Frații teroristului Hayssam ne vând apă minerală

Frații lui Omar Hayssam, condamnați marți la închisoare în dosarul fugii sirianului din țară, dețin o felie importantă din piața autohtonă a apelor minerale. Compania Rio Bucovina, al treilea jucător din piață, a reintrat discret anul trecut sub controlul familiei lui Omar Hayssam. Frații sirianului au preluat afacerea prin intermediul unui SRL bulgăresc din orașul Ruse. Procurorii care i-au investigat pe cei doi Omar susțin că ei au fost doar simpli interpuși pentru Hayssam, care conducea cu autoritate afacerile familiei.

Omar Mukhles (stânga, pland îndepărtat) și Omar Mahmoud (dreapta), în sala de judecată. În centru, Mustafa Tartousi, care deținea nava cu care Omar Hayssam a părăsit România.  Foto: Szilagyi Lorand/Mediafax Foto

Omar Mukhles (stânga, plan îndepărtat) și Omar Mahmoud (dreapta), în sala de judecată. În centru, Mustafa Tartousi, care deținea nava cu care Omar Hayssam a părăsit România. Foto: Szilagyi Lorand/Mediafax Foto

Producătorul de ape minerale Bucovina a fost unul dintre cele mai importante active din averea familiei Omar până la momentul răpirii celor trei jurnaliști români din 2005, operațiune pentru care sirianul a fost acuzat de terorism și condamnat la douăzeci de ani de închisoare. Rând pe rând, companiile sale au fost cedate apoi către alte persoane sau au fost pur și simplu lichidate. Afacerea cu ape minerale a fost revitalizată în 2006, prin noua companie Rio Bucovina SRL, fondată de sirianul Mohammad Alshaar, 30 de ani, fost partener cu Hayssam în mai multe companii. De la acesta, compania a trecut mai departe la un alt conațional, Khatab Ahmad, pentru ca, în final, să ajungă sub controlul fraților Omar. Până la finalizarea tranzacției, Khatab Ahmad era reprezentat de Mohamad Samer Hazam, fost partener de afaceri al lui Hayssam.

Procesul de îmbuteliere al apelor mineral/Foto: rio-bucovina.ro

Procesul de îmbuteliere al apelor mineral/Foto: rio-bucovina.ro

Pe pagina oficială, compania Rio Bucovina susține că este în topul primilor trei producători de pe piața apelor minerale naturale și că are drept țintă poziția a doua. Profitul înregistrat anul trecut a fost de aproape 2 milioane de euro, la încasări de peste 30 de milioane, potrivit datelor raportate la Ministerul Finanțelor.

„Partenerii bulgari”

 Omar Mahmoud, 40 de ani, și Omar Moukhles, 34 de ani, condamnați marți la câte cinci ani de închisoare, împart firma bulgărească Emparador Ltd. – unicul asociat al companiei Rio Bucovina, cu sediul la marginea Bucureștiului.

Intrarea lor în afacerea românească s-a făcut în mai multe etape:

 septembrie 2011, Rio Bucovina a anunțat oficial că sirianul Khatab Ahmad, unicul asociat, și-a cedat participațiile către firma bulgărească. O lună mai târziu, conducerea companiei anunța, potrivit Ziarului Financiar, că tranzacția nu a fost finalizată: “Am avut intenţia să finalizăm această tranzacție cu firma Emparador din Bulgaria. Tranzacţia nu s-a finalizat, managementul Rio Bucovina luând decizia să exploreze mai în detaliu potenţialul mai multor pieţe vecine cu România cum ar fi Turcia, Serbia, Bulgaria etc”. Detali, AICI .

septembrie 2012. În Monitorul Oficial a fost publicată o altă decizie a lui Khatab Ahmad, încă asociat unic, prin care acesta a majorat capitalul social al Rio Bucovina și a cooptat firma bulgărească ca asociat minoritar.

februarie 2013. Khatab Ahmad a cedat restul participațiilor către Emparador Ltd – care a devenit astfel unic asociat, exact poziția pe care o anunțase și în 2011.

Avocații consultați de RISE Project susțin că dacă tranzacția s-ar fi făcut direct către o firma bulgărească, fără ca în prealabil ea să fie cooptată ca asociat prin majorare de capital, ANAF se putea opune transferului direct, în baza unor noi reglementări legale pentru combaterea evaziunii fiscale. În toate cele trei tranzacții, firma bulgărească a fost reprezentată de către Omar Mukhles – care a devenit și președintele consiliului de administrație al Rio Bucovina. Conducerea companiei nu a putut fi contactată de RISE Project până la publicare articolului.

