Studente, profesoare și feminism în universități abuzive

*Fotografie generată de AI. Sursa: Gencraft*

„Numele meu este Alice Iancu și în prezent sunt lector universitar doctor. Am absolvit studiile de licență (științe politice/sociologie), masterat (științe politice) și doctorat (științe politice) la SNSPA, în perioada 2000-2010.

Vreau sa scriu de la început că pe Alfred Bulai, Ștefan Stănciugelu și Marius Pieleanu îi știam de abuzatori încă din perioada studiilor la SNSPA. Știu mult mai multe povești ale fetelor care mi-au fost colege anii aceia și le cred pe absolut toate. Am decis să scriu acum doar despre experiența mea personală. Ce am trăit eu pe pielea mea și ce am văzut eu cu ochii mei.

Alfred Bulai, am aflat la primul examen cu el, avea o părere foarte bună despre sânii mei. <<Ai niște sâni foarte drăguți>>, a ținut el să mă informeze. Pe moment nu am ripostat. Nu era ceva ce mă așteptam să aud la un examen. Efectul acestei experiențe s-a văzut rapid. Am decis ca la cursurile lui să merg numai cu helănci până în gât. Nu pentru că era vina mea că aveam sâni, ci pentru că speram ca acea bucată de haină să mă protejeze. Aveam să descopăr cu nu a fost așa. Ocazional Alfred Bulai tot ținea să îmi spună ce sâni interesanți am și cât sunt de drăguță. Nu eram doar eu vizată, desigur. Bulai avea o obsesie pentru sânii multor fete și pentru sâni în general. Am fost avertizată de alte colege să nu cumva să plec cu el în practică. Le mulțumesc foarte mult pentru sfaturile pe care mi le-au dat.

„Bulai avea o obsesie pentru sânii multor fete și pentru sâni în general. Am fost avertizată de alte colege să nu cumva să plec cu el în practică. ”

Ștefan Stănciugelu, care mulți ani mai târziu a fost prins și pedepsit pentru hărțuire sexuală, era un alt abuzator. Scriu despre el acum pentru a întregi tabloul experienței de studentă la Științe Politice SNSPA din anii aceia. Pe durata întregii facultăți i-a făcut avansuri prietenei mele cele mai bune din acea perioadă. De față cu toată lumea el mereu comenta cât este de drăguță, ce bine se îmbracă. O invita la cafea. Cu un aer așa, senin și glumeț, ea îl evita.

Eu nu știam ce să spun. Colegii erau invidioși, era un profesor admirat și carismatic. Abia la master m-am gândit că nu era așa inofensiv și prietenos. Și am început să vorbesc cu alte fete despre experiențele cu el. Când am citit că a fost prins, după mulți ani, m-am bucurat enorm de mult.

Marius Pieleanu consider că este cel mai sinistru dintre toti și de care mi-a fost cel mai frică. Îmi era groază de el și de tot ce auzeam despre el. Este un tip foarte calm și calculat. Faptul că săptămânal la cursuri ne spunea misoginisme devenea aproape o rutină. De la el aflam mereu că femeile sunt mai proaste, mai slabe, mai instabile. Avea obiceiul să cheme studente singure la restanțe la el în birou. Am avut și eu o astfel de restanță, la „Sociologia devianței”.

De la colegele mele mai mari știam ce experiențe s-au petrecut în biroul acela. Așa că m-am poziționat lângă ușă, m-am lipit practic de ea, și am refuzat să mă mișc de acolo. Mi-a spus că sunt foarte drăguță și m-a întrebat dacă în viața mea personală sunt <<deviantă>> și până la ce nivel. Nu i-am răspuns. După care, văzând cu nu am nicio reacție, m-a întrebat și ceva din materie și am dat răspuns. La final a ras și m-a îndemnat pe viitor sa fiu mai <<relaxată>>.

Pe Pieleanu l-am ocolit mereu peste tot cât am putut.

