Sentinta 22/1988
Prin această sentinţă, pronunţată de Tribunalul Botoşani, Ioan Clămparu a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor. În ultima duminică a lunii mai, 1988, după ce, toată după-amiaza,  consumase băuturi alcoolice la cabana "Rediu" de lângă Botoşani şi, mai apoi, pe seară, la un restaurant din centrul oraşului, Clămparu l-a luat la bătaie pe un bărbat care a trecut pe lângă el pe stradă. Loviturile, în cap şi abdomen, au fost atât de puternice încât victima a murit în câteva minute. Potrivit sentinţei, bărbatul omorât de Clămparu petrecuse şi el la cabana "Rediu" în acea după-amiază, dar nu au existat mărturii potrivit cărora între cei doi să fi avut loc vreun conflict anterior. Clămparu a fost obligat de instanţă să suporte cheltuielile cu înmormântarea victimei şi să plătească băiatului rămas orfan de tată o alocaţie până când acesta devenea major. Clămparu a ieşit din închisoare pe 14 iulie 1998, pentru bună purtare, executând doar zece ani din cei 15 la care a fost condamnat.