Interpușii fratelui

Corespondența purtată de Omar Hayssam cu frații săi arată influența pe care o avea sirianul condamnat pentru terorism asupra membrilor familiei. Înainte de fuga sa din țară, în 2006, Hayssam a comunicat cu cei doi, cerându-le să-și asume inclusiv faptele lui, în schimbul unor foloase materiale, după cum susțin procurorii în actul de acuzare.

Faptele pentru care au fost condamnați frații Omar


Rechizitoriul procurorilor mai arată că Mukhles și Mahmoud funcționau ca interpuși pentru fratele lor: “Din cuprinsul corespondenței menționate rezultă modul în care Omar Hayssam dirija în totalitate activitatea economică a familiei, deși firmele erau aparent conduse de către Omar Mukhles și Omar Mahmoud, precum și modul în care le solicita celor doi frați ai săi să facă orice sacrificiu necesar și să plătească orice sumă de bani pentru a-i obține libertatea”.

În România, Mukhles și Mahmoud au fost implicați, în total, în 27 de companii, primul fiind asociat și în fosta companie Bucovina Mineral Water – pasată apoi unor irakieni suspectați de legături cu organizația Al Qaeda. Detalii, AICI.

Documentele obținute de RISE Project din Bulgaria arată că Omar Mukhles și Omar Mahmoud erau proprietarii firmei Emparador Ltd. Cei doi mai aveau o afacere în orașul Ruse.

Documentele obținute de RISE Project din Bulgaria arată cum controlează frații Omar  firma Emparador Ltd. Cei doi mai aveau anul trecut o afacere în orașul Ruse.

 

„ Trazancții frauduloase

Sediul companiei Rio Bucovina/foto: rio-bucovina.ro

Sediul companiei Rio Bucovina/foto: rio-bucovina.ro

Omar Mukhles, președintele Rio Bucovina, a jucat un rol major într-o altă afacere controversată. Foresta Nehoiu SA, compania preluată de Hayssam de la stat în anul 2000, a lăsat în urmă datorii către bugetele publice de aproape 6 milioane de euro. Acești bani nu au mai putut fi recuperați prin valorificarea bunurilor companiei, conform dosarului de faliment. Omar Mukhles l-a ajutat pe Hayssam să înstrăineze bunurile companiei înainte de faliment, potrivit lichidatorul companiei: “Din analiza documentelor financiar contabile ale societății debitoare (nr.- Foresta Nehoiu SA), a rezultat, în mod indubitabil că patrimoniul societății (terenuri, clădiri și utilaje existente la data privatizării acesteia, 14 august 2000), a fost înstrăinat în mod fraudulos, în dauna creditorilor, în perioada noiembrie 2001 – iulie 2004. Înstrăinările s-au făcut către societățile din grupul de fime coordonate de acționarul majoritar Omar Hayssam, fie prin vânzare directă, fie prin societăți intermediare, ajungând în final în propretatea Best Wood Nehoiu SRL, al cărei asociat unic era Omar Mukhles, fratele lui Omar Hayssam”. La momentul lichidării, în 2012, compania Foresta Nehoiu avea sediul în același loc cu birourile Rio Bucovina.

Dosarul de terorism

Omar Hayssam este adus la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), in Bucuresti, vineri, 2 august 2013. El a fost readus în România din Siria. foto: Liviu Adascalitei / Mediafax Foto

Omar Hayssam, în august 2013,  la sediul DIICOT, după ce a fost readus în România din Siria. Foto: Liviu Adascalitei / Mediafax Foto

Potrivit procurorilor, Omar Hayssam a înscenat răpirea jurnaliștilor în Irak ca să pozeze apoi în salvatorul lor, încercând astfel să obțină clemența autorităților pentru activitățile sale de până atunci: “În baza unei înțelegeri prealabile cu gruparea teroristă a hotărât lipsirea de libertate, prin răpire, a jurnaliștilor români Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian în vederea obținerii unui folos material sau a unui alt avantaj. Intențiile infracționale ale lui Omar Hayssam au fost animate de la bun început de dorința acestuia de a evita măsurile ce puteau fi luate în mod legal împotriva sa ca urmare a procedurilor judiciare inițiate de autoritățile competente în noiembrie 2004 relativ la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, privatizări frauduloase etc.” Un an mai târziu, Hayssam a reușit să fugă din țară, cu ajutorul fraților săi, după ce fusese eliberat din arest pe motive medicale. La acel moment, el cedase deja majoritatea companiilor sale.

Fuga sa a provocat demisia procurorului general și a celor care conduceau serviciile secrete. Procesul de terorism a continuat, Hayssam fiind condamnat, în lipsă, la douăzeci de ani de închisoare. Anul trecut, Hayssam a fost readus în România și întemnițat, printr-o operațiune care a rămas până astăzi secretă. După cum secrete au rămas și detaliile eliberării celor trei jurnaliști.

Cristi Ciupercă, Daniel Bojin