SCL/Cambridge Analytica: Culisele manipulării politice în România

O nouă scurgere de informații scoate la lumină implicarea SCL/Cambridge Analytica, firma de strategie din spatele succesului lui Trump și al Brexit, în campaniile electorale din România.

SCL a devenit cunoscută publicului larg după ce The Guardian și Channel4 au dezvăluit cum firma britanică s-a folosit de date colectate ilegal de la Facebook pentru a influența alegeri sau referendumuri în mai multe țări.

Documentele obținute de RISE Project conțin informații despre ofertele, clienții și oamenii care au lucrat pentru SCL în România până la închiderea firmei în 2018 în urma scandalului declanșat în media.

O serie de emailuri și prezentări confidențiale conturează strategiile corporației și rolul cheie pe care l-a jucat în campanii electorale pe toate continentele. RISE va publica în următoarele săptămâni documente și va dezvălui interacțiunile avute de SCL cu politicieni importanți din România.


„SCL nu a pierdut niciodată o campanie electorală de care s-a ocupat integral”

La suprafață, SCL pare un simplu actor în pleiada de consultanți de care se folosesc politicienii pentru a câștiga votul cetățenilor. În realitate însă, SCL/Cambridge Analytica a introdus în campaniile de influență asociate proceselor electorale o seamă de unelte și acțiuni ilegale. Arsenalul corporației a inclus fake news, kompromat și culegere masivă și ilegală de date de pe rețele sociale. Toate acestea au distorsionat de-a lungul ultimilor ani câmpul de bătălie politică, oferind prima șansă candidaților cu bani dar fără scrupule.

Unul dintre primele documente, în ordine cronologică, în care este menționată țara noastră este intitulat “Candidature for the 2012 Kenyan Presidential Elections” și este datat august 2010. Este o ofertă făcută de SCL unuia dintre candidații la alegerile din țara africană și detaliază strategiile pe care le putea implementa la acea dată firma în favoarea acestuia. Candidatul ofertat nu a câștigat, însă voturile sale au mers în turul final spre cel care urma să devină președintele țării la capătul procesului electoral din 2012 – 2013. Și câștigătorul alegerilor de la Nairobi a beneficiat de serviciile SCL.

În preambul, documentul include România pe lista țărilor unde SCL desfășurase deja campanii electorale de succes. “SCL nu a pierdut niciodată o campanie electorală de care s-a ocupat integral” spun reprezentanții SCL în pdf-ul compilat acum zece ani.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

SCL a jucat un rol decisiv în alegerile din Kenya menționate în documentul citat, însă succesul firmei a fost umbrit de moartea suspectă a principalului său reprezentant în țara africană, românul Dan Mureșan.

Acesta a fost fiul lui Ioan Avram Mureșan, fost membru al guvernului Victor Ciorbea și fost ministru al Agriculturii în guvernul condus de Radu Vasile, care a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru deturnare de fonduri. A fost una dintre primele condamnări importante realizate de procurorii anticorupție, la capătul unui proces care a durat aproape o decadă.

RISE Project a scris anterior despre Mureșan și despre înființarea unei filiale a SCL în România în 2011 (AICI).

Mureșan a murit în condiții neclare într-o cameră de hotel din Nairobi, Kenya, în toamna lui 2012. RISE Project va publica în materialele viitoare schimburile de emailuri dintre acesta și șefii săi de la SCL. Unul dintre acestea arată cum Mureșan a apelat la SCL ca să-și ajute tatăl în lupta cu procurorii care încercau să-l bage după gratii. Emailul este adresat lui Alexander Nix, șeful SCL care și-a dat demisia după investigația undercover a Channel4 în Marea Britanie. (AICI) Aceasta nu avea să fie ultima încercare de intercalare a SCL în războiul împotriva procurorilor DNA.

