6/01/2016
  • Revoluția l-a prins ofițer activ, angajat ca economist în ministerul apărării ceaușist. A continuat apoi ca ofițer în justiția militară până în 1993, când a trecut prima oară în rezervă, devenind om de afaceri. În primii ani ai tranziției, căpitanul Gabriel Oprea s-a asociat cu mai mulți cetățeni străini în timp ce îl frecventa și pe influentul lider al minerilor, Miron Cozma. A fost doar începutul.
  • În timp, afacerile l-au propulsat pe Oprea în fruntea “mafiei personale a lui Adrian Năstase” după cum îl acuza chiar Traian Băsescu în 2004. Din business, s-a întors în armată, apoi din nou în rezervă și imediat în politică. PSD l-a numit șef al Rezervelor Statului, prefect de București, ministru delegat în guvernul Năstase și l-a trimis în Parlament.
  • A fost deputat de două ori și, din momentul în care Băsescu l-a reevaluat, Gabriel Oprea a început să joace în liga mare a politicii: vicepremier, ministru de Interne și al Apărării. E peste tot, apare lângă cei mai importanți oameni ai momentului și face și desface guverne prin cel de-al treilea mare grup politic din Parlamentul României, pe care-l conduce cu mână de fier.
  • A ținut să aibă și o etichetă academică, astfel că, din postura sa de profesor coordonator de doctorate, i-a călăuzit spre titlul de doctor pe oameni-cheie din serviciile secrete și pe mai mulți politicieni care s-au perindat apoi în fruntea ministerelor de Interne și Apărare. Și-a ocupat poziția în societate pe baza relației cu Ministerul Apărării Naționale (MApN). A adunat o avere uriașă, din care sute de mii de euro dispar și apar, fie sub forma unor donații, fie pur și simplu, fără nicio explicație.
  • „Toți oamenii generalului” este un proiect jurnalistic menit să scoată la lumină trecutul lui Gabriel Oprea și conexiunile acestuia în politică, servicii secrete, justiție, mediul academic și cel de business.
FOTO: Mediafax Foto / Marius Vasilica

Gabriel Oprea la începutul anilor 2000 FOTO: Mediafax Foto / Marius Vasilica

Succesul lui Oprea a venit imediat după căderea regimului comunist. La Revoluție, Gabriel Oprea are 29 de ani și stă în București, într-un apartament la bloc în sectorul 5. În 1990 termină facultatea și devine ofițer activ de justiție militară.

Doi ani mai târziu, Oprea este angajat la Ministerul Apărării Naționale, la Direcția „Logistică” – la „spatele Armatei” , așa cum este ea cunoscută în jargon militar – și își începe drumul spre fabuloasa avere pe care o declară astăzi.

Documentele descoperite și analizate de jurnaliștii RISE Project și Centrul de Investigații Media arată că, în ianuarie 1992, ofițerul Gabriel Oprea dirijează o adevărată odisee imobiliară. Împreună cu un grec de origine română, Oprea face o asociație de locatari care preia de la stat un bloc început pe vremea lui Ceaușescu și se folosește de soldați ca să-l termine. La blocul lui Oprea ajung astfel să lucreze militarii care construiseră și Casa Poporului.

Pentru a finanța lucrările, Oprea atrage în asociație mai multe persoane și firme cu trecut suspect, care primesc, în schimbul banilor băgați în afacere, apartamente în bloc. Așa ajunge Oprea partener de afaceri cu un libanez controversat din cauza legăturilor sale cu traficul de droguri și cu spionajul rusesc, informații confirmate și de sursele noastre. Lângă Oprea și libanezul Hussein Hassan a venit și o firmă controlată, teoretic, de cetățeni străini condamnați ulterior pentru evaziune fiscală și spălare de bani – în numele căreia semnează, însă, chiar Gabriel Oprea. O firmă de stat care a făcut afaceri cu oligarhi ruși sau firma unui italian judecat la el acasă pentru trafic de persoane apar și ele în afacerea blocului lui Oprea.

În blocul T1B, aflat pe Calea 13 Septembrie, la câteva sute de metri de Ministerul Apărării Naționale și Casa Poporului, Oprea mai are și astăzi două apartamente și un spațiu comercial.

Calea 13 Septembrie, blocul T1B. FOTO: RISE Project / Sergiu Brega

Calea 13 Septembrie, blocul T1B. FOTO: RISE Project / Sergiu Brega

ISTORIA BLOCULUI T1B

În 1988, Direcția Generală pentru Dezvoltarea construcțiilor de locuințe și Administrație Locală (DGDAL) București începea să construiască un bloc în sectorul 5 din Capitală, la intersecția Trafic Greu cu Calea 13 Septembrie: blocul T1B.

La Revoluție, blocul era doar un ciot de beton. Avea construită fundația și, parțial, ridicat parterul. Antrepriza de Construcții și Montaj Nr. 7 din București continuă lucrările și, în 28 august 1990, scheletul blocului de opt etaje este deja complet ridicat.

Gabriel Oprea profită de o hotărâre de guvern prin care persoanele fizice sau juridice puteau prelua construcțiile de blocuri neterminate care împânzeau Bucureștiul. Teoretic, în asociere cu Primăria, oricine putea să finalizeze lucrările la blocuri pe bani proprii. Așa a procedat și Oprea.

Astfel în 20 ianuarie 1992, Oprea a înființat împreună cu George Remus Stănculeanu, la notariatul de stat, o asociație de locatari. Asociația „GAGE”- cel mai probabil de la prenumele celor doi fondatori, Gabriel și George – își avea sediul chiar la adresa la care locuia la acel moment Gabriel Oprea.

Conform documentelor, două zile mai târziu, în 22 ianuarie 1992, Gage, prin Gabriel Oprea, încheie o convenție cu firma HAICOR SA, o firmă controlată de Armată.

Convenția este, practic, doar un acord de principiu prin care firma HAICOR oferea asigurări că va finaliza lucrările, în caz că blocul T1B este preluat de asociația GAGE de la stat. HAICOR SA era o firmă de comerț exterior a MApN, reprezentată atunci de colonelul Mihail Bartoș, fost comandant al UM 02383.

Colonelul Bartoș, cel care a semnat convenția din partea HAICOR SA, își amintește că societatea trebuia să intermedieze contractele Armatei cu parteneri interesați de forța de muncă pe care o reprezentau miile de soldați români specializați în construcții, dar, într-un final, firma nu a avut nicio activitate:

Col. (r) BARTOȘ MIHAIL
A fostul comandantul UM 02383. A lucrat în Armată din 1951 până în 1992 când a fost pensionat. Bartoș a condus miile de militari care au lucrat la construcția Casei Poporului, sediului MApN, Transfăgărășanului sau Liceului Militar din Alba Iulia.

Firma Haicor SA a fost o societate româno-americană făcută cu o firmă americană și direcția de comerț exterior a armatei. A fost o firmă de intermediere cu scopul de a realiza construcțiile. (…) Ideea înființării acestei firme asta a fost. Domnule, ca să poată să aducă Ministerul Apărării Naționale niște bani în valută. (…) Eu nu eram băgat direct în această firmă. Eu aveam numai angajamentul luat, domnule dacă găsiți lucrări care pot să le fac, le fac eu. Firma asta era într-un fel și un vis al oamenilor eliberați în 90. Vroiai să faci ceva mai deosebit pentru țara asta. Nu s-a putut! ”.

UN BLOC AL STATULUI AJUNGE LA OPREA

Nici o lună mai târziu, în 14 februarie 1992, în numele proaspetei Asociații de locatari GAGE, se încheia un contract de asociere cu RAIAL Imobiliara, adică Primăria Municipiului București. Prin contract, GAGE își asuma finalizarea blocului T1B din Calea 13 Septembrie nr. 139 pe cheltuiala proprie a asociației.

Prin contractul de asociere, GAGE și RAIAL Imobiliara rămân coproprietari ai blocului construit în proporție de 30 la sută de stat. Scheletul de opt etaje trebuia finisat în 15 luni de militarii lui Bartoș, pe banii asociației lui Oprea. Deși același contract prevede clar că la finalizarea lucrărilor, statul va primi circa 30 la sută din construcție, adică 10 sau 11 apartamente în funcție de suprafața acestora, la final rămâne cu opt.

CÂT COSTĂ UN BLOC

Statul român investise, conform evidențelor contabile, în fundația și parterul blocului T1B circa 5.7 milioane de lei. A venit Revoluția, după care Primăria Capitalei, prin RAIAL Imobiliara , a mai plătit 25 de milioane pentru a ridica restul de opt etaje. Asociația de locatari GAGE urma să suporte valoarea lucrărilor de finalizare a construcției, estimate de Primărie la aproape 60 de milioane de lei.

GAGE mai trebuia să vireze în contul RAIAL Imobiliara cele 5,7 milioane de lei reprezentând costurile lucrărilor executate de statul comunist și alți circa jumătate de milion de lei, cheltuieli de inițiere a asocierii GAGE-RAIAL.

De fapt, Oprea și asociații săi aveau să plătească mai puțin. În martie 1992, convenția cu HAICOR SA se transformă în contractul nr. 1 din 4 martie 1992 cu MApN – UM 02383. Estimarea de 60 de milioane făcută de RAIAL în 1991 ajunge la 50 de milioane în contractul de antrepriză încheiat cu unitatea militară a colonelului Bartoș. Soldații lui Bartoș încep lucrul, iar Asociația GAGE începe să plătească.

Nimeni nu știe cu cât i-a plătit, de fapt, asociația condusă de Gabriel Oprea pe militarii români care au construit blocul T1B. Cert este că, printr-un act adițional la contract, care poartă numărul 2 și pe care jurnaliștii RISE Project și Centrul de Investigații Media l-au obținut oficial de la Ministerul Apărării Naționale, o mare parte dintre lucrările necesare pentru finalizarea blocului erau estimate la puțin peste 34 de milioane de lei.

Tot de la MApN am primit însă și o înștiințare pe care Oprea și asociații o trimiteau unității militare la doar câteva zile după încheierea actului adițional care detaliază lucrările. Prin acea înștiințare, GAGE comunica militarilor că nu mai este nevoie de serviciile lor decât pentru construcția scării interioare de marmură a blocului, în valoare de nici șapte milioane de lei.

Este cert, însă, că militarii lui Bartoș au lucrat mult timp la blocul lui Oprea. Însuși colonelul în rezervă își amintește astăzi că era greu să lucrezi cu Gabriel Oprea, care nu plătea la timp.

PREȚUL SUCCESULUI: DEVALORIZAREA LEULUI

La prima vedere, din documentele oficiale, pare că statul iese în câștig: primește și banii pe care i-a băgat în fundația blocului îniante de Revoluție, dar și o cotă parte din numărul apartamentelor pentru investiția ulterioară în ridicarea celor opt etaje. De câștigat a câștigat însă Oprea, pentru că realitatea acelui moment era alta. Ilie Șerbănescu, analist economic și fost ministru al Finanțelor în anii ‘90, spune:

Orice bun s-a luat la vremea respectivă, îl luai la un cost în lei care nu mai avea nicio legătură cu viața, cu realitatea! Oricine a luat atunci ceva a câștigat. El a plătit, probabil, la valoarea contabilă și a cumpărat ceva care avea o valoare reală. Ce să mai discutăm?!”.

În 1989, când s-au întrerupt lucrările la blocul T1B, cursul de schimb al dolarului era, conform BNR, puțin peste 4 lei. Imediat după evenimentele din 1989, leul românesc a suferit o devalorizare extremă.
Conform lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, în 1992, cursul dolarului pe piața neagră era de 460 de lei, iar un an mai târziu era de 3800 de lei.

Același lucru s-a întâmplat și cu evaluarea investiției statului în blocul T1B după Revoluție: banii estimați de RAIAL Imobiliara în 1991 nu mai erau aceiași în 1993.

Practic, în plină prăbușire a leului, asociații GAGE trag lozul câștigător cu blocul T1B: cumpără construcția nefinisată cu o sumă de multe ori mai mică decât valoarea ei reală. Inflația explodase. De la 5% în anul 1990, a crescut la 300% în 1992.

Domnule, șase milioane de pe vremea dinaintea lui ’89 erau cam șase milioane de acum. Ca și cum aveți dumneavoastră acum șase milioane, care nu e o sumă mică. Dar șase milioane în ‘92, făceau 6.000 de lei de acum, după ce trecuse o inflație de 5 la sută, una de 200 la sută și una de 300 la sută. Asta este judecata mea. Astea erau condițiile anilor respectivi.” – Ilie Șerbănescu

Colonelul Bartoș confirmă: “Când s-au realizat blocurile astea, în 92-93, prețurile apartamentelor erau altele. Erau mici. Ulterior, prin căderea leului, ele s-au scumpit foarte mult și el, când le-a vândut, le-a vândut cu bani buni. Așa gândesc eu.”.

CINE INTRĂ ÎN BLOCUL T1B

Proaspăt lansați în afaceri, Gabriel Oprea și George Remus Stănculeanu, asociații din GAGE, aveau nevoie de ajutor financiar să termine blocul.

Prin alte contracte de asociere, în perioada 1992-1993, în combinația GAGE intră, alături de fondatorii Oprea și Stănculeanu, firma de stat IMUT SA din Moreni, firmele Roda-Com SRL și MCS Import Export România SRL, controlate de cetățeni străini, și libanezul Hussein Hassan, ca persoană fizică. Toți membrii asociației își însușesc contractele cu armata și RAIAL Imobiliara, ambele parafate deja de fondatori, și vin cu banii pentru facturile tăiate de colonelul Bartoș.

La mijlocul lui 1992, în plin șantier, Oprea își descoperă și valențele de mic comerciant și se hotărăște să deschidă niște magazine la parterul blocului. Face personal toate diligențele necesare la Primărie pentru a transforma apartamentele de la parter în spații comerciale. În același an, înființează alături de George Stănculeanu, partenerul inițial din Asociația de locatari GAGE, firma GAGE Impex SRL prin care exploatează spațiile comerciale.

În 18 noiembrie 1993, Primăria eliberează pentru GAGE Impex o autorizație pentru transformarea spațiilor de la parterul blocului în spații comerciale.

Armata termină lucrările în aceeași lună, iar apartamentele din bloc – mai puțin cele care trebuiau să revină RAIAL Imobiliara conform înțelegerii inițiale – se împart între asociați, în funcție de investiția în lucrări a fiecăruia.

La sfârșitul anului 1993, blocul de opt etaje, 32 de apartamente și cu rezistență la gradul 8 de risc seismic este finalizat.
Oprea și asociații îl preiau de la noul comandant al UM 02383, colonelul Miulescu. Mihail Bartoș fusese deja pensionat, în ciuda voinței sale, un an mai devreme.

În final, RAIAL Imobiliara, adică statul român, primește opt apartamente în blocul T1B, iar asociații din GAGE restul. Adică, IMUT SA din Moreni primește magazinul de Electrice și Electronice de la parter, precum și patru apartamente, toate la etajul șapte. Roda-Com SRL primește patru apartamente, MCS Import Export România șapte apartamente, iar Hussein Hassan primește parfumeria de la parter și alte patru apartamente.
Membrii fondatori ai GAGE, George Remus Stănculeanu și Gabriel Oprea, fac fifty-fifty magazinul de „Mezeluri-Brânzeturi” de la parter. În plus, Stănculeanu mai ia două apartamente, iar Oprea primește barul de la parter și alte trei apartamente.

Iată actul de partaj pe care Oprea îl invocă drept sursă a proprietăților din blocul T1B în declarațiile sale de avere din ultimii ani:

PARTENERII LUI OPREA

HUSSEIN HASSAN s-a asociat cu Gabriel Oprea în GAGE încă de la început. Presa a vehiculat legăturile lui cu traficanți de droguri și spioni ruși, informațiile fiind confirmate inclusiv de sursele noastre judiciare, dar niciodată libanezul n-a fost pus oficial sub acuzare.

L-am întâlnit pe Hussein Hassan la restaurantul Blida din Grozăvești. A negat orice legături cu spionajul sau drogurile, dar ne-a spus că familia lui a prins rădăcini puternice la București. Un nepot de-al său este căsătorit cu fiica lui Petre Albu, important om al securității naționale în ultimii 25 de ani. Albu a fost șef al brigăzii de Crimă Organziată în Inspectoratul General de Poliție și a devenit ulterior șef al DGIPI- serviciul secret al Internelor, unde a ajuns în mandatul premierului Tăriceanu.

Dacă îmi puneți zahăr, sare și bicarbonat…eu în viața mea nu am văzut. Eu nu știu care e diferența între ele cu toate că sunt medic. Eu nu am văzut. Nu pot să disting. Nu pot! Eu nu am văzut în viața mea, în viața mea nu am văzut așa în viu droguri. Nu am avut. Tata m-a învățat trei lucruri: să faci orice dar să nu umbli cu droguri în viața ta, să nu faci trafic de arme, înțelegi?, și să nu fii hoț, să nu furi. În rest poți să devii asociat cu oricare în viață și cu oricine.

În blocul de pe Calea 13 septembrie, Hussein Hassan a primit la partajare “Parfumeria” de la parter și patru apartamente. Nu poate spune cu exactitate cât a investit în construcția lor, dar spune că a cheltuit treptat undeva până la 80.000 de dolari. Cumpărarea apartamentelor în blocul T1B era o investiție de familie, pentru că mai târziu au venit și ceilalți frați ai lui. A ajuns primul în România ca student la stomatologie. În 1979 venea din Liban localitatea Blida, puternic controlată astăzi de oamenii Hezbolahului. În anii ‘90 vindea țigări, blugi, dulciuri și alte produse foarte căutate la acel moment în România abia ieșită din bezna comunismului.

IMUT Moreni este o fostă companie de stat cu o istorie de peste 90 de ani. A produs rezervoare, cisterne, containere metalice, inclusiv echipamente adiacente pentru industria militară. În 1990 a fost transformată în societate pe acțiuni și privatizată nu o dată, ci de două ori. Printre afacerile făcute între cele două privatizari se numără o asociere cu controversata firmă GAZKOMPLEKTIMPEKS, o subsidiară a GAZPROM, controlată de un oligarh rus. În urma asocierii, conform Monitorului Oficial, IMUT pierde, în 2001, un apartament din blocul T1B evaluat atunci la 80.000 de dolari.

Din afacerea GAGE, IMUT mai are astăzi doar un apartament, unde încă își are sediul social.

RODA-COM SRL a fost înființată de doi italieni și o româncă: Giulio Scerrata, Ciaffei Ciro și Munteanu Adriana. Firma a fost înregistrată în 1991 pentru o durată de doar trei ani și a avut ca obiect de activitate import-exportul bunurilor de larg consum și reprezentarea firmelor străine.

Numele lui Ciaffei Ciro apare într-un proces al unui ofițer de poliție italian care a fost acuzat că a furat un document de identitate. Conform presei italiene, polițistul i-ar fi dat documentul lui Ciaffei, iar acesta l-a folosit pentru a aduce ilegal în Italia cetățeni din afara spațiului Uniunii Europene.

În MCS Import-Export SRL, Gabriel Oprea e reprezentantul unui indian și al unui rus. În decembrie 1993, când se împart apartamentele, firma MCS Import Export este reprezentată la notar chiar de Gabriel Oprea. Acesta semnează actul de partajare al locuințelor și astfel firma primește șapte apartamente.

Fondatorii firmei MCS IMPORT EXPORT sunt Emanuel Alaev- rus cu cetățenie austriacă, Sadhwani Deepak Murhidlar- indian cu domiciliul în Viena și Vișinescu Constantin.

Emanuel Alaev locuiește acum în Viena. Contactat telefonic, acesta a declarat că nu a ajuns niciodată în România. A deschis la începutul anilor 90 o afacere de import-export în Viena cu partenerul indian și apoi un punct de lucru și în România. Tot în anii 90 a vândut acțiunile din firmă. Știe doar că directorul, Prakash G. Khemani, cetățean singaporez, a cumpărat cele 7 apartamente în numele firmei.

A urmat falimentul, dar între timp acționarii s-au schimbat și au fost trași la răspundere de către stat.
Sadhwani Deepak Murhidlar, Sanam Jaikishin Mirchandani și senegalezul Attie Hassan au vândut trei dintre apartamentele mai sus menționate, deși acestea erau sub sechestru judiciar pentru neplata unor datorii către Finanțe și o firmă privată. Apartamentele au ajuns inițial la sirianul Omar Bakri Chikn Dabs, condamnat la rândul lui pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Statul a anulat contractele de vânzare cumpărare.

CEAȚA SE LASĂ PESTE BLOCUL T1B

Conform documentelor din anii 90, Gabriel Oprea s-a ales din afacerea GAGE cu trei apartamente, jumătate din magazinul de “Mezeluri și Brânzeturi” și cu Micro-Bar-ul de la parter. În schimb, actele de la Serviciul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București spun cu totul altceva

Documentele contrazic chiar declarațiile de avere completate de Gabriel Oprea în ultimii ani.

În 2005, Gabriel Oprea, proaspăt deputat, declara că a obținut două apartamente și un spațiu comercial în blocul T1B în urma unui act de partaj. Din documente se înțelege însă că Oprea a cumpărat totul de la fratele său, Daniel Oprea, în anul 2003. Totul adică două apartamente și un spațiu comercial, în care astăzi funcționează o patiserie. Toate cele trei tranzacții s-au făcut în aceeași zi, în 17 iulie 2003. Contractele de vânzare-cumpărare au fost redactate de  avocata Loredana Radu. Aceasta și-a realizat teza de doctorat sub îndrumarea lui Gabriel Oprea. Ambii sunt suspectați de plagiate. Mai mult, Ana Maria Tudor, fiica generalului Oprea,  a fost angajata cabinetului de avocatura condus de Loredana Radu. Avocata l-a apărat și pe Victor Ponta în dosarul Șova.

Conform contractelor, Gabriel Oprea i-a plătit fratelui său 11.000 de euro pentru apartamentul cu trei camere, 8.000 de euro pentru apartamentul cu două camere și 9.250 de euro pentru spațiul comercial.

Daniel Oprea nu-și mai amintește însă nimic de această tranzacție:

Au trecut 20 de ani. Sunt senil. Nu mai țin minte! Aveți ce aveți cu el, pe mine lăsați-mă în pace! Eu atâta vă rog. Clarificați-vă, dar nu cu mine! Sunt un om obișnuit, care am o viață de căcat cum o am eu. Lăsați-mă în pace.”

Am încercat în mod repetat să-l contactăm pe Gabriel Oprea pentru a ne explica afacerea blocului T1B, precum și toate tranzacțiile cu proprietăți în care a fost parte. Nu a răspuns nici telefoanelor și nici sms-urilor noastre.

GABI OPREA PREȘEDINTE

Cu toate că, după 2000, Oprea a ajuns deputat, senator, ministru și chiar premier interimar, el încă își păstrează funcția de președinte al Asociației de locatari din blocul T1B, chiar dacă nu se poate ocupa de treburile curente.

În această calitate, el a obținut, totuși, o victorie: a făcut personal toate diligențele astfel încât locatarii blocului să nu mai achite taxa anuală de concesiune a terenului pe care se afla blocul, taxă convenită încă din contractul inițial cu RAIAL. La sfârșitul anilor 90, Oprea a convins o instanță de judecată să anuleze taxa, pe motiv că a devenit prea mare.

bloc_apart_004

Proprietarii apartamentelor din blocul T1B, Calea 13 Sepetembrie nr. 139 în anul 1993

Update:
În ultimul moment, Gabriel Oprea ne-a răspuns prin biroul de presă al UNPR:

Referitor la solicitarea de informații adresată președintelui UNPR, domnul Gabriel Oprea, privind construirea blocului T1B, vă comunicăm următoarele: În anul 1992, lucrările la blocul T1B au fost realizate parțial de o unitate militară specializată în construcții, în baza unui contract legal, toate facturile aferente serviciilor prestate fiind plătite.

Autori: Ana POENARIU (RISE Project), Ovidiu VANGHELE (Centrul de Investigații Media)
A contribuit: Attila BIRO
foto, video, grafică: Sergiu BREGA

Comenteaza acest articol