Povestea celei mai mari păduri: moștenitori fictivi, prăpăd și multe controverse

Scandalul iscat în jurul celei mai mari retrocedări de pădure din România scoate la lumină afaceri și afaceriști controversați care își ascut topoarele la adăpostul unor legi și hotărâri judecătorești la fel de controversate. RISE Project, împreună cu jurnaliști de investigație de la publicația germană Die Welt, au arătat de curând cum o afacere cu păduri din România a avut reverberații până în Germania după ce grupul Prokon s-a angajat să cumpere pentru 140 de milioane de euro o pădure situată în județul Bacău. Suprafața împădurită este de două ori mai mare decât cea a Bucureștiului. Compania nemțească s-a prăbușit pe bursa din Germania după mai multe speculații care au declanșat un mare scandal financiar la Berlin. Materialul publicat anterior de RISE i-a determinat pe cei care revendică pădurea să îi acuze de abuz pe intermediarii afacerii în timp ce Romsilva, agenția națională a pădurilor, spune că retrocedarea în sine este ilegală. Vă prezentăm povestea unei păduri a cărei soartă va fi decisă curând.

---

MOȘTENITORII. Într-o zi toridă din vara anului 2001, Primăria Comănești din județul Bacău a fost vizitată de o româncă stabilită în Brazilia. S-a recomandat ca fiind o rudă îndepărtată a familiei Ghika. Un fost consilier rememorează episodul: „Multă lume a fost foarte încântată, unii s-au hotărât să numească și o școală după numele ei. Țin minte și acum, o chema Eliza Ghika, o doamnă în vârstă”, explică Ștefan Chelaru, fost consilier local din Comănești.

Femeia s-a prezentat ca moștenitoarea lui Dimitrie Ghika și a fiului său Nicolae D Ghika, mai spune fostul consilier. Ghika este una din cele mai mari familii princiare din țara noastră. Provenită din comunitatea românilor macedoni, membrii familei Ghika au ajuns să ocupe, de-a lungul istoriei, importante funcții în imperiul Otoman, Modova și Țara Românească. Și să stăpânească întinse domenii de păduri, pășuni și castele.

Eliza Ghika inițial nu și-a exprimat nicio dorință privind moștenirea. Cu toate acestea, unii oficiali de pe Valea Trotușului au privit cu scepticism vizita ei neașteptată.

„Era ceva curios cu doamna aceea. Și, în acel moment, am decis să căutăm în Arhivele Naționale și prin documentele din primărie, să încercăm să descoperim cine sunt moștenitorii reali și dacă o găsim pe această doamnă printre ei”, mai susține Chelaru. După aproape un an au apărut și rezultatele investigațiilor, potrivit fostului consilier: „I-am identificat pe strănepoții lui Nicoae Ghika: John Nicholas care era stabilit în Marea Britanie și soția sa, Judith Ghika. Aceștia erau singurii nepoți în viață ai lui Nicolae și, deci, adevărații moștenitori a ceea ce mai rămăsese din moșie”.

John Nicholas Ghika a fost primul copil al lui Dimitrie Ghika. Născut în 1928 la Paris, s-a mutat cu familia în Marea Britanie, unde a ajuns înalt ofițer în armata britanică. A decedat în august 2003 fără să revendice vreodată averea din România. Publicația britanică The Telegraph a publicat un necrolog la moartea prințului care poate fi citit AICI

După moartea ofițerului, soția sa, Judith Ghika, le-a răspuns consilierilor din Comănești, care descoperiseră că ei erau proprietarii moșiei. Ea i-a anunțat, prin email, că familia ei nu deține documentele de proprietate, dar că fostul soț și copiii erau singurii îndreptățiti să revendice moșia. Judith Ghika a adăugat că nu are de gând să facă nicio revendicare și le-a mai spus oficialilor din Comănești că orice solicitări semnate de alte persoane sunt nefondate.

Pădurea de pe Valea Trotușului este una dintre cele mai bogate din județul Bacău. Un amestec de fag, stejar și rășinoase, care inundă dealurile de o parte și de alta a râului. Oamenii din Vale, de când s-au născut, au trăit din lemn. Dupa 1989, pe Vale, au apărut vile și case luxoase una lângă alta. Și cum apăreau vilele, dispăreau și pădurile. Unii și-au respectat moșiile și le-au muncit cu respect față de natură, alții au taiat însă fără milă. O așa bogăție a atras dupa sine tăieri masive și ilegale, după care au venit inundațiile și au distrus agoniseala de o viață a multor oameni. 
Cum treci de Comănești, pe stânga și pe dreapta, hălci mari de pădure au dispărut cu totul. Nu se mai aude zgomot de drujbă. Copacii nu mai pârâie din măruntaie cum o făceau odată. Singurele mărturii, că acolo au fost codrii seculari, sunt cioatele arse de vreme și uitate în pământul sterp, brăzdat acum de făgașe prea pline în mijloc de furtună. „Acolo a fost prăpăd. Să vedeți ce jale e spre Agăș, Ghimeș, încolo. La noi nu a fost așa”, povesteste printre dinți un pădurar din Ocolul Silvic Târgu Ocna. „Aici, la noi, în zona asta, șefii de ocol nu au permis să se facă nenorociri, așa cum s-a întâmplat mai sus în Vale. Aici pădurile au fost păstrate cu sfințenie, de aceea ochii bogătașilor sunt îndreptați spre noi”, mai spune pădurarul.

AVALANȘA REVENDICĂRILOR. Într-adevăr, nu a trecut mult timp până când alți moștenitori și-au anunțat pretențiile. În noiembrie 2005, un alt presupus moștenitor a cerut retrocedarea pădurii. Elie Vlad Sturdza s-a recomandat ca fiind un alt strănepot al lui Dimitrie Ghika și a solicitat 30 de mii de hectare, suprafața însumând cinci domenii forestiere, – Brătulești, Comănești, Ciobănuș, Agăș și Palanca. Comisia Județeană pentru Fond Funciar i-a respins cererea, motivând că este o rudă mult prea îndepărtată și, ca urmare, nu are dreptul la moștenire. Ulterior, Elie Vlad Sturdza, reprezentat de avocatul Ioan Adam, deputat de Brașov, a dat în judecată administrațiile locale de pe Valea Trotușului, dar și Comisia Județeană Bacău și Direcția Silvică Bacău. A pierdut pe rând la Onești, apoi la Bacău și pe urmă la Sfântu Gheorghe. În timpul proceselor, Elie Vlad Sturdza a decedat, iar lupta pentru codru a fost preluată de fiul său, Paltin Sturdza.

În final, dosarul a ajuns la Tribunalul Covasna – care  a decis, în aprilie 2012, retrocedarea a 43 de mii de hectare de pădure pe Valea Trotușului. Mult mai mult decât a solicitat chiar familia Sturdza. Neașteptata mărire a suprafeței revendicate i-a pus pe jar pe silvicultorii din Bacău. În fapt, instanța de la Covasna a inclus în lotul pădurilor retrocedate și Moșiile Dofteana și Beleghet- care ar fi fost însă ipotecate și pierdute în favoarea Creditul Funciar Român în urmă cu 100 de ani.

Documente din Arhiva Națională arată că Nicolae Ghika a luat un împrumut de la Creditul Funciar Rural pentru care a pus gaj cele două moșii. Pentru că nu și-a achitat ratele aferente, în anul 1902, Creditul Funciar Rural l-ar fi executat pe Ghika și i-ar fi luat cele  două proprietăți în baza unei ordonanțe de adjudecare emisă de Tribunalul Bacău.

În zilele noastre, instanțele de judecată nu au luat în calcul aceste documente și nici alte acte emise de Monitorul Oficial. În cazul moșiilor Dofteana Beleghet, Tribunalul Covasna și mai apoi Tribunalul de la Satu Mare au luat însă în considerare o recipisă din anul 1871 depusă la dosar de avocații familiei Sturdza. Acest înscris, susțin avocații familie Sturdza, face dovada că Nicolae Ghika a vândut moșiile fratelui său Dimitrie Ghika și, deci, era imposibil ca în anul 1902, Nicolae să fi fost expropriat de Creditul Funciar Rural. Iată însă că miza acestei uriașe retrocedări nu sunt doar niște proprietăți private ci în malaxor ar putea intra și suprafețe împădurite care sunt acum în proprietatea statului.

Moșia Ghika-Comănești

PĂDUREA DE DEMULT. În ultimii 50 de ani, pe Valea Trotușului, pădurea a fost exploatată la greu. Unii au respectat regimul silvic, alții nu. Cert este ca în acest moment Moșia Ghika nu mai pastreaza aceeași suprafață de pădure pe care o avea odată.

„Cele peste 40 de mii de hectare pe care le-au câștigat nu mai există. O parte din ele au fost expropriate, altele au fost date către țărani cu voia boierilor la primul război mondial, altele au fost tăiate și transformate în pășuni. Au apărut sate, comune. Ei cer 40 de mii de hectare, dar nimeni nu se gândește că dispare calitatea administrativ teritorială a comunelor de pe Valea Trotușului. Nimeni nu face calculele astea”, strigă din toți rărunchii un bărbat în sala de ședințe a Primăriei Brusturoasa.

Peste noapte, administrația locală Brusturoasa s-a trezit că e obligată să restituie familiei Sturdza opt mii de hectare de pădure, parte din cele 43 de mii câștigate în instanță. Înconjurat de oamenii din comună, de reprezentantul familiei Sturdza și de silvicultori, primarul trece printr-un episod de disperare: „Noi mai avem cinci mii de hectare libere. Noi ca administrație locală, din care trebuie să dăm la populație o mie de hectare. Deci mai rămânem cu patru mii. Nici mai mult, nici mai puțin. Și ei ne cer nouă mii de hectare. De unde să scot eu pădurea să le dau? Spuneți și dumneavoastră!”. Apoi, primarul Sorin Atonoaie își trântește ochii în tabelul cu suprafața împădurită și mormăie supărat: „Deci nu am de unde să dau, nu am. Nu ies calculele și oamenii din sat trebuie să își primească pădurile”.

La masă se așterne liniștea. Fiecare analizează tabele. „Dar ce mai e de analizat domnilor!”. Sala de ședință se dezmorțește prin vocea consilierului. „Rezolvă ei boierii, stați linistiti. S-a dat legea 165. O să le dea pe unde apucă păduri, prin județ și tot o să primească”, se revoltă consilierul și se uită în capătul opus al mesei, acolo unde stau, tăcuți, silvicultorii. „Asta înseamnă că o să intre în pădurile statului, nu? Daca noi nu avem, se îndreaptă spre dumneavoastră” și se uită amenințător către angajații Romsilva. Niciunul nu are un răspuns la această întrebare, dar se tem de ce e mai rău și știu cum o să arate viitorul.

Într-adevar, legea din 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, s-a transformat în coșmarul oricărui silvicultor și administrator local. Printre alte prevederi, legea stipulează: „în situația în care restituirea terenurilor forestiere pe vechile amplasamente nu este posibilă, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe alte amplasamente de pe raza unității administrativ-teritoriale, chiar dacă acestea s-au aflat în proprietatea statului roman înainte de anul 1948, au intrat ulterior în proprietatea statului sau au fost incluse în amenajamente silvice după această dată”.

„O sa fie prăpăd”, se plânge un pădurar de pe Valea Trotușului. ” După nenorocirile care au fost cu legea 247 din 2005 si alte legi de fond funciar, legea asta 165 o să ne pună țara, pășunile și pădurile pe butuci. Jumătate din moșia asta nu mai există și atunci o să intre în pădurile statului. O să vedeți ce nenoriciri o să se întample! Nu numai aici la noi la Bacău, peste tot în țară. O să vedem iarăși moștenitori inventați și păduri și pășuni care au aparținut nu știu cui boier, care a fost expropriat abuziv de comuniști. Și acum nu o să mai fie o problemă. Nu se poate face punerea în posesie pe vechiul amplasament, se rezolvă în altă parte. O să dispară tot ce a mai ramas bun în țara asta și nu au reușit să pună mâna șmecherii. Că legile de șmecheri sunt făcute. Ascultați ce vă spun eu!”, spune dezamăgit pădurarul.

CONFLICTUL. Cu hotărârea Tribunalului Covasna în buzunar, Paltin Sturdza l-a împuternicit pe un om de afaceri din Cluj să intabuleze pădurea și să o înscrie în cartea funciară. Apoi, lucrurile au luat o turnură neașteptată.

Pe 30 ianuarie 2013, pădurea a fost promisă spre vânzare grupului german Prokon, în schimbul sumei de 140 de milioane de euro. Paltin Sturzda nu figura însă pe antecontractul de vânzare–cumpărare. În schimb, ca vânzători figurau Ioan Varga și un alt afacerist român, Costel Călugăr.

Interesele familiei Sturdza, Elie și Paltin, au fost reprezentate în procesele de retrocedare de către avocatul Ioan Adam, deputat de Brașov. Avocatul susține că Paltin Sturzda nu a știut nimic despre tranzacția cu Prokon până în momentul în care antecontractul nu a fost publicat de RISE Project: “Această scrisoare de intenție este un abuz. Ei aveau mandat să se ocupe de măsurători, punere în posesie și nu de vânzarea ei”.

Paltin Sturdza a renunțat mai apoi la serviciile lui Varga și Călugăr și a apelat la un nou procurator. Varga și Călugăr l-au dat, în schimb, pe acesta în judecată ca să își recupereze banii pe care susțin că i-au investitit în afacere.

Contactat telefonic, Costel Călugăr ne-a declarat: „Nu am să înțeleg niciodată de ce s-au răzgândit. Noi l-am dat în judecată pe Sturdza pentru că ne-a dat peste cap toată afacerea. Domnul cu sânge albastru a dat totul peste cap”.

Costel Călugăr spune că Ioan Varga a fost omul de legătură atât cu familia Sturdza, cât și cu nemții de la Prokon: „El s-a ocupat cam de tot. Domnul Varga îl cunoștea pe domnul Sturdza. Eu doar am venit cu susținerea financiară. Am semnat procuri, am angajat o firmă mare de avocați din București și trebuia să ne ocupăm de tot ce înseamnă măsurători și intabulare. Noi nu știam exact ce se întâmplă în instanță. Casa de avocatură făcea demersurile pentru toată chestia asta. Povestea părea OK”. Ioan Varga nu a putut fi contactat până la publicarea articolului.

Vizualizarea de mai jos prezintă conexiunile dintre Costel Călugăr și alți oameni de afaceri controversați, între care și membri ai grupării Golden Blitz

Citiți mai multe despre afacerea Prokon AICI

NOUL INTERMEDIAR. Paltin Sturza a apelat la un alt procurator după ce a rupt relațiile cu Varga și Călugăr. Ultimul susține că și alți mari jucători forestieri s-au arătat interesați de pădurea din zona Moldovei: „Din ce informații avem noi, și-a găsit pe altcineva și alte oferte mai bune. Erau foarte mulți clienți care au gravitat în jurul acestei povești, pentru că era o afacere frumoasă. Erau mulți interesați, mai ales multinaționale. Au fost inclusiv ăia, cu nu știu ce academie din State, dar și cei de la Schweighofer”, a declarat Costel Călugăr.

Citiți mai multe AICI despre controversatele afaceri cu păduri românești în care este implicată Universitatea Harvard

Citiți AICI și despre cum s-au răsculat moții împotriva corporației

Noul procurator al familie Sturdza este un om de afaceri din Brașov, Dan Costin Bengescu. Acesta este administratorul unei firme de comerț de material lemnos, care, în 2012, a înregistrat o cifră de afaceri de două milioane de lei. Contactat de RISE Project, Dan Costin Bengescu nu a dorit să explice cum a ajuns să reprezinte familia Sturdza și de ce a căzut tranzacția cu Prokon: „Nu am ce să discut cu dumneavoastră”.

Situația pădurii de pe Valea Trotușului este încă foarte complicată fiindcă Romsilva, regia statului român, a contestat retrocedarea. Dosarul va fi reanalizat la Tribunalul Sibiu iar primul termen este programat luna viitoare, pe 15 mai 2014.

Și pentru ca lucrurile să fie și mai amalgamate, în dosarul retrocedării a mai intervenit un nou personaj care revendică pădurea: Jean Valentine Louise Ghika Comănești, fiica lui Judith Ghika, cea care spusese anterior că nu are nicio pretenție asupra pădurii. Interesele lui Judith Ghika au fost reprezentate de către casa de avocatură Stoica și Asociații, firma fostului ministru al Justiției, Valeriu Stoica.

PROCESE. Aceeași casă de avocatură a reprezentat până în 2012 Direcția Silvică Bacău chiar în dosarul în care s-au pierdut cele 43 de mii de hectare, în favoarea celuilalt pretins moștenitor, Paltin Sturdza.

Casa de avocatură susține că nu a existat niciun conflict de interese în istoria recentă a acestui dosar: „Pe tot parcursul asistării şi reprezentării de către Stoica & Asociaţii în aceste litigii, clienţii, respectiv, Romsilva, precum și Christopher John Ghika și Jean Valentine Louise Ghika-Comăneşti, nu ne-au comunicat vreodată informaţii de natură să ne îndreptățească să luăm în considerare şi să verificăm fie şi un potenţial conflict de interese.”

Nici Direcția Silvică Bacău nu vede o problemă în acest dosar: „În momentul semnării contractului de către conducerea Direcției Silvice Bacău, adică în februarie 2010, firma de avocatură nu reprezenta în instanță interesele lui Christopher John Ghika și ale doamnei Jean Louise Ghika Comănești. Prețul contractelor a fost de 125 de mii de euro, din care Stoica și Asociații au încasat suma de 105 mii de euro pentru toată perioada contractuală, în care au formulat, pe lângă toate apărările din dosar, cereri de strămutare, plângere penală, plângere la CSM împotriva magistraților și ne-au reprezentat la toate termenele pe parcursul celor 2 ani.”

Viorel Miron, primarul localității Comănești, susține că este surprins de noile nume din dosar:  „Încă din 2003 exista o corespondență cu moștenitorii, în care spuneau că nu îi interesează moșia care le aparținea de drept. Deci se știau moștenitorii, cine sunt. O știau inclusiv cei de la Direcția Silvică. Nu știu dacă o știa și Valeriu Stoica, dar cred că în doi ani poți să afli aceste lucruri”.

Casa de avocatură „Stoica și Asociații” a reprezentat Direcția Silvică și când s-au pierdut cele 43 de mii de hectare la Tribunalul Covasna, dar și în acțiunile anterioare de contestare a deciziei.

Toate cererile de revizuire au fost pierdute în instanțele de la Covasna și Satu Mare. Unul dintre procesele de revizuire a fost pierdut însă pentru că avocații și conducerea Direcției Silvice nu au depus la timp cererile în instanță. Mai exact, Tribunalul Covasna a emis hotărârea de retrocedare în 17 aprilie 2012. Direcția era obligată ca, în termen de 30 de zile, să depună cererea de revizuire. Cererea a fost depusă însă cu două luni întârziere, iar judecătorii au respins-o.

Viorel Ghelasă, șeful Direcției Silvice Bacău, cel care a semnat, în final, cererea de reviziuire, ne-a declarat: “Eu am semnat acea hârtie la o săptămână după ce am fost numit director. Era ieșită din termen și a fost respinsă ca tardivă. Nu știu ce să vă spun. Eu când am ajuns aici am primit o decizie definitivă și irevocabilă. Cine a semnat contractul pentru avocați să răspundă”.

Problemele nu s-au oprit aici. Viorel Ghelasă a semnat fără obiecții patru hotărâri ale comisiei județene de validare a dreptului de proprietate.

Dar două moșii – Dofteana și Beleghet – aveau mari probleme, după cum am amintit mai devreme.

Directorul Ghelasă susține că a avut mâinile legate după hotărârea judecătorilor de la Covasna: „Această decizie constituie un titlu executoriu. Toți reprezentanții legali aveau la cunoștință faptul că, de exemplu, pentru moșiile Dofteana și Beleghet există acte conform cărora au fost ipotecate. Și toți au semnat, nu numai eu”.

Conducerea Romsilva a criticat însă modul în care a acționat Direcția Silvică Bacău. „Susținerea potrivit căreia Direcția Silvică Bacău a semnat fără obiecțiuni cele patru hotărâri nu este argumentată. Conducerea Direcției Silvice Bacău trebuia să aibă în vedere faptul că amplasamanetul validat prin cele două hotărâri s-a aflat în proprietatea Creditului Funciar Rural până la naționalizarea din 1948”, se arată într-o adresă Romsilva.

Viorel Ghelasă nu-și amintește să fi fost criticat de conducerea Romsilva: „Eu nu am primit niciun astfel de document. Nu știu despre ce vorbiți. La noi nu a ajuns niciodată. A existat un raport pe care noi l-am trimis Romsilva, prin care am prezentat domnului director toate acțiunile pe care noi le-am promovat. Un raport la care nu am primit niciun răspuns. Luați legătura cu directorul Romsilva”.

Adam Crăciunescu, directorul Romsilva, își contrazice subalternul: „Această decizie de validare a dreptului de proprietate a fost criticată într-o adresă pe care noi am trimis-o la la Direcția Bacău în trimestrul 4 al lui 2013. Nu știu exact data. Practic, domnul Ghelasă nu mi-a spus niciodată că nu ar fi primit adresa noastră”.

SECRETELE UNEI MOȘTENIRI. Angajații Romsilva care s-au ocupat de acest caz susțin că decizia Tribunalului de Covasna, prin care Paltin Sturdza a primit cele 43 de mii de hectare, este cel puțin ciudată: „Instanța nu a ținut cont de faptul că această moșie a suferit modificări până la venirea comuniștilor”.

Mai mult, cum au ajuns aceste fonduri forestiere la Paltin Sturdza este o altă anomalie, potrivit angajaților Romsilva.

Elie Vlad Sturdza, tatăl lui Paltin, a fost strănepotul marelui explorator Dimitrie Sturdza. Rădăcinile afacerii de azi se pierd la începutul secolului trecut, când marele explorator și-a lăsat averea celor doi copii ai săi: Maria și Nicolae Ghika.

Maria a fost bunica lui Elie Vlad Sturdza, dar ea nu a primit decât o treime din avere,  în bani și clădiri. Restul averii a intrat în posesia lui Nicolae Ghika, inclusiv Moșiile Comănești și Palanca, care însumau la acea dată puțin peste 11 mii de hectare.

Arborele genealogic al familiei care cere înapoi pădurea

Avocatul Ioan Adam, cel care i-a reprezentat în dosar pe Elie și pe Paltin Sturdza, contrazice actele din Arhivele Naționale: “Pe vremea aceea nu exista carte funciară. Aceste două proprietăți au fost cumpărate de Dimitrie de la fratele său în 1871, conform recipisei”. Avocatul nu a putut explica însă ce s-a întâmplat cu cele două proprietăți ipotecate, Dofeteana și Beleghet, și cum de Dimitrie Sturzda nu le-a cedat și pe acestea copiilor:  “A fost alegerea lui. Eu știu ce a vrut el să facă? Și-o fi păstrat pentru el. El când a împărțit averea copiilor, nu a împărțit tot”, spune avocatul.

Reprezentanții Romsilva susțin că actele arată altceva: „Conform documentelor și a legislației, cel care a fost deposedat abuziv de comuniști a fost Dimitrie N.D. Ghika, fiul lui Nicolae Ghika și nepotul lui Dimitrie Sturdza. Ori Dimitrie Sturdza nu a avut niciodată în proprietate 43 de mii de hectare de pădure, ci doar 11,5 mii, însumând Moșiile Palanca și Comănești”.

Angajații Romsilva mai spun că și în cazul în care Elias Vlad Sturdza ar fi avut calitatea de moștenitor, el ar fi trebuit să primească cel mult jumătate din cele 11,5 mii de hectare pe care le-a deținut Dimitrie Sturdza.

Diferențele uriașe între ce s-a revendicat, ce s-a obținut și ce arată arhivele vor trebui lămurite la Tribunalul de Sibiu, unde fiecare parte va veni cu argumentele proprii.

Între timp, la Berlin, scandalul financiar Prokon a fost atât de intens încât a determinat-o pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, să anunțe o reformă legislativă în privința protecției investitorilor.

La București, autoritățile noastre au anunțat săptămâna trecută că intenționează să se lupte pentru protecția pădurilor, printr-un sistem electronic de monitorizare a buștenilor, din codru și până la încărcarea lor pentru export sau în fabricile de mobilă.

Andrei Ciurcanu