 

Să revenim însă la documentul întocmit pentru candidatul din Kenya. În acesta, SCL descrie succint tacticile pe care le poate pune la dispoziția candidatului și aduce în discuție un ingredient important folosit de SCL în mixul electoral de succes: “Ocazional, soluția nu este comunicarea ci intervenția – de exemplu, <<descoperirea>> corupției în care este implicat unul dintre candidați. SCL va dezvolta și implementa orice combinație necesară atingerii acestui scop” se arată în prezentare.

SCL la Ploiești și Brașov

Emailurile și documentele SCL obținute de RISE conțin însă și informații despre activitățile relativ recente ale corporației în România.

Astfel, un pdf intitulat “THE ALLIANCE OF LIBERALS AND DEMOCRATS (ALDE): CAMPAIGNING TO VICTORY IN ROMANIA” este o ofertă pentru o campanie de influență făcută de SCL către ALDE, partidul lui Tăriceanu, pentru alegerile locale din 2016.

SCL urma să realizeze sondaje pe 4000 de cetățeni în Ploiești (scris greșit în document Ploeasdi) și pe 4500 în Brașov pentru a afla care sunt sentimentele și opiniile politice ale electoratului. Datele astfel strânse ar fi urmat să fie procesate folosind tehnologiile dezvoltate in-house de SCL. Ulterior, cercetarea s-ar fi concretizat într-un raport care ar fi arătat celor de la ALDE care sunt grupurile țintă la care trebuie să ajungă, ce mesaje politice să transmită și cum să le transmită. Scopul era acela de a ajuta ALDE să câștige alegerile locale din 2016 și, ulterior, parlamentarele.


SCL propunea în documentul de 27 de pagini și un buget: 131.050 EURO, bani care ar fi acoperit costurile cercetării și echipa implicată în proiect.

Oferta includea și servicii adiționale: comunicare digitală, servicii de relații cu presa locală și internațională sau chiar managementul întregii campanii.

În plus, sunt prezentate cazuri în care SCL a contribuit la campanii electorale în alte colțuri ale lumii: candidatura lui Ted Cruz la alegerile prezidențiale din SUA în 2016, alegerile prezidențiale din Ucraina, Italia, Nigeria sau Filipine. Documentul remis ALDE face referire și la alegerile prezidențiale din Kenya în care a fost implicat Dan Mureșan.

Întrebat dacă ALDE a lucrat cu SCL pentru alegerile locale din 2016, vicepreședintele partidului, Varujan Vosganian ne-a scris scurt: „Sincer, habar n-am”.

Călin Popescu-Tăriceanu, președintele ALDE, ne-a transmis printr-un SMS că nu a lucrat cu cei de la SCL pentru alegerile din 2016:  “P. Imre ni i-a prezentat, și-au făcut prezentarea, le-am mulțumit și ne-am oprit” . Întrebat de ce s-au oprit, liderul ALDE ne-a transmis scurt: „Nepotrivire de caracter!”. Alegerile locale și cele generale din 2016 au fost câștigate de PSD care s-a aliat cu ALDE pentru a forma guvernul dirijat de Liviu Dragnea.

 

Peter Imre. Foto: Ovidiu Micsik / Mediafax Foto

Peter Imre. Foto: Ovidiu Micsik / Mediafax Foto

Omul de afaceri Peter Imre (n.r. – ginerele lui Teodor Meleșcanu, fostul ministru de externe în guvernele Dragnea din partea ALDE) era la acel moment reprezentantul SCL în România. Contactat telefonic, Imre ne-a spus să-i întrebăm pe cei de la SCL de subiect.

Oferta electorală făcută ALDE a fost urmată un an mai târziu de un contract de lobby încheiat de SCL la Washington, contract care a luat în colimator lupta anticorupție de la București. Potrivit reprezentantului SCL din Statele Unite, de acest contract a beneficiat în final chiar Teodor Meleșcanu. (detalii AICI)

Ana Poenariu, Paul Radu

Ai citit această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!