Sentinta 127/2000
Prin această sentinţă penală, pronunţată de Tribunalul Sibiu, în august 2000, Şamu Vilmoş a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare, pentru distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri. În luna martie a aceluiaşi an, beţi, Şamu Vilmoş şi prietenul său, Cristian Ştefan Cioflan, au provocat un scandal în cârciuma "Casablanca" din oraşul Cisnădie. Vilmoş a început să spargă sticle goale, spunând că asta îi creează plăcere şi că o se le plătească mai târziu, refuzând să achite nota de plată pe care i-o înmânase chelneriţa. A cerut, de asemenea, pe un ton imperativ, ca patroana localului să fie de faţă. Patroana a venit, iar la apelurile ei a sosit şi un echipaj de poliţie, echipaj insultat de Vilmoş. Când sentinţa de mai sus a fost pronunţată, la pedeapsa primită de Vilmoş - de un an şi patru luni - s-a adăugat şi o alta, anterioară, de un an şi trei luni cu suspendare, primită în 1998, pentru furturi de animale domestice din gospodării.