*Fotografie generată de AI. *Sursa:* Fotor*

Nu doar că unii profesori din SNSPA au știut tot ce se întâmplă, dar au fost unii dintre ei care ne descurajau și ne intimidau să nu depunem plângeri. O fostă studentă, colegă de-ale mele, care a ieșit acum în spațiul public vorbind despre Marius Pieleanu, vă asigur că nu minte. Un profesor din SNSPA i-a spus să tacă din gură. Când m-am dus și eu la același profesor și i-am spus despre Marius Pieleanu, ce trăisem eu și ce auzeam din jur și că mi-e frică de el, mi-a spus să tac din gură.

Aveam puține profesoare femei și ele nu vorbeau despre asemenea subiecte. Asemenea subiecte nu erau <<serioase>>. Dacă voiai să te ia lumea în serios în universitate învățai și tu mari gânditori politici (aproape toți bărbați), teorie politică serioasă (aproape toată scrisă de bărbați) și făceai licența cu profesorii serioși (aproape toți bărbați). Studenții erau marea lor majoritate fete, de fapt studente. Primele bursiere din an aproape mereu doar fete. Era o facultate foarte feminizată. Și în capul nostru al tuturor domnea patriarhatul în care fuseserăm crescute. Voiam toate să fim fete serioase. Nouă nu ni se puteau întâmpla din astea. Când ni se întâmplau, nici nu știam deseori cum să vorbim între noi despre ele. Cele mai înfipte comentau și disprețuiau pe restul. De multe ori nici nu voiam sa ne mai gândim. Ne spuneam în gând că <<dacă suntem fete serioase o să reușim>>. La masterat ajungeam cam 50/50 fete/băieți. La doctorat am fost surprinsă să văd că erau 80% băieți. Nu mai fusesem niciodată într-un colectiv atât de masculinizat la Științe Politice. Probabil fetele bursiere n-au fost serioase până la capăt.

Într-o asemenea lume, un curs de Gen și politică era o revelație. Țin minte prima oră de curs ca și cum ar fi fost ieri. Mă uitam la tablă și abia mai respiram. Deși cursul nu era deloc, retrospectiv vorbind, așa revoluționar. Profesoara noastră avea limitele ei. Voia foarte mult și ea totuși să fie recunoscută de colegii bărbați. Ne-a povestit că ea ca și studentă suferise pentru că toată lumea o trata drept secretara iubitului/soțului ei. Voia foarte mult să fie o filozoafă și gânditoare serioasă. Voia sa ne ajute și pe noi să ne ia colegii băieți în serios. Voia să ne ajute să reușim și noi în lumea bărbaților. Nu știu dacă a înțeles între timp că multe dintre noi nu aveam niciun interes în validarea bărbaților pentru a fi feministe.

Eu după cursul ei am citit feminism de capul meu. Am uitat de toată seriozitatea. Și nu regret că de atunci asta am făcut. A fost și este un proces minunat. Citesc, privesc, ascult și mă gândesc la feminism de 20 de ani. Și e cel mai frumos și bun lucru pe care l-am făcut pentru mine în viața mea.

Inițial ne iubeam mult profesoarele feministe. Apoi eu nu le-am mai iubit. Relațiile de putere dintre ele și noi erau clare. Uneori ne dezamăgeau. Deseori am simțit că ne fac rău. Deseori am cedat în fața coordonatoarei mele de doctorat, deseori am înfruntat-o. Cât și cum puteam. Voiam să termin doctoratul și să fiu liberă. Cât am fost doctorandă acolo am aflat de multe abuzuri. Făcute de Alfred Bulai, Ștefan Stănciugelu și Marius Pieleanu. Eu și colegele mele ne-am străduit să ascultăm și să asigurăm toate fetele că le credem. Le încurajam să depună plângere. Le încurajam să se vindece, să găsească surori și să își refacă viața. Le sprijineam cum voiau ele. Le încurajam să avertizeze la rândul lor pe altele. Eram foarte apăsate și intimidate. La finalul doctoratului eu nu prea aveam nicio speranță că se poate schimba ceva la Științe Politice/Sociologie la SNSPA. Eu am scăpat de acolo și mult timp am stat departe. Aș fi vrut să fiu mai curajoasă sau mai puternică. Dar eu atât am putut.

