Interlop moldovean, condamnat la închisoare în urma investigației RISE

assassin_in_law_EN_final_008_SERG_ZSOLT.00_42_56_11_resize2

Liderul interlop „Vanea Pisateli” (Ion Druță) a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a vândut reporterilor RISE un lansator de grenade anti-tanc și un pistol automat. Sentinţa a fost pronunţată astăzi de Judecătoria Buiucani din Chișinău.

comunicat procuraturaDosarul penal, instrumentat de Procuratura Generală pentru vânzare ilegală a armelor şi muniţiilor, a fost generat de o investigație RISE. Mai exact, la mijlocul lunii mai 2014, RISE a cumpărat de la „Pisateli”, în centrul Chișinăului, un lansator de grenade anti-tanc de model ”RPG-18” (”MУХА”) și un pistol semi-automat  de model „TT”, ambele fiind furnizate de „Pisateli” în timp record.

„Pisateli” figurează și într-o altă cauză penală, la Curtea de Apel Chișinău, fiind acuzat de triplu omor. În plus, el este urmărit de Interpol și judecat în lipsă la București pentru tentativă de crimă și trafic de arme.

Gruparea din care face parte “Pisateli” este condusă de <hoțul în lege> Ion Gușan, zis “Nicu Patron”. Formată în principal din rakeți moldoveni și transnistreni, rețeaua Patron s-a specializat, de-a lungul timpului, în trafic de persoane, contrabandă de țigări, taxe de protecție și asasinate la comandă.

Vezi investigația Armele Rusiei, traficate în Ucraina prin rakeți moldoveni

Vezi filmul documentar Asasin în Lege