barocamerele monoloc pot fi folosite vreodată la tratarea arșilor gravi?

Jacek Kot: Niciodată. De altfel, dacă pacienții nu sunt stabilizați, oxigenoterapia hiperbară trebuie folosită în cazuri atent selectate, în barocamere multiloc, și numai atunci când nu e deloc timp pentru stabilizarea lor prealabilă.

Peter Germonpré: Folosirea barocamerelor monoloc este, de obicei, puternic descurajată, din cauza izolării în care este ținut pacientul. 

Erika Parmentier, Lille: Barocamerele monoloc sunt de concepție veche și periculoase. Nu sunt recomandate din cauză că pacienții nu pot fi însoțiți în timpul terapiei, deci au parte de un nivel mai scăzut de monitorizare.

Care sunt recomandările terapeutice ale barocamerelor monoloc și care sunt cele ale barocamerelor multiloc?

Jacek Kot: La modul general, indicațiile clinice sunt aceleași, și la cele monoloc, și la cele multiloc, din moment ce principiul tratamentului e, practic, identic: pacientului i se administrează oxigen într-o încăpere presurizată. Cu toate astea, trebuie să ținem minte că în barocamerele monoloc pacientul nu are parte de o supraveghere directă.

El este lăsat singur, într-o capsulă închisă, la care nu se poate ajunge imediat (n.r. – decât după depresurizare). Din cauza asta, medicii nu trebuie să trateze decât pacienții independenți, care se descurcă singuri, în barocamerele monoloc.
În caz de urgență – pierderea cunoștinței, criză hipoglicemică, convulsii provocate de intoxicarea cu oxigen, atac de panică, acces de vomă – trebuie, mai întâi, să decomprimăm barocamera ca să îl putem ajuta pe bolnav.

Or, dacă el nu exspiră singur, spontan, decomprimarea bruscă poate provoca „barotrauma pulmonară”, așa numită explozie a plămânilor, care îl poate costa viața.

De cealaltă parte,  barocamerele multiloc pot fi folosite la toate cazurile de pacienți, fie că vorbim de cei aflați la terapie intensivă, supuși unor intervenții de urgență, nestabilizați, dependenți etc., pentru că mereu există un asistent alături de pacient, care îi poate sări în ajutor.

Câte spitale din Polonia sunt echipate cu barocamere?

Jacek Kot: În momentul de față, există zece centre de medicină hiperbară în Polonia. Toate se găsesc înăuntrul spitalelor, publice sau private.
Toate folosesc barocamere multiloc, din cauză că doar tratamentul în aceste barocamere este decontat de sistemul național de sănătate.
Există și câteva secții spitalicești unde sunt folosite barocamere monoloc, dar tratamentul făcut acolo nu se decontează. Mai sunt, de asemenea, și câteva barocamere monoloc deținute de entități private, care le folosesc la tratamente neaprobate de medicina modernă.

Când a devenit medicina hiperbară disciplină de studiu la Universitatea din Gdansk? Câți pacienți tratați astăzi pe an? 

Jacek Kot: În anii 1980. Astăzi, la Centrul Național de Medicină Hiperbară (n.r. – care funcționează pe lângă Universitatea din Gdansk), am ajuns să tratăm cam 600 de pacienți pe an, în aproximativ 8.000 de ședințe, inclusiv bolnavi în stare critică, deoarece centrul nostru este prevăzut cu un departament de terapie intensivă.

Iar la Centrul Spitalicesc Regional Universitar din Lille?

Erika Parmentier: Prima barocameră cu care am fost utilați a fost adusă prin 1981-1982. Astăzi, tratăm cam o mie de pacienți într-un an, în cadrul a circa 10.000 de ședințe. În detaliu, cam 100 de pacienți de terapie intensivă, 600 de bolnavi cronici și 300 de urgențe.

Care sunt principalele afecțiuni tratate prin medicina hiperbară?

Erika Parmentier: Picior diabetic, arterită, intoxicații cu monoxid de carbon, infecții ale țesuturilor moi, celulită, osteomielită, radionecroză (n.r. – necroză cauzată de expunerea la radiații), traumatisme, fracturi, reconstrucții, grefe, strangulări, înecuri, anoxii (n.r. – scăderea oxigenului din țesuturi și organe), accidente de decomprimare, embolii gazoase (n.r. – prezența bulelor de aer în sânge), surditate bruscă.

Cât timp le ia unui doctor și unei asistente să învețe să practice medicina hiperbară? 

Jacek Kot: În general, ca să se specializeze în medicina hiperbară, un doctor trebuie, mai întâi, să fie specialist în ATI sau în medicină de urgență. Apoi, trebuie să urmeze un curs teoretic de 120 de ore și un stagiu de instruire practică de șase luni într-un centru de medicină hiperbară. Acestea sunt recomandările Comitetului European de Medicină Hiperbară.

Pentru asistente, e necesar ca ele să aibă pregătire în domeniul ATI și să facă un curs teoretic de 80 de ore și un stagiu de practică tot de 80 de ore într-un centru de medicină hiperbară.

Erika Parmentier: În Franța, instruirea teoretică a doctorilor în medicina hiperbară se face printr-un stagiu universitar de un an. Pregătirea practică necesită câțiva ani. Asistentele au parte de un stagiu de pregătire teoretică de două săptămâni, iar pregătirea practică ține câteva săptămâni.

Ce marcă sunt barocamerele pe care le aveți la Centrul Spitalicesc Regional Universitar din Lille?

Erika Parmentier: Haux.

Care e prețul mediu al unei barocamere? 

Erika Parmentier: Cele monoloc costă între 50.000 și 200.000 de Euro. Cele multiloc, modelul Omega, cu 12 locuri, pornesc de la 1 milion de euro, iar cele din modelul Quadro pornesc de la 1,3 milioane de euro.

Toate comentariile doctorilor străini prezentate în articol sunt de ordin teoretic. Nici unul dintre ele nu se referă la situația concretă înregistrată la Spitalul Floreasca.

Ionuț Stănescu