Ce nu ne era clar erau relațiile de putere dintre profesoarele noastre și restul catedrei. Nu-mi sunt clare nici acum. Unele au știut ce trăiam toate în universitate, altele nu sunt așa sigură. Unele se temeau și căutau să supraviețuiască, altele aveau multă putere și complicitate. Frica nu o judec. O țin minte foarte bine.

Aș vrea să le spun tuturor fetelor care au supraviețuit la Științe Politice/Sociologie la SNSPA că suntem toate niște femei puternice. Toate. Cele care au povestit mai departe și au avertizat alte fete. Cele care s-au speriat prea tare pentru a spune ceva și și-au construit o viață după departe. Cele care se tem și azi și citesc postările de pe internet de zilele astea. Cele care au atacuri de anxietate când își aduc aminte. Cele care le-au crezut pe celelalte. Cele care s-au ținut în brațe una pe cealaltă. Cele care au depus plângeri. Cele care s-au dus la profesoare, la mame, la presă, la prietene să povestească. Cele care și-au reprimat orice amintire și nu vor să se gândească. Cele care au rezistat, fiecare cum a putut și cât a putut. Adică toate.

Se vorbește foarte mult zilele acestea de reclamații, comisii, parchet, legi, pușcărie și alegeri prezidențiale. Politică serioasă. Nu este politica mea. Am trimis și eu un mail la parchet. Despre Alfred Bulai, Ștefan Stănciugelu și Marius Pieleanu. Cu ce am crezut că o să fie considerat minim relevant în ochii legii. Nu știu dacă ajută, nu am probe și a trecut atâta timp. Am făcut-o îndoită, pentru că oricum nu cred în sistemul de justiție, în pedeapsă și închisori. Rareori bărbații ca ei ajung acolo. Ajung toți amărâții. Cred în reabilitare, în re-educare, în schimbarea relațiilor de putere dintre femei și bărbați din societate. Dar consider totuși că acești trei bărbați sunt dincolo de orice recuperare prea curând, au avut putere enormă mult prea mult timp și îi vreau departe de orice femeie. Și aș vrea să le ținem minte numele: Alfred Bulai, Ștefan Stănciugelu și Marius Pieleanu.

Avem una dintre cele mai violente societăți față de femei din Europa.

Avem o cultură misogină. Pentru schimbare reală avem nevoie de feminism. În muzică, la film, în sindicate, în cartiere, în familii. Avem nevoie să luăm fetele și femeile în serios.

Abia atunci vom începe să fim mai bine.”

Contactat telefonic Marius Pieleanu a declarat că părăsește SNSPA-ul. „Pentru a elimina orice fel de discuție și asociere cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative, la care țin foarte mult, am luat o decizie astăzi unilaterală. De mâine voi răspunde doar în calitate de persoană fizică. A fost greșeala mea că nu am intervenit de acum patru zile că poate nu ajungeam aici. Lucrurile au escaladat. Sunt supus unui linșaj mediatic în sensul cel mai științific și epistemiologic al sintagmei. Deci trebuie să răspund ca atare.„

Pieleanu a respins orice acuzație privind eventuale abuzuri și gesturi cu tentă sexuală. „E adevărat că eu sunt mai puțin convențional, nu e niciun secret, dar asta nu înseamnă că nu sunt normativ. Depinde cum definiți adecvarea, inadecvarea, nu am ce să comentez (…) Acum că cineva spune despre mine că aveam împreună cu niște colegi de-ai mei un limbaj sau un comportament neadecvat, definiți conceptul, pentru că discuția e lungă. Definiți conjunctura, relația de apropiere„.

Cât privește acuzațiile aduse lui Alfred Bulai, „unele lucruri le cunoșteam, alte lucruri nu le cunoșteam. Eu nu am stat după Alfred niciodată să văd … Apropo … el este un tip absolut fabulos din punct de vedere științific. Una-i una, alta-i alta. (…) Asta e societatea post adevăr, în care simpla acuzație ține post de probă. De asta legiuitorul zice – orice afirmație trebuie să o probezi cu niște lucruri.”