Clanul din Sectorul 4

Cover – Robert Obert 

Cum a devenit Sectorul 4 victima grupărilor de crimă organizată cu largul suport al unor oficiali din Poliția Locală și Administrația Domeniului Public Sector 4.

Un serial de trei investigații RISE surprinde modul în care administrația locală se îmbină cu interesele unui sindicat criminal.

Un fost comisar a oferit siguranță și încredere celor mai violenți interlopi din Capitală. 29 de dosare penale, deschise pe numele recuperatorilor care au fondat Clanul Sportivilor, au fost finalizate la începutul anilor 2000 prin neînceperea urmăririi penale (NUP).

Cazurile s-au adunat teanc la secțiile nr. 14, 15 și 16, toate conduse în acea perioadă de Nelu Lupu, în calitate de comandant al Poliției Sectorului 4. 

Rise a descoperit că Gruparea care conduce sectorul 4 a încercat sistematic să racoleze cârtițe din instituțiile judiciare. Reporterii au studiat cazul lui Marian Goleac, fostul șef ADP 4, prins flagrant într-o operatiune sensibilă pentru DNA. 

Cum a ajuns un cârciumar din parcul Orășelul Copiilor în centrul unui scandal electoral copt în laboratoarele media ale PSD și cum războiul lui cu administrația locală a zugrăvit lumea în care funcționarii și interlopii colaborează. 

Articole

Acțiune

Ajută-ne să dezvăluim corupția și crima organizată!

Susține munca noastră!

Recomandări

Proiect

Cei cinci care schimbă legea

28 martie 2017, București. Are loc o ședință a grupului de lucru care modifica legea minelor. Procesul e coordonat de Ministerul Economiei, implicat la Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) și Certej prin intermediul companiei de […]

Cei cinci care schimbă legea
Proiect

REPUBLICA LOR

Republica lor” este un proiect de investigații care monitorizează afacerile cu deșeuri periculoase. Timp de mai multe luni, RISE Project a analizat mișcările financiare ale principalilor jucători din acest domeniu, în Prahova, cel mai industrializat […]

24 materiale în proiect
REPUBLICA LOR