21/10/2014
Pădurea este în centrul celui mai mare scandal al toamnei/foto: Thomas Dan/Mediafax Foto

Pădurea este în centrul celui mai mare scandal al toamnei/foto: Thomas Dan/Mediafax Foto

Afacerea retrocedării celei mai mari păduri din România, cu o  suprafață de două ori mare decât a Bucureștiului, s-a transformat într-un uriaș caz de corupție în care sunt amestecați politicieni influenți, judecători și afaceriști controversați. Aceștia s-au aliat, conform procurorilor, pentru a pune mâna pe pădure prin decizii strâmbe în justiție dar și ca să facă presiuni asupra celor câțiva angajați ai Romsilva care s-au luptat să împiedice retrocedarea abuzivă. RISE Project vă prezintă istoria acestei păduri și documentele care demontează pretențiile grupării din care fac parte și parlamentarii Viorel Hrebenciuc, Ilie Sârbu sau Ioan Adam. Actele arată, între altele, că judecătorii care sunt acum anchetați de către DNA au acordat chiar mai multă pădure decât ceruse inițial gruparea coordonată de politicieni.

Publicăm și un interviu cu avocatul-deputat Ioan Adam, acum urmărit penal în dosarul retrocedărilor. Ioan Adam este avocatul lui Paltin Sturdza, moștenitorul care a obținut în instanță suprafețele de pădure deși documentele arată că nu ar fi avut acest drept. Interviul a fost realizat în primăvară, mult înainte de izbucnirea scandalului. Reporterul RISE îl confruntă pe Adam cu o serie de înscrisuri care contrazic pretențiile acestuia. În același timp, deputatul se plânge de faptul că angajați ai Romsilva îi pun bețe în roate și îl determină să tot facă naveta pe la tribunale.


Istoria pădurii din arhive

În istoria României marea familie Ghika Comănești aparține unei importante case princiare provenite din comunitatea românilor macedoni. Familia Ghika s-a dezvoltat pe mai multe ramuri, fiind una numeroasă. În ceea ce privește ramura Ghika Comănești, membrii familiei au deținut un important domeniu funciar în județul Bacău.

Suprafața de căteva zeci de mii de hectare a fost deținută în totalitate de Aga Nicolae Ghika, mare vornic și Ministru al Culturii. Împreună cu soția sa, Ecaterina Plagino, acesta a avut cinci copii, care, conform unui act de împărțeală din anul 1872, au primit fiecare în parte câte o cincime din Moșia Comănești-Trotuș.

Lotul 1 a fost atribuit lui Dimitrie care a primit Comănești și Palanca. Sora lui Maria a primit Lotul 2 format din Dărmănești și Brusturoasa. Trupurile Brătulești și Agăș, lotul 3, au ajuns la Eugen. Nicolae, cel de-al patrulea fiu al familiei Ghika, a primit Dofteana Beleghet, iar cel de-al 5-lea lot a ajuns în posesia lui Gheorghe, Ciobănuș și Larga.

În total, în 1872, Moșia Comănești însuma aproximativ 56 de mii de hectare de pădure.

ACTELE DE ÎMPĂRȚEALĂ

Parte din suprafetețele acestei moșii au fost expropriate de-a lungul istoriei prin decrete regale, legi de reformă, pentru care statul român a acordat despăgubiri proprietarilor de drept și care au fost solicitate în instanță de familia Sturdza, ca moștenitori ai familiei Ghika Comănești. Există însă două mari loturi, Dofteana și Beleghet, care au fost retrocedate de instanța de la Covasna deși ele aparțineau statului român înaintea primului război mondial.

Documentele din Arhivele Naționala arată că, Nicolae Ghika, proprietarul moșilor Dofteana Beleghet, a contractat un credit la Creditul Funciar Rural și a pus gaj cele aproximativ 11.600 de hectare primite moștenire de la părinți. Conform actelor oficiale, în anul 1902, pentru că a întârziat să-și plătească ratele, Nicolae Ghika a fost executat silit de Creditul Funciar și i-au fost luate pădurile, în contul banilor luați credit.

PROCESE VERBALE

Ulterior acestei tranzacții, mai multe documente din Arhivele Naționale confirmă exproprierea lui Nicolae și calitatea de proprietar a Creditului Funciar Rural.

Astfel în anul 1912, între unitatea bancară și unul din membrii familiei Ghika apare un conflict de vecinătate a moșiilor. Iar Creditul Funciar Rural este menționat ca proprietar al moșiei.

ACT DE TRANZACȚIUNE

Act de tranzactiune

În anul 1920, Creditul Funciar Rural vinde Obștii Muncelul și locuitorilor din comunele Agăș și Asău aproximativ 4000 de hectare din pădurile Dofteana-Beleghet, iar aceasta tranzacție este autentificată la Tribunalul Ilfov, secția Notariat.

ACT DE VÂNZARE

În anul 1931, într-un raport al censorilor creditului, moșia Dofteana Beleghet apare în proprietatea Creditului Funciar Rural, la capitolul – Bunurile societății.

RAPORT CREDIT FUNCIAR

În anul 1946, în avizul comitetului de reformă agrară se menționează că pădurile proprietatea Creditului Funciar Rural sunt exceptate de la expropriere.

AVIZ DE EXPROPRIERE

Aviz comisia de expropriere

În anul 1948, Creditul Funciar Rural a fost desființat de drept, iar toate proprietățile deținute la acel moment au trecut în proprietatea și administrarea statului român.

Completul de judecată de la Covasna, din care au făcut parte magistrații cercetați de procurorii DNA sub acuzația de abuz în serviciu, nu a luat în calcul aceste înscrisuri. Prin decizia din vara lui 2012, judecătorii au decis retrocedarea celor 11.600 de hectare, cu toate că solicitantul, Elie Vlad Sturdza, ceruse reconstituirea dreptului de proprietate pentru aproximativ 30.000 de hectare de padure. În cererea lui Sturdza nu apare deloc moșia Dofteana-Beleghet, aceasta a fost acordată ca bonus.

CEREREA INIȚIALĂ A LUI STURDZA ACOPEREA O SUPRAFAȚĂ MULT MAI MICĂ DECÂT CEA ACORDATĂ DE CĂTRE JUDECĂTORI

Într-un comunicat oficial al DNA se menționează că o suprafață asemănătoare a fost promisă deputatului Viorel Hrebenciuc, și el acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și de trafic de influență.

“Pentru atingerea scopului, inculpatul Bengescu Dan Costin l-a cointeresat pe inculpatul Hrebenciuc Viorel, deputat în Parlamentul României, care avea rolul de a-și folosi influența politică la nivelul instituțiilor și autorităților publice din județul Bacău și a celor de la nivel central, pentru urgentarea atingerii obiectivelor stabilite în antecontract, în schimbul a 12.000 de hectare din suprafaţa reconstituită.”

Andrei Ciurcanu

Comenteaza